Nullity of appeal for failure to submit timely reasoned grounds in a national security undeclared person proceeding.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată sub nr. x reclamantul petent Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat instanţei luarea faţă de pârâtul A. - beneficiar al statutului de refugiat, a măsurii declarării ca indezirabili pe o perioadă de 10 ani pentru considerente de securitate naţională, invocând în esenţă faptul că din analiza materialului clasificat secret de stat de nivel,,strict secret" şi "secret de serviciu" pus la dispoziţie de autoritatea română cu competenţe în domeniul securităţii naţionale - Serviciul Român de Informaţii, a rezultat suspiciunea rezonabilă că pârâtul este adept al ideologiei jihadiste, desfăşoară şi există indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că intenţionează să desfăşoare activităţi subversive în favoarea entităţilor teroriste DAESH/STATUL ISLAMIC şi/sau AL QAIDA, acte şi fapte care constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale, conform potrivit disp. art. 3 lit. i) şi lit. l) din Legea nr. 51/1991 coroborate cu art. 44 alin. (1) din Legea nr. 535/2004.

Hotărârile pronunţate in cauză

Prin sentinţa civilă nr. 4911 din 13 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti - SCAF, a admis cererea de sesizarea formulată de petentul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, a declarat ca indezirabil pe teritoriul României pe pârâtul A. - beneficiar al statutului de refugiat, pentru o perioadă de 10 ani pentru raţiuni de securitate naţională.

Totodată, a interzis autorităţilor Statului Român ca în executarea măsurii de declarare a indezirabilităţii să procedeze la o returnare a pârâtului prin îndepărtare sub escortă către statul Yemen pe durata conflictului armat din acest stat, permiţându-se returnarea sub escortă către orice altă destinaţie.

În argumentele prezentate în susţinerea soluţiei de către instanţa de fond s-a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat instanţei luarea faţă de pârât a măsurii declarării ca indezirabili pe o perioadă de 10 ani pentru considerente de securitate naţională, invocând faptul că din analiza materialului clasificat secret de stat de nivel,,strict secret" şi "secret de serviciu" pus la dispoziţie de autoritatea română cu competenţe în domeniul securităţii naţionale - Serviciul Român de Informaţii, a rezultat suspiciunea rezonabilă că pârâtul este adept al ideologiei jihadiste, desfăşoară şi există indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că intenţionează să desfăşoare activităţi subversive în favoarea entităţilor teroriste DAESH/STATUL ISLAMIC şi/sau AL QAIDA, acte şi fapte care constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale, conform potrivit disp. art. 3 lit. i) şi lit. l) din Legea nr. 51/1991 coroborate cu art. 44 alin. (1) din Legea nr. 535/2004.

Curtea a reţinut că potrivit disp. art. 86 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, având ca denumire marginală Măsura declarării ca indezirabil, prevede că "(1) Declararea ca indezirabil este măsura ce se dispune împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de Curtea de Apel Bucureşti, la sesizarea procurorului anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Procurorul sesizează instanţa de judecată la propunerea instituţiilor cu atribuţii în domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale care deţin date sau indicii temeinice în sensul celor prevăzute la alin. (1).

(3) Datele şi informaţiile în baza cărora se propune declararea ca indezirabil pentru raţiuni de securitate naţională se pun la dispoziţia instanţei de judecată în condiţiile stabilite de actele normative care reglementează regimul activităţilor referitoare la securitatea naţională şi protejarea informaţiilor clasificate. (…)

(5) Curtea de Apel Bucureşti se pronunţă, prin hotărâre motivată, în termen de 10 zile de la sesizarea formulată în condiţiile alin. (2). Hotărârea instanţei este executorie. Atunci când declararea străinului ca indezirabil se întemeiază pe raţiuni de securitate naţională, în conţinutul hotărârii nu se menţionează datele şi informaţiile care au stat la baza motivării acesteia.

(6) Hotărârea se comunică străinului, precum şi, dacă instanţa dispune declararea ca indezirabil, Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru a fi pusă în executare.

(7) Dreptul de şedere al străinului încetează de la data pronunţării hotărârii prin care acesta a fost declarat indezirabil.

(8) Perioada pentru care un străin poate fi declarat indezirabil este de la 5 la 15 ani, cu posibilitatea prelungirii termenului pentru o nouă perioadă cuprinsă între aceste limite, în cazul în care se constată că nu au încetat motivele care au determinat luarea acestei măsuri. Prelungirea termenului se face în condiţiile prevăzute la alin. (2). (…)".

Prin art. 1 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale "Un străin care îşi are reşedinţa în mod legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decât în temeiul executării unei hotărâri luate conform legii şi el trebuie să poată: a) să prezinte motivele care pledează împotriva expulzării; b) să ceară examinarea cazului său; c) să ceară să fie reprezentant în acest scop în faţa autorităţilor competente sau a uneia ori a mai multor persoane desemnate de către această autoritate". [s.n.]

Arată instanţa că textul menţionat instituie în beneficiul străinului, ce are reşedinţa în mod legal pe teritoriul unui stat, ca primă garanţie de fond, ca acesta să nu fie expulzat decât în executarea unei decizii care a fost luată în conformitate cu dispoziţiile legii naţionale în materie. Acesteia i se adaugă alte 3 garanţii procedurale, respectiv să prezinte argumentele pe care el le consideră pertinente împotriva acestei măsuri, să ceară o examinare a cazului său şi de a fi reprezentat în faţa autorităţii statale competente.

Referitor la aceeaşi Convenţie şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, instanţa din Strasbourg a arătat că "(…) deciziile referitoare la îndepărtarea străinilor, ( . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .) nu implică o contestare asupra drepturilor sau obligaţiilor cu caracter civil nici nu au legătură cu temeinicia unei acuzaţii în materie penală, în sensul articolului 6 § 1 al Convenţiei." (a se vedea Maaouia împotriva Franţei [MC], nr. 39652/98, § 40).

În cauza de faţă, pârâtului i se impută intenţia de a desfăşura activităţi subversive în favoarea unor organizaţii teroriste.

În acest context, instanţa a constatat că potrivit art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată,,,Constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României următoarele: (...) i) actele teroriste, precum şi iniţierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activităţi al căror scop îl constituie săvârşirea de asemenea fapte; (...) l) iniţierea sau constituirea de organizaţii sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfăşurării vreuneia din activităţile enumerate la lit. a) - k), precum şi desfăşurarea în secret de asemenea activităţi de către organizaţii sau grupări constituite potrivit legii."

Art. 44 alin. (1) din Legea nr. 535/2004 prevede că "(1) Împotriva cetăţenilor străini sau apatrizilor despre care există date sau indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare acte de terorism ori de favorizare a terorismului se dispune măsura de declarare ca persoană indezirabilă pentru România sau de întrerupere a dreptului de şedere în ţară, dacă împotriva acestora nu s-a dispus măsura nepermiterii ieşirii din ţară, potrivit legii privind regimul străinilor în România. (2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi solicitanţilor de azil, refugiaţilor (…)"

În sens similar, potrivit disp. art. 147 din O.U.G. nr. 194/2002 republicată arată că,,Prevederile Legii nr. 122/2006 (…) se aplică cu prioritate faţă de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, cu excepţia situaţiilor în care raţiuni de securitate naţională sau de ordine publică impun returnarea ori expulzarea acestora de pe teritoriul României".

Aşadar, din coroborarea dispoziţiilor legale menţionate în precedent, instanţa a reţinut că statutul de refugiat de care se bucură un cetăţean străin sau un apatrid, ca urmare a unei decizii adoptate de autoritatea publică internă competentă în materie, nu îi conferă acestuia un drept absolut de şedere pe teritoriul României, ci efectul prioritar al Legii nr. 122/2006 încetează în raport de O.U.G. nr. 194/2002 republicată în caz de incidenţă a unor raţiuni de securitate naţională.

Curtea de apel a reţinut din analiza hotărârii de acordare a statutului de refugiat în favoarea pârâtului se desprind împrejurări de fapt care determină o astfel de măsură, luând în considerare inclusiv motivele care au stat la baza recunoaşterii protecţiei în favoarea pârâtului, că deşi elementele de fapt care au stat la baza prezentei sesizări nu au fost cunoscute la luarea măsurii, ci au fost prezentate exclusiv în legătură cu prezenta cauză, elemente de fapt care însă evocă împrejurarea că viaţa sau sănătatea acestuia ar fi puse în pericol în cazul executării măsurii prin returnare în statul Yemen, urmare a situaţiei generalizate de conflict politic şi mai ales armat existentă în acest stat, situaţie confirmată inclusiv de datele comunicate în mod public pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe în legătură cu avertismentele de călătorie adresate cetăţenilor statului român, toate acestea constituind elemente suficiente pentru luarea unei astfel de măsuri în favoarea pârâtului, în condiţiile în care măsura declarării sale ca indezirabil pe teritoriul României nu trebuie să fie disproporţionată şi să depăşească limitele scopului pentru care este luată în privinţa acestuia.

Din această perspectivă, s-a reţinut că revine instanţei ca, în asigurarea justului echilibru ce trebuie să existe între interesele aflate în concurs, măsura de natură a corespunde interesului general, anume declararea pârâtului ca indezirabil pentru apărarea securităţii naţionale a statului român, să nu aibă ca efect încălcarea, în considerarea hotărârii de faţă, a unor drepturi esenţiale ce trebuie garantate acestuia care se află sub controlul statului român, adică dreptul la viaţă şi dreptul de a nu fi supus la rele tratamente în ţara de origine.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 4911 din 13 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a promovat recurs pârâtul A.,în cuprinsul declaraţiei de recurs nefiind menţionat niciun motiv de nelegaliatate.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de instanţă din oficiu, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., aplicabil şi în recurs, potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată.

Din actele dosarului rezultă că sentinţa recurată a fost comunicată recurentului la data de 12 ianuarie 2018, iar declaraţia de recurs a fost înregistrată la data de 14 decembrie 2017, fără a cuprinde însă şi motivele de recurs.

Dispoziţiile art. 86 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 actualizată prevede că

(1) Hotărârea prevăzută la art. 86 alin. (5) poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la data comunicării, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa se pronunţă în termen de 5 zile de la data primirii cererii.

(2) Exercitarea căii de atac prevăzute la alin. (1) nu are efect suspensiv de executare a hotărârii prin care străinul a fost declarat indezirabil.

În cazuri temeinic justificate şi pentru a se preveni producerea de pagube iminente, străinul poate cere instanţei să dispună suspendarea executării hotărârii prin care a fost declarat indezirabil până la soluţionarea căii de atac.

Aşadar, hotărârea pronunţată în acest caz se coroborează cu dispoziţiile de drept comun în materie, respectiv cu prevederile art. 485, art. 487 (1) coroborat cu art. 489 (1) Cod procedură în cuprinsul cărora se menţionează în mod expres că: "(1),, Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs"

(2),,Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte".

Dispoziţiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ. dispun că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci criticile formulate trebuie să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

Din actele şi lucrările dosarului reiese că sentinţa i-a fost comunicată la data de 10 ianuarie 2018, aşa cum rezultă din dovada aflată la dosar, recurentul nu a depus motivele de recurs nici până la data de soluţionării prezentului recurs situaţie care sancţionează recursul cu nulitatea.

Mai mult decât atât, nu se poate considera că susţinerile din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Pe cale de consecinţă, sanctiunea nulităţii prevăzute de art. art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. are un caracter absolut, afectând eficacitatea actului de procedură efectuat cu depăşirea termenului imperativ, nefiind condiţionată de vătămare, Înalta Curte va da eficienţă acesteia şi, admiţând excepţia invocată din oficiu, va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 4911 din 13 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 februarie 2018.