Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 421/2017 AI generated

Revision request rejected: funding recovery stands after minus petita ground found inapplicable

Case Number Decizia nr. 421/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the applicant’s request for revision (revizuire) of the final appellate decision, thereby upholding the appellate ruling that had reversed the first-instance judgment and rejected the company’s administrative action as unmeritorious; the applicant had sought annulment of an administrative decision and a findings report that established an irregularity and ordered recovery of EU rural-development funds (approximately 760,628 RON plus penalties) linked to a financing contract for agricultural machinery under Measure 312. The court held that the revision ground under Article 509(1)(1) of the Civil Procedure Code (minus petita — failure to rule on something requested) was inapplicable because the appellate court had adjudicated all claims and merely did not expressly address every argument, particularly the applicant’s assertion that the funding authority’s own fault in approving the applications barred recovery; the court further found that ex-post detection of artificial conditions (e.g., coordinated applications by related entities creating the same job and identical projects) supported the authority’s recovery despite its earlier approval. The decision is final.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, art. 509 C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ, Art. 513 C. proc. civ; Revision request rejected: funding recovery stands after minus petita ground found inapplicable: The court held that the revision ground under Article 509(1)(1) of the Civil Procedure Code (minus petita — failure to rule on something requested) was inapplicable because the appellate court had adjudicated all claims and merely did not expressly address every argument, particularly the applicant’s assertion that the funding authority’s own fault in approving the applications barred recovery; the court further found that ex-post detection of artificial conditions (e.g., coordinated applications by related entities creating the same job and identical projects) supported the authority’s recovery despite its earlier approval. The decision is final.

Keywords

AI generated
revision of a judgment action for annulment grounds for cassation report approval project funding article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Basis for the revision request and the ground invoked, evaluated by the court in dismissing the request as unfounded.

Art. 513 C. proc. civ.

Procedural provision applied in the dispositive to dismiss the revision request as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit: - anularea Deciziei nr. 42.092/17.12.2013 emisă de pârâta A.P.D.R.P., prin care a fost respinsă contestaţia înregistrată sub nr. x; - anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, înregistrat sub nr. x din data de 29.10.2013, privind proiectul "Achiziţie utilaje pentru pregătirea terenului la S.C. A. SRL" ce face obiectul Contractului de finanţare nr. x, beneficiar S.C. A. S.R.L., a tuturor actelor care au stat la baza acestuia, precum şi a actelor subsecvente, cu consecinţa stingerii creanţei în cuantum de 760.628,205 RON şi a penalităţilor de întârziere.

Prin sentinţa nr. 1854 din data de 11 iunie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. şi a anulat Decizia nr. 42.092/17.12.2013 şi Procesul-verbal de constatare nr. x/29.10.2013 emise de pârâta A.P.D.R.P.

2. Hotărârea supusă revizuirii

Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (prin reorganizarea fostei Agenţii de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit conform O.U.G. nr. 41/2014), solicitând casarea hotărârii şi rejudecarea acţiunii reclamantei, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1992 din data de 16 iunie 2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 1854 din 11 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, a respins acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, raportându-se la dispoziţiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 şi la Hotărârea C.J.U.E. din 12.09.2013 pronunţată în cauza C - 434/12 Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia, instanţa de control judiciar a apreciat că este greşită concluzia primei instanţe potrivit căreia în cazul proiectului analizat nu sunt îndeplinite cele două elemente la care face referire instanţa europeană.

În concret, în ceea ce priveşte elementul obiectiv, judecătorul fondului a arătat că proiectele propuse de SC "A." S.R.L., B. I.I. şi C. I.I. sunt autonome şi respectă obiectivele schemei de ajutor de minimis.

Instanţa de recurs a reţinut că, în temeiul pct. 2 din Anexa la Ordinul nr. 567/2008, Schema de ajutor de minimis urmăreşte realizarea unui obiectiv general - care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale (conform fişei tehnice a Măsurii 312) -, a unor obiective specifice, respectiv crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural; creşterea valorii adăugate în activităţi non-agricole; crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către microîntreprinderi, precum şi a unor obiective operaţionale, respectiv crearea de microîntreprinderi, precum şi dezvoltarea celor existente în sectorul non-agricol, în spaţiul rural; reducerea gradului de dependenţă faţă de agricultură.

Art. 52 din Regulamentul CE nr. 1698/2005 - în baza căruia a fost solicitat ajutorul financiar nerambursabil pentru proiectul intimatei, dar şi pentru celelalte două proiecte de investiţii - are ca obiectiv susţinerea măsurilor de diversificare a economiei rurale şi cuprinde ajutoarele pentru înfiinţarea şi dezvoltarea micro-întreprinderilor, în scopul promovării spiritului antreprenorial şi consolidării mediului economic.

S-a considerat că obiectivul general al Măsurii 312 nu a fost îndeplinit, în condiţiile în care cele trei entităţi juridice anterior nominalizate au creat simultan acelaşi loc de muncă pentru aceeaşi persoană - domnul D. - care are calitatea de director.

În anul 2009, S.C. "A." S.RL. a avut un angajat; Întreprinderea Individuală B. şi Întreprinderea Individuală C. s-au autorizat la 01.07.2010 şi aveau doar un angajat, respectiv pe D. . În anul 2010, S.C. "A." S.RL. avea doar 2 angajaţi, în condiţiile în care fiecare dintre cele trei entităţi juridice s-au angajat, prin memoriile justificative ataşate la cererile de finanţare, să creeze câte trei locuri noi de muncă în sectorul non-agricol pentru populaţia din mediul rural.

De asemenea, s-a apreciat că nu a fost atins nici obiectivul specific al Măsurii 312, respectiv acela de a crea şi a diversifica serviciile pentru populaţia rurală prestate de către micro-întreprinderi, deoarece din analiza contractelor de prestări servicii ale celor trei beneficiari rezultă că aceştia îşi prestează servicii reciproc sau către societăţi comerciale în care au calitatea de asociaţi. În concret, din cele 20 de contracte de prestări servicii depuse la dosar, 7 au fost încheiate între firme deţinute de membrii familiei Lupu (a se vedea dosar fond).

În legătură cu obiectivul operaţional, instanţa de control judiciar a reţinut că, într-adevăr, cei trei beneficiari au fost organizaţi ca micro-întreprinderi care desfăşoară activităţi în sectorul non-agricol, în spaţiul rural, însă aceştia au un obiect de activitate similar, mai precis, "lucrări de pregătire a terenului" - cod CAEN 4312; pentru derularea acestor lucrări, cu finanţarea primită, beneficiarii aflaţi în discuţie au achiziţionat utilaje complementare, respectiv: S.C. "A." S.RL. - 2 buldo-excavatoare şi o basculantă, Întreprinderea Individuală B. - un autogreder (folosit la nivelarea terenului).

În altă ordine de idei, existenţa elementului subiectiv presupune intenţia beneficiarului de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condiţiile necesare pentru dobândirea acestuia.

Contrar celor arătate de judecătorul fondului, s-a apreciat că din probatoriul administrat în cauză rezultă în mod indubitabil faptul că a existat o coordonare deliberată între membrii familiei Lupu cu scopul de a obţine fonduri nerambursabile peste pragul de 200.000 euro admis de lege.

Pe aspectul analizat, s-a reţinut relevanţa celor statuate de CJUE în Hotărârea din 12.09.2013: "Astfel, fac parte dintre elementele de fapt care pot fi luate în considerare de instanţa menţionată pentru a stabili caracterul artificial al creării condiţiilor necesare pentru a beneficia de o plată în temeiul FEADR legăturile de natură juridică, economică şi/sau personală dintre persoanele implicate în operaţiunea de investiţii respectivă.

Existenţa acestui element subiectiv poate fi de asemenea stabilită prin dovedirea unei coluziuni care poate să ia forma unei coordonări deliberate, între diferiţi investitori candidaţi la acordarea unui ajutor în temeiul unei scheme de ajutor din cadrul FEADR, în special atunci când proiectele de investiţii sunt identice şi când există o legătură geografică, economică, funcţională, juridică şi/sau personală între aceste proiecte" (paragrafele 40,41 din hotărâre).

De asemenea, prin Nota directoare pentru auditori nr. 22 data de 10.10.2013 emisă de Comisia Europeană - Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală s-a arătat că, pentru elementele subiective, trebuie stabilit mai întâi scopul principal şi real al cererii de finanţare; adică, elementele reale care pot fi luate în considerare pentru a se stabili natura artificială a condiţiilor create în vederea obţinerii de finanţare FEADR sunt legăturile juridice, economice şi/sau personale între persoanele implicate în investiţia respectivă. Elementul subiectiv al legăturilor poate însemna şi situaţia în care mai mulţi investitori solicită sprijin prin FEADR, dar proiectele sunt identice şi prezintă legături geografice, economice, funcţionale, legale sau legături de ordin personal.

Instanţa de recurs a constatat că, în speţă, se regăsesc indicatorii nominalizaţi în Nota directoare, după cum urmează: - indicatorii externi, fizici - cei trei beneficiari aflaţi în discuţie, independenţi din punct de vedere legal, au acelaşi sediu social şi beneficiază de aceleaşi utilităţi, au acelaşi loc de garare a utilajelor pentru achiziţionarea cărora au fost accesate fondurile europene, respectiv în localitatea Viştea de Sus, comuna Viştea nr. 241, jud. Braşov; - indicatorii structurali, juridici: - B. este asociat unic şi administrator al S.C. "A." S.R.L., societate care a beneficiat de ajutor financiar conform contractului de finanţare nr. x/16.03.2009; - B. este şi titularul Întreprinderii Individuale care este beneficiara contractului de finanţare nr. x din 12.05.2011; - S.C. "A." S.R.L., prin B., a depus cererea de finanţare pe Măsura 312 în data de 30.10.2008, perioada de interdicţie fiind între 30.10.2008 - 30.10.2011, iar Întreprinderea Individuală B., prin aceeaşi persoană fizică, a depus cererea de finanţare pe Măsura 312 în data de 12.07.2010; - toate cele 3 entităţi beneficiare ale sprijinului acordat prin Măsura 312 au acelaşi director şi acelaşi obiect de activitate, respectiv "lucrări de pregătire a terenului" - între reprezentanţii celor trei entităţi juridice analizate există relaţii de rudenie, iar la data depunerii cererilor de finanţare aveau acelaşi domiciliu, în Municipiul Sibiu, str. x nr. 17; - utilajele achiziţionate în cadrul celor trei proiecte sunt destinate să realizeze categorii diferite de lucrări, care să acopere o gamă cât mai completă din necesităţile de lucrări existente în zonă; integrarea acestor utilaje în vederea abordării unei plaje foarte largi de lucrări se face prin intermediul domnului D. care deţine funcţia de director executiv la toate cele trei entităţi juridice, luând decizii pentru toate acestea.

Toate aspectele mai sus prezentate confirmă existenţa elementului subiectiv, semnificative pe chestiunea aflată în discuţie fiind şi precizările făcute în Ghidul solicitantului aferent Măsurii 312: "acţionarii majoritari ai unei societăţi comerciale nu pot avea mai multe proiecte în derulare, în acelaşi timp şi pentru aceleaşi tipuri de investiţii, în cadrul Măsurii 312."

În legătură cu noţiunea de acţionar majoritar, în Ghidul solicitantului se arată că acesta este "o persoană fizică/persoană juridică care este acţionar/asociat majoritar în sensul majorităţii absolute (reprezintă mai mult de jumătate plus unu din totalul acţiunilor/părţilor sociale) din punct de vedere al acţiunilor/părţilor sociale în două sau mai multe societăţi nu poate solicita fonduri FEADR, în acelaşi timp şi în cadrul aceleiaşi măsuri, decât în cadrul unei singure societăţi".

Potrivit art. 1 din Anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, este considerată "întreprindere orice entitate, indiferent de forma juridică, care desfăşoară o activitate economică, inclusiv entităţile care desfăşoară o activitate artizanală şi alte activităţi cu titlu individual sau familial, societăţile de persoane sau asociaţiile care desfăşoară în mod obişnuit o activitate economică".

Având în vedere calităţile deţinute de B., respectiv de PFA şi de acţionar unic al S.C. A. S.R.L., s-a constatat că aceste întreprinderi au acţionat concertat, ca o entitate economică unică. Cu alte cuvinte, nu s-au realizat entităţi juridice de sine stătătoare, apte să îndeplinească obiectivul general al Măsurii 312 - acela de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă şi de a consolida în această modalitate structura economică în zona rurală -, ci entităţi menite de a obţine în mod artificial o intensitate mai mare a sprijinului financiar nerambursabil, după cum în mod corect a susţinut autoritatea recurentă.

3. Cererea de revizuire

Împotriva deciziei instanţei de control judiciar S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar E. SPRL, a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., solicitând schimbarea în tot a hotărârii şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acţiunii.

În motivarea cererii, revizuenta a susţinut că, procedând la rejudecarea fondului cauzei, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra unui lucru cerut, respectiv asupra unuia dintre argumentele invocate în susţinerea acţiunii - "măsura rezilierii contractului de finanţare reprezintă manifestarea concretă a unui exces de putere publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 şi a invocării propriei turpitudini (culpe) de către A.F.I.R. în sancţionarea societăţii".

Aşadar, instanţa a omis să se pronunţe asupra culpei autorităţii în aprobarea cererilor de finanţare, în condiţiile în care majoritatea elementelor de fapt, considerate drept o dovadă a condiţiilor artificiale, existau încă de la data aprobării cererilor de finanţare.

A mai apreciat revizuenta că nu putea fi sancţionată pentru neidentificarea de către funcţionarii A.F.I.R. a pretinselor condiţiii artificiale, câtă vreme constatarea acestor condiţii intră în atribuţiile autorităţi şi trebuia făcută înainte de a se produce consecinţele juridice şi economice asupra societăţii.

De asemenea, omiţând să se pronunţe asupra unui motiv de temeinicie a acţiunii cu care a fost legal învestită, instanţa de recurs a încălcat principiile disponibilităţii şi contradictorialităţii procesului civil, societatea fiind în mod vădit prejudiciată.

4. Apărările autorităţii intimate

Intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a depus întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, întrucât instanţa de recurs s-a pronunţat asupra motivelor de recurs formulate dar şi asupra apărărilor societăţii, dispunând strict asupra celor două capete de cerere formulate prin acţiunea introductivă.

În subsidiar, s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată, întrucât dispoziţiile legale în materie şi clauzele contractuale asumate de societate stabilesc faptul că eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanţare, iar nedepistarea neregulilor la momentul săvârşirii acestora nu înlătură răspunderea beneficiarului faţă de autoritatea contractantă.

În acelaşi timp, analizând cele trei proiecte sub toate aspectele menţionate în procesul-verbal contestat, documentele emise atât anterior depunerii cererii de finanţare, dar şi ulterior încheierii contractului, instanţa de recurs a exclus, în mod evident, culpa autorităţii contractante şi a reţinut-o pe cea a beneficiarului, care impunea recuperarea prejudiciului produs.

5. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de revizuire

Examinând cererea de revizuire în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ., iar dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare. Articolul menţionat reglementează condiţiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât şi condiţiile specifice fiecăruia dintre acestea.

Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti poate fi cerută numai dacă este vorba despre: - o hotărâre definitivă pronunţată de instanţa de apel; - o hotărâre definitivă a primei instanţe împotriva căreia nu s-a declarat apel; - o hotărâre pronunţată de instanţa de recurs, prin care se evocă fondul. Evocarea fondului presupune, în primă instanţă, examinarea raportului juridic dedus judecăţii prin prisma probelor administrate în cauză, iar în recurs, schimbarea situaţiei de fapt în urma analizării materialului probator.

Faţă de dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază", se constată că decizia nr. 1992 din data de 16 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost rejudecată şi respinsă ca neîntemeiată acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., poate constitui obiect al cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 C. proc. civ.

Cazul de revizuire invocat - art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - este o aplicare a principiului disponibilităţii, precum şi a obligaţiei instanţei de a soluţiona şi de a se pronunţa asupra tuturor pretenţiilor deduse judecăţii.

Acest motiv de revizuire cuprinde trei ipoteze: extra petita (instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut), minus petita (instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut) şi plus petita (instanţa a dat mai mult decât s-a cerut).

Din motivarea prezentei cereri de revizuire, se constată că revizuenta invocă ipoteza minus petita. Motivul de revizuire menţionat se referă însă la obiectul cererii cu care a fost învestită instanţa, deci la pretenţiile concrete formulate prin cererea de chemare în judecată. Astfel, în ceea ce priveşte situaţia în care instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut (minus petita), aceasta este incidentă atunci când instanţa a omis să soluţioneze un capăt de cerere sau o cerere principală, incidentală, accesorie sau adiţională, cu privire la care a fost legal sesizată.

Această ipoteză nu este aplicabilă în situaţia în care au fost soluţionate toate cererile deduse judecăţii, însă partea apreciază că instanţa nu a dat un răspuns explicit tuturor argumentelor (expuse şi dezvoltate pe larg) invocate în susţinerea cererilor. Altfel spus, analizarea împreună a argumentelor invocate de parte sau răspunsul implicit dat unor argumente prin raportare la celelalte nu se încadrează în motivul de revizuire referitor la minus petita.

În aceste condiţii, susţinerile revizuentei vizând nepronunţarea asupra unui argument/motiv de temeinicie a acţiunii cu care a fost legal învestită şi, implicit, încălcarea principiilor disponibilităţii şi contradictorialităţii procesului, exced cazului de revizuire invocat şi nu pot determina reformarea deciziei pronunţate în recurs .

Contrar susţinerilor revizuentei, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a rejudecat acţiunea reclamantei şi a verificat legalitatea actelor administrative contestate (Decizia nr. 42.092/17.12.2013 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.10.2013 emise de pârâta A.P.D.R.P.) prin analizarea detaliată a situaţiei de fapt, în raport de prevederile legale şi contractuale asumate de beneficiar, dar şi de întreg probatoriul administrat.

Nu poate fi primită susţinerea referitoare la omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra culpei autorităţii în aprobarea cererilor de finanţare, întrucât aceasta a apreciat că existenţa condiţiilor artificiale şi a legăturii dintre cei trei beneficiari dovedeşte culpa S.C. A. S.R.L. atât la momentul depunerii cererii de finanţare cât şi ulterior încheierii contractului de finanţare.

În acelaşi timp, împrejurarea că identificarea elementelor care au condus la suspiciunea de neregulă a fost posibilă după perioada de implementare a proiectului, prin controlul ex-post, nu poate fundamenta o culpă a autorităţii pârâte, dispoziţiile contractului de finanţare asumate de beneficiar reglementând controalele ulterioare, modalitatea de constatare a eventualelor nereguli şi restituirea sumelor primite în mod nejustificat.

Pentru considerentele expuse, constatând că argumentele invocate de revizuentă nu demonstrează temeinicia motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în conformitate cu dispoziţiile art. 513 din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge ca nefondată prezenta cerere de revizuire .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar E. SPRL, împotriva deciziei nr. 1992 din 16 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2017.