Legality of fiscal administrative suspension pending criminal investigation: procedural nullity for failure to execute mandatory joint inspection minutes under the Tax Procedure Code

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 5 a Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea Deciziei nr. 15/27.01.2015 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/13.03.2014 emisă de Administraţia sectorului 5 a Finanţelor Publice, obligarea organelor fiscale la soluţionarea contestaţiei formulate.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3042 din data de 17 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă contestaţia formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti - în reprezentarea Administraţiei Finanţelor Publice Sector 5 şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, fiind anulată decizia nr. 15 din data de 27 ianuarie 2015 emisă de ANAF - DGSC şi obligate organele fiscale la soluţionarea contestaţiei formulate de reclamante.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti-pentru Administraţia Sector 5 a Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată ca netemeinică şi nelegală, invocând, în drept, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

1.3.1. Prin recursul formulat, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a formulat următoarele critici:

În mod greşit a admis instanţa de fond acţiunea formulată, a anulat decizia nr. 15/27.01.2015 emisă de ANAF-DGSC şi a obligat organul de soluţionare a contestaţiei la soluţionarea contestaţiei administrative, reţinând că aceasta este nelegală, în ceea ce priveşte măsura suspendării, "câtă vreme nu a existat o sesizare conformă procedurii instituite de art. 108 din O.G. nr. 92/2003".

Susţine că din documentele de la dosarul cauzei, documente avute in vedere şi de organul de soluţionare a contestaţiei administrative, rezultă că în speţa a fost întocmit procesul-verbal nr. x de care reclamanta a luat la cunoştinţă prin semnarea şi ştampilarea acestuia, proces-verbal care, împreuna cu RIF nr. x/13.08.2014, decizia de impunere nr. x/13.08.2014 şi alte documente au stat la baza sesizării penale nr. 137478/09.1.2014 şi, implicit la baza formulării şi a completării sesizării penale 138140/08.12.2014.

Organul de soluţionare a contestaţiei a suspendat soluţionarea contestaţiei in baza art. 214 alin. (1), lit. a) şi alin. (3) şi art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât intre stabilirea obligaţiilor bugetare constatate suplimentar şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite exista o strânsa legătură, soluţionarea cauzei pe cale administrativa depinzând de constatările organelor de urmărire penala.

In ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, reiterează cele doua condiţii cumulative, arătând că prima condiţie impusa de textul de lege, care este îndeplinita, se referă la faptul ca organul fiscal să fi formulat o sesizarea penală cu privire la existenta indiciilor săvârşirii unei infracţiuni de către reclamantă.

Sub acest aspect, arată că, urmare verificării efectuate, pentru documentele prezentate a existat suspiciunea că au fost întocmite şi introduse în circuitul economic fără a avea o bază reală şi legală sau că aceste documente nu sunt conforme cu realitate deoarece prezintă o serie de inadvertenţe, organele de inspecţie fiscală au transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti Sesizarea penală nr. 137478/09.10.2014, precum şi completarea la sesizarea penală nr. 13814008.12.2014, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. 1lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.

A doua condiţie impusă de textul de lege se referă la faptul că aceste infracţiuni, pentru care s-a formulat sesizarea penală, să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează sa fie dată in procedura administrativă.

Astfel, între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/13.08.2014, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/13.08.2014 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

Această interdependenţă constă în faptul că în cauză există suspiciuni de evaziune fiscală, în condiţiile în care, în urma verificărilor efectuate, organele de inspecţie fiscală au constatat că în speţă se ridică problema realităţii şi legalităţii operaţiunilor efectuate de societate, cu consecinţa diminuării impozitelor şi taxelor datorate bugetului consolidat al statului, având în vedere şi faptul că atât ca urmare a verificării efectuate la societate, cât şi din procesele-verbale de control încrucişat încheiate la o serie de furnizori ai societăţii, există suspiciuni referitoare la faptul că aceste documente au fost introduse în circuitul economic fără a avea o bază legală sau reală.

Mai mult, subliniază că în susţinerea contestaţiei administrative, reclamanta a depus documente care nu au fost prezentate în timpul inspecţiei fiscale, cum ar fi: contracte de leasing, contracte încheiate cu diverşi prestatori de servicii, situaţii de lucrări, facturi.

Analizând documentele depuse, cu ocazia întocmirii dosarului contestaţiei, organele de inspecţie fiscală au constatat o serie de inadvertenţe, cum ar fi faptul că ştampila de pe contracte şi documentele justificative anexate nu coincide cu ştampila de pe facturile anexate.

Având în vedere aceste aspecte, organele de inspecţie fiscală au întocmit completarea la sesizarea penală nr. 138140/08.12.2014, prin care au transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti toate documentele depuse de societate în susţinerea contestaţiei, urmând ca această instituţie să analizeze dacă aceste documente sunt conforme cu realitatea.

Reaminteşte că orice artificiu, care are drept scop esenţial doar obţinerea unui avantaj fiscal, operaţiunea neavând conţinut economic, va fi ignorat şi situaţia anterioară artificiului respectiv va fi restabilită (CEJ - Cauza 255/2002 Halifax & alţii).

Practica judiciară a calificat operaţiunile fictive ca fiind operaţiuni care "constau în disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există. In acest sens, operaţiunea fictivă poate să constea, printre altele, şi în cheltuieli care nu au existat în realitate sau care sunt mai mari decât cele reale ori cheltuieli pentru care nu există documente justificative, dar care sunt înregistrate în documentele legale. înalta Curte a precizat că înregistrarea operaţiunilor fictive se poate realiza, fie prin întocmirea de documente justificative privind o operaţiune fictivă, urmată de înscrierea în documentele legale a documentului justificativ întocmit care cuprinde o operaţiune fictivă, fie prin înscrierea în documentele legale a unei operaţiuni fictive pentru care nu există document justificativ", astfel cum se precizează în considerentele Decizia nr. 272 din 28 ianuarie 2013 pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, descriere care se circumscrie speţei.

In ceea ce priveşte dreptul de deducere, Curtea Europeană de Justiţie a statuat în mod repetat că pentru a putea stabili existenţa acestui drept în temeiul unor livrări de bunuri sau servicii, este necesar să se verifice dacă acestea au fost efectiv realizate sau prestate şi dacă bunurile sau serviciile în cauză au fost utilizate în scopul operaţiunilor taxabile.

In consecinţă, autorităţile şi instanţele naţionale sunt în măsură să refuze acordarea dreptului de deducere dacă se stabilieşte, în raport cu elementele obiective, că acest drept este invocat fraudulos sau abuziv (a se vedea Hotărârea Fini H. - C 32/03; Kittel şi Recolta Recycling - C 439/04 şi C 440/04; Mahageben şi David C 80/11 şi C 142/11, precum şi Bonik - C 285/11)

Consideră că justa înţelegere a prevederilor legale invocate trimite la concluzia că decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luată ori de câte ori este vădit că soluţia laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii, suspendarea soluţionării având natura de a preîntâmpina emiterea unor hotărâri contradictorii.

Hotărâtoare în emiterea unei decizii de soluţionare a contestaţiei sunt cercetările organelor de urmărire penală efectuate în cauză în condiţiile în care, aşa cum am arătat mai sus, în speţă există suspiciuni de evaziune fiscală, or a nu lua în considerare aceste cercetări ar putea conduce la o contrarietate între hotărârea penală şi cea civilă, cu toate consecinţele care ar decurge din această situaţie.

In consecinţa, prin decizia emisa de ANAF, în mod corect, s-a dispus suspendarea procedurii administrative, având in vedere ca faptele constatate prin raportul de inspecţie şi decizia de impunere fac obiectul unei sesizări penale, urmând ca organele de cercetare penală sa se pronunţe asupra existentei sau inexistentei elementelor constitutive ale infracţiunilor cu care au fost sesizate.

Organul de soluţionare a contestaţiei a apreciat ca nu se poate investi cu soluţionare pe fond a contestaţiei administrative înainte de a se finaliza latura penala a cauzei, având in vedere in acest sens principiul potrivit căruia "penalul tine in loc civilul", precum şi faptul ca operaţiunile efectuate de reclamanta (ce fac obiectul sesizării penale) au implicaţii fiscale pentru care se ridica însasi problema realităţii şi legalităţii acestora.

Nu in ultimul rând, aminteşte că Curtea Constituţionala, prin Decizia nr. 449/26.10.2004, prin care a respins excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 183 alin. 1lit. a) din Codul de procedură fiscală - actualul art. 214 alin. 1lit. a) (temei al suspendării procedurii soluţionării contestaţiei) s-a pronunţat in sensul ca "întâietatea rezolvării acţiunii penale este neîndoielnic justificata şi consacrata ca atare şi de prevederile art. 19 alin. (2) din C. proc. pen.,scopul suspendării constituindu-l tocmai verificarea existentei sau inexistentei infracţiunii cu privire la care instanţa are unele indicii".

In concluzie, in considerarea motivelor de fapt şi de drept mai sus expuse, solicită admiterea recursului declarat, cu consecinţă respingerii acţiunii ca neîntemeiaă.

1.3.2. Prin recursul formulat, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti a formulat critici analoage celor invocate de pârâta ANAF, reiterând apărările formulate prin întimpinarea înregistrată în prima instanţă cu referire la obligaţiile fiscale stabilite suplimentar, neregularităţile în aplicarea normelor de drept fiscal constatate în activitatea societăţii A. S.R.L. de către organele de control fiscal, precum şi analiza în ceea ce priveşte condiţiile de aplicare a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, amintind şi de jurisprudenţa naţională şi europeană conturată în legătură aplicarea acestei norme juridice.

1.4. Apărările intimatei.

Prin întâmpinarea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului pârâtelor ca nefondat, menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică, formulând următoarele apărări:

Prin sentinţa atacată s-a dispus admiterea contestaţiei formulate de către reclamantă şi anularea Deciziei nr. 15/27.01.2015, emisă de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, obligând organele fiscale la soluţionarea contestaţiei formulate.

Pentru a se pronunţa astfel, în mod corect, prima instanţă a reţinut că, în cauză, plângerea penală s-a formulat în absenţa procesului-verbal la care se referă art. 108 alin. (2) Codul de procedură fiscală, astfel că decizia emisă de către intimată este nelegală în ceea ce priveşte suspendarea, câtă vreme nu a existat o sesizare conformă procedurii instituite de legiuitor şi câtă vreme aceasta s-a efectuat fără respectarea dreptului persoanei vizate de a-şi face apărările pe care le considera necesare.

Pentru îndeplinirea cumulativă a condiţiilor stabilite de art. 214 alin. (1), lit. a) Codul de procedură fiscală, în ce priveşte sesizarea organelor în drept, este obligatoriu ca, anterior, organele de control să fi întocmit procesul-verbal la care face referire art. 108 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Potrivit acestei norme juridice, organele fiscale, constatând existenţa unor indicii de săvârşire a unor infracţiuni au obligaţia de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecţie şi de către contribuabilul supus inspecţiei, cu sau fără explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului.

În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecţie fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal, în toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.

În cauză, raportul de inspecţie a fost încheiat la 13.08.2014, reclamanta a depus contestaţie la 12.11.2014, iar plângerea penală s-a formulat la 09.10.2014, în absenţa procesului-verbal la care se referă art. 108 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Organele fiscale nu au respectat procedura prevăzută de lege în caz de sesizare a organelor de urmărire penală, motiv pentru care măsura la care se referă lit. a) din art. 214 nu poate fi considerată ca fiind legală.

Au procedat în acest sens pentru a crea un motiv de suspendare a soluţionării pe fond a contestaţiei şi pentru a limita societăţii accesul liber la justiţie, întrucât în situaţia în care cererea s-ar fi soluţionată pe fond, societatea ar fi avut prilejul ca în faţa instanţei de judecată, să îşi apere drepturile în alte condiţii.

În motivarea recursului, recurenta A.N.A.F. susţine faptul că, în speţă, a fost întocmit procesul-verbal nr. x adus la cunoştinţa reclamantei, proces-verbal care împreună cu RIF din 2014 şi decizia de impunere din 2014 au stat la baza sesizării penale.

Potrivit art. 108 alin. (1) Codul de procedură fiscală, organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale. Aşadar, procesul-verbal prevăzut la alin. (2) din acelaşi articol se întocmeşte cu "ocazia inspecţiei fiscale" şi nu într-o acţiune separată anterioară (în speţă cu doi ani în urmă) sau ulterioară acesteia.

Contrar celor susţinute de recurente, din actele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că organul de control a întocmit procesul-verbal conform dispoziţiilor art. 108 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Recurenta nu a respectat procedura prevăzută de lege în caz de sesizare a organelor de urmărire penală, motiv pentru care sesizarea respectivă nu îi poate fi opozabilă şi fiind un act procedural cu efecte vătămătoare este anulabil, conform art. 175 C. proc. civ.

Mai mult, acest proces-verbal, chiar dacă ar fi fost întocmit, nu a fost niciodată comunicat societăţii, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 45 Codul de procedură fiscală nu îi poate fi opozabil.

Faţă de cele prezentate, prima instanţă în mod firesc şi cu respectarea legii a apreciat că decizia nr. 15/27.01.2015 emisă de către recurentă este nelegală, întrucât în cauză nu a existat o sesizare conformă procedurii instituite de legiuitor şi totodată nu s-a respectat dreptul la apărare al societăţii, consacrat prin legea fundamentală.

Contrar susţinerilor recurentei, arătă că a pus la dispoziţia organelor fiscale atât cu ocazia controlului cât şi odată cu contestaţia formulată, documentele justificative prevăzute de lege ale operaţiunilor efectuate.

Organele fiscale au acţionat în totală contradicţie cu propriile susţineri. Pe de o parte, acestea au considerat că realitatea tranzacţiilor trebuie stabilită de către organele de cercetare penală, iar pe de altă parte, au procedat la încheierea inspecţiei fiscale, la emiterea actelor de impunere şi chiar la executarea silită a subscrisei.

Apreciază ca fiind legală şi temeinică hotărârea primei instanţe, printr-o soluţie contrară s-ar accepta incidenţa art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. fiscală în cazul oricărei sesizări neconforme a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă.

Faţă de motivele de fapt şi de drept invocate, solicită respingerea recursului ca nefondat şi, pe cale de consecinţă, menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu

II. Procedura de soluţionare a recursului

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

3. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâte este nefondat.

3.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta pârâtă ANAF, în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică hotărârea primei instanţe sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală., afirmând că prima instanţă a reţinut în mod greşit că în absenţa procesului-verbal la care se referă art. 108 din O.G. nr. 92/2003 nu a existat o sesizare a organelor de cercetare penală conformă procedurii instituite de lege, fapt ce atrage nelegalitatea deciziei privind suspendarea soluţionării contestaţiei, arătând că în speţă a fost întocmit procesul-verbal nr. x, act de care reclamanta intimată a luat cunoştinţă prin semnarea şi ştampilarea acestuia.

Recurenta pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 5 a Finanţelor Publice, în motivarea recursului declarat, a reiterat apărările formulate prin întimpinarea înregistrată în prima instanţă, relatând neregularităţile constatate în activitatea societăţii A. S.R.L. de către organele de control fiscal în aplicarea normelor de drept fiscal, precum şi în ceea ce priveşte condiţiile de aplicare a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, amintind şi de jurisprudenţa naţională şi europeană conturată în legătură aplicarea acestei norme juridice în contextul stabilirii unor obligaţii fiscale suplimentare, ca o consecinţă a identificării unor operaţiuni nereale evidenţiate în contabilitatea contribuabilului.

Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 15/27.01.2015, emisă de ANAF Direcţia de soluţionare a contestaţiilor, învestită cu soluţionarea contestaţiei administrative formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/13.08.2014 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. x/13.08.2014, pentru suma de 9.133.452 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA stabilit suplimentar, precum şi accesoriile aferente, s-a decis suspendarea soluţionării contestaţiei pentru întreaga valoare a obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar.

Pentru măsura dispusă, organul de soluţionare a contestaţiei a apreciat că atunci când există indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni, măsura suspendării poate interveni dacă constatarea activităţii infracţionale ar avea înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă. Cu referire la existenţa interdependenţei între soluţionarea contestaţiei şi constatarea săvârşirii unor infracţiuni, s-a evidenţiat că cea dintâi urmează să stabilească operaţiunile impozabile sub aspectul realităţii prestării acestora, iar organele de drept care urmează să stabilească existenţa unor infracţiuni se vor pronunţa tocmai cu privire la realitatea acestor operaţiuni, constatare care determină modul de soluţionare a contestaţiei administrative, având în vedere faptul că în situaţia în care serviciile nu au fost prestate în realitate acestea nu pot fi în folosul operaţiunilor taxabile, şi prin urmare nu pot da drept de deducere.

Apreciind că, între stabilirea obligaţiilor fiscale pe baza argumentelor şi faptelor reţinute prin RIF şi decizia de impunere, pe de o parte, şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite, pe de altă parte, există o strânsă interdependenţă, de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă, motiv pentru care, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. b) şi c) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, s-a decis suspendarea soluţionării contestaţiei administrative până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

Controlul judiciar declanşat de recurenta-reclamantă are ca obiect verificarea legalităţii deciziei nr. 15/27.01.2015, emisă de ANAF Direcţia de soluţionare a contestaţiilor, prin care intimata-pârâtă a dispus măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrative.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursurile sunt nefondate.

Intimata-pârâtă a arătat că suspendarea soluţionării este întemeiată având în vedere că organul de soluţionare, la momentul pronunţării soluţiei de suspendare, nu a avut la dispoziţie toate elementele pentru a stabili legalitatea determinării de către organele de inspecţie fiscală a obligaţiilor fiscale, elemente care se referă la realitatea operaţiunilor derulate, respectiv la existenţa faptică a operaţiunilor consemnate în documente fiscale şi înregistrate în evidenţele contabile şi fiscale care, în opinia organelor de inspecţie fiscală, au condus la diminuarea nejustificată a obligaţiilor fiscale.

Potrivit menţiunilor înscrise în Raportul de inspecţie fiscală nr. x/13.08.2014 inspecţia fiscală s-a desfăşurat de la data de 03.12.2012 până la data de 07.08.2014.

Recurentele pârâte au transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sesizările penale nr. 137478/09.10.2014 şi 138140/08.12.2014

Deşi acestea au afirmat în motivarea cererii de recurs că a fost întocmit procesul-verbal nr. x, de care reclamanta a luat la cunoştinţă prin semnarea şi ştampilarea acestuia, proces-verbal care, împreuna cu RIF nr. x/13.08.2014, decizia de impunere nr. x/13.08.2014 şi alte documente au stat la baza sesizării penale nr. 137478/09.1.2014 şi, implicit la baza formulării şi a completării sesizării penale 138140/08.12.2014, nu au depus nicio dovadă în susţinerea acestei afirmaţii nici în primă instanţă şi nici în recurs.

În temeiul prevederilor alin. (2) al art. 108 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în situaţiile în care organele fiscale sesizează organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, au obligaţia de a întocmi un proces-verbal semnat de organul de inspecţie şi de către contribuabilul supus inspecţiei, cu sau fără explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecţie fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.

Instanţa de control judiciar împărtăşeşte concluzia primei instanţe, potrivit căreia măsura suspendării, reglementată de dispoziţiile art. 214 lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală poate fi luată în mod legal numai în situaţia în care organul fiscal şi-a îndeplinit obligaţia expres prevăzută de dispoziţiile art. 108 alin. (2) din acelaşi act normativ, de a întocmi un proces-verbal semnat atât de organul de inspecţie cât şi de către contribuabilul supus inspecţiei, asigurând acestuia posibilitatea să-şi prezinte explicaţiile şi obiecţiunile, ca o garanţie a respectării dreptului la apărare.

Astfel, pentru a verifica legalitatea măsurii suspendării soluţionării contestaţiei administrative de către organul de soluţionare a contestaţiei, potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, anterior verificării îndeplinirii condiţiilor cumulative cu referire la sesizarea organelor de cercetare penală, respectiv existenţa indiciilor privind săvârşirea unei infracţiuni şi constatarea dacă săvârşirea infracţiunii are înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă, instanţa de contencios administrativ trebuie să constate dacă în prealabil au fost respectate dispoziţiile imperative ale art. 108 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Dovada îndeplinirii obligaţiei impuse de art. 108 alin. (2) din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală nu s-a efectuat nici în etapa recursului, cu toate că dispoziţiile art. 492 C. proc. civ. permit administrarea probei cu înscrisuri şi în recurs. Aşa fiind, instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea primei instanţe, de admitere a contestaţiei formulate şi anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 15/27.01.2015 este legală, actul atacat fiind emis cu încălcarea unor norme procedurale a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în temeiul art. 2 alin. (3) din O.G.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu art. 175 C. proc. civ., întrucât vătămarea cauzată nu poate fi înlăturată în alt fel.

Nerespectarea dreptului contribuabilului de a fi informat în cursul inspecţiei fiscale, drept prevăzut de dispoziţiile art. 107 şi 108 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ca o componentă a dreptului la apărare al acestuia, a fost instituit pentru a asigura protecţia acestuia de abuzurile organelor de inspecţie fiscală şi respectarea principiilor generale de conduită în administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte nu poate reţine încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept substanţial, care să atragă incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti - în reprezentarea Administraţiei Finanţelor Publice Sector 5 şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate de pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti - în reprezentarea Administraţiei Finanţelor Publice Sector 5 şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei civile nr. 3042 din 17 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca, nefondate.

Definitivă.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2018.