Divorce jurisdiction assigned to agreed court under parties’ express choice.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 3 decembrie 2018, pe rolul Judecătoriei Balş, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate între aceştia la data 23 august 2008 şi revenirea pârâtei la numele purtat anterior, acela de C.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 373 lit. b) şi art. 402 C. civ.

La data de 10 decembrie 2018 părţile au depus o cerere prin care au arătat că solicită desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei, exercitarea în comun a autorităţii părinteşti asupra minorului D., stabilirea locuinţei minorului la locuinţa mamei din Italia, stabilirea unei pensii de întreţinere în favoarea minorului în cuantum de 100 euro lunar, contribuţie pentru creşterea şi educarea minorului ce va fi plătită de către reclamant şi stabilirea unui program de legături personale cu minorul pentru reclamant astfel: o dată pe lună, prima săptămână din lună, de vineri orele 16:00 până duminică orele 16:00 la domiciliul tatălui, iar în vacanţa de vară o lună de zile de pe data de 1 august până pe 31 august la domiciliul tatălui.

Judecătoria Balş, prin Sentinţa civilă nr. 19 din data de 17 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi a trimis dosarul la această instanţă în vederea soluţionării.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul şi nici pârâta nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni expres să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti

De asemenea, a avut în vedere că, prin Decizia nr. 20 din data de 24 octombrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi în interpretarea şi aplicarea art. 915 alin. (2) din C. proc. civ., a stabilit că acordul părţilor cu privire la alegerea instanţei care urmează să soluţioneze acţiunea de divorţ trebuie să fie exprimat expres, decizie obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.

Judecătoria Balş, a apreciat că, din interpretarea considerentelor deciziei anterior menţionate, rezultă că din indicarea în cuprinsul unei procuri autentificate a mandatarului convenţional şi a numărului de dosar aflat pe rolul unei instanţe deja sesizate, nu se poate reţine exprimarea unui acord expres cu privire la alegerea de competenţă necesară pentru stabilirea competenţei la o judecătorie aleasă de părţi, în acest sens fiind şi modificarea art. 915 alin. (2) C. proc. civ., prin Legea nr. 310 din data de 17 decembrie 2018, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

De asemenea, a mai arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că interpretarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din C. proc. civ. trebuie făcută în sensul că acordul părţilor în vederea alegerii instanţei competente nu poate fi dat în mod tacit, ci doar expres, în acest sens, reţinându-se că textul de lege în discuţie instituie o normă de competenţă specială care este de strictă interpretare.

În cauză, instanţa a reţinut că devin incidente dispoziţiile art. 915 alin. (2) din C. proc. civ. faţă de împrejurarea că ambele părţi locuiesc în Italia, astfel cum reiese din cele două procuri judiciare depuse de părţi, aspect necontestat de către părţi.

A constatat că existenţa unor procuri judiciare, prin care părţile împuternicesc mandatari comuni, chiar având indicarea numărului dosarului, nu reprezintă un acord expres al părţilor cu privire la competenţă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 310 din data de 17 decembrie 2018, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel că se impune admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale şi declinarea cauzei către Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, fiind necesară menţiunea expresă a părţii că înţelege să efectueze o alegere de competenţă.

Totodată, a apreciat că este neîntemeiată susţinerea reclamantului, formulată prin apărător, conform căreia părţile s-au înţeles cu privire la competenţă, aspect ce rezultă din procurile autentificate şi din cererile formulate în dosar de ambele părţi, precum şi de numirea unor reprezentanţi convenţionali comuni, exprimarea acordului trebuind să fie expresă, astfel cum reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310 din data de 17 decembrie 2018, precum şi de interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii anterior menţionat.

De asemenea, a apreciat că, în speţă, excepţia necompetenţei teritoriale poate fi invocată de către instanţă din oficiu, competenţa fiind de ordine publică, faţă de interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 126 C. proc. civ., precum şi de caracterul derogatoriu al normelor care reglementează procesul de divorţ.

A arătat că doar pentru procesele având ca obiect bunuri sau alte drepturi de care părţile pot să dispună, competenţa este de ordine privată, în procesele referitoare la persoane, normele de competenţă sunt de ordine publică, iar excepţia necompetenţei teritoriale poate fi invocată de instanţă din oficiu la primul termen de judecată sau, în mod excepţional, potrivit art. 131 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătorie Sectorului 5 Bucureşti, sub acelaşi număr de dosar, la data de 4 februarie 2019.

Prin Sentinţa civilă nr. 1087 din data de 18 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Balş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa soluţia de declinare a competenţei, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 915 C. proc. civ., modificate prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 1074 din data de 18 decembrie 2018 - în vigoare la data pronunţării soluţiei de declinare (17 ianuarie 2019), rezultă că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti are o competenţă subsidiară, atrasă numai în situaţia excepţională în care părţile aflate în străinătate nu au încheiat un acord cu privire la competenţa instanţei pentru soluţionarea cererii de divorţ.

A constatat că, în cauza de faţă, părţile au convenit expres ca divorţul să fie judecat de Judecătoria Balş, iar alegerea acestei instanţe s-a realizat în mai multe modalităţi: în cuprinsul procurorilor autentificate la Consulatul României la Trieste, unde ambele părţi au indicat obiectul cauzei şi numărul dosarului deja înregistrat pe rolul Judecătoriei Balş (nici chiar această instanţă nu a susţinut că aspectele formale precum indicarea greşită a instanţei sau numărul incomplet al dosarului ar face inaplicabilă alegerea instanţei); în cuprinsul cererii din data de 10 decembrie 2018, prin care părţile, prin avocaţi şi mandatari cu procură specială E. şi F., au solicitat desfacerea căsătoriei prin acord, menţionând în finalul acesteia că au "ales Judecătoria Balş ca instanţă competentă să judece prezenta cauză." la dezbaterea în şedinţă publică a excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Balş, pusă în discuţie de această instanţă la data de 17 ianuarie 2019.

Instanţa a apreciat că, din aceste manifestări exprese de voinţă comună a părţilor nu se poate desprinde decât concluzia că soţii au ales să divorţeze la Judecătoria Balş, în oraşul în care au avut ultimul domiciliu comun înaintea plecării lor în străinătate.

A considerat că interpretarea dată de Judecătoria Balş dispoziţiilor art. 915 alin. (2) teza a II-a şi corelarea acestei interpretări cu Decizia nr. 20/2016 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii se îndepărtează de la însuşi scopul acestui recurs, care a fost acela de a evita - prin interpretări uneori antagonice ale noţiunii de "acord" - posibilitatea soluţionării acestor cauze cu elemente de extraneitate în lipsa pârâtului şi de către o instanţă necompetentă din punct de vedere teritorial.

Totodată, a reţinut că la dosarul cauzei există şi o cerere în sensul alegerii aceleiaşi judecătorii, iar concluziile părţilor, formulate prin reprezentaţii lor, au fost exprimate înaintea instanţei - expres - în sensul alegerii Judecătoriei Balş.

A constatat că, potrivit atât dispoziţiilor art. 915 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., cât şi considerentelor Deciziei în interesul legii nr. 20/2016, acordul părţilor cu privire la alegerea instanţei care urmează să soluţioneze acţiunea de divorţ trebuie să fie exprimat expres.

Astfel, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, luând în considerare solicitările părţilor exprimate verbal în faţa instanţei, considerând că nu este competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze acţiunea de faţă, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 2 şi al art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., coroborate cu art. 132 din acelaşi act normativ, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea în favoarea Judecătoriei Balş.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte reţine că Judecătoria Balş şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a prezentei cauze, reţinând incidenţa aceloraşi dispoziţii legale - art. 915 alin. (2) C. proc. civ. -, însă apreciind în mod diferit asupra cerinţei vizând exprimare în mod expres a acordului părţilor în ceea ce priveşte alegerea judecătoriei care să soluţioneze divorţul.

Prin prezentul demers judiciar, instanţa de judecată a fost învestită a se pronunţa asupra unei cereri de divorţ şi a cererilor accesorii acesteia, ambele părţi având domiciliul în străinătate, astfel cum rezultă din actele dosarului şi susţinerile mandatarilor părţilor.

Într-o atare situaţie, instanţa competentă să soluţioneze pricina se stabileşte potrivit dispoziţiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., părţile putând conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România, iar, în lipsa unui asemenea acord, cererea este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Prin Decizia nr. 20 din data de 24 octombrie 2016, pronunţată în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1049 din data de 27 decembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că este necesar ca acordul părţilor cu privire la "alegerea instanţei care urmează a soluţiona acţiunea de divorţ să fie exprimat expres, în formă scrisă iar, în situaţia în care litigiul este pendinte, şi verbal în faţa instanţei. În ambele cazuri, manifestarea de voinţă a părţilor în sensul opţiunii pentru o anumită instanţă trebuie să rezulte explicit fie din cuprinsul convenţiei, fie din susţinerile formulate în scris sau oral în faţa instanţei de judecată."

Prin urmare, chiar în lipsa unei convenţii încheiate anterior învestirii judecătoriei, părţile pot să îşi manifeste voinţa în scris sau verbal în faţa instanţei, în sensul alegerii judecătoriei care va soluţiona divorţul, singura condiţie fiind aceea ca opţiunea părţilor să rezulte explicit din susţinerile formulate în scris sau oral în faţa instanţei.

Manifestarea de voinţă trebuie să fie una neechivocă, clară şi exteriorizată, manifestarea tacită de voinţă neputând produce efecte juridice în cazul alegerii instanţei în temeiul art. 915 alin. (2) C. proc. civ.

În litigiu dedus judecăţii, la primul termen de judecată acordat în faţa Judecătoriei Balş, această instanţă a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale, iar mandatarii celor două părţi au formulat concluzii de respingere a excepţiei, precizând că reclamantul şi pârâta, care nu au domiciliu în România, au ales ca Judecătoria Balş să se pronunţe asupra cererii lor.

Înalta Curte reţine că din declaraţiile părţilor, prin mandatari, exprimate verbal în faţa Judecătoriei Balş, rezultă explicit şi fără echivoc că acestea şi-au manifestat în mod expres voinţa ca instanţa care urmează să judece pricina să fie această judecătorie, fiind lipsit de relevanţă că manifestarea expresă de voinţă nu poate fi reţinută ca rezultând din cuprinsul procurilor depuse la dosar, în raport de interpretarea dată prin decizia pronunţată în interesul legii anterior menţionată.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din cuprinsul cererii scrise, depuse la dosar la data de 10 decembrie 2018, după învestirea instanţei, prin care părţile au arătat că au ales Judecătoria Balş ca instanţă competentă să judece prezenta cauză, cerere care este semnată de mandatarul comun E.

Totodată, raportat la cele reţinute în considerentele aceleiaşi decizii a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că instanţa de contencios constituţional nu a statuat în sensul că acordul privind alegerea instanţei trebuie să fie exprimat personal de către părţi, nefiind, astfel, interzisă manifestarea de voinţă a părţilor prin intermediul reprezentanţilor, în condiţiile art. 57 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cel care are calitatea de parte îşi poate exercita drepturile procesuale prin reprezentant, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

Prin urmare, având în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, reţinând că părţile şi-au exprimat acordul expres ca litigiul să fie judecat de către Judecătoria Balş, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Balş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2019.

Procesat de GGC - GV