Extraordinary annulment for material error: scope limited to formal procedural errors, excluding substantive misinterpretation of suspension of administrative acts

Asupra contestaţie în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Obiectul contestaţiei în anulare

Prin Decizia nr. 356 din 9 decembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014, a respins excepţia nulităţii recursului formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală invocată de către recurenta-reclamantă A. S.R.L., a admis recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3567 din 22 decembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a casat, în parte, sentinţa atacată în sensul că a dispus suspendarea actelor contestate şi în privinţa sumei de 578.984 RON reprezentând impozit pe profit şi accesorii aferente acestei sume.

Totodată, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

De asemenea, a respins recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

În argumentele expuse în susţinerea soluţiei, instanţa a reţinut că pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii activităţii administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, arată instanţa, condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.

Înalta Curte a apreciat că, în cauză, reclamanta a prezentat suficiente elemente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea actelor administrative contestate.

Deci, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conţinutului şi legalităţii actelor administrative contestate.

De asemenea, Înalta Curte a reţinut că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

În plus, executarea actelor în discuţie, la acest moment, are un evident impact şi asupra celorlalte obligaţii patrimoniale ale reclamantei, inclusiv faţă de angajaţi, colaboratori ori în virtutea altor angajamente asumate.

Astfel fiind, Înalta Curte a constatat că susţinerile şi criticile recurentei- reclamante sunt întemeiate, iar instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de suspendare în ceea ce priveşte suma de 578.984 RON reprezentând impozit pe profit şi accesorii aferente acestei sume.

De altfel, la pronunţarea deciziei, Înalta Curte are în vedere şi faptul că prin sentinţa civilă nr. 3409 din 17 decembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea în anularea actelor administrative a căror suspendare se solicită în cauza de faţă.

În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, instanţa de control judiciar a reţinut că pentru argumentele exprimate mai sus, susţinerile recurentei-pârâte sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.

Motivele şi temeiul legal al contestaţiei în anulare

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 octombrie 2017, pârâta a înţeles să promoveze prezenta contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 3516 din 9 decembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal

Invocând ca temei legal al contestaţiei în anulate dispoziţiile art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea a solicitat anularea deciziei şi, rejudecând recursul, respingerea acestuia, ca nefondat.

În acest sens, după o prezentare a situaţiei de fapt a cauzei, contestatoarea apreciază că, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală având în vedere că a făcut o interpretare greşită a dispoziţiilor art. art. 78 alin. (3) din C. proc. civ., aducând astfel un prejudiciu acesteia.

Aşadar, prin soluţia pronunţată, instanţa de recurs a încălcat prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului,

Apărările formulate în cauză

Intimata A. S.R.L., a depus întâmpinare prin care a înţeles să invoce, pe cale de excepţie, inadmisibilitatea prezentei contestaţii în anulare.

Pe fond, a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată, având în vedere că argumentele prezentate in susţinerea admiterii contestaţiei în anulare exced dipoziţiilor prevăzute de art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Considerentele şi soluţia asupra contestaţiei în anulare

Contestaţia în anulare de faţă, urmează a fi respinsă, în raport de temeiul de drept invocat şi raportat la motivele înfăţişate de contestatoare, în considerarea celor ce succed:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obţine, în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, anularea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., indicat de contestatoare ca temei de drept al cererii, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Se observă că textul cuprins la art. 503 alin. (2) pct. 2 din cod are în vedere erorile materiale, respectiv cele de ordin formal, procedural săvârşite involuntar cu ocazia judecăţii şi nu greşeli de judecată, cum ar fi aprecierea probelor, interpretarea unor dispoziţii legale sau rezolvarea unui incident procedural.

Or, deşi contestatoarea a precizat că este vorba de o greşeală materială în sensul avut în vedere de textul de lege menţionat, o atare susţinere nu poate fi primită, în contextul în care prin calea de atac exercitată se urmăreşte, în fapt, schimbarea regimului căilor de atac cărora le este supusă hotărârea pronunţată în revizuire.

Se reţine deci că pentru a învesti instanţa cu calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, se impune ca şi criticile formulate să se circumscrie ipotezelor prevăzute de respectivele texte de lege.

Se observă însă că în speţă, criticile formulate vizează reinterpretarea unor dispoziţii procedurale referitoare la aplicarea de către instanţă a prevederilor art. 78 alin. (2) şi alin. (3) din C. proc. civ., în sensul încălcării unui norme de drept procedural la momentul introducerii acesteia în cauză,

Prin urmare, se reţine că demersul judiciar nu poate fi primit în condiţiile în care motivele invocate nu se încadrează în textul de lege menţionat, atâta timp cât pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate, după cum s-a arătat, decât erori materiale de ordin formal, procedurale.

Nu sunt întemeiate nici susţinerile contestatoarei referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil, pe considerentul că instanţa de recurs a interpretat greşit aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ.

Reglementarea în discuţie nu constituie însă o încălcare a dreptului la un proces echitabil, din perspectiva nerespectării principiului egalităţii armelor, având în vedere, în primul rând, faptul că atât recursul cât şi contestaţia în anulare sunt căi extraordinare de atac.

Promovarea unei contestaţii în anulare presupune raportarea la nişte motive limitative, pe care partea care exercită calea de atac le cunoaşte când recurge la o atare procedură judiciară.

Pe de altă parte accesul la justiţie nu este un drept absolut, ci unul ce poate implica limitări, cât timp acestea sunt rezonabile şi proporţionale cu scopul urmărit. Pe de altă parte, un aspect esenţial al dreptului de acces efectiv la o instanţă de judecată îl constituie principiul securităţii raporturilor juridice civile, potrivit căruia o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă nu poate, în baza dreptului de acces la justiţie, să fie repusă în discuţie, decât în circumstanţe absolut excepţionale, iar reglementarea căilor extraordinare de atac satisface această exigenţă.

Nu se poate aprecia că prin modalitatea în care legiuitorul a înţeles să reglementeze condiţiile de exercitare a contestaţiei în anulare s-ar încălca principiul egalităţi armelor, atât timp cât ambele părţi au posibilitatea expunerii argumentelor, iar acestea sunt analizate de instanţă.

Se constată că instanţa de recurs a analizat temeinicia şi legalitatea actelor atacate raportat la întreg materialul probator administrat în cauză textele legale incidente şi apărările formulate de părţi.

Dreptul la apărare nu este garantat fără restricţii. Aceste restricţii trebuie să răspundă însă efectiv unor obiective de interes general urmărite de măsura în cauză şi să nu constituie, în raport cu scopul urmărit, o încălcare vădită şi disproporţionată a drepturilor astfel garantate.

De altfel, în acord cu jurisprudenţa consecventă a CEDO, reliefată de exemplu prin soluţiile pronunţate în cauzele Mitrea c. României (nr. x/2008) şi B. c. României (nr. x/2009), că în lipsa unei circumstanţe substanţiale şi imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestaţii în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice şi, prin aceasta, o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În concluzie, se constată, că în realitate, ceea ce constituie obiectul criticii rezidă în nemulţumirea contestatoarei în raport de modul de soluţionare al litigiului, respectiv constatările instanţei de recurs.

Contestaţia în anulare nu implică însă reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, aceasta, de altfel, nefiind permis nici în recurs, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Se reţine deci că pentru a învesti instanţa cu calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, se impune ca şi criticile formulate să se circumscrie ipotezelor prevăzute de aceste texte de lege.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că demersul judiciar nu poate fi primit, sens în care, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă, ca atare.

Obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată are ca temei culpa procesuală a părţii care a provocat aceste cheltuieli şi reprezintă obiect al raportului juridic născut între partea care a căzut în pretenţii şi partea adversă, aşa cum dispun prevederile art. 453 C. proc. civ.

Însă, Înalta Curte, având în vedere, lipsa de proporţionalitate dintre circumstanţele cauzei şi cuantumul sumei achitate cu titlu de onorariu avocaţial, va face aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că onorariile avocaţiale pot fi micşorate de instanţă chiar şi din oficiu astfel că va obliga contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON, către intimata A. S.R.L.

Temeiul legal al soluţiei adoptate

În consecinţă, constatând că în cauză nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., astfel că se va respinge prezenta contestaţie în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia în anulare declarată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii împotriva Deciziei nr. 3516 din 09 decembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014.

Obligă contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON, către intimata A. S.R.L., cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 februarie 2018.