Validity of formal maritime acquisition procedure under EU funding contracts and applicability of OUG 34/2006 procurement rules to private beneficiaries
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's rejection of the action and confirming the administrative decision that maintained a debt of 313,187.1 RON against the private company. The dispute involved a challenge to an administrative act by the Rural Investment Financing Agency, which penalized the company for failing to properly conduct public procurement procedures for agricultural machinery funded under a non-reimbursable EU grant, specifically alleging the execution of a formal acquisition by reusing identical invitation and offer documents with the same registration numbers and dates across three separate acquisition files. The Court held that under Article 209 of Emergency Government Ordinance No. 34/2006 and the binding terms of the financing contract, the beneficiary had a mandatory obligation to annul the procurement procedure and restart it with new invitations because all submitted offers were non-conforming due to exceeding the threshold value; consequently, the agency's determination that the project became partially ineligible for the disputed amount was legally correct, and the company's argument of good faith was rejected as the entity bore sole responsibility for ensuring procedural compliance.
Legislator headnote
AI generatedart. 209 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 C. proc. civ; Validity of formal maritime acquisition procedure under EU funding contracts and applicability of OUG 34/2006 procurement rules to private beneficiaries: The dispute involved a challenge to an administrative act by the Rural Investment Financing Agency, which penalized the company for failing to properly conduct public procurement procedures for agricultural machinery funded under a non-reimbursable EU grant, specifically alleging the execution of a formal acquisition by reusing identical invitation and offer documents with the same registration numbers and dates across three separate acquisition files. The Court held that under Article 209 of Emergency Government Ordinance No. 34/2006 and the binding terms of the financing contract, the beneficiary had a mandatory obligation to annul the procurement procedure and restart it with new invitations because all submitted offers were non-conforming due to exceeding the threshold value; consequently, the agency's determination that the project became partially ineligible for the disputed amount was legally correct, and the company's argument of good faith was rejected as the entity bore sole responsibility for ensuring procedural compliance.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict, cited in the operative part to justify the dismissal of the appeal as unfounded in administrative litigation.
Procedural rule applied in the dispositive to establish the power of the court to decide on the admissibility and merits of the appeal.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 mai 2015, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fostă A.P.D.R.P.), a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 41115 din 02.12.2014 emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale în soluţionarea contestaţiei administrative.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 134 din 28 septembrie 2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta a arătat că instanţa de fond a interpretat in mod greşit dispoziţiile art. 209 din O.U.G. nr. 34/2006, în sensul că procedura de atribuire poate fi anulată şi nu anulată de drept, fără să răspundă tuturor apărărilor invocate cu ocazia dezbaterilor pe fond şi prin concluziile scrise, care vizau buna credinţă a societăţii în îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare.
O altă critică a recurentei vizează faptul că, instanţa de fond nu a răspuns tuturor apărărilor pe care le-a invocat atât în şedinţa publică cu ocazia dezbaterilor de fond cât şi prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei. Astfel, instanţa a ignorat şi nu a răspuns apărărilor ce vizau faptul că societatea a fost de bună credinţă în sensul că a achiziţionat utilajele ofertate şi şi-a îndeplinit toate obligaţiile asumate prin contractul de finanţare, nefiind vorba de fraudarea fondurilor europene.
4. Apărările intimatei Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale
Prin întâmpinarea depusă la data de 14.01.2016 intimat a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, formulând apărări ample şi detaliate, în sensul că hotărârea instanţei de fond este legală.
În conformitate cu prevederile contractului de finanţare şi anexele acestuia, beneficiarul este singurul răspunzător în faţa autorităţii contractante pentru implementarea proiectului, incluzând aici şi modul de desfăşurare a procedurilor de achiziţie, beneficiarul trebuind să se asigure de corectitudinea desfăşurării acestora, în condiţiile în care societăţile ofertante au fost invitate de aceasta la selecţiile de oferte.
Susţine intimata că, reclamanta nu a reluat procedura de licitaţie, aşa cum susţine în cererea de chemare în judecată, iar în cadrul celor trei dosare de achiziţie aceasta a prezentat documente având acelaşi număr şi dată, dar cu conţinut diferit.
Astfel, în mod corect instanţa de fond a reţinut că "beneficiara avea obligaţia reluări procedurii, începând cu emiterea unor noi invitaţii de, şi nu să procedeze la refacerea celor emise anterior prin împărţirea valorică a ofertelor în două loturi pentru ca, astfel să fie respectat criteriul valoric.
5. Procedura derulată în recurs
Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părţilor în baza încheierii din data de 2.10.2017, conform alin. (4) al aceluiaşi articol.
Prin încheierea din data de 15.11.2017, completul filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
6. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului
Examinând legalitatea sentinţei prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Recurenta-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acţiune îndreptată împotriva deciziei nr. 41115/2.12.2014 emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin care a fost respinsă contestaţia împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/23.09.2014, menţinându-se debitul constituit în sarcina reclamantei, în sumă de 313.187,1 RON, la care se adaugă penalităţile şi dobânzile aferente.
Neregulile constatate prin actele administrative atacate vizează conduita recurentei-reclamante în încheierea şi derularea contractului de finanţare nr. x din data de 27.04.2010, având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile pentru punerea în aplicare a proiectului, cu titlu "Achiziţie de utilaje pentru prestări servicii în producţia vegetală", constând în încălcarea prevederilor art. 4 alin. (7). Regulamentul Uniuni Europene nr. 65/2011 de stabilire a Normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului,.
Curtea de apel a respins acţiunea, reţinând că derularea procedurii de achiziţie publică s-a efectuat cu încălcarea prevederilor contractului de finanţare, soluţie împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.
Reclamantei S.C. A. S.R.L. i s-a acordat la data de 29.10.2010 suma de 364.886,48 RON, conform ordinelor de plată nr. x/29.10.2010 şi nr. x/29.10.2010, sumă ce reprezintă 70% din valoarea utilajelor achiziţionate prin proiect.
Obiectul de activitate al beneficiarei îl reprezintă prestarea de servicii în mediul rural, conform cod CAEN 0161-Activităţi auxiliare pentru producţia vegetală, utilajele achiziţionate în cadrul proiectului fiind destinate desfăşurării activităţii în mediul rural.
În cadrul proiectului, societatea reclamantă a depus spre verificare şi avizare un număr de 4 dosare de achiziţii utilaje agricole prin procedura de "selecţie de oferte":
- Dosarul nr. 1 înregistrat la OJFIR Argeş sub nr. x/27.05.2010;
- Dosarul nr. 2 înregistrat la OJFIR Argeş sub nr. z/15.06.2010;
- Dosarul nr. 3 înregistrat la OJFIR Argeş sub nr. y/21.06.2010;
- Dosarul nr. 4 înregistrat la OJFIR Argeş sub nr. w/15.07.2010.
În primele trei dosare reclamanta a utilizat trei seturi de oferta având aceleaşi numere de înregistrare/dată atât la beneficiar cât şi la ofertanţi, iar bunurile ofertate erau prezentate într-un singur lot.
Dosarul de achiziţie nr. 4, aferent unui singur utilaj (plug cu 5 trupiţe), a fost avizat pentru lotul nr. 2 prin Formularul A1 - Fişa de verificare a dosarului de achiziţie nr. x/20.07.2010 şi Formularul A4 - Fişa de avizare a dosarelor de achiziţie nr. x/20.07.2010 şi ca urmare beneficiarul a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 07.07.2010 în valoare de 10.340 euro.
În acest context, pentru verificarea suspiciunii de neregulă, echipa de control a concluzionat că în cauză nu au fost respectate prevederile Contractului de finanţare, întrucât a fost desfăşurată o achiziţie formală prin folosirea aceloraşi invitaţii, oferte de participare.
În ceea ce priveşte critica recurentei privind greşita interpretare a dispoziţiilor art. 209 din O.U.G. nr. 34/2006.
Se impune a se preciza că în conformitate cu prevederile contractului de finanţare şi anexele acestuia, beneficiarul este singurul răspunzător în faţa autorităţii contractante pentru implementarea proiectului, incluzând aici şi modul de desfăşurare a procedurilor de achiziţie, beneficiarul trebuind să se asigure de corectitudinea desfăşurării acestora în condiţiile în care societăţile ofertante au fost invitate de aceasta la selecţiile de oferte.
Potrivit pct. 4 din Anexa IV la contractul de finanţare "Contractele mai mici de 50.000 euro, fără TVA, trebuie adjudecate prin procedura de selecţie de oferte cu condiţia asigurării transmiterii unei invitaţii de participare către cel puţin 3 operatori economici şi primirii de către beneficiarul privat a cel puţin 3 oferte conforme".
Oferta conformă este definită de pct. 4.1 Prevederi Generale din contractul de finanţare, ca fiind "oferte comparabile, care răspund cerinţelor esenţiale din punct de vedere al performanţelor şi parametrilor tehnici din caietele de sarcini, proiectul tehnic şi cererea de oferte, al obiectului acestora şi al valorii şi sunt transmise de către operatorii economici, verificabile de către experţii evaluatori".
În cauză ofertele depuse nu au răspuns criteriului valoric, în sensul că au depăşit valoarea supusă licitaţiei, de 119.400 euro, toate fiind declarate neconforme.
Potrivit dispoziţiilor art. 209 din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă are obligaţia de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică în următoarele cazuri: a) dacă au fost depuse numai oferte inacceptabile şi/sau neconforme (…).
Astfel, în condiţiile în care nu au existat oferte conforme, potrivit dispoziţiilor art. 209 din O.U.G. nr. 34/2006, beneficiarul avea obligaţia de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie public. În consecinţă, se impunea reluarea procedurii de licitaţie, întrucât prin semnarea contractului de finanţare reclamata şi-a însuşit prevederile legale aplicabile în materia achiziţiilor publice, dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006, pe care avea obligaţia să le aplice în derularea procedurii.
Însă, reclamanta nu a reluat procedura de licitaţie, aşa cum susţine în cererea de chemare în judecată, procedând la retrimiterea invitaţiilor folosite în cadrul celor 3 dosare anterioare, având acelaşi număr şi dată, iar nu la emiterea unor noi invitaţii de participare.
Nu poate fi reţinut argumentul reclamantei în sensul că " a derulat procedurile de achiziţie în conformitate cu instrucţiunile primite" şi, astfel, o eventuală reluare a procedurii trebuia să îi fie indicată de către comisia de analiză a dosarului, întrucât prin contractul de finanţare s-a obligat să respecte, în calitate de organizator al selecţiei de oferte, dispoziţiile legale aplicabile în domeniul achiziţiei publice cuprinse în O.U.G. nr. 34/2006.
Astfel, în cauză, suspiciunea de neregulă, anume existenţa unor indicii conform cărora achiziţia de utilaje a fost formală, întrucât au fost folosite aceleaşi oferte trimise iniţial de către ofertanţi, în toate cele trei dosare/proceduri de achiziţie derulate consecutiv şi care au fost identificate în urma analizării activităţii reclamantei atât de către auditorul extern cât şi de către echipa de control, este corectă, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.
Referitor la motivul de recurs conform căruia instanţa de fond nu a făcut nicio referire la neregula privind crearea de "condiţii artificiale", Înalta Curte reţine că prin actele administrative-fiscale atacate nu s-a reţinut în sarcina recurentei-reclamante săvârşirea acestei nereguli, ci doar "desfăşurarea unei achiziţii formale prin folosirea aceloraşi invitaţii, oferte de participare".
În cauză, motivarea actelor administrative contestate şi documentaţia care a stat la baza acestora oferă suficiente elemente care, corelate între ele, conduc la concluzia că recurenta-reclamantă a derulat procedura de selecţie de oferte în mod formal prin folosirea aceloraşi invitaţii, oferte de participare, astfel că proiectul "Achiziţie de utilaje pentru prestări servicii în producţia vegetală" a devenit parţial neeligibil, pentru suma de 313.187,11 RON.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 134 din 28 septembrie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2018.