Administrative inadmissibility of standalone financial guard report lacking fiscal legal effects

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 octombrie 2013, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2013, reclamanţii A. şi S.C. B. S.R.L. au chemat în judecată pe pârâtele Garda Financiară, secţia Cluj şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând anularea raportului din data de 21.06.2010 întocmit de către Garda Financiară, secţia Cluj.

2. Hotărârile de declinare

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2516 din data de 03 aprilie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.05.2014 sub nr. x/2013.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 2365 din data de 12.09.2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi Fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, declinând competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

3. Decizia pronunţată în regulatorul de competenţă

Prin decizia civilă nr. 22 din data de 13.01.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în examinarea conflictului de competenţă ivit între Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi Fiscal, a stabilit că este competentă să soluţioneze cauza Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi Fiscal.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.05.2015, sub nr. x/2013*.

4. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1790 din data de 19.06.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată; a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ, invocată de pârâte prin întâmpinări şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, ca inadmisibilă.

5. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii A. şi S.C. "B." S.R.L., care au solicitat casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea admiterii cererii pe fond.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenţii au susţinut faptul că prima instanţă a stabilit în mod eronat natura juridică a actului dedus judecăţii, întrucât, în realitate, este vorba despre un act administrativ unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică în vederea executării în concret a legii. Mai precis, raportul în discuţie a fost emis de Garda Financiară, secţia Cluj în urma efectuării controlului având ca scop evaluarea prejudiciului produs în urma încheierii relaţiei contractuale existente între S.C. C. S.A. şi S.C. D. S.A. Ca atare, acest act este apt să genereze efecte juridice şi să fie izvorul unui raport juridic delictual, în cadrul căruia cel care a produs prejudiciul este obligat la repararea acestuia, după cum impun dispoziţiile art. 1349 din Noul C. civ.

Recurenţii au apreciat că sursa vătămării lor se regăseşte tocmai în constatările şi concluziile actului atacat, deoarece la întocmirea acestuia nu au fost respectate prevederile legale care sunt menite să confere şi să întărească tocmai acea prezumţie de legalitate de care beneficiază orice act administrativ. Autoritatea publică emitentă a actului nu a efectuat o verificare concretă a documentelor după cum impuneau normele juridice în vigoare.

6. Apărările formulate în cauză

Intimatele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar.

7. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 27.04.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22.06.2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 13.10.2017.

8. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanşat de recurenţii-reclamanţi are ca obiect verificarea legalităţii Raportului din data de 21.06.2010 întocmit de Garda Financiară, secţia Cluj, urmare a rezoluţiei dispuse în Dosarul nr. x/2007 aflat la DNA, secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, în sensul efectuării unui control având ca obiect verificarea achiziţiilor publice de transformatoare de tensiune, întrerupătoare şi alte componente necesare sistemului energetic, efectuate de S.C. C. S.A., în perioada 2001-2005.

Prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă, deoarece a apreciat că raportul contestat nu este un act administrativ-fiscal, în condiţiile în care cuprinde exclusiv constatări de fapt.

Înalta Curte apreciază că soluţia recurată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit textului legal anterior nominalizat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Conform art. 41 din Codul de procedură fiscală din 2003, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.

În speţa de faţă, raportului contestat îi lipseşte dimensiunea de a da naştere, a modifica sau a stinge raporturi juridice fiscale, cu alte cuvinte, de a produce, prin el însuşi, efecte juridice.

În concret, în cuprinsul raportului au fost prezentate tranzacţiile efectuate de unele societăţi, printre care recurenta-reclamantă S.C. "B." S.R.L. şi S.C. C. S.A. în perioada analizată. Prin acest raport nu s-au stabilit în sarcina recurenţilor-reclamanţi obligaţii fiscale, iar concluziile sale nici nu au fost valorificate de către organele fiscale competente printr-un raport de inspecţie fiscală care să conducă la emiterea unei decizii de impunere, ca act administrativ-fiscal, potrivit art. 86 Codul de procedură fiscală.

După cum în mod justificat a arătat şi prima instanţă, constatările de fapt, făcute pe baza analizei documentelor fiscale prezentate, precum şi exprimarea unei opinii de specialitate de către reprezentanţii Gărzii Financiare nu se încadrează în noţiunea de inspecţie fiscală (art. 94 şi art. 109 din Codul de procedură fiscală din 2003), deoarece Garda Financiară nu are atribuţii de organ fiscal, pentru stabilirea urmărirea şi încasarea taxelor şi impozitelor, aceste atribuţii revenind exclusiv Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit prevederilor art. 99 din Codul de procedură fiscală din 2003.

În baza dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, legalitatea operaţiunilor administrative poate fi supusă controlului instanţei specializate numai odată cu actul administrativ pe care l-au precedat, contestarea lor separată fiind inadmisibilă.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi S.C. "B." S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1790 din 19 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 februarie 2018.