Inadmissibility of administrative challenge to criminal procedural refusal: jurisdictional exclusion under Law 554/2004 for acts governed by Code of Criminal Procedure

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 ianuarie 2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii DNA Bucureşti şi B., a solicitat:

(i) obligarea pârâţilor la recunoaşterea dreptului reclamantei de a-i fi comunicate înscrisurile din dosarele nr. x/2008 şi nr. y/2004;

(ii) obligarea la comunicarea legală a acestor înscrisuri, conform art. 94 alin. (2) C. proc. pen.

(iii) obligarea pârâţilor, în solidar, la plata daunelor interese zilnice de 100 de RON, care să compenseze suferinţa fizică şi psihică a salariaţilor, de la data de 08.01.2015 - data refuzului comunicării, pâna în ziua în care pârâţii îşi vor îndeplini obligaţiile ce le incumbă legal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1103 din 20 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii DNA Bucureşti şi B., ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1103/20.04.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. şi C., criticând ca nelegală şi netemeinică hotărârea atacată, întemeindu-şi recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenţii consideră că prima instanţă a interpretat greşit adresa emisă la data de 08.01.2015, apreciind în mod nelegal că aceasta nu are natura juridică a unui act administrativ.

La dosarul cauzei a fost depusă dovada din care rezultă că, într-un alt dosar penal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat un aviz favorabil, în sensul de a-i fi predate reclamantei înscrisurile solicitate. Instanţa de fond a refuzat sa aplice unitar legea, în sensul obligării pârâtei Direcţia Naţională Anticorupţie la eliberarea înscrisurilor solicitate, deşi cererile adresate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sunt similare.

Recurenţii consideră că acţiunea a fost respinsă fără încuviinţarea de probe, deşi au formulat o cerere de administrare a unui probatoriu adecvat aflării adevărului. Prin soluţia pronunţată în aceste condiţii, recurenţii apreciază că instanţa de fond a încălcat dreptul la apărare consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respingând nejustificat cererile reclamantei privind administrarea probei cu interogatoriul pârâţilor, ataşarea dosarelor penale indicate, precum şi administrarea probei cu martori.

O altă critică formulată de recurenţi priveşte nemotivarea sentinţei atacate, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ. şi a prevederilor art. 2 şi art. 6 din Legea nr. 304/2004, hotărârea fiind sumar motivată şi contradictorie.

Dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. obligă instanţa de judecată să indice, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile reclamantei, nerespectarea acestora ducând la nulitatea sentinţei conform art. 174 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Direcţia Naţională Anticorupţie şi B. nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 03 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 01 noiembrie 2017, completul de filtru, analizând recursurile formulate în cauză, a dispus următoarele:

5.1. Referitor la recursul formulat de C., Înalta Curte a admis excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1103/20.04.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

5.2. Referitor la recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Analizând recursul declarat de C., din perspectiva soluţiei de admitere a excepţiei inadmisibilităţii, pronunţată prin încheierea de admitere în principiu din data de 01 noiembrie 2017, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se succed:

Din cuprinsul cererii de recurs rezultă că aceasta este formulată atât de reclamanta A. S.R.L., cât şi de persoana fizică C., în nume propriu, în calitate de "părţi vătămate prin soluţia fondului".

Potrivit art. 458 din C. proc. civ.:

"Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane".

Raportat la cadrul procesual existent la fondul cauzei, Înalta Curte reţine că recurentul C. nu a figurat drept parte în cauză, semnând cererea de chemare în judecată doar în calitate de administrator al reclamantei A. S.R.L., astfel încât nu beneficiază de dreptul de a formula calea de atac a recursului în nume propriu.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 458, raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de C..

II.2. Cu privire la recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.2.1. Referitor la critica din recurs întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge ca nefondată, apreciind că dispoziţiile art. 22 şi art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ. au fost respectate şi nu subzistă o cauză de nulitate a sentinţei, potrivit art. 174 C. proc. civ.

Analizând hotărârea recurată, se constată că aceasta explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat elementele de fapt şi de drept ale dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut că cererea cu soluţionarea căreia a fost învestit este inadmisibilă.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv pentru toate argumentele aduse de parte, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză. În speţă, întrucât prima instanţă a apreciat doar asupra cerinţelor de admisibilitate ale cererii, hotărârea este motivată în mod corespunzător, sub aspectul lipsei caracterului de act administrativ al actului dedus judecăţii, respectiv adresa din data de 08.01.2015, emisă de pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind indicate atât dispoziţiile legale incidente, cât şi raţionamentul propriu al judecătorului, în ceea ce priveşte modul de interpretare şi aplicare a acestor dispoziţii la cauza de faţă.

Pe de altă parte, deşi recurenta-reclamantă a criticat hotărârea de fond pentru caracterul său contradictoriu şi eliptic, criticile expuse au un caracter teoretic, general, fără a se indica, în mod concret, aspectele contradictorii, sau insuficient motivate, din cuprinsul sentinţei recurate.

Prin urmare, acest motiv de recurs este nefondat, urmând a fi respins.

II.2.2. Referitor la critica din recurs întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte observă că aceasta priveşte două aspecte, respectiv încălcarea dreptului la apărare, prin respingerea cererii de administrare a probelor solicitate în dovedirea acţiunii şi greşita apreciere a actului juridic dedus judecăţii, ca nefăcând parte din categoria actelor administrative.

În ceea ce priveşte probele încuviinţate şi administrate în cauză, instanţa de fond, faţă de obiectul cererii cu care a fost învestită, a apreciat ca fiind utilă soluţionării cauzei doar proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, dispoziţie pe care instanţa de control judiciar o apreciază a fi legală şi temeinică.

Chiar dacă reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, administrarea probei cu interogatoriul pârâţilor şi proba testimonială cu un martor, precum şi ataşarea dosarului penal înregistrat sub nr. x/2008, instanţa de judecată are dreptul să cenzureze această cerere în condiţiile art. 258 C. proc. civ., încuviinţând doar acele probe care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 255 C. proc. civ., respectiv sunt admisibile potrivit legii şi duc la soluţionarea procesului.

Astfel, pentru soluţionarea petitelor cererii de chemare în judecată, precum şi a excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii, nu se impunea nici administrarea probei cu interogatoriul pârâţilor şi nici a probei testimoniale, teza probatorie indicată de reclamantă (dovedirea motivului real al respingerii cererii sale de către pârâţi) neprezentând utilitate în raport de obiectul cauzei.

Totodată, cererea privind ataşarea dosarului penal indicat este, în mod evident, inadmisibilă, cât timp litigiul poartă asupra recunoaşterii dreptului reclamantei de a avea acces la înscrisurile din aceste dosar, astfel încât, prin administrarea probei, instanţa de fond s-ar fi antepronunţat cu privire la existenţa dreptului.

Referitor la critica de nelegalitate privind caracterul de act administrativ al adresei din data de 08.01.2015, emisă de pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie, Înalta Curte o apreciază, de asemenea, a fi nefondată.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 2 lit. c din acelaşi act normativ, condiţia esenţială de contestare a unui act pe calea contenciosului administrativ este aceea ca actul atacat să întrunească toate caracterele unui act administrativ, condiţie pe care adresa emisă la data de 08.01.2015 nu o îndeplineşte.

Astfel, deşi adresa contestată reprezintă un act unilateral, emis de o autoritate publică, procedurile şi condiţiile de emitere ale acestui act sunt reglementate de dispoziţiile C. proc. pen. din 2010, prin urmare şi căile de atac puse la dispoziţia persoanelor interesate se raportează la aceste prevederi speciale şi nu la dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Cererea de consultare a dosarelor penale este reglementată de dispoziţiile art. 94 din C. proc. pen. din 2010, care, în primele două alineate dispune că:

"(1) Avocatul părţilor şi al subiecţilor procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv. (2) Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informaţii din dosar, precum şi de a obţine fotocopii pe cheltuiala clientului."

Împotriva modului de soluţionare a cererii de consultare a dosarului, se poate exercita calea de atac a plângerii, în condiţiile art. 95 raportat la art. 336-339 din C. proc. pen. din 2010, aceasta urmând a fi soluţionată, după caz, de prim-procurorul parchetului, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sau de procurorul ierarhic superior.

În raport de aceste dispoziţii normative, Înalta Curte constată că adresa emisă la data de 08.01.2015, de către pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie, are natura juridică a unui act de procedură penală, putând fi atacată în termenele şi condiţiile prevăzute de C. proc. pen., cu înlăturarea aplicării dispoziţiilor Legii nr. 554/2004. Având în vedere şi prevederile art. 1 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora "Normele de procedură penală reglementează desfăşurarea procesului penal şi a altor proceduri judiciare în legătură cu o cauză penală.", Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ nu are competenţa de a analiza legalitatea unui act emis de organele de urmărire penală în desfăşurarea activităţilor de soluţionare a unei cauze cu care au fost învestite.

În consecinţă, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că acţiunea formulată de reclamantă nu se încadrează în prevederile art. 8 alin. (1) din legea nr. 554/2004, fiind întemeiată concluzia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C. împotriva sentinţei civile nr. 1103 din 20 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2018.