Securitate officer status: sufficiency of economic-security surveillance to satisfy the requirement of restricting fundamental rights under Urgent Government Ordinance 24/2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 noiembrie 2014, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate calitatea acestuia de lucrător al Securităţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1557 din 04 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1557/04.06.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâtul A., criticând ca nelegală şi netemeinică hotărârea atacată, întemeindu-şi recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

În susţinerea recursului, pârâtul a învederat că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 2 lit. a din O.G. nr. 24/2008, întrucât acest text legal presupune îndeplinirea cumulativă a două condiţii, respectiv să fi lucrat sau colaborat cu Securitatea şi să fi desfăşurat activităţi prin care s-au îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Recurentul-pârât apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie prevăzută de text, arătând că, în calitatea sa de ofiţer al Securităţii, nu a desfăşurat activităţi prin care s-au îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în sensul susţineri puterii totalitar comuniste. Consideră că activitatea sa profesională s-a desfăşurat în cadrul Serviciului 2, care avea ca scop securitatea statului contra informaţiilor economice şi că numai persoanele angajate în cadrul Serviciului 1 desfăşurau activităţi de natura celor prevăzute de art. 2 lit. a din O.G. nr. 24/2008.

Astfel, pregătirea informatorilor se făcea în sensul cunoaşterii faptelor sau fenomenelor care puteau determina săvârşirea unor infracţiuni contra economiei naţionale. Faptul că în notele informative apar şi informaţii privitoare la viaţa privată a persoanelor urmărite, care, aparent, nu aveau legătură cu siguranţa economiei naţionale, nu poate fi imputat recurentului, deoarece notele informative nu puteau fi cenzurate sub aspectul conţinutului lor.

În acest sens, pârâtul arată că a solicitat, în cadrul probei cu înscrisuri, ca reclamantul să depună la dosar ordinele de serviciu în baza cărora şi-a desfăşurat activitatea, dar acesta nu le-a depus, invocând că nu se află în posesia lor, deşi Unitatea Militară din Giurgiu, în cadrul căreia a activat recurentul, a comunicat că între dosarul a fost înaintat Consiliului.

Totodată, solicită a se avea în vedere deciziile de practică depuse la dosarul cauzei, nominalizând în special decizia nr. 4315/2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2008.

Recurentul-pârât a mai învederat că, întrucât a activat pentru o perioada scurtă de timp ca ofiţer al Securităţii şi, în această perioadă a îndeplinit activităţi clare, conform ordinelor primite, iar activitatea sa nu a prejudiciat nici una din persoanele precizate in raportul reclamantului, rezultă ca nu a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

De asemenea, a solicitat a se avea în vedere de către instanţa de control judiciar, împrejurarea că, ulterior demisiei din cadrul Securităţii, a activat ca medic veterinar până în prezent, în cadrul aceluiaşi loc de muncă, ocupând, prin concurs, postul de Director executiv adjunct în cadrul DSV Giurgiu, ceea ce demonstrează că în perioada invocată de reclamant, în calitate de ofiţer de securitate, nu a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale, în caz contrar nu ar fi fost angajat în aceeaşi unitate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 03.09.2015, intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reluând, în esenţă, argumentele expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 05 aprilie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 01 noiembrie 2017, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a sesizat instanţa de judecată, susţinând că pârâtul A., având gradele de locotenent major (1984, 1986-1988) şi căpitan (1989) în cadrul I.J. Giurgiu, Serviciul 2, a participat activ la urmărirea informativă a unor persoane, angajaţi ai unor întreprinderi de stat, aflate în atenţia organelor de Securitate, care manifestau atitudini anticomuniste, intenţii de evaziune şi aveau relaţii cu cetăţeni străini.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a din O.U.G. nr. 24/2008 este considerat lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv de ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Prima instanţă a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condiţiilor impuse de lege pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, concluzionând în sensul admiterii acţiunii promovate de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Soluţia instanţei de fond este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, critica din recurs privind neîncadrarea activităţii desfăşurate de pârât în prevederile art. 2 lit. a din O.U.G. nr. 24/2008 fiind nefondată.

În ceea ce priveşte prima condiţie impusă de lege, şi anume aceea ca pârâtul A. să fi avut calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii, nu a existat o dispută litigioasă tranşată de către instanţa de fond, ambele părţi fiind de acord că, potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei, pârâtul a deţinut gradele de locotenent major şi, ulterior, de căpitan, în cadrul Inspectoratului Judeţean al Securităţii Giurgiu, Serviciul 2. De altfel, acest aspect nu face nici obiectul criticii în recurs, astfel încât Înalta Curte nu îl va analiza.

Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, şi anume ca, prin activităţile desfăşurate să se fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, recurentul-pârât a criticat hotărârea de fond, susţinând, în esenţă, că prima instanţă ar fi apreciat şi încadrat greşit activităţile şi operaţiunile pe care le-a derulat, acestea fiind menite să protejeze economia naţională şi nu să susţină puterea totalitar comunistă.

Întrucât în cuprinsul hotărârii de fond a fost redat, pe larg, conţinutul documentelor din cuprinsul dosarelor de urmărire informativă x, Înalta Curte nu le va mai relua în prezenta decizie, urmând a le avea în vedere, prin raportare la criticile formulate de recurentul-pârât.

Critica din recurs privitoare la activitatea desfăşurată de Serviciul 2 al I.J. Giurgiu, în cadrul căruia a activat pârâtul şi care avea drept scop securitatea statului contra informaţiilor economice, prin opoziţie cu Serviciul 1, care desfăşura activităţi de îngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, nu este fondată. Specificul unor departamente sau servicii din cadrul Securităţii nu are relevanţă asupra interpretării şi calificării activităţilor desfăşurate de recurentul-pârât, legea prevăzând condiţia ca persoana să aibă calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii, fără vreo deosebire legată de serviciul în cadrul căruia a activat.

O altă critică susţinută de recurentul-pârât se referă la împrejurarea că activitatea sa viza exclusiv securitatea economiei naţionale şi că pregătirea informatorilor se făcea în sensul cunoaşterii faptelor sau fenomenelor care puteau determina săvârşirea unor infracţiuni contra economiei naţionale. De asemenea, s-a învederat că informaţiile privind viaţa privată a persoanelor urmărite, nu sunt imputabile recurentului, acesta neputând cenzura conţinutul notelor informative.

Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată, pornind, în prim rând, de la scopul deschiderii dosarelor informative, astfel cum este specificat în documentele aflate la dosarul cauzei:

a) în dosarul x, scopul urmărit a fost "de a cunoaşte, descoperi cu operativitate faptele sau fenomenele ce ar putea duce la săvârşirea de infracţiuni contra securităţii statului, a economiei naţionale, cât şi pentru cunoaşterea stării de spirit din cadrul întreprinderii"

b) în dosarele x, scopul urmărit a fost "crearea unei surse informative, capabile să ne informeze continuu asupra desfăşurării procesului tehnologic, a respectării normelor sanitar veterinare, precum şi pentru urmărirea activităţii unor salariaţi din cadrul obiectivului care se află în atenţia organelor de Securitate".

În atingerea scopurilor susmenţionate, recurentul-pârât a recrutat surse informative, în persoana unor angajaţi ai întreprinderilor vizate, a căror activitate a dirijat-o şi supravegheat-o, îndrumându-i să culeagă informaţii şi să sesizeze aspecte legate de viaţa personală şi atitudinea faţă de regimul comunist în ceea ce priveşte alţi salariaţi, persoane vizate de organele de Securitate.

Aşadar, pe lângă scopul declarat privind protejarea economiei naţionale şi prevenirea unor infracţiuni economice, activitatea informativă iniţiată de recurentul-pârât a privit şi aspecte legate de viaţa privată a persoanelor urmărite.

Înalta Curte nu va primi argumentul recurentului, în sensul că nu-i sunt imputabile informaţiile de natură privată, regăsite în notele oferite de informatori, atât timp cât acestuia îi revenea responsabilitatea efectuării instructajului persoanelor recrutate, după cum recunoaşte chiar recurentul şi după cum rezultă din rapoartele întocmite cu privire la recrutarea informatorilor, din care rezultă că pârâtul a efectuat "instructaj asupra modului de culegere a informaţiilor".

Prin urmare, transmiterea de către persoanele recrutate, în mod repetat, a unor informaţii ce nu aveau legătură cu siguranţa economiei naţionale, ci cu viaţa privată a celor urmăriţi, opiniile şi afirmaţiile acestora cu caracter politic, relaţiile lor cu cetăţeni străini sau cu cei români plecaţi din ţară, ori intenţia de părărsire a teritoriului ţării, denotă scopul real al activităţilor de urmărire desfăşurate de recurent şi anume acela de identificare a opozanţilor regimului politic comunist.

Recurentul-pârât a susţinut că dreptul la viaţă privată şi dreptul la secretul corespondenţei nu sunt drepturi absolute, având prioritate siguranţa economiei naţionale. Deşi, principial, această aserţiune este adevărată, trebuie avut în vedere faptul că încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanelor urmărite, de către recurentul-pârât, nu a fost o măsură proporţională şi nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, în mod formal, se urmărea protejarea economiei naţionale, dar, prin informaţiile obţinute, erau vizate persoanele care nu aderau la principiile şi ideile statului comunist totalitar.

În ceea ce priveşte critica referitoare la inexistenţa unui prejudiciu produs persoanelor urmărite, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, întrucât art. 2 lit. a din O.U.G. nr. 24/2008 nu impune ca încălcarea drepturilor fundamentale să fie de o anumită durată ori gravitate şi nici condiţia producerii vreunei daune materiale.

Nefondată este şi critica privind desfăşurarea activităţii pârâtului ca urmare a unor ordine primite în calitate de ofiţer de Securitate, întrucât legea nu conferă relevanţă împrejurării potrivit căreia limitarea sau încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale avea suport în actele normative sau regulamentele în vigoare la acel moment.

De asemenea, cariera profesională a recurentului-pârât, ulterioară încetării activităţii în cadrul Securităţii, nu are relevanţă asupra aspectelor deduse judecăţii, angajatorul DSV Giurgiu neavând competenţa legală de a verifica şi stabili calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe recurent.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că deciziile de jurisprudenţă invocate de recurentul-pârât în susţinerea recursului nu pot conduce la schimbarea soluţiei primei instanţe, având în vedere că fiecare cauză este analizată de către instanţa de judecată legal învestită în raport de elementele de fapt şi de drept specifice.

În consecinţă, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt întrunite cele două condiţii prevăzute de art. 2 lit. a din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv calitatea recurentului-pârât de ofiţer al Securităţii şi desfăşurarea de către acesta a unor activităţi prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 1557 din 4 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2018.