Fishing license revocation: admissibility of revision based on documents created after the final judgment
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal of the fisher association, upholding the lower court's rejection of their request for revision of a final civil judgment, thereby affirming the defendants' victory in the underlying administrative dispute and ordering the appellants to pay 2,000 RON in legal costs to the individual defendants. The case concerned the validity of administrative decisions removing the claimants' vessels from the national fishing registry and revoking their commercial fishing licenses in the Black Sea due to inactivity exceeding one year, a matter previously resolved by the Court of Appeal and the Supreme Court in favor of the National Agency for Fisheries and Aquaculture. The decisive legal basis for dismissing the revision was Article 322(1)(5) of the Code of Civil Procedure, which requires that a "new document" relied upon for revision must have existed at the time of the original judgment; the Court held that the 2017 administrative letter clarifying the applicability of Ordinance No. 128/2012 was created after the original decision and thus could not serve as a valid ground for revision, protecting the authority of the res judicata.
Legislator headnote
AI generatedart. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 23/2008, art. 322 pct. 4 C. proc. civ, art. 3021 din C. proc. civ, art. 322 pct. 5 C. proc. civ, art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ; Fishing license revocation: admissibility of revision based on documents created after the final judgment: The case concerned the validity of administrative decisions removing the claimants' vessels from the national fishing registry and revoking their commercial fishing licenses in the Black Sea due to inactivity exceeding one year, a matter previously resolved by the Court of Appeal and the Supreme Court in favor of the National Agency for Fisheries and Aquaculture. The decisive legal basis for dismissing the revision was Article 322(1)(5) of the Code of Civil Procedure, which requires that a "new document" relied upon for revision must have existed at the time of the original judgment; the Court held that the 2017 administrative letter clarifying the applicability of Ordinance No. 128/2012 was created after the original decision and thus could not serve as a valid ground for revision, protecting the authority of the res judicata.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the appeal as unfounded.
Basis for imposing the obligation to pay judicial costs.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererile de chemare în judecată. Cadrul procesual.
Prin sentinţa civilă nr. 396/CA/18.12.2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x, a respins cererile, astfel cum au fost conexate, formulate de reclamanţii - A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., S.C. N. S.R.L., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB. - prin reprezentant Federaţia CC., în contradictoriu cu pârâţii - Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură - prin Direcţia Maritimă, Compartiment Inspecţii şi Fişierul Navelor, DD., EE., FF., GG., ca nefondate. Totodată, a obligat reclamanţii la plata către fiecare pârât - persoană fizică a câte 1000 RON cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1879/06.05.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recursul formulat de reclamanţi a fost respins, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel Înalta Cure a reţinut că deciziile contestate au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 23/2008, al Ordinului MADR nr. 344/2008, H.G. nr. 545/2010, cu modificări şi al Ordinului MADR nr. 128/2012, cu precizarea că au fost avute în vedere notele de control întocmite de inspectorii autorităţii pârâte, care au confirmat perioada de inactivitate mai mare de 1 an calendaristic la Marea Neagră.
A apreciat instasnţa că ambarcaţiunile pe care le deţin reclamanţii-recurenţi erau înscrise în fişierul navelor în segmentul celor ce efectuează pescuitul marin, situaţie de fapt ce nu a putut fi contestată.
Ordinul MADR nr. 128/2012 pentru aprobarea normelor privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial în habitatele piscicole naturale, cu excepţia ariilor naturale protejate este, în mod corect determinat ca fiind incident în cauză, pe de-o parte, pentru că a fost indicat ca temei de drept chiar în cuprinsul deciziilor administrative contestate, iar pe de altă parte, întrucât recurenţii desfăşoară activitatea de pescuit, în adevăr, în Marea Neagră, până la izobata 20m, în temeiul autorizaţiilor emise de ARBDD.
Reţine instanţa că devine incident şi deplin aplicabil în cauză şi art. 7 alin. (7) din acest ordin, potrivit cu care "radierea din fişierul navelor şi ambarcaţiunilor de pescuit se face când nava sau ambarcaţiunea de pescuit nu a activat o perioadă mai mare de un an calendaristic de la eliberarea licenţei de pescuit".
A mai constatat instanţa de control judciar că actele dosarului au demonstrat că ambarcaţiunile care au fost eliminate din Fişierul Navelor din secţiunea a)-nave/ambarcaţiuni care efectuează pescuit marin, au fost cele care nu deţin documentele pentru această secţiune, ci "certificat de ambarcaţiune de agrement", ceea ce face ca activitatea de pescuit desfăşurată să nu fie una de pescuit marin, ci de pescuit de agrement.
Nu mai puţin relevantă în cauză este şi împrejurarea ce derivă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 1 şi art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura, în sensul că Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) este autoritatea publică care administrează resursele acvatice vii din habitatele piscicole naturale ale României, cu excepţia celor din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, o atare competenţă fiind de altfel reconfirmată şi în art. 5 din Ordinul nr. 44/1135/2011, a cărui incidenţă nu a fost negată de recurenţi.
Conchide instanţa în sensul că, în cauza de faţă, actele administrative contestate au fost emise ca urmare a constatărilor făcute, în contextul unor controale şi verificări cu privire la raportările de captură din Marea Neagră, şi în contextul îndeplinirii obligaţiilor ce-i revin autorităţii ANPA conform normelor comunitare pentru activitatea de pescuit din România şi nu doar din perspectiva Biosferei Delta Dunării, în mod corect s-a apreciat că nu aparţine ARBDD Tulcea competenţa de a gestiona activitatea vizată în cauză. Raportările de captură, astfel cum s-a arătat deja, în contextul factual al cauzei de faţă, au fost analizate prin raportare la activitatea desfăşurată la Marea Neagră şi nu doar la activitatea de pescuit în teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi câtă vreme recurenţii nu au contestat că ambarcaţiunile deţinute erau înscrise în segmentul din fişierul navelor, corespunzător celor ce efectuează pescuitul marin, obligaţia de raportare a capturilor la ANPA se realizează în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 128/2012.
Înalta Curte a mai reţinut că nu se poate aprecia că ordinul nr. 128/2012 ar fi fost aplicat retroactiv câtă vreme în cuprinsul art. 7 din acest act normativ se arată că "radierea din fişierul navelor şi ambarcaţiunilor de pescuit se face când nava/ambarcaţiunea de pescuit nu a activat o perioadă mai mar de 1 an calendaristic de la eliberarea licenţei de pescuit", fără a distinge cu referire la o astfel de dată.
Controlul în discuţie a avut loc după intrarea în vigoare a actului, deciziile atacate au fost de asemenea emise ulterior şi de altfel, este de remarcat că o prevedere oarecum similară exista şi anterior, chiar dacă avea o condiţionare diferită, în cuprinsul Ordinului nr. 44/2011, în art. 7 alin. (2) şi (3), cu referire la declararea ca inactive a ambarcaţiunilor posesoare de licenţe de pescuit care nu activează în perioada înscrierii în autorizaţia de pescuit comercial.
În fine, concluzionând pe acest aspect, Înalta Curte a reţinut aplicabilitatea în cauză şi ca atare validitatea Ordinului nr. 128/11.06.2012, faţă de care de altfel, nu s-a invocat nicio excepţie de nelegalitate prin raportare la actele normative în aplicarea şi executarea cărora au fost emise respectivele norme.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, la data de 15.11.2016, sub nr. de dosar x/2016, reclamanţii A., HH., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., II., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., JJ. şi S.C. N. S.R.L., toţi reprezentaţi de Federaţia CC., au formulat cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 396/CA/18.12.2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x, solicitând ca prin hotărârea ce va fi pronunţată să fie admisă cererea de revizuire, cu consecinţa schimbării hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii introductive, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu intimaţii Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură - prin Direcţia Maritimă, DD., EE., FF. şi GG..
Prin sentinţa nr. 47/CA din 9 martie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 396/CA/18.12.2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x, în materia contencios administrativ şi fiscal, promovată de revizuenţii în contradictoriu cu intimaţii Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură - prin Direcţia Maritimă, DD., EE., FF. şi GG., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a considerat că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare şi nesuspensivă de executare prin intermediul căreia se poate obţine desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi reluarea judecării cauzei, această procedură neimplicând realizarea unui control judiciar, ci determinarea unei noi judecăţi, întemeiată pe unele elemente, ce nu au putut forma obiectul judecăţii ce a condus la pronunţarea hotărârii care face obiectul căii de atac.
A reţinut instanţa că, potrivit art. 322 alin. (1) vechiul C. proc. civ., sub incidenţa căruia hotărârea revizuită a fost pronunţată, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile prevăzute la pct. 1-10.
Totodată, potrivit art. 322 pct. 4 C. proc. civ. revizuirea unei hotărârii poate interveni în cazul în care dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză, iar art. 322 pct. 5 teza I din acelaşi Cod prevede că revizuirea unei hotărârii poate interveni în cazul în care, după darea unei hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Curtea de apel a considerat că, înainte de a verifica dacă sunt îndeplinite premisele promovării unei cereri de revizuire în baza temeiurilor juridice indicate de revizuienţi, este necesar a se stabili dacă hotărârea supusă revizuirii reprezintă o hotărâre susceptibilă a fi atacată cu această cale de atac, obiectul revizuirii fiind reglementat de art. 322 alin. (1) vechiul C. proc. civ., care consacră posibilitatea atacării cu revizuire doar a hotărârilor rămase definitive în apel sau prin neapelare şi a hotărârilor date de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul.
Prin decizia civilă nr. 2074/06.06.2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului invocată de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură; a admis recursul declarat de A., HH., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., II., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., JJ. şi S.C. N. S.R.L., toţi reprezentaţi de Federaţia CC. împotriva sentinţei nr. 47/CA din 9 martie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a dispus casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În argumentele prezentate, Înalta Curte a constatat că este nefondată excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţi prin întâmpinările formulate, motivată de neindicarea temeiului de drept pe care se întemeiază cererea de recurs, fiind respinsă .
Înalta Curte a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 3021 din C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (…) 3. motivele de legalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat (….)."
În continuare a reţinut că, în practica secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme s-a consacrat constant soluţia că hotărârea prin care s-a respins recursul nu este o hotărâre care evocă fondul, susceptibilă a fi atacată cu revizuire. (ex. decizia nr. 186/2 februarie 2016). În acord cu decizia Curţii Constituţionale mai sus menţionată, Înalta Curte a constatat că stabilirea de către legiuitor a unor condiţii de exercitare a unui drept nu trebuie să constituie o restrângere a exerciţiului acestora şi a accesului liber la justiţie.
Curtea de Apel Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 246/2017 din 9 noiembrie 2017, a respins cererea de revizuire promovată de revizuenţi impotriva sentinţei civile nr. 47 din 9 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x, ca nefondată.
Curtea de Apel Constanţa a reţinut că înscrisul nou invocat de revizuienţi în demersul lor judiciar îl constituie răspunsul nr. x prin care se precizează că ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 807/2016 (de abrogare a Ordinului nr. 128/2012) pentru aprobarea Normelor privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial în habitatele piscicole naturale, cu excepţia ariilor naturale protejate "nu se aplică în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării".
Mai reţine instanţa că, prin aceeaşi adresă, Agenţia Naţională Pentru Pescuit şi Acvacultură precizează actul normativ aplicabil pentru Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, respectiv Ordinul nr. 44/1195/18.02.2011 pentru aprobarea Normelor privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial în habitatele piscicole naturale, din ariile naturale protejate.
Concepţia asupra noţiunii de înscris, în înţelesul art. 322 alin. (1) pct. 5 a evoluat şi, în mod constant, practica judiciară recentă în materie a statuat că nu se poate circumscrie noţiunii de înscris, declaraţia extrajudiciară chiar în forma autentică a unui martor, recunoaşterile părţilor, un înscris administrat într-o altă cauză anterior pronunţării sentinţei atacate, notele de concluzii, relaţiile furnizate de autorităţile publice ulterior procesului definitivat, un articol publicat în presă.
În raport de acest înscris, instanţa a constatat că în speţă, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a revizuirii în reglementarea dată de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., dar şi de jurisprudenţa CEDO, care impune ca desfiinţarea unei hotărârii judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat să nu poată interveni decât pentru defecte fundamentale ale hotărârii, care au devenit cunoscute instanţei, numai după terminarea procesului.
Conchide instanţa, în sesnul că înscrisul invocat ca motiv de revizuire este un înscris întocmit ulterior pronunţării hotărârii judecătoreşti, astfel că nu exista la data pronunţării hotărârii judecătoreşti a cărei revizuire se solicită, situaţia premisă învederată de revizuienţi neîncadrându-se în ipoteza reglementată de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în referire la înscrisul nou.
Nemaifiind îndeplinită condiţia existenţei înscrisului la momentul soluţionării cauzei prin hotărârea judecătorească a cărei revizuire se solicită, celelalte condiţii nu vor mai fi analizate, acestea fiind strâns legate de condiţia existenţei înscrisului.
Mai mult decât atât, dacă s-ar admite că, ulterior soluţionării cauzei, un înscris prin care se expune o părere în sensul că este incident un alt act normativ decât cel avut în vedere la pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită poate constitui un înscris nou s-ar ajunge în situaţia în care un proces definitiv câştigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte şi dovezi posterior confecţionate, iar autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie.
Reţinând culpa procesuală a revizuienţilor, în temeiul art. 274 alin. (1) vechiul C. proc. civ., instanţa a obligat a obligat revizuienţii către intimaţii FF., GG., EE. şi DD. la plata sumei de 4.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, onorariu avocat.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 246/A/2017 din 9 noiembrie 2017 a promovat recurs revizuenţii A., HH., C., D., E.,F., G., H., I., J., K., L., II., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., JJ. şi S.C. N. S.R.L., toţi reprezentaţi de Federaţia CC., invocând ca temei de drept art. 304 pct. 8, pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenţii-revizuenţi au susţinut în motivele de nelegalitate expuse că instanţa care s-a pronunţat pe cererea de revizuire nu a observat că după data hotărârii s-a descoperit un nou înscris, respectiv adresa din 12 octombrie 2017 prin care partea pârâtă a recunoscut că Ordinul nr. 128/2012 nu este aplicabil fondului cauzei de faţă.
Arată că Ordinul nr. 44/1195 din 18 februarie 2011 era aplicabil, astfel că intimata a folosit un ordin greşit aspect ce a condus la o soluţie total greşită prin inducerea în eroare a instanţelor de judecată.
Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în limitele şi pentru motivele expuse în continuare.
Motivele de recurs vizează nelegalitatea hotărârii pronunţate în calea de atac a revizuirii sub aspectul neobservării de către instanţa de revizuire a forţei probante a înscrisurilor, respectiv adresa din 12 octombrie 2017, prin care partea pârâtă a recunoscut că Ordinul nr. 128/2012 nu este aplicabil fondului cauzei de faţă, inclusiv al celor invocate în cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
În acest context, Înalta Curte reţine că prin sentinţa nr. 246 din 9 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, a cărei revizuire s-a solicitat în cauză, a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a revizuirii în reglementarea dată de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., dar şi de jurisprudenţa CEDO, care impune ca desfiinţarea unei hotărârii judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat să nu poată interveni decât pentru defecte fundamentale ale hotărârii, care au devenit cunoscute instanţei, numai după terminarea procesului.
Este de menţionat că la data pronunţării deciziei anterior menţionate, înscrisul invocat ca motiv de revizuire este un înscris întocmit ulterior pronunţării hotărârii judecătoreşti, astfel că nu exista la data pronunţării hotărârii judecătoreşti a cărei revizuire se solicită, situaţia premisă învederată de revizuienţi neîncadrându-se în ipoteza reglementată de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în referire la înscrisul nou.
Aşadar, la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat în cauză şi care a evocat fondul raporturilor juridice deduse judecăţii nu exista la data pronunţării hotărârii judecătoreşti recurate, astfel încât aprecierea că sentinţa nr. 246 din 9 noiembrie 2017 ar fi nelegală, nu poate fi reţinută.
Or, prin înscris nou, în sensul prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., cerinţa existentei înscrisurilor noi la momentul pronunţării sentintei a cărei revizuire se solicită este esentială pentru admisibilitatea cererii de revizuire, deoarece altfel un proces definitiv câstigat ar putea fi supus revizuirii pe baza unor acte şi dovezi posterior confectionate şi autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie.
Mai mult decât atât, aşa cum în mod corect a reţinut Curtea de Apel Constanţa pentru ca autoritatea de lucru judecat a unei hotărârii judecătoreşti să fie pusă în discuţie în această modalitate este imperios necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forţa probantă prin el însuşi fără să fie nevoie să fie confirmat prin alte mijloace de probă; înscrisul să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor; înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării fondului, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.
Faţă de considerentele expuse, se constată că, în mod corect, prin sentinţa recurată, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a revizuirii în reglementarea dată de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Pentru aceste argumente şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
În aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga revizuenţii la 2000 RON, cheltuieli de judecată către GG., DD., EE. şi FF.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de revizuenţii A., HH., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., II., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., JJ. şi S.C. N. S.R.L., toţi reprezentaţi de Federaţia CC. împotriva sentinţei civile nr. 246/CA din 09 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x
Obligă revizuenţii la plata cheltuielilor de judecată către intimaţii GG., DD., EE. şi FF., în cuantum de 2000 RON, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 februarie 2018.