Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 489/2018 AI generated

Securitate collaborator status: nullity for failure to obtain in-court writing sample under Art. 303 CPC

Case Number Decizia nr. 489/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeal declared by the National Council for the Study of the Securitate Archives, quashed the lower court’s judgment, and remanded the case for retrial, thereby reversing the initial dismissal of the plaintiff's claim. The dispute concerned an administrative action to legally determine the defendant's status as a Securitate collaborator, hinging on the authenticity of an informational note from 1987; the lower court had rejected the action because it found the signature on the disputed document did not match the defendant’s collaboration file, based on a procedural verification that did not include a fresh writing sample taken in court. The ICCJ ruled that the lower court violated mandatory procedural rules under Article 303 of the Code of Civil Procedure, which requires the judge to either personally compare a writing sample executed before the court or order a forensic expert examination if ambiguity remains; consequently, the failure to obtain an in-court writing sample rendered the lower court’s assessment illegal, mandating a retrial where the administrative acts must be re-examined in strict compliance with these procedural norms.

Legislator headnote

AI generated

art. 303 din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 303 C. proc. civ, art. 497 C. proc. civ; Securitate collaborator status: nullity for failure to obtain in-court writing sample under Art. 303 CPC: În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin încheierea de şedinţă din data de 22 iunie 2017, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

Keywords

AI generated
Securitate collaborator status procedural nullity documents in the file article of civil procedure civil status rules of procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a solicitat instanţei să constate calitatea pârâtului A. de colaborator al Securităţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2564 din 13.10.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 2564 din 13.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din Noul C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs reclamantul a arătat că în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea dedusă judecăţii şi a reţinut, în esenţă că, "nota informativă din 14.02.1987 identificată în dosarul x (cotă C.N.S.A.S.) nu poate fi atribuită pârâtului, în condiţiile în care s-a constatat pe calea verificării prevăzute de art. 303 din C. proc. civ. că scrisul şi semnătura sunt diferite de cele aflate în dosarul de colaborare al pârâtului".

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul A. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, iar în subsidiar a arătat că este de acord cu orice fel de expertiză a scrisului.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin încheierea de şedinţă din data de 22 iunie 2017, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 12 octombrie 2017, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, s-a considerat, de către toţi membrii completului că, faţă de obiectul pricinii, constatare calitate de colaborator al securităţii, neexistând o jurisprudenţă constantă la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul nu poate fi soluţionat potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) sau (6) din C. proc. civ. şi s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor la data de 09.02.2018.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că este fondat motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: " când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Într-adevăr, după cum în mod pe deplin justificat a arătat recurentul, soluţia pronunţată de prima instanţa cu privire la procedura de verificare a înscrisurilor încalcă regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Dispoziţii art. 303 din C. proc. civ. statuează în mod expres că:

(1) Judecătorul, după compararea înscrisului cu scrierea sau semnătura făcută în faţa sa ori, dacă este cazul, şi cu alte înscrisuri, se poate lămuri asupra înscrisului.

(2) Dacă însă, din compararea scrierilor, judecătorul nu este lămurit, va ordona ca verificarea să se facă prin expertiză, obligând părţile sau alte persoane să depună de îndată înscrisuri de comparaţie.

(3) Se primesc ca înscrisuri de comparaţie:

1. înscrisurile autentice;

2. înscrisurile sau alte scrieri private necontestate de părţi;

3. partea din înscris care nu este contestată;

4. scrisul sau semnătura făcut/făcută înaintea instanţei.

(4) Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de preşedinte, grefier şi părţi.

(5) Părţile iau cunoştinţă de înscrisuri în şedinţă.

Din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziţii rezultă că indiferent dacă judecătorul realizează personal verificarea sau dispune efectuarea unei expertize grafoscopice, este obligatorie luarea unei probe de scris în faţa instanţei.

Or, instanţa de fond a realizat o comparaţie a Notei din 31.07.1985 cu Nota informativă din 14.02.1987 identificată în dosarul x (cotă C.N.S.A.S) fără a solicita pârâtului o probă de scris.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 303 din C. proc. civ., pronunţând o hotărâre nelegală, motiv pentru care o va casa, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza actele administrative supuse cenzurii prin prisma verificării înscrisurilor depuse la dosar, în temeiul dispoziţiilor art. 303 C. proc. civ., precum şi toate apărările şi susţinerile părţilor.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 2564 din 13 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 februarie 2018.