Inadmissible cassation in labor dispute: statutory two-tier jurisdiction bars extraordinary appeal from appellate decision in reinstatement case

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La 4 februarie 2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA solicitând obligarea acesteia la reintegrarea în munca, în funcţia deţinută anterior, de şef de producţie; la plata unei despăgubiri reprezentând contravaloarea drepturilor salariale cuvenite de la data intrării în vigoare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 şi până la data reintegrării sale efective; obligarea pârâtei la plata dobânzii aferente şi a cheltuielilor de judecată.

Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Ilfov, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 1763 din 22 iunie 2016 a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii; a respins acţiunea, ca tardiv formulată în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 52 din 28 ianuarie 2015; a admis în parte acţiunea modificată privind pe reclamantul A.; a obligat pârâta să îl repună pe reclamant în postul şi funcţia deţinute anterior suspendării contractului de muncă; a obligat pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat, începând cu 17 iunie 2015 şi până la data reintegrării efective; a respins acţiunea, ca nefondată, în rest.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 1436 din 8 martie 2017 a admis apelul formulat de pârâta SC B. SA, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea, ca fiind neîntemeiată. Totodată, a păstrat dispoziţia de respingere a capătului de cerere de anulare a Deciziei nr. 52 din 28 ianuarie 2015, ca fiind tardiv formulat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte în prezenta cauză.

Recurentul a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A susţinut că instanţa de apel s-a raportat la considerentele Deciziei nr. 19 din 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, considerând că suspendarea contractului său individual de muncă reprezintă o situaţie juridică deja constituită la data de 17 iunie 2015, când a devenit obligatorie Decizia Curţii Constituţionale nr. 279/2015 (excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată cu privire la dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, şi anume posibilitatea angajatorului de a suspenda contractul individual de muncă al salariatului în urma formulării unei plângeri penale împotriva acestuia din urmă), dar că efectele acesteia s-au produs de la momentul suspendării în mod continuu şi se produc şi în prezent.

A solicitat admiterea recursului, arătând că menţinerea măsurii suspendării contractului individual de muncă, după declararea neconstituţionalităţii temeiului de drept, este contrară legii. A solicitat şi judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Recursul a fost repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru nr. 4, care a dispus, la 18 iulie 2018, efectuarea procedurilor de comunicare şi întocmirea, de către magistratul-asistent, a raportului asupra admisibilităţii, în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor pentru ca acestea să depună un punct de vedere la raport, conform rezoluţiei completului de filtru din 4 octombrie 2018.

În raport, s-a reţinut că decizia atacată în prezenta cauză nu este supusă recursului, nefiind o cale de atac prevăzută de lege în materia ce face obiectul cererii de chemare în judecată - litigiu de muncă.

Nu s-au formulat puncte de vedere la raport.

Prin rezoluţia din 22 ianuarie 2019, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru nr. 4 a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului la 7 martie 2019, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, admisibilitatea recursului, faţă de care constată următoarele:

Litigiul de faţă are ca obiect cererea reclamantului A. de obligare a pârâtei SC B. SA la reintegrarea sa în muncă, în funcţia deţinută anterior, de şef de producţie, la plata unei despăgubiri reprezentând contravaloarea drepturilor salariale cuvenite de la data intrării în vigoare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 şi până la data reintegrării efective, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii aferente, la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte reţine că pretenţia dedusă judecăţii izvorăşte dintr-un conflict de muncă, pricina circumscriindu-se dispoziţiilor reglementate de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) şi până la data de 31 decembrie 2015 (termen care, prin O.U.G. nr. 62/2015, a fost extins până la 31 decembrie 2016, iar prin O.U.G. nr. 95/2016, până la 31 decembrie 2018) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Pentru această categorie de litigii, Legea nr. 2/2013 a instituit două grade de jurisdicţie, respectiv fond şi apel.

Conform art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. stipulează că "au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalităţii căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Regula are valoare de principiu constituţional, art. 129 din Constituţia României, republicată stipulând în sensul că exercitarea căilor de atac se realizează în condiţiile legii.

Din coroborarea prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., rezultă că Decizia civilă nr. 1436 din 8 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1436 din 8 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2019.

Procesat de GGC - CL