Enforcement jurisdiction fixed by debtor’s procedural seat in Romania, not statutory Luxembourg seat.

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin adresa nr. x/2019 înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 10 decembrie 2018, Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorului B. (Luxembourg), la cererea creditorului C., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 498 din 2 februarie 2018 pronunţată de Judecătoria Sibiu, în dosarul nr. x/2017.

Prin Încheierea civilă nr. 6110/CC din 14 decembrie 2018, Judecătoria Sibiu a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, reţinând în motivarea soluţiei sale dispoziţiile art. 651 C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

Astfel învestită, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 416 din 23 ianuarie 2019, a admis excepţia necompetentei teritoriale, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sibiu şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut următoarele considerente:

Potrivit art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., este competentă să judece cererea de încuviinţare a executării silite judecătoria în a cărei circumscripţie se află domiciliul creditorului, în cazul în care sediul debitorului nu se află în ţară, la data sesizării organului de executare.

În speţă, faptul că în cursul procesului civil în care s-a pronunţat sentinţa - titlul executoriu - debitoarea şi-a ales sediul procesual în Sectorul 3 Bucureşti nu atrage competenţa acestei instanţe, din două motive: în primul rând, sediul persoanei juridice la care face referire art. 651 C. proc. civ. este cel stabilit conform art. 227 alin. (1) C. civ., potrivit actului de constituire sau statutului, ori sediul ales de părţile unui act juridic în vederea exercitării drepturilor sau a executării obligaţiilor născute din acel act, iar nu sediul procesual ales; în al doilea rând, alegerea sediului procesual are ca efect doar citarea şi comunicarea actelor de procedură la acel sediu pe parcursul procesului, aşa cum rezultă din art. 158 C. proc. civ., or în cazul de faţă, procesul pentru care a fost ales sediul procesual s-a încheiat, deci au încetat toate efectele alegerii de sediu procesual (efecte care, oricum, după cum s-a arătat, nu privesc stabilirea instanţei de executare).

A mai reţinut instanţa că, potrivit art. 156 C. proc. civ., persoanele care se află în străinătate au obligaţia să îşi aleagă un domiciliu sau sediu procesual în România, ceea ce conduce la concluzia că art. 651 C. proc. civ. nu se referă la sediul procesual ales, deoarece potrivit aceluiaşi art. 156 C. proc. civ. acest domiciliu sau sediu reprezintă doar locul unde urmează să li se facă toate comunicările privind procesul.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ. "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

În cauza dedusă judecăţii, Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorului B., cu sediul în Luxemburg şi sediul procesual ales în Bucureşti.

Înalta Curte reţine că, noţiunea de sediu, care interesează regulile procedurii civile, în general, şi, implicit, competenţa de soluţionare a unei cereri de încuviinţare a executării silite, în concret, nu corespunde elementelor care se referă la identificarea persoanei juridice, astfel cum acestea sunt menţionate în registrul comerţului, deoarece scopul normelor care guvernează procesul civil este acela al asigurării cunoaşterii procesului şi a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia, pentru a da eficienţă dreptului la apărare.

Drept urmare, în stabilirea instanţei competente a soluţiona prezenta cauză, Înalta Curte va ţine seama de dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., urmând a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2019.

Procesat de GGC - CL