Jurisdictional competence for determining monetary value of non-returnable asset in post-annulment insolvent estate recovery

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 02.08.2018 sub nr. x/2012/a41, reclamanţii F. SPRL şi A. SPRL, în calitate de lichidatori judiciari asociaţi ai debitorului SC B. SRL, în faliment, au chemat în judecată pe pârâtul C., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună efectuarea unei expertize din care să reiasă valoarea bunului menţionat în Sentinţa nr. 28 din data de 19.01.2015 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. x/2012 şi să oblige pârâtul la plata sumei stabilită prin expertiza dispusă în cauză, cu titlu de contravaloare a respectivului bun. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea cererii, reclamanţii au arătat că, prin Sentinţa nr. 28 din 19.01.2015 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. x/2012, judecătorul sindic a admis acţiunea formulată de către lichidatorii judiciari ai debitorului în faliment SC B. SRL şi a anulat transferul patrimonial al autoturismului D. cu nr. de înmatriculare x efectuat de SC B. SRL către pârâtul C., dispunând şi repunerea părţilor în situaţia anterioară. Totodată, s-a arătat că a fost demarată procedura pentru punerea în executare silită a titlului executoriu, Sentinţa civilă nr. 28 din 19.01.2015 a Tribunalului Mehedinţi, ocazie cu care executorul judecătoresc a constatat imposibilitatea predării în natură a bunului mobil, astfel încât a dispus încetarea executării silite. În acest context s-a solicitat instanţei echivalarea în despăgubiri băneşti a bunului ce s-a constatat a fi imposibil de predat. Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 83 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Prin Sentinţa civilă nr. 161 din 24 septembrie 2018, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Mehedinţi a reţinut că Sentinţa nr. 28/19.01.2015 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. x/2012 a fost pusă în executare silită, constituindu-se dosarul de executare silită nr. x/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc E. din Timişoara şi că acesta ar fi constatat, prin procesul-verbal din data de 27.08.2015, imposibilitatea de predare a bunului menţionat în titlu executoriu.

Dacă în titlul executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii bunului pentru cazul imposibilităţii predării acestuia, instanţa de executare poate stabili această sumă, la cererea creditorului, în conformitate cu prevederile art. 892 alin. (1) C. proc. civ.. Or, instanţa de executare este, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., judecătoria în a cărei circumscripţie se află domiciliul debitorului, în speţă Judecătoria Timişoara, în circumscripţia căreia se află domiciliul pârâtului C.

Învestită cu soluţionarea cauzei, după declinare, Judecătoria Timişoara, secţia I civilă, a pronunţat Sentinţa nr. 1501 din 01 februarie 2019, prin care a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.

În motivare s-a reţinut că reclamanţii şi-au întemeiat în drept acţiunea pe dispoziţiile art. 83 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, acţiune ce este de competenţa judecătorului sindic. S-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora printre atribuţiile judecătorului sindic se află şi soluţionarea cererilor de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.

De asemenea, Tribunalul Mehedinţi nu a restabilit calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, conform art. 22 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că instanţa a fost investită cu acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 892 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Din conţinutul acţiunii rezultă că obiectul cererii îl reprezintă stabilirea contravalorii bunului mobil imposibil de predat către creditor şi obligarea pârâtului la plata contravalorii respectivului bun ce nu poate fi restituit în natură.

Prevederile art. 83 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, indicate de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, statuează că terţul dobânditor în cadrul unui transfer patrimonial, anulat conform art. 80, va trebui să restituie averii debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai există, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de către debitor, stabilită prin expertiză efectuată în condiţiile legii.

Este adevărat că acţiunea având ca obiect anularea actelor frauduloase, prevăzută de dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei se numără printre acţiunile ce revin spre competentă soluţionare judecătorului sindic însă, în speţă, instanţa nu a fost investită cu o astfel de cerere.

În ceea ce priveşte atribuţiile judecătorului sindic, acestea sunt prevăzute de art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Cererea având ca obiect stabilirea şi obligarea pârâtului la plata contravalorii bunului înstrăinat fraudulos nu se regăseşte printre ipotezele textului art. 11 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 şi reprezintă un demers procesual ulterior finalizării acţiunii în anularea actelor frauduloase încheiate de debitorul falit, ce nu poate fi considerat implicit ca fiind de competenţa instanţei ce a soluţionat acţiunea în anularea actelor frauduloase.

Conform alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, "atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei".

Or, obiectul Dosarului nr. x/2012 nu poate fi încadrat în cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, întrucât cererea priveşte strict modalitatea de executare a unei obligaţii stabilite printr-un titlu executoriu pronunţat în contradictoriu cu un terţ.

Or, în conformitate cu prevederile art. 891 C. proc. civ., în cazul în care predarea silită a bunului a devenit imposibilă, executorul judecătoresc va consemna acest aspect într-un proces-verbal, dispunând şi încetarea executării silite, situaţie premisă în prezenta pricină.

Potrivit art. 892 C. proc. civ., dacă în titlul executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii bunului în cazul imposibilităţii predării acestuia, la cererea creditorului, instanţa de executare va stabili această sumă.

Conform art. 651 C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare domiciliul sau, după caz, sediul debitorului. În speţă, domiciliului pârâtului C. este în Timişoara, str. x, jud. Timiş, astfel încât instanţa de executare este Judecătoria Timişoara.

În consecinţă, în considerarea argumentelor anterior reţinute, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 martie 2019.

Procesat de GGC - GV