Cessation of statutory administrator mandate via insolvency judge's order and its effect on parliamentary incompatibility despite lack of commercial registry entry

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/23.01.2015, întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a constatat că în perioada 20.12.2012-24.06.2014, simultan cu calitatea de deputat, reclamanta a deţinut şi funcţia de administrator la S.C. B. S.R.L., încălcând dispoziţiile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1435 din 20 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a anulat raportul de evaluare nr. x/23.01.2015 emis de pârâtă.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, solicitând casarea ei şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare invocat a susţinut că hotărârea primei instanţe este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) lit. a).) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare, art. 16 alin. (2) lit. a).) din Legea nr. 96/2006 republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 47 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 cu modificările şi completările ulterioare.

Consideră că în mod nelegal instanţa de fond a reţinut că raportul de evaluare nr. x/23.01.2015 este nelegal, raportat la încheierea din 16.01.2013 pronunţată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. x, prin care s-a constatat încetată calitatea de administrator a d-nei A., şi s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al acesteia, încredinţându-se integral administraţia societăţii C.I.I. C., şi că nu există nicio suprapunere în ceea ce priveşte termenul de 30 de zile în care persoana verificată trebuia să opteze asupra uneia din cele două calităţi care îl făcea incompatibil.

Potrivit celor comunicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin adresa nr. x/2014, la data de 19.01.2011 societatea B. S.R.L. a intrat in procedura de insolventă, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, fiind numit administrator judiciar - CI.I. C., iar ulterior, conform Notificării deschiderii procedurii de faliment nr. 756/23.06.2014, emisă conform sentinţei comerciale nr. 315/04.06.2014 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, la data de 24.06.2014 se revocă din funcţia de administrator persoana evaluată şi administratorul judiciar -CU. C., fiind numit lichidator judiciar fostul administrator judiciar.

Potrivit înregistrării din oficiu nr. 573/19.01.2011, referitor la notificarea privind deschiderea procedurii de insolventă nr. 108/05.01.2011, la Cap. VII. intitulat Menţiuni în registrul comerţului se precizează următoarele:

- "pct. 1 tip procedură: procedură generală de insolventă;

pct. 2 stare firmă (faza procesuală): deschidere procedură generală de insolventă;

- pct. 4 numire: administrator judiciar;

- pct. 5 mandat administrator: supraveghere"

De asemenea, conform înregistrării din oficiu nr. 8004/25.06.2014, referitor la notificarea privind deschiderea procedurii de faliment nr. 756/23.06.2014, la Cap. VII intitulat Menţiuni în registrul comerţului se precizează următoarele:

- "pct. 1 tip procedură: procedură generală de insolventă;

- pct. 2 stare firmă (faza procesuală): faliment;

- pct. 3 drept de administrare debitor: ridicare drept de administrare total;

- pct. 4 numire; lichidator judiciar;

pct. 5 mandat: administrator/lichidator judiciar- conducere integrală;

- pct. 6 mandat administrator statutar suspendat ca urmare a trecerii la faliment".

Astfel, contrar celor reţinute de instanţa de fond, din documentele transmise de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, rezultă fără echivoc faptul că mandatul administratorului S.C. B. S.R.L. - A. a încetat la data de 24.06.2014, potrivit menţiunilor efectuate în registrul comerţului în conformitate cu hotărârea de deschidere a procedurii de faliment.

Conform art. 47 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 cu modificările şi completările ulterioare "Dreptul de administrare al debitorului încetează de drept la data la care se dispune începerea falimentului".

În acelaşi context, recurenta invocă şi dispoziţiile art. 252 din Legea nr. 31/1990 - Legea societăţilor comerciale republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează cadrul legal general privitor la încetarea atribuţiilor administratorilor statutari odată cu preluarea funcţiei lichidatorilor.

Astfel, A. a avut la dispoziţie un termen de 45 zile de la data validării mandatului de deputat (2012-2016), compus din termenul de 15 zile de la data validării, pentru a informa Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, şi termenul de 30 de zile de la expirarea termenului de 15 zile, pentru a opta între mandatul de deputat sau funcţia incompatibilă, însă aceasta nu şi-a exercitat dreptul de opţiune, deţinând astfel simultan calitatea de deputat şi funcţia de administrator la S.C. B. S.R.L, funcţie din care a fost revocată la data de 24.06.2014, conform deschiderii procedurii de faliment.

Incompatibilităţile au menirea de a asigura transparenţa funcţiei publice, şi constituie un important instrument de prevenire a corupţiei şi o garanţie a exercitării cu imparţialitate a funcţiei publice, calitatea de administrator la societăţi comerciale putând fi susceptibilă de premisele încălcării principiilor urmărite de legiuitor prin instituirea incompatibilităţilor.

În concluzie, consideră că din materialul probator administrat în cauză, rezultă fără echivoc faptul că intimata pârâtă s-a aflat în incompatibilitate, întrucât în perioada 20.12.2012- 24.06.2014, simultan cu calitatea de deputat în Parlamentul României, Camera Deputaţilor, a deţinut şi funcţia de administrator la S.C. B. S.R.L, încălcând astfel dispoziţiile art. 82 alin. (1) lit. a).) din Legea nr. 161/19 aprilie 2003 cu modificările şi completările ulterioare şi art. 16 alin. (2) lit. a).) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor cu modificările şi completările ulterioare.

Faţă de cele învederate, solicită admiterea recursului formulat.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă, reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului declarat de către pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, formulând următoarele apărări:

Instanţa de fond în mod corect a reţinut situaţia de fapt şi de drept. Mandatul de deputat al pârâtei intimate a fost validat la data de 20.12.2012 . La acel moment societatea era în procedura insolvenţei, cererea de insolvenţă formând obiectul dosarului nr. x, aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu. Prima instanţa a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 47 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora calitatea de administrator statutar al societăţii B. S.R.L. a încetat la data intrării în insolvenţă, dacă debitorul nu şi-a manifestat intenţia de reorganizare a societăţii, fapt care nu s-a întâmplat.

Mai mult, la data de 15.12.2010 calitatea de administrator a fost preluata de administratorul judiciar C.I.I. C., numit de către Tribunalul Giurgiu prin încheierea de şedinţa din data de 15.12.2010, hotărâre necontestată de către niciuna dintre părţi.

În susţinerea celor statuate de către Curtea de Apel Bucureşti, arată că starea de incompatibilitate reglementată de art. 16 alin. (2) lit. a).) din Legea nr. 96/2006 se referă la calitatea de administrator deţinută într-o societate comerciala în baza Legii nr. 31/1990 nu şi la calitatea de administrator deţinută în baza Legii nr. 85/2006.

Legiuitorul, dacă avea în vedere şi incompatibilitatea calităţii de administrator deţinută în baza Legii nr. 85/2006 sau alta normă de drept, nu menţiona expres dispoziţia potrivit cărei numai administratorii care şi desfăşoară activitatea în baza Legii nr. 31/1990 sunt incompatibile cu calitatea de deputat sau senator.

Aşadar, la data de 16.01.2013 judecătorul sindic a dispus, în procedura insolvenţei, revocarea mandatului de administrator al S.C. B. S.R.L., deţinut de intimata reclamantă, deşi acesta îşi încetase efectele reglementate de Legea nr. 31/1990 la data intrării în insolvenţă.

În altă ordine de idei, susţine că recurenta pârâtă confundă calitatea de administrator al unei societăţi comerciale cu calitatea de administrator special al unei societăţii comerciale aflate în procedura insolvenţei, calitate care nu este vizată de dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. a) .din Legea nr. 96/2006, care se referă doar la calitatea de administrator deţinută într-o societate comercială, în baza Legii nr. 31/1990, aflată în deplină activitate.

În concluzie, solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca temeinica şi legală.

5. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta pârâtă, în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 82 alin. (1) lit. a.) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, art. 16 alin. (2) lit. a).) din Legea nr. 96/2006 republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 47 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

În acest sens, a afirmat că instanţa de fond a reţinut că raportul de evaluare nr. x/23.01.2015 este nelegal cu aplicarea greşită a normelor de drept şi contrar stării de drept rezultate din probele administrate în cauză, raportându-se la dispozitiile încheierii din 16.01.2013, pronunţată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. x, prin care s-a constatat încetată calitatea de administrator a doamnei A., şi s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al acesteia, încredinţându-se integral administraţia societăţii C.I.I. C..

În acord cu susţinerile recurentei pârâte, Înalta Curte observă că încetarea mandatului de administrator statutar al intimatei reclamante A. a fost înscrisă în registrul comerţului în urma notificării deschiderii procedurii falimentului nr. 756/23.06.2014, potrivit înregistrării din oficiu nr. 8004/25.06.2014, nicio menţiune în acest sens nefiind efectuată după deschiderea procedurii generale a insolvenţei şi până în momentul deschiderii procedurii falimentului.

În acest context, trebuie amintit că, într-adevăr, potrivit art. 47 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, "dreptul de administrare al debitorului încetează de drept la data la care se dispune începerea falimentului", însă, prin dispoziţia judecătorului sindic, dreptul de administrare al debitoarei poate fi ridicat şi anterior acestui moment. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile alin. (5) al aceluiaşi articol, "creditorii, comitetul creditorilor ori administratorul judiciar pot oricând adresa judecătorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, având ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilităţii de realizare a unui plan raţional de activitate".

Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, judecarea cererilor de a i se ridica dreptul debitorului de a-şi conduce activitatea prin organele statuare proprii este de competenţa judecătorului sindic.

O astfel de măsură a fost dispusă, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, prin încheierea din 16.01.2013 pronunţată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. x, prin care s-a constatat încetată calitatea de administrator a d-nei A., şi s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al acesteia, încredinţându-se integral administraţia societăţii administratorului judiciar C.I.I. C..

Instanţa de control judiciar apreciază, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, că această dispoziţie a judecătorului sindic îşi produce efectele, având valoarea probatorie a unui înscris autentic, iar intimata pârâta îşi poate întemeia apărările pe măsura dispusă, chiar dacă încheierea nu a fost comunicată spre publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă şi ridicarea dreptului de administrare nu a fost înregistrată în registrul comerţului. Concluzia se impune întrucât neefectuarea măsurilor de publicitate nu îi sunt imputabile intimatei reclamante, obligaţiile în acest sens revenindu-i administratorului judiciar - organ al procedurii insolvenţei - însărcinat cu conducerea întregii activităţi a debitoarei S.C. B. S.R.L..

În acest sens trebuie interpretate dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, potrivit cărora actele şi faptele supuse obligaţiei de înregistrare devin opozabile terţilor după înscrierea menţiunii în registrul comerţului, iar persoana care obligaţia de a cere o înregistrare nu poate opune terţilor actele şi faptele neînregistrate. Cu alte cuvinte, intimata reclamantă, în cadrul procedurii insolvenţei neavând nici obligaţia şi nici posibilitatea să solicite înregistrarea unor menţiuni în registrul comerţului, se poate prevala de efectele hotărârii judecătoreşti fără a i se putea opune inopozabilitatea măsurii pentru neefectuarea măsurilor de publicitate.

În raport de cele reţinute, se apreciază că sunt neconcludente susţinerile recurentei pârâte, întemeiate pe dispoziţiile art. 253 din Legea nr. 31/1990 - Legea societăţilor comerciale, întrucât norma legală invocată reglementează cadrul general privitor la preluarea funcţiei lichidatorilor în cazurile în care lichidarea patrimoniului societăţii are lor în conformitate cu procedura prevăzută de această lege, fiind inaplicabilă în acele situaţii în care legea specială, Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, conţine dispoziţii derogatorii.

Este neconcludentă şi susţinerea intimatei reclamante, potrivit căreia trebuie făcută o distincţie clară între calitatea de administrator statutar, deţinută în temeiul Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, şi cea de administrator special, reglementată de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, că doar calitatea de administrator reglementată de legea societăţilor atrage starea de incompatibilitate, întrucât intimata reclamantă nu a fost numită, conform menţiunilor din registrul comerţului, în calitate de administrator special, numire care să-i fi atras încetarea de drept a calităţii de administrator statutar.

În consecinţă, instanţa de control judiciar împărtăşeşte concluzia instanţei de fond, potrivit căreia intimata reclamantă, în perioada 20.12.2012- 24.06.2014, nu a deţinut simultan cu calitatea de deputat în Parlamentul României, Camera Deputaţilor, şi funcţia de administrator statutar al societăţii B. S.R.L, deţinere care să atragă starea de incompatibilitate reţinută prin raportul de evaluare atacat.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că în cadrul controlului de legalitate efectuat prima instanţă a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 82 alin. (1) lit. a).) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 16 alin. (2) lit. a).) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte nu poate reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, analizând cererea recurentei pârâte, privind diminuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, Înalta Curte apreciază, în aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., că suma pretinsă de intimata reclamantă de 3000 RON +TVA nu este disproporţionată în raport de valoarea şi complexitatea cauzei, munca depusă de avocat ori circumstanţele cauzei. Aşa fiind, în temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenta la plata către intimată a sumei de 3.720 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată .

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 1435 din 20 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Obligă recurenta Agenţia Naţională de Integritate la plata către intimată A. a sumei de 3.720 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2018.