Perpetuity of Securitate agent status findings versus partial annulment for unconstitutional procedure under Law 187/1999

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 octombrie 2014, reclamantele A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, au solicitat anularea Deciziei nr. 3361/09.10.2007, emisă de pârât şi comunicată la data de 14.08.2014, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1077 din 17 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantele A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a dispus anularea actului atacat în privinţa efectelor sale juridice produse după publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2008 şi a obligat intimata să plătească petenţilor suma de 1000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 19 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamante, în sensul că a obligat intimata să plătească petenţilor suma de 3200 RON cheltuieli de judecată, iar nu 1000 de RON, cum din eroare s-a menţionat.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1077/17.04.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât reclamantele A., B. şi C., cât şi pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, criticând ca nelegală şi netemeinică hotărârea atacată.

3.1. Recurentele-reclamante şi-au întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. republicat, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în raport de dispoziţiile art. 497 din C. proc. civ.

În susţinerea recursului, este criticată soluţia primei instanţe de anulare parţială a Deciziei nr. 3361/2007, emisă de pârât, întrucât motivele de anulare invocate de recurentele-reclamante priveau actul administrativ în esenţa sa, aspecte pe care judecătorul fondului nu le-a analizat.

Instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, conform cărora prevalează anularea în tot a actului administrativ şi, doar în situaţia în care nu se justifică o astfel de soluţie, se va putea dispune anularea parţială. Reclamantele au indicat în mod expres viciile de procedură care afectează actul administrativ în integralitatea sa, respectiv aplicarea inconsecventă şi lapidară a dispoziţiilor legale în vigoare şi încălcarea unor norme de drept material substanţial, aspecte neverificate de către instanţa de fond.

Prin modalitatea de aplicare a dispoziţiilor legale incidente şi prin anularea parţială a deciziei, instanţa de fond a menţinut vătămarea cauzată de actul administrativ contestat.

Totodată, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra încălcării de către pârât a procedurii prealabile, în perioada efectuării verificărilor şi până la data emiterii deciziei, deşi avea aceasta obligaţie conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, instanţa de fond nu ar fi trebuit să se limiteze la aplicarea efectelor unei decizii pronunţate de Curtea Constituţională, ci să analizeze, în prim rând, motivele de nulitate ale actului administrativ invocate de reclamante.

Recurentele-reclamante opinează în sensul că, prin nepronunţarea de către prima instanţă asupra motivelor de nulitate absolută a actului administrativ atacat, au fost afectate drepturi şi libertăţi fundamentale prevăzute de dispoziţiile art. 15 alin. (6) din Legea nr. 187/1999, în vigoare la data verificărilor, art. 11 şi art. 20 din Constituţia României, art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Au fost nesocotite, astfel, dreptul la apărare, coroborat cu principiul dreptului la un proces echitabil, dreptul de acces liber la justiţie, examinarea cauzei în mod echitabil şi într-un termen rezonabil.

Recurentele-reclamante învederează că, în ceea ce-l priveşte pe defunctul D., acesta a decedat chiar cu ocazia evenimentelor din decembrie 1989, aspect recunoscut de pârât prin răspunsul emis cu privire la contestaţia iniţială.

Potrivit art. 15 alin. (6) din Legea nr. 187/1999, verificările pe care le putea derula intimatul se referă strict la persoane în viaţă, şi nicidecum la persoane decedate. La momentul decesului, capacitatea de folosinţă încetează, astfel încât actul emis pentru o persoană decedată este nul absolut. Persoana decedată nu are posibilitatea de a propune probe şi nici de a se apăra efectiv, cu ocazia citării în vederea audierii. Or, dreptul la un proces echitabil, incluzând principiul contradictorialităţii, se referă atât la procedurile judiciare, cât şi la toate procedurile care implică verificări de natură personală şi acordarea sau cenzurarea unor drepturi.

Recurentele-reclamante apreciază că, în situaţia menţinerii soluţiei primei instanţe, s-ar produce o discriminare directă între persoanele verificate anterior declarării neconstituţionale şi abrogării Legii nr. 187/1999 şi toate celelalte categorii de persoane, care au beneficiat de dreptul la un proces echitabil.

O alta critică de nelegalitate priveşte nereţinerea, de către instanţa de fond, a dispoziţiilor art. 2 lit. z din Legea nr. 187/1999, conform cărora fac obiectul verificărilor doar "persoanele care deţin titlul de revoluţionar sau de luptător pentru merite deosebite în Revoluţia din decembrie 1989". Defunctul D. nu intră în această categorie, ci, întrucât a decedat cu ocazia evenimentelor din decembrie 1989, este considerat erou martir al Revoluţiei Române, potrivit art. 3 din Legea nr. 341/2004, în vigoare la data emiterii deciziei contestate. Prin urmare, decizia a fost emisă pentru o categorie distinctă, nesupusă verificării la cerere, în condiţiile art. 2 din Legea nr. 187/1999.

Pe fondul cauzei, recurentele-reclamante apreciază că trebuie făcută o distincţie clară între categoria de "lucrători ai Securităţii", care au desfăşurat activităţi de politie politică şi persoanele care nu au făcut acte de represiune. În acest sens se arată că pârâtul a apreciat greşit elementele de probă pe care şi-a întemeiat concluzia că defunctul D. a fost colaborator al fostei poliţii politice comuniste.

Înscrisurile pe care pârâtul şi-a fondat decizia nu sunt certe sub aspectul întocmirii (scrierii) lor de către D., iar conţinutul lor relevă faptul ca defunctul se ocupa cu activităţi ce ţineau de serviciul antiterorism şi nu făcea parte din structurile opresive ale securităţii.

3.2. Pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, recurentul-pârât invocă dispoziţiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, potrivit cărora actele şi lucrările efectuate de Consiliu până la data intrării în vigoare a ordonanţei rămân valabile. Decizia atacată de reclamante a rămas definitivă anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008 şi nu mai poate fi spusă anulării.

Acest text de lege este similar art. 147 alin. (4) din Constituţia României în ceea ce priveşte efectele deciziilor Curţii Constituţionale, care au putere numai pentru viitor, respectiv de la data publicării în Monitorul Oficial.

În acest sens, recurentul-pârât susţine că Deciziile emise de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ce făceau obiectul contestaţiilor înregistrate pe rolul instanţelor de judecată la momentul publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2008, nu au fost anulate pe considerente de neconstituţionalitate, relevante în acest sens fiind deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 968/26.02.2014, nr. 1465/10.03.2011, nr. 7489/28.11.2012, nr. 1450/12.03.2010, nr. 3934/29.09.2010, nr. 4212/18.10.2012 şi nr. 407/26.01.2011.

Totodată, se susţine ca soluţia de anulare a actului administrativ doar în privinţa efectelor produse după publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2008 nu are suport raţional şi legal, întrucât ar însemna că defunctul D. a avut calitatea de agent al poliţiei politice comuniste până la momentul publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2008, iar după această dată nu a mai avut calitatea reţinută de recurentul-pârât.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. republicat, recurentul-pârât apreciază că sentinţa recurată este insuficient motivată, motivarea nu este clară şi cuprinzătoare şi nu se pot deduce efectele concrete ale actului administrativ menţinute, respectiv înlăturate, prin această soluţie.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 01.09.2015, recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantele A., B. şi C., ce nefondat, susţinând, în esenţă, următoarele argumente:

(i) lipsa unei obligaţii legale a Consiliului, de a-l înştiinţa pe pârât cu privire la emiterea actului, astfel cum rezultă din prevederile art. 16 din Legea nr. 187/1999;

(ii) dispoziţiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 prevăd că deciziile emise de Consiliu în temeiul Legii nr. 187/1999 îşi menţin valabilitatea şi după abrogarea actului normativ;

(iii) decizia contestată de reclamante a rămas definitivă prin necontestare, anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008;

(iv) deciziile rămase definitive sub imperiul Legii nr. 187/1999 nu pot fi anulate pe considerentul declarării neconstituţionalităţii acestei legi.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27.08.2015, recurentele-reclamante A., B. şi C. au invocat excepţia tardivităţii recursului declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la termenul de declarare a căii de atac, recurentele-reclamante au susţinut că pârâtul nu a respectat termenul de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din legea nr. 554/2004, în raport de data comunicării sentinţei recurate.

Pe fond, recurentele-reclamante au reluat, în esenţă, argumentele expuse în cadrul propriilor motive de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 03 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 01 noiembrie 2017, constatând că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a respins excepţia tardivităţii recursului declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, invocată de recurentele-reclamante prin întâmpinare, a declarat recursurile formulate ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamante şi de pârât sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze, reclamantele C., B. şi A. au contestat legalitatea actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 3361/09.10.2007, emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prin care s-a reţinut că defunctul D. a fost agent al poliţiei politice comuniste.

Aspectele de nelegalitate expuse de reclamante prin acţiune s-au raportat, în principal, la încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 187/1999, în vigoare la data efectuării verificărilor, fiind supuse analizei primei instanţe şi efectele juridice generate de declararea neconstituţionalităţii acestui act normativ, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2008.

Înalta Curte constată că, prin sentinţa recurată, prima instanţă a apreciat, cu precădere, asupra efectelor juridice generate de decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2008, anulând în parte actul administrativ contestat, respectiv doar în privinţa efectelor juridice produse după publicarea acestei decizii, fără a analiza aspectele ce vizau nulitatea totală a Deciziei nr. 3361/09.10.2007, emisă de pârât.

Această modalitate de soluţionare a cauzei a fost criticată de ambele părţi în cuprinsul motivelor de recurs, recurentele-reclamante susţinând că aspectele de nelegalitate ce vizau nulitatea totală a actului administrativ trebuiau analizate cu prioritate, în raport de o eventuală nulitate parţială determinată de aplicarea deciziei Curţii Constituţionale, iar pârâtul a susţinut că soluţia anulării în parte, respectiv a menţinerii efectelor juridice ale actului administrativ contestat după momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale, este lipsită de suport legal.

Înalta Curte apreciază a fi fondate aceste critici de nelegalitate, urmând a casa hotărârea atacată şi a trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

În analiza recursurilor, instanţa de control judiciar va avea în vedere Decizia nr. 51/31.01.2008, prin care Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale atât Legea nr. 187/1999, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 16/2006, cât şi dispoziţiile art. II şi art. V din această ordonanţă.

Totodată, se reţine că, prin dispoziţiile art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii (astfel cum a fost modificat prin dispoziţiile Legii nr. 293/2008), s-a reglementat o normă cu caracter tranzitoriu, stabilindu-se că:

"(1) Cauzele aflate pe rolul secţiilor civile ale curţilor de apel, în calitate de instanţe de control judecătoresc, ca urmare a exercitării căii de atac prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva deciziilor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se transmit secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă de control judecătoresc. Aceasta, la primul termen de judecată, va continua judecarea cauzelor cu luarea în considerare a probelor admise şi a actelor procesuale efectuate de instanţa civilă.

(2) Cauzele aflate pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti se transmit, de îndată, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti."

Caracterul tranzitoriu ale acestei norme de drept a fost confirmat prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1398/16.12.2008, prin care s-a reţinut că:

"Astfel, cauzele în curs de judecată la data adoptării Ordonanţei de urgenţă nr. 24/2008 se trimit instanţelor de contencios administrativ competente, care, la primul termen de judecată, verifică dacă părţile stăruie în continuarea judecăţii, iar în caz afirmativ continuă judecata aplicând prevederile noii reglementări, examinând cauza sub toate aspectele şi apreciind care acte şi lucrări efectuate rămân valabile. (...)

Norma tranzitorie criticată este menită să asigure exercitarea rolului activ al judecătorului, care va aprecia asupra valabilităţii actelor şi lucrărilor efectuate sub imperiul legii vechi (...)."

Din cadrul normativ prezentat anterior, rezultă că declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor Legii nr. 187/1999, datorată incompatibilităţii statutului Colegiului CNSAS cu normele constituţionale (considerat a nu se încadra în niciuna dintre jurisdicţiile prevăzute şi admise de Constituţie), nu atrage nulitatea de plano a deciziilor emise în baza acestei legi.

Cauzele înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti, ca urmare a exercitării căilor de atac prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, vor fi judecate de instanţele de contencios administrativ competente conform legii noi (O.U.G. nr. 24/2008), acestea urmând să aprecieze asupra valabilităţii actelor şi lucrărilor efectuate sub imperiul legii vechi, asigurând părţilor garanţiile unui proces echitabil, respectiv posibilitatea valorificării tuturor mijloacelor pe care le implică exerciţiul dreptului la apărare.

Această concluzie se impune, pentru identitate de raţiune, nu doar în privinţa cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată la data adoptării O.U.G. nr. 24/2008, ci şi în privinţa cauzelor înregistrate ulterior acestui moment, care au ca obiect contestarea unei decizii emise de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în temeiul Legii nr. 187/1999, împotriva căreia se exercită calea de atac prevăzută de art. 16 alin. (1) din această lege.

Prin urmare, soluţia primei instanţe privind constatarea nulităţii actului administrativ contestat, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii Legii nr. 187/1999, nu este întemeiată, aceasta fiind obligată, în respectarea principiului tempus regit actum, să analizeze dacă, în procedura de emitere a deciziei nr. 3361/2007, au fost respectate de către pârât prevederile Legii nr. 187/1999, modificată prin O.U.G. nr. 16/2006, în raport de aspectele de nelegalitate sesizate de reclamante.

În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere şi dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind că instanţa de judecată este obligată să analizeze, cu prioritate, aspectele de nelegalitate care atrag nulitatea totală a actului administrativ contestat, aspectele de nelegalitate parţială având caracter subsidiar. Instanţa de fond nu ar fi trebuit să se limiteze la interpretarea şi aplicarea efectelor unei decizii pronunţate de Curtea Constituţională, ci să analizeze, în prim rând, motivele de nulitate ale actului administrativ, invocate de reclamante.

Totodată, Înalta Curte reţine că hotărârea fondului este criticabilă şi sub aspectul modalităţii de anulare a actului administrativ, respectiv sub aspectul diferenţierii operate între efectele juridice ale actului produse anterior şi ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2008.

Astfel cum a susţinut şi recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, decizia nr. 3361/09.10.2007 produce, per se, un singur efect juridic, şi anume constatarea calităţii de agent al poliţiei politice comuniste în privinţa defunctului D., ca urmare a activităţii desfăşurate în perioada dictaturii comuniste, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (potrivit expunerii de motive privind adoptarea Legii nr. 187/1999 şi O.U.G. nr. 24/2008).

Procedura de constatare a calităţii de agent al poliţiei politice comuniste are un specific pronunţat, raportându-se la acte şi fapte ale persoanei verificate, realizate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Ca atare, rezultatul acestei verificări, concretizat în constatarea sau neconstatarea calităţii de agent al poliţiei politice comuniste, nu poate fi limitat şi nu se manifestă doar până la o anumită dată (în cazul de faţă data publicării Deciziei nr. 51/2008 a Curţii Constituţionale), ci produce un efect perpetuu.

Nu se poate susţine că rezultatul verificărilor are caracter temporar nici în situaţia anulării de către instanţa de judecată a actului administrativ constatator, întrucât, în această împrejurare, constatarea nulităţii produce efecte retroactive, desfiinţând toate efectele, urmările şi consecinţele juridice ale actului administrativ, produse în perioada scursă între data emiterii sale şi data anulării.

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de faţă, se impune admiterea ambelor recursuri, casarea în tot a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea analizării aspectelor de nelegalitate ale actului administrativ, sesizate de către reclamantele C., B. şi A. prin cererea de chemare în judecată.

În raport de soluţia de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecar, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de părţi, acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond în rejudecare.

Pentru aceste considerente, constatându-se incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinţei civile nr. 1077 din 17 aprilie 2014 şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de reclamantele C., B. şi A. şi de pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, împotriva sentinţei civile nr. 1077 din 17 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2018.