County council wins annulment of EU funds refusals; supervision costs of EUR 271,528.30 ordered paid.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015 la 06.07.2015, reclamantul Consiliul Judeţean Timiş a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management POS Mediu ca pe cale judecătorească să se dispună anularea adreselor nr. x şi nr. y/09.06.2015 emise de Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management POS Mediu, şi, ca o consecinţă a anulării adreselor mai sus menţionate, să fie obligat pârâtul să autorizeze la plată şi să vireze instituţiei reclamante suma de 271.528,30 RON indicată în cererea de rambursare nr. 21 din 18.02.2015, revizuită la data de 05.03.2015, reprezentând cheltuieli de supervizare, în baza contractului de servicii nr. x, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 269 din 14 octombrie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Judeţean Timiş, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management POS Mediu.

3. Cererea de recurs şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei civile nr. 269 din 14 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Judeţean Timiş, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. şi solicitând casarea hotărârii prin care, in aprecierea recurentului, instanţa de fond a dat dovadă de un formalism excesiv, aplicând greşit şi normele de drept material referitoare la modalitatea de interpretare a contractelor.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, reclamantul a arătat că instanţa de fond nu a ţinut seama de scopul contractului care era acela de supervizare a celor trei lucrări în întregimea lor şi nu doar în parte.

De asemenea, nu a ţinut seama instanţa de fond nici de voinţa concordantă a părţilor contractante, conform art. 1266 din C. civ., voinţă ce rezultă atât din cuprinsul contractului cât şi din cuprinsul Caietului de sarcini şi a ofertei efectuate în cadrul procedurii de licitaţie.

Recurentul a arătat că la pct. 5.2. din Caietul de sarcini - data de începere şi perioada de execuţie - se menţionează că ofertantul îşi va decala termenul de începere al supervizării lucrărilor în funcţie de data contractării acestor lucrări de către autoritatea contractantă, fără a solicita costuri suplimentare.

La pct. 5.2. din contract se menţionează că în cazul în care perioada derulării contractelor de lucrări de execuţie se va prelungi, atunci şi prezentul contract se prelungeşte în mod corespunzător. Rezultă că, la data semnării contractului părţile au căzut de acord şi-au manifestat de la început voinţa ca serviciul de supervizare să continue în mod automat, dacă are loc prelungirea vreunuia din contractele de lucrări.

A mai susţinut recurentul că, depăşirea perioadei de 45 luni, cuprinsă la pct. 5.1. din contract, nu impunea o modificare a contractului în sensul prelungirii duratei acestuia, atâta timp cat el a fost încheiat pe toată perioada de derulare a lucrărilor, după cum rezultă şi din caietul de sarcini.

Intenţia autorităţii contractante era aceea de a achiziţiona serviciul de supervizare pe toată perioada de derulare a lucrărilor şi nu ar fi avut niciun sens, fiind şi în detrimentul autorităţii contractante, ca aceasta să achiziţioneze serviciul pe o perioadă determinată, care putea fi mai mică decât cea a lucrărilor ce trebuiau supervizate.

Instanţa de fond nu a ţinut seama nici de scopul contractului, care era acela de supervizarea celor trei lucrări în întregimea lor şi nu doar în parte şi nici de voinţa concordanta părţilor contractante, care rezultă din actele dosarului.

Prin urmare, din coroborarea tuturor prevederilor cuprinse în contract şi în Caietul de sarcini, precum şi din manifestarea de voinţă a părţilor, rezultă, în opinia recurentului, că durata reală a contractului de supervizare a vizat toată perioada derulării contractelor de lucrări, părţile asumându-şi drepturi şi obligaţii până la recepţia finală a lucrărilor.

În fine, recurentul a mai arătat că primă instanţă nu a ţinut seama nici de comportamentul părţilor, ulterior încheierii contractului, comportament ce rezultă din executarea în continuare de către ambele părţi a obligaţiilor contractuale precum şi din încheierea celor două acte adiţionale la contractul de servicii, prin care a avut loc modificarea graficului de prestare în funcţie de durata de execuţie a lucrărilor, părţile având aşadar conştiinţa valabilităţii şi continuităţii contractului de supervizare peste termenul de 45 de luni prevăzut la pct. 5.1, potrivit obligaţiilor pe care şi le-au asumat, de la început, prin contract.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului pentru nemotivare şi, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate, apreciată ca fiind dată cu justa aplicare şi interpretare a normelor legale incidente.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din Camera de consiliu din data de 22 iunie 2017, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea de şedinţă din Camera de consiliu de la 12 octombrie 2017, a fost admis în principiu recursul de faţă, apreciindu-se astfel că este neîntemeiată excepţia de nulitate a recursului pentru pretinsa nemotivare. Cu privire la recurs s-a apreciat totodată că nu poate fi soluţionat potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) sau (6) din C. proc. civ., astfel că s-a fixat termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru data de 09 februarie 2018.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant Consiliul Judeţean Timiş, dar şi a apărărilor înfăţişate în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte, în urma propriei evaluări a probatoriului administrat în cauză, apreciază că recursul este fondat, şi urmează a fi admis cu consecinţa casării hotărârii atacate, iar în rejudecare, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive astfel cum s-a solicitat, în considerarea celor în continuare expuse.

Recurentul reclamant Consiliul Judeţean Timiş a investit instanţa de contencios administrativ competentă cu cererea de anulare a actelor administrative indicate şi la punctul 1 din prezenta decizie, prin care s-a dispus şi, respectiv, a fost menţinută decizia de neautorizare la plată a sumei de 271.528,30 RON din cererea de rambursare nr. 21 din 18.02.2015, revizuită la data de 05.03.2015, reprezentând cheltuieli de supervizare pe parcursul implementării proiectului "Sistem integrat de management al deşeurilor în jud. Timiş", din valoarea eligibilă a contractului de servicii nr. x, încheiat cu Asociaţia A. S.A. Spania.

Instanţa de fond a reţinut că refuzul de rambursare a sumei de 271.528,30 RON s-a întemeiat pe faptul că cele două facturi de care s-a prevalat recurentul reclamant au fost emise de prestatorul serviciilor de supervizare, ca vizând obligaţii executate într-o perioadă ulterioară expirării contractului, autoritatea pârâtă apreciind că durata de valabilitate a contractului de servicii nr. x a expirat la data de 02.05.2014, la care s-au finalizat cele 45 de luni de la ordinul administrativ de începere (02.08.2010).

Chestiunile de fapt dar şi de drept ce s-au impus a fi dezlegate cu ocazia primei judecăţii în fond a cauzei, şi care se impun a fi examinate şi în contextul soluţionării recursului de faţă, vizează stabilirea duratei contractului de prestări servicii supervizare, urmând a se determina dacă acesta a fost prelungit de drept, raportat chiar la clauzele iniţiale din contract, în condiţiile în care s-a prelungit durata derulării contractelor de lucrări de execuţie în cadrul proiectului menţionat, sau dacă a fost prelungit implicit prin actul adiţional nr. x, înregistrat sub nr. x, respectiv în ce măsură se impunea încheierea unui alt act adiţional, separat, cu privire la durata contractului.

Prima instanţă a reţinut că sunt neîntemeiate susţinerile reclamantului potrivit cu care prelungirea a operat de drept, câtă vreme în anexa 2 la contract s-a precizat expres, la art. 18 pct. 1, că orice modificare a contractului de servicii se poate face numai prin act adiţional la contract şi numai în timpul perioadei de execuţie, cu menţionarea faptului că prin actul adiţional nu se pot altera fundamental menţiunile caietului de sarcini sau condiţia competiţiei de la momentul acordării contractului.

Totodată judecătorul fondului a reţinut că actul adiţional nr. x de care se prevalează reclamantul a fost încheiat la data de 31.10.2013, adică în timpul perioadei de execuţie reglementată de art. 5 pct. 1.din contract iar în procesul de stabilire în ce măsura prin acest act adiţional s-a prelungit durata contractului iniţial, în mod expres sau implicit, a reţinut, din cuprinsul actului adiţional şi a notei justificative ce-a stat la baza întocmirii acestuia, că modificarea graficului de prestare a activităţii de supervizare nu a condus în mod automat şi la prelungirea duratei contractul de prestări servicii, întrucât părţile, dacă intenţionau să procedeze la prelungirea contractului de supervizare, trebuiau să prevadă în mod expres acest aspect în cuprinsul actului adiţional, întrucât prelungirea duratei de execuţie nu rezultă implicit dintr-o modificare a graficului de prestare a serviciului.

Instanţa de control judiciar, contrar celor susţinute şi apreciate de către judecătorul fondului şi în acord cu susţinerile recurentului-reclamant, reţine, urmare a verificării şi re-evaluării conţinutului probatoriului administrat în cauză, raportat şi la prevederile art. 1266 din C. civ., vizând modalitatea de interpretare a contractelor, după voinţa concordantă a părţilor, ţinându-se seama de scopul contractului dar şi de comportamentul părţilor ulterior încheierii contractului, că este întemeiat motivul de casare invocat şi drept urmare urmează a fi primite susţinerile recurentului reclamant, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, urmare a rejudecării dispuse ca efect al admiterii recursului de faţă.

Clauzele contractului de servicii nr. x, în ansamblul lor, demonstrează şi în opinia instanţei de control judiciar împrejurarea că scopul încheierii contractului în discuţie a fost acela de supervizare a lucrărilor în integralitatea acestora şi pe toată durata lor, nu doar pentru o parte a lor, astfel că intenţia a fost ca întreaga perioadă de derulare a lucrărilor ce urmau a fi efectuate în cadrul proiectului, să fie vizată, perioada de 45 de luni prevăzută la pct. 5.1 din contract fiind, drept urmare, o estimare iniţială a perioadei necesare pentru derularea lucrărilor.

Relevante în acest sens apar a fi, menţiunea din Caietul de Sarcini, de la pct. 5.2 - Data de începere şi perioada de execuţie - în care se arată expres ca "în situaţia în care lucrurile de execuţie nu vor începe la termenele indicate în tabelul de la pct. 4.2, ofertantul îşi va decala termenul de începere a supervizării lucrărilor, funcţie de data contractării acelor lucruri de către autoritatea contractantă, fără a solicita costuri suplimentare", precum şi art. 5.2 din cuprinsul contractului de servicii, potrivit cu care, " în cazul în care perioada derulării contractelor de lucrări de execuţie în cadrul proiectului Sistem integrat de management al deşeurilor din jud. Timiş se va prelungi, atunci şi prezentul contract se prelungeşte în mod corespunzător, în condiţiile respectării preţului contractului şi a celorlalte condiţii specifice prevăzute în contract".

Cum însă niciunul dintre contractele de lucrări nu a fost încheiat la termenul estimat, după cum a arătat şi demonstrat reclamantul, nici supervizarea nu putea fi realizată decât ulterior încheierii contractelor de lucrări şi numai în paralel cu derularea lucrărilor, ceea ce presupunea adaptarea permanentă a prestării serviciului de supervizare la perioada şi la timpul de executare a lucrărilor.

În condiţiile în care, după cum s-a arătat deja, chiar în caietul de sarcini a fost prevăzută posibilitatea intervenirii unei decalări în realizarea lucrărilor şi câtă vreme serviciul de supervizare era necesar şi obligatoriu pe toată perioada de derulare a lucrărilor, apare firesc şi în opinia instanţei de control judiciar ca achiziţionarea lui să se fi făcut pe perioada lucrărilor respective.

Cu alte cuvinte, ar fost în detrimentul autorităţii contractante ca aceasta să achiziţioneze serviciul pe o perioadă strict determinată, mai mică decât cea a lucrărilor ce se impuneau a fi supervizate.

Drept consecinţă, apare drept logică, firească dar şi judicioasă, din perspectiva clauzelor contractuale, concluzia potrivit cu care adaptarea permanentă a prestării serviciului de supervizare la perioada şi timpul de executare a lucrărilor s-a realizat în chiar condiţiile prevăzute în contract, fiind acoperită prin prevederile sus menţionate ce atestă tocmai împrejurarea că, posibilitatea intervenirii unei decalări în realizarea lucrărilor a fost avută în vedere, a fost prevăzută şi ca atare şi posibila prelungire a duratei contractului a fost ab initio corespunzător reglementată.

Interpretarea logico-raţională a clauzelor contractuale demonstrează că, prin chiar construcţia juridică iniţială, părţile au avut în vedere împrejurarea că valabilitatea contractului încheiat depăşeşte cele 45 de luni prevăzute la pct. 5.1, în cazul prelungirii perioadei de derulare a contractelor de lucrări, supervizarea fiind intrinsec legată de execuţia lucrărilor, astfel că în art. 5.3 din contract s-a şi prevăzut că "prestatorul are obligaţii conform contractului de servicii şi după terminarea lucrărilor, până la recepţia finala a acestora".

În fine, în cuprinsul articolului 17.5 din Condiţiile generale ale contractului, au fost stipulate următoarele: "în cazul în care unul sau mai multe dintre contractele de lucrări care fac obiectul prezentului contract de servicii înregistrează întârzieri sau se reziliază, din cauze care pot fi atribuite conform condiţiilor caietul de sarcini prestatorului, atunci acesta din urmă nu va fi plătit pentru perioadă de timp egală cu cea a întârzierii faţă de traficul de execuţie aprobat iniţial în oricare dintre cele două situaţii menţionate anterior. Durata contractului de servicii se va prelungi în acest caz fără majorarea preţului cu perioada de timp astfel determinată."

Din această perspectivă şi Înalta Curte apreciază, în acord cu susţinerile recurentului, în sensul că, amendarea contractului de servicii sub aspectul duratei, printr-un alt act ulterior nu era absolut necesară, o asemenea situaţie fiind deja acoperită prin clauzele iniţiale ale contractului nefiind, ca atare, o veritabilă modificare a acestuia.

A considera contrariul ar reprezenta expresia unui formalism excesiv, care cu atât mai puţin, în cauza de faţă, nu se impune a fi aplicat în considerarea şi a celorlalte elemente de fapt şi de drept demonstrate, vizând comportamentul părţilor ulterior încheierii contractului, respectiv încheierea celor două acte adiţionale la contractul de servicii prin care a avut loc modificarea graficului de prestare a serviciilor în funcţie de durata de execuţie a lucrărilor şi, respectiv, achiziţionarea de servicii suplimentare ca urmare a achiziţionării de lucrări suplimentare.

In dezacord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată totodată că, prin continuarea executării contractului şi încheierea celor două acte adiţionale părţile contractante au demonstrat că apreciază valabilitatea şi continuitatea contractului peste termenul de 45 de luni, nefiind necesară prelungirea contractului de supervizare câtă vreme a fost încheiat pentru toată perioada de derulare a lucrărilor, ceea ce s-a impus şi s-a realizat de altfel, fiind doar modificarea graficului de prestare a serviciului, respectiv adaptarea lui la perioada de derulare a lucrărilor.

Concluzionând, se reţine aşadar, raportat la analiza coroborată a clauzelor contractuale, din perspectiva voinţei părţilor şi a scopului contractului că, recurentul reclamant a demonstrat temeinicia susţinerilor sale în sensul că, prin continuarea prestării serviciului de supervizare, peste durata prevăzută la pct. 5.1 din contract, nu s-a realizat o modificare a contractului în condiţiile în care continuarea acestuia a fost prevăzută încă de la început în acest fel, chiar şi prin caietul de sarcini, ne-impunându-se aşadar încheierea unui act adiţional numai sub acest aspect.

Prin urmare, faţă de toate considerentele sus arătate ce demonstrează caracterul fondat al criticilor recurentului reclamant, confirmând astfel nelegalitatea hotărârii pronunţate de prima instanţă, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată cu modificări, să admită recursul de faţă, să caseze sentinţă recurată şi în rejudecare să admită cererea reclamantului Judeţul Timiş, Consiliul Judeţean Timiş, cu consecinţa anulării adreselor nr. x şi nr. y/09.06.2015 emise de Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management POS Mediu, Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare şi a obligării pârâtului intimat Ministerul Fondurilor Europene să autorizeze la plată şi să vireze reclamantului suma 271.528,30 RON din cererea de rambursare nr. 21/18.02.2015, revizuită la data de 05.03.2015, cu aplicarea art. 453 C. proc. civ., referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Judeţean Timiş împotriva sentinţei civile nr. 269 din 14 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, admite cererea reclamantului Judeţul Timiş, Consiliul Judeţean Timiş şi, în consecinţă:

Anulează adresele nr. x şi nr. y/09.06.2015 emise de Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management POS Mediu, Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare şi obligă pârâtul Ministerul Fondurilor Europene să autorizeze la plată şi să vireze reclamantului suma 271.528,30 RON din cererea de rambursare nr. 21/18.02.2015, revizuită la data de 05.03.2015.

Obligă pârâtul la plata sumei de 477,55 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamant.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 februarie 2018.