Material competence for appeal against tribunal judgment in civil cases under 200,000 RON

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10.03.2017 pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală de Poliţie a municipiului Bucureşti - Brigada Rutieră şi a solicitat instanţei să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunţa, obligarea pârâtei la plata sumei de 2.530 RON, reprezentând amenda contravenţională şi cheltuielile de judecată efectuate în cadrul Dosarului civil nr. x/2015 al Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, având ca obiect plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. x, emis la data de 12.11.2015, cu cheltuieli de judecată ocazionate de prezentul proces, constând în taxă de timbru şi onorariu de avocat.

Prin Sentinţa civilă nr. 8976 din 12.07.2017, pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul A., astfel cum a fost precizată. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.320 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în Dosarul nr. x/2015. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 792,4 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Prin Decizia nr. 111 A din 16 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Direcţia Generală de Poliţie a municipiului Bucureşti - Brigada Rutieră împotriva Sentinţei nr. 8976 din 12.07.2017, pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti. A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.520 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în Dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Împotriva Deciziei nr. 111 A din 16 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a declarat recurs recurentul-reclamant A.

Prin Decizia civilă nr. 540 din 23.10.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declinat competenţa soluţionării recursului în favoarea instanţei supreme.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 14 ianuarie 2019.

Prin rezoluţia din 12 februarie 2019, s-a fixat termen la 13 martie 2019, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Hotărârea de declinare a competenţei nu poate realiza o legală învestire a instanţei supreme, nejustificându-se competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului într-o cauză soluţionată în primă instanţă de judecătorie şi în apel de tribunal, care are ca obiect pretenţii, cu o valoare sub pragul de 200.000 RON.

Prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte în recurs în interesul legii în Dosarul nr. x/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 965 din 14 noiembrie 2018, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept de către Completul competent să judece recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, respectiv 14 noiembrie 2018, impunându-se astfel cu caracter obligatoriu la momentul soluţionării excepţiei de necompetenţă materială a Înaltei Curţi.

Prin respectiva decizie, s-a constatat că dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competenţa Înaltei Curţi ca instanţă de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curţilor de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în faţa instanţei supreme.

În interpretarea acestor dispoziţii legale, s-a reţinut, prin decizia menţionată, că "textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Prin acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel".

Or, în speţă, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curţii de apel şi nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecăţii recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Nici dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., la care face referire curtea de apel, nu sunt de natură să demonstreze o plenitudine de competenţă în materia recursurilor pentru instanţa supremă.

Astfel, prin decizia Înaltei Curţi nr. 18/2018, s-a arătat că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii "trebuie să reiasă din decelerarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicarea scopului recursului".

S-a reţinut că, în raport de prevederile art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau curţi de apel.

Aşadar, norma procedurală menţionată are ca obiect de reglementare natura şi scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competenţă înscrisă în art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în termenii menţionaţi anterior.

Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat astfel că Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei noi reguli de competenţă, care, în raport de dispoziţiile art. 122 C. proc. civ., pot fi stabilite numai prin modificarea normelor acestui cod.

Nici referirea la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului.

Referitor la efectele acestei decizii, prin decizia menţionată, s-a constatat că, în viziunea instanţei de contencios constituţional, conformitatea cu Constituţia este asigurată prin simpla recunoaştere a dreptului la recurs şi nu prin accesul la o anumită instanţă.

În continuare, instanţa supremă, constatând că nici dispoziţiile art. 96 pct. 3 şi nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, în favoarea curţilor de apel competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, a apreciat că se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea acestora.

Faţă de principiul organizării judecătoreşti "în sistem ierarhic de tip piramidal a instanţelor judecătoreşti", ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 94-97 C. proc. civ. care "presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă", Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că revine curţilor de apel competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale.

Pentru toate aceste considerente, judecata recursului va fi declinată la Curtea de Apel Bucureşti, căreia îi revine competenţa de soluţionare, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină în favoarea Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 111 A din 16 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 martie 2019.

Procesat de GGC - GV