Asset control procedure: applicability of the 10,000 EUR significant difference threshold from Law No. 176/2010 to judicial confiscation under Law No. 115/1996

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Sesizarea instanţei de fond

Prin Raportul de evaluare nr. x/01.06.2011 întocmit în temeiul dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 176/1.09.2010 de către Agenţia Naţională de Integritate a fost sesizată Comisia de Cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bacău, pentru verificarea modalităţii de dobândire a averii de către A. pe durata exercitării funcţiei publice cu statut special, respectiv de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, mai precis, pe perioada supusă evaluării situată între data de 27.07.1966 şi data încheierii anului fiscal 2010 (31.12.2010).

Prin Ordonanţa nr. 1/12.07.2011 Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bacău a admis sesizarea şi a trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Bacău, secţia civilă şi de contencios administrativ, constatând, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părţi din averea supusă controlului nu are caracter justificat, fiind înregistrată sub nr. x*.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin încheierea nr. 6067/14.12.2011, strămutarea cauzei la Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 113/28.05.2013 a Curţii de Apel Braşov s-a dispus închiderea dosarului având ca obiectul controlul averii persoanei cercetate A., respingându-se ca inadmisibilă cererea formulată de acesta de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţei au declarat recurs Agenţia Naţională de Integritate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi persoana cercetată pentru respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2570/19.06.2015, a admis recursurile declarate, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cauza fiind reînregistrată sub nr. x la Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 143/F/2017 din 22.09.2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a dispus, în baza dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 115/1996, închiderea dosarului având ca obiect controlul averii persoanei cercetate - pârâtul A., în baza art. 30 din Legea nr. 115/1996, suma de 10.835 RON reprezentând onorariu expert să se avanseze dintr-un fond prevăzut în bugetul Ministerului Justiţiei şi a fost obligată Agenţia Naţională de Integritate la plata către pârât a sumei de 8000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinţei s-a reţinut că, referitor la darul manual în sumă de 40.000 euro, această gratificaţie este probată atât prin proba testimonială cât şi prin înscrisuri, respectiv contractul de vânzare-cumpărare prin care martorul B. a înstrăinat apartamentul bun propriu în schimbul sumei de 68.000 euro, autentificat sub nr. x/2008.

În privinţa împrumuturilor acordate de martorul C., după reaudierea sa, instanţa de fond a considerat că dată fiind legătura de rudenie dintre părţi, a fost probată acordarea acestora.

Au fost analizate înscrisurile depuse la dosar, după casarea cu trimitere spre rejudecare şi respectând considerentele deciziei instanţei de recurs, a fost dispusă efectuarea unei expertize.

În privinţa perioadei supusă controlului instanţa de fond a apreciat că, ţinând cont că Legea nr. 115/1996 nu poate fi aplicată pentru situaţii anterioare intrării în vigoare a acesteia (28.10.1996) pentru a nu se încălca principiul neretroactivităţii legii, se va lua în calcul doar intervalul ulterior intrării în vigoare a actului normativ ce reglementează declanşarea şi controlul averii, respectiv perioada 28.10.1996 - 21.12.2010, având în vedere că raportul de serviciu al persoanei cercetate a încetat la data de 11.01.2011.

Au fost analizate veniturile obţinute şi cheltuielile făcute de persoana cercetată pe perioada stabilită şi s-a concluzionat că la data achiziţionării fiecărui bun mobil sau imobil dispunea de sumele de bani care să-i permită achiziţionarea lor şi că avea puterea financiară ca, pe lângă cheltuielile efectuate în intervalul de timp, să poată constitui şi depozitele bancare.

Referitor la autoturismele tranzacţionate s-a arătat că expertul a constatat că aproape în toate cazurile preţul de vânzare al acestora este mai mare decât cel de cumpărare, însă acest aspect nu poate fi luat în considerare în cadrul acestei proceduri judiciare, fiind luate în considerare doar tranzacţiile cu autoturisme cu privire la care existau înscrisuri, înlăturându-se cele cu privire la care nu s-a putut face nicio evaluare.

În urma analizei s-a considerat că sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate ar fi întemeiată pentru suma de 5.704 RON, al cărei caracter nejustificat a fost reţinut, însă diferenţa nejustificată de 5.704 RON nu se circumscrie conceptului de diferenţe semnificative la care face referire art. 18 din Legea nr. 176/2010 (diferenţa mai are de 10.000 euro sau echivalentul în RON al acestei sume) şi că, în speţă, nu este întrunită condiţia legală a existenţei unei diferenţe semnificative.

De vreme ce s-a stabilit prin lege un prag valoric pentru întocmirea raportului de evaluare prin care Agenţia Naţională de Integritate sesizează Comisia de cercetare a averilor, legiuitorul a optat pentru neconfiscarea diferenţelor nesemnificative.

În ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată către persoana cercetată, în baza art. 274 C. proc. civ., a fost obligată Agenţia Naţională de Integritate la plata sumei de 8000 RON reprezentând onorariu expert şi nu au fost acordate cheltuielile cu expertiza judiciară şi extrajudiciară pentru că nu au fost avute în vedere şi nici cele de transport pentru că nu au fost dovedite.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Agenţia Naţională de Integritate şi persoana cercetată A..

I. În recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate a fost criticată soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică şi s-a solicitat casarea în tot a sentinţei şi admiterea sesizării Comisiei de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ca temei fiind invocate prevederile art. 304 pct. 8 şi 99 C. proc. civ.

Cu privire la suma de 40.000 euro - darul manual invocat de persoana cercetată

A fost criticată soluţia instanţei de fond pentru că a reţinut că această gratificaţie este probată atât prin proba testimonială cât şi prin înscrisuri, respectiv contractul de vânzare-cumpărare prin care martorul B. a înstrăinat apartamentul bun propriu în schimbul sumei de 68.000 euro şi declaraţia celor trei martori.

S-a apreciat că declaraţiile martorilor nu sunt credibile în privinţa împrumutului acordat deoarece:

- martorii sunt persoane cu posibilităţi financiare medii (D. - cadru didactic pensionat care oferea meditaţii, B. - director la un E. în localitatea Hîrlău, C. - nu a dovedit că deţinea sume de bani considerabile în perioada de evaluare);

- în privinţa martorilor nu s-a făcut dovada posibilităţilor financiare ale acestora.

Totodată, susţine recurenta, este nerelevant contractul de vânzare-cumpărare încheiat de martorul B., întrucât nu există nicio dovadă că suma de 40.000 euro provenită din vânzarea apartamentului de 68.000 euro, atât timp cât nu s-a demonstrat faptul că suma a fost transferată în conturile persoanei cercetate.

În ceea ce priveşte aceste sume atrase, faptul trebuie dovedit prin probe certe, indubitabile şi care se coroborează în sensul pretins de către persoana cercetată, iar în cauză, aceste probe nu au fost administrate şi, de aceea, acest ajutor nu ar fi trebuit reţinut de către instanţa de fond, declaraţiile martorilor fiind date pro causa.

În ceea ce priveşte veniturile din norma de hrană, respectiv echipament, s-a considerat că, în mod greşit, instanţa de fond a acordat aceste sume de bani la capitolul venituri, deoarece aceste sume primite de persoana cercetată sunt sume acordate de angajator cu destinaţie precisă, neputând fi incluse la capitolul venituri pentru că nu puteau fi folosite pentru achiziţionarea diferitelor bunuri care se regăseau în averea acestuia la un moment dat, acestea reprezentând suma de 58.413,87 RON, din care 41.943,79 RON - norma de hrană, iar 16.470,08 RON - drepturi de echipament.

În ceea ce priveşte sumele de bani reţinute de către expert prin raportul de expertiză s-a criticat soluţia instanţei de fond care ar fi existat în averea persoanei cercetate, la sfârşitul fiecărui an în parte, sume de bani care au fost raportate ca venituri la anul următor.

Instanţa de fond, pentru a se pronunţa în acest fel, ar fi trebuit să analizeze dacă la sfârşitul fiecărui an a putut identifica sumele de bani şi unde anume se regăsesc aceste sume, pentru a putea ulterior să le reţină la analiza financiară a anului următor.

În ceea ce priveşte cheltuielile realizate de către persoana cercetată cu construcţia casei de locuit din str. x şi construcţie birouri şi anexe de la aceeaşi adresă, s-a susţinut că expertiza a reţinut că persoana cercetată a cheltuit sumele de:

- 536.305,21 RON pentru casa de locuit din str. x;

- 269.000,00 RON pentru construcţie birouri şi anexe la aceeaşi adresă, suma totală fiind de 805.305,21 RON.

Instanţa de fond nu a făcut nicio referire la aceste sume, iar expertul nu a precizat dacă persoana evaluată deţinea disponibilităţi băneşti pentru efectuarea acestor cheltuieli.

De aceea, pentru că în raportul de expertiză s-a stabilit ca disponibil, înaintea efectuării acestor două cheltuieli, suma de 467.756,37 RON, faţă de suma cheltuită pentru aceste imobile (805.305,21 RON), ar rezulta o sumă de 337.548,84 RON diferenţă nejustificată.

Cu privire la susţinerile instanţei de fond privind suma de 5.704 RON diferenţă nejustificată, soluţia instanţei de fond a fost criticată prin raportare la prevederile art. 18 din Legea nr. 176/2010 şi s-a considerat că, atâta timp cât instanţa de fond a identificat o diferenţă nejustificată, se impune confiscarea acesteia.

Sintagma "diferenţă semnificativă" este utilizată de Legea nr. 176/2010 şi se referă exclusiv la limita în care Agenţia Naţională de Integritate poate sesiza Comisia de Cercetare a Averilor prin raportul de evaluare, iar ulterior sunt aplicabile prevederile Legii nr. 115/1996 care nu prevăd o limită a diferenţei nejustificate, astfel că recurenta apreciază că prevederile Legii nr. 176/2010 nu sunt aplicabile şi în faţa instanţei de judecată, dacă aceasta identifică o sumă de bani ce nu a putut fi justificată.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei cu consecinţa admiterii sesizării Comisiei de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

II. În recursul declarat de persoana cercetată A. au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9, 5 şi art. 3041 C. proc. civ.

A fost criticată soluţia de fond în privinţa sumei de 5.704 RON deoarece aceasta este nerelevantă şi nu există nicio sumă indisponibilă.

Recurentul susţine că expertul a omis faptul că autoturismul F. a fost achiziţionat la data de 07.07.2003 şi nu la 01.08.2003, fiind depusă la dosar factura nr. x/7.07.2003, că recurentul a ridicat din sucursala G. Iaşi suma de 13.820 euro înainte de a achiziţiona un autoturism din Germania, sumă ce provenea din transformarea depozitului de 16.000 dolari (51.209 RON) constituit la 23.05.2003, ca urmare a vânzării apartamentului din str. x.

Suma de 51.209 RON a fost înscrisă de expert la capitolul cheltuieli, dar nu şi la venituri când a fost desfiinţat depozitul, aşa cum a procedat cu celelalte depozite, astfel că se poate susţine că nu există nicio sumă indisponibilă.

A fost respinsă în mod greşit, susţine recurentul, cererea de acordare a cheltuielilor judiciare privind deplasarea recurentului la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate şi la sediile instanţelor de judecată, deplasări ce s-au efectuat cu autoturismul, iar probele pentru dovedirea acestora sunt punctele de vedere scrise la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate din Bucureşti şi încheierile de şedinţă în care se consemnează prezenţa recurentului la termenele stabilite, iar bonurile de combustibil au fost depuse la dosar pentru a se calcula preţul acestuia şi nu pentru a proba deplasarea, calculul aferent cheltuielilor ar fi trebuit să fie de 7,5 l/100 km.

Greşită a fost considerată soluţia instanţei de fond şi pentru că a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată privind expertiza extrajudiciară efectuată la cererea recurentului, probă încuviinţată de instanţă în primul ciclu procesual potrivit încheierii de şedinţă din 23.03.2012, deoarece a fost plătită după declanşarea litigiului.

Pentru toate aceste considerente s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 18.195 RON.

Intimatul A. a depus întâmpinare la recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate şi a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate ca legală şi temeinică.

4. Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente, a probelor administrate în cauză, Înalta Curte va respinge recursurile declarate pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond, după casarea cu trimitere spre rejudecare, a fost învestită cu cererea adresată de Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bacău privind Ordonanţa nr. 1/12.07.2011 prin care s-a constatat caracterul nejustificat al averii supusă controlului, iar prin sentinţa atacată, în temeiul art. 18 din Legea nr. 115/1996 s-a dispus închiderea dosarului având ca obiect controlul averii persoanei cercetate - pârâtul A., pornit la sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate.

I. Recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate

Prima critică din recurs a vizat suma de 40.000 euro primită de persoana cercetată, A. şi soţia sa, H. la 07.06.2009 ca "dar manual", critică ce este nefondată.

Din probele administrate în cauză rezultă că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008, martorul persoanei cercetate, B. a înstrăinat un apartament cu preţul de 68.000 euro, iar din această sumă a fost dată sub formă de "dar manual", suma de 40.000 euro persoanei cercetate şi soţiei acestuia.

În aceste condiţii nu se pot reţine susţinerile recurentei Agenţia Naţională de Integritate potrivit cărora martorii ar fi persoane cu posibilităţi financiare medii deoarece, cu certitudine, preţul de vânzare al apartamentului martorului B. a fost de 68.000 euro. Pe de altă parte, sunt nefondate şi susţinerile potrivit cărora reclamanţii nu ar fi avut transferată această sumă în conturile persoanei cercetate deoarece, pentru a se dovedi remiterea acestei sume, nu era absolut necesară virarea sumei într-un cont, iar din probele administrate rezultă că această sumă a fost înmânată persoanei cercetate şi soţiei acestuia.

Pentru că s-au administrat probe care să dovedească primirea "darului manual" de 40.000 euro şi provenienţa acestuia, nu se impune a se analiza posibilităţile financiare ale martorilor I. şi J. (şi nu B. - aşa cum s-a menţionat în motivele de recurs ca fiind director la E. Hîrlău).

Referitor la invocarea declaraţiei martorului C. se constată că acesta nu a vizat "darul manual,, de 40.000 euro ci se referea la alte sume, astfel că aceste critici nu vor fi reţinute.

A doua critică la recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate s-a referit la norma de hrană şi echipament, dar aceasta este nefondată.

Într-adevăr, norma de hrană reprezintă alocaţia de hrană zilnică de care beneficiază personalul în activitate, prevăzut de legiuitor, în limita plafoanelor zilnice, iar valoarea financiară a normei de echipament se stabileşte anual, în funcţie de preţurile la care se achiziţionează articolele cuprinse în norme, respectiv uniforma şi accesoriile.

Din chiar aceste considerente rezultă că aceste norme sunt echivalente în bani, fapt recunoscut şi de recurenta Agenţia Naţională de Integritate, dar nu se poate susţine că datorită destinaţiei lor, ele nu pot fi trecute la capitolul venituri, întrucât, chiar prin modul în care sunt reglementate, acestea au menirea de a asigura sume de bani pentru hrană şi echipamentul funcţionarului public. Fiind sume de bani ce au fost încasate de către persoana cercetată este firesc ca acestea să fie considerate "venituri", mai ales că în cadrul expertizei s-a stabilit "coşul zilnic" şi care include, pe lângă altele, hrana şi îmbrăcămintea.

A treia critică din recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate ce se referă la sumele de bani reţinute în raportul de expertiză la sfârşitul fiecărui an este nefondată.

Din analiza raportului de expertiză efectuat în cauză rezultă că, respectând decizia de casare, instanţa de fond a verificat veniturile şi cheltuielile pentru sub-perioadele care nu sunt anuale, ci în funcţie de data achiziţionării bunurilor, respectiv dacă la data achiziţionării unui bun mobil sau imobil persoana cercetată avea disponibilităţi băneşti pentru achiziţionarea acelui bun şi, de aceea, nu este greşită soluţia instanţei de fond, aşa cum susţine recurenta Agenţia Naţională de Integritate ci, în mod corect a verificat existenţa posibilităţilor financiare la momentul achiziţionării unui bun mobil şi imobil, făcându-se dovada existenţei acestora la data achiziţionării bunurilor.

A patra critică referitoare la cheltuielile realizate de persoana cercetată cu construcţia casei de locuit din str. x şi construcţia de birouri şi anexe de la aceeaşi adresă este şi ea nefondată.

În cadrul acestei critici recurenta Agenţia Naţională de Integritate susţine că valoarea totală a cheltuielilor pentru construcţiile din str. x ar fi de 805.305,21 RON (din care 536.305,21 RON pentru casa de locuit din str. x şi 269.000,00 RON pentru construcţie birouri şi anexe de la aceeaşi adresă) şi că instanţa de fond nu ar fi făcut referire la aceste cheltuieli.

Însă, din raportul de expertiză s-a menţionat că cheltuiala efectivă pentru construcţiile edificate în str. x este în sumă de 565.765,97 RON, aspect menţionat de către instanţa de fond în considerentele sentinţei, fiind indicată anexa 17 la expertiză şi s-a concluzionat că la edificarea construcţiilor persoana cercetată dispunea de sumele necesare efectuării plăţilor.

Suma de 805.305,21 RON a fost indicată şi de către expert pentru că este cea care a rezultat din procesul-verbal de recepţie a lucrărilor, respectiv 269.000,00 RON şi 536.305,21 RON, însă aceasta nu înseamnă că suma indicată în procesul-verbal de recepţie ar fi rezultatul unui calcul al cheltuielilor efectuate cu edificarea construcţiilor.

Referitor la această sumă înscrisă în p.v. de recepţie finală se constată că ea este înscrisă din punct de vedere administrativ, prin raportare la valoarea înscrisă în autorizaţia de construire şi nu a fost determinată prin însumarea plăţilor efectuate cu edificarea acelor construcţii.

Cum pentru emiterea autorizaţiei de construire se percep taxe potrivit Codul fiscal, au fost stabilite criterii legale în funcţie de care se calculează acestea, respectiv stabilirea taxei se face prin raportare la rangul localităţii şi zona unde urmează a fi realizată construcţia.

În art. 267 alin. (15) din Codul fiscal în vigoare la momentul emiterii autorizaţiilor de construcţie (pentru clădirea-casă de locuit - 2007 şi pentru spaţiu birou şi anexe - 2009) se prevedea că "valoarea reală a lucrărilor de construire nu poate fi mai mică decât valoarea impozabilă a clădirii, calculată conform art. 151 alin. (2)", iar art. 251 alin. (2) Codul fiscal prevede că "în cazul unei clădiri care are pereţii exteriori din materiale diferite, pentru stabilirea valorii impozabile a clădirii se identifică în tabelul prevăzut la alin. (3) valoarea impozabilă cea mai mare corespunzătoare tipului clădirii respective".

Toate acestea dovedesc faptul că sumele înscrise în autorizaţia de construire şi, ulterior, în procesul-verbal de recepţie finală sunt unele calculate în raport de criterii legale pentru a fi achitate taxele aferente emiterii lor, dar cheltuielile efectuate cu edificarea construcţiilor pentru care a fost emisă autorizaţia pot fi în cuantum diferit.

În speţă, aşa cum a arătat expertul şi instanţa de fond, acestea au fost în cuantum de 565.765,97 RON iar acestea au fost stabilite de către expert prin cumularea sumelor plătite în numerar sau prin card şi virament bancar în perioada 2007-2009 pentru realizarea construcţiilor din str. x, iar din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că persoana cercetată avea disponibilităţi pentru efectuarea acestor plăţi.

De aceea, nu se poate susţine că se poate fi reţinută cu titlu de cheltuială suma de 805.305,21 RON numai pentru că aceasta a fost înscrisă în p.v. de recepţie finală al lucrărilor efectuate în str. x.

Critica ce vizează suma de 5.704 RON - diferenţă nejustificată este şi ea nefondată.

În urma calculelor efectuate şi prin raportare la venituri şi cheltuieli, instanţa de fond a constatat că ar exista o diferenţă între acestea de 5.704 RON, dar că nu se impune confiscarea acestei sume pentru că nu se încadrează în "diferenţe semnificative".

Potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010:

"Prin diferenţe semnificative, în sensul prezentei legi, se înţelege diferenţa mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul in RON al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă".

Problema ce se impune a fi soluţionată în cauză este aceea dacă aceste dispoziţii se aplică numai în faza administrativă a cercetărilor efectuate de Agenţia Naţională de Integritate sau se aplică şi de către instanţa de judecată.

Recurenta Agenţia Naţională de Integritate consideră că instanţa de judecată nu poate invoca prevederile Legii nr. 176/2010 ci numai pe cele ale Legii nr. 115/1996 ce nu se referă la "diferenţe semnificative", însă nu pot fi reţinute aceste susţineri.

Este adevărat că Legea nr. 115/1996 nu conţine nicio prevedere care să stabilească un prag valoric, dar trebuie să se ţină seama de cronologia actelor juridice aplicabile şi de faptul că Legea nr. 176/2010 a stabilit un asemenea prag în art. 18 şi s-a prevăzut că se poate considera că există "diferenţe semnificative" numai dacă există o diferenţă mai mare de 10.000 euro sau echivalentul în RON al acestei sume între veniturile realizate şi cheltuielile efectuate de persoana verificată pe durata exercitării demnităţilor sau funcţiilor publice.

Dacă inexistenţa acestor "diferenţe semnificative" duce la imposibilitatea declanşării procedurii de cercetare a averii de către Agenţia Naţională de Integritate, nu se poate considera că, în cazul în care instanţa de judecată constată nu există "diferenţe semnificative", să dispună totuşi confiscarea acelei sume rezultată ca diferenţă între venituri şi cheltuieli pe perioada verificată.

Aşa cum a subliniat şi instanţa de fond, chiar dacă procedura de control a averilor este reglementată în două acte normative distincte, nu se poate susţine că nu se aplică dispoziţiile referitoare la "diferenţele semnificative" şi de către instanţa de judecată pentru că procedura de verificare a averilor este unitară şi se impune interpretarea corelată a diverselor etape ale acesteia (faza administrativă şi faza judiciară).

În raport de aceste considerente, se constată că instanţa de fond, în mod corect, nu a dispus confiscarea sumei de 5.704 RON ce a rezultat ca diferenţă între veniturile realizate şi cheltuieli efectuate de către persoana cercetată.

II. Recursul declarat de pârâtul A.

În privinţa criticilor din recursul declarat de pârâtul - persoană cercetată, se constată că acestea sune nefondate.

Prima critică a vizat lipsa de relevanţă a problemei confiscării sumei de 5.704 RON pentru că, de fapt, nu ar exista nicio diferenţă între venituri şi cheltuieli.

Nu pot fi reţinute criticile recurentului pentru că, prin motivele invocate, acesta critică concluziile raportului de expertiză deşi avea posibilitatea să formuleze obiecţiuni la concluziile expertului, iar acesta să poată verifica temeinicia obiecţiunilor.

Oricum, criticile recurentului nu vor putea fi reţinute şi pentru că, chiar dacă a stabilit că ar exista o diferenţă între venituri şi cheltuieli, în condiţiile în care nu s-a dispus confiscarea acestei sume, nu ar exista un interes al recurentului în modificarea soluţiei pronunţate de instanţa de fond.

A doua critică s-a referit la neacordarea cheltuielilor de judecată pentru deplasarea recurentului la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate şi la sediile instanţei de judecată, critică ce este nefondată.

Cheltuielile de judecată reprezentate de cheltuielile de deplasare, ca orice altă cheltuială de judecată, pot fi acordate numai dacă sunt dovedite, adică dacă sunt prezentate dovezi ale acestora.

Faptul că recurentul a fost prezent la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate sau la sediile instanţelor nu conduce automat la acordarea cheltuielilor de judecată făcute cu deplasarea ci numai dacă sunt prezentate dovezi în acest sens şi nu se impune acordarea cheltuielilor de deplasare prin calcularea unui cuantum de 7,5 litri de combustibil/100 km, aşa cum susţine recurentul.

Pentru a putea fi acordate cheltuielile de deplasare recurentul trebuia să depună în cazul deplasării cu autoturismul, bonurile de consum de combustibil emise în datele în care a fost prezent la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate sau la sediile de instanţă, or în speţă, nu s-au prezentat asemenea dovezi.

A treia critică se referă la neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate cu expertiza extrajudiciară efectuată la cererea recurentului.

Această expertiză extrajudiciară, deşi a fost efectuată şi depusă la dosar, nu a avut relevanţă în speţă, iar concluziile acesteia nu au fost valorificate de instanţa de fond, astfel că cheltuielile făcute cu administrarea acesteia nu pot constitui cheltuieli de judecată, iar soluţia instanţei de fond este corectă şi nu se impune casarea acesteia.

Argumentul că expertiza extrajudiciară a fost încuviinţată de către instanţa de fond în primul ciclu procesual nu poate conduce la acordarea cheltuielilor efectuate cu întocmirea acesteia dacă nu au fost valorificate concluziile acesteia şi, de aceea, în mod corect a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată referitoare la această expertiză extrajudiciară.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse recursurile declarate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate şi de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 143/F/2017 din 22 septembrie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 februarie 2018.