Validity of enforcement deadline extension for salary recovery measures despite statutory exoneration under Law 124/2014

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015 din 25.03.2015, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea, în parte, a Deciziei nr. 3/14.01.2015 emisă de către pârâtă şi constatarea imposibilităţii punerii în executare a măsurii dispuse la punctul II.6 din Decizia nr. 2/2013 şi reluată la punctul II. 1 din Decizia nr. 24/06.05.2014 şi pentru care a fost prelungit termenul pentru ducerea la îndeplinire prin Decizia nr. 3/14.01.2015.

Prin întâmpinarea formulată în primă instanţă, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea acţiunii introductive de instanţă, ca inadmisibilă, pentru capătul de cerere privind "constatarea imposibilităţii punerii în executare a măsurii dispuse la punctul II.6 din decizia nr. 2/2013 şi reluată la punctul II. 1 din decizia nr. 24/06.05.2014", şi ca neîntemeiată pentru capătul de cerere având ca obiect "anularea, în parte, a deciziei nr. 3/14.01.2015 emisă de către Curtea de Conturi a României - Departamentul IV,cu menţinerea, pe cale de consecinţă, a actului administrativ atacat, ca fiind temeinic şi legal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1920 din 29.06.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia inadmisibilităţii punerii în executare a măsurii dispuse la punctul II.6 din Decizia nr. 2/2013 şi reluată în Decizia nr. 24/2014 şi a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil;

- a respins cererea de anulare în parte a Deciziei nr. 3/14.01.2015 emisă de Curtea de Conturi a României, formulată de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, ca neîntemeiată.

3 Cererile de recurs

Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs atât reclamanta Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, cât şi pârâta Curtea de Conturi a României.

3.1. Recursul formulat de recurenta reclamanta Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice.

Recurenta reclamantă a solicitat modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii admiterea acţiunii formulate, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate a formulat următoarele critici:

În fapt, în urma acţiunii privind "Auditul financiar asupra contului de execuţie a bugetului de stat pe anul 2011 la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice" (ANRMAP), Curtea de Conturi, Departamentul IV a emis Decizia nr. 2/15.01.2013, dispunând o serie de măsuri în vederea remedierii abaterilor constate în timpul controlului efectuat.

La punctul II.6 din Decizia nr. 2/2013 se stabileşte: "Ordonatorul de credite al A.N.R.M.A.P. va lua măsurile legale necesare care să conducă la:

a) stabilirea întinderii prejudiciului cauzat de acordarea, în perioada 2010-2012, de drepturi salariale peste nivelurile stabilite conform prevederilor legale în vigoare, estimate în timpul auditului la suma de 137.851 RON;

b) recuperarea prejudiciului stabilit de la persoanele care se fac răspunzătoare, inclusive a dobânzilor aferente;

c) virarea la bugetul statului a sumelor recuperate de la persoanelor care se fac răspunzătoare,inclusive a dobânzilor aferente;

d) efectuarea regularizărilor între bugete în ceea ce priveşte contribuţiile angajatorului şi cele ale angajaţilor, datorate pentru asigurări sociale de stat, asigurări sociale de sănătate,asigurări de şomaj, etc."

Împotriva deciziei nr. 2/2013 a fost formulată contestaţie, care face obiectul dosarului nr. x, iar în momentul promovării prezentului recurs se află în faza procesuală a recursului, pe rolul secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Anual, cu ocazia verificării de către Curtea de Conturi a modului de implementare a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 2/2013, auditorii externi au prelungit termenul de ducere la îndeplinire a măsurii de la punctul II.6 din Decizia nr. 2/2013, prin emiterea deciziilor nr. 24/05.2014 şi nr. 3/14.01.2015, deşi anterior emiterii deciziei nr. 3/2015, prin adresa nr. x/2014 ANRMAP informase Curtea de Conturi că această măsură a rămas fără obiect "ope legis" asa cum a reţinut, în mod corect şi instanţa de fond.

Astfel, în data de 03.02.2015 (adresa nr. x/2015) A.N.R.M.A.P. a depus la Curtea de Conturi a României contestaţie împotriva Deciziei nr. 3/2015 şi a solicitat anularea parţială a acesteia şi a se constata ca măsura II.6 din Decizia nr. 2/2013 ca fiind lipsită de obiect ca urmarea a publicării în Monitorul Oficial al României a Legii nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Ca răspuns, Curtea de Conturi a României, Departamentul II, prin adresa nr. x a comunicat A.N.R.M.A.P. faptul că, prin Decizia nr. 3/2015 nu au fost dispuse măsuri noi, aceasta fiind o decizie de prelungire a termenului pentru realizarea măsurilor dispuse anterior şi faptul că "se încearcă a se contesta măsura II.6 dispusă, anterior, prin Decizia nr. 2/2013, care nu mai poate fi contestată deoarece acest lucru s-a întâmplat în anul 2013 şi face obiectul dosarului nr. x

Împotriva acestor acte administrative s-a formulat cerere de chemare în judecată solicitând instanţei anularea în parte a Deciziei nr. 3/14.01.2015 emisă de către Curtea de Conturi a României şi constatarea imposibilităţii punerii în executare a măsurii dispuse la punctul II.6 din Decizia nr. 2/2013 şi reluată la punctul II.1 din Decizia nr. 24/06.05.2014 şi pentru care a fost prelungit termenul pentru ducerea la îndeplinire prin Decizia nr. 3/14.01.2015.

Prima instanţă, prin sentinţa civilă nr. 1920 din 26.06.2015 a admis excepţia inadmisibilităţii petitului 2 al cererii privind "constatarea imposibilităţii punerii în executare a măsurii dispuse la punctul II.6 din Decizia nr. 2/2013 şi reluată în Decizia nr. 24/2014" şi îl respinge ca inadmisibil, respectiv a respins petitul 1 vizând cererea de anulare în parte a Deciziei nr. 3/14.01.2015, ca neîntemeiat.

Criticile Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice cu privire la sentinţa civilă recurată vizează în primul rând considerentele primei instanţe privind inadmisibilitatea acţiunii întrucât "nu mai este necesar un act de dispoziţie din partea organului judiciar, subiecţii de drept implicaţi fiind ţinuţi de măsurile ce decurg din lege" în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, reprezentanţii Curţii de Conturi nu au înţeles dispoziţiile legiuitorului consacrate prin Legea nr. 124/2014 dispunând, în continuare şi după apariţia acestui act normativ, prelungirea termenului pentru o măsură la care statul a renunţat.

Atât prin Decizia nr. 3/2015, cât şi prin răspunsul pârâtei la contestaţia/plângerea nr. 156/03.02.2015, aceasta a refuzat să confirme lipsirea de efecte juridice a măsurii dispuse la pct. II.6 din Decizia nr. 2/2013 şi reluată la punctul II.1 din Decizia nr. 24/06.05.2014.

Având în vedere împrejurarea potrivit căreia, această măsură figurează în continuare în actele emise de Curtea de Conturi ca fiind parţial implementată, acest fapt poate implica sancţiuni aplicate instituţiei potrivit Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.

Astfel, prin refuzul de a constata îndeplinirea măsurii dispuse la pct. II.6 din Decizia nr. 2/2013 şi reluată la punctul II.1 din Decizia nr. 24/06.05.2014, Curtea de Conturi a încălcat prevederile Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi şi ale Legii nr. 124/2014

In ceea ce priveşte respingerea ca neîntemeiată a cererii de anulare în parte a Deciziei nr. 3/2015, consideră motivele reţinute de instanţă cu privire la netemeinicia cererii ca fiind contradictorii şi străine de natura cauzei, din următoarele considerente:

Aşa cum s-a arătat la fondul cauzei, deşi obiectul prezentului litigiu nu îl constituie legalitatea măsurii dispuse la punctul II.6 din Decizia nr. 2/2013, ci constatarea imposibilităţii punerii în executare a acestei măsuri ca urmare a intrării în vigoare a legii nr. 124/2014, argumentele reţinute de prima instanţă dezvoltă pe larg strict legalitatea acestei măsuri, despre incidenţa dispoziţiilor legii nr. 124/2014 rezumându-se doar la simple constatări.

Or, tocmai din considerentul că reprezentanţii Curţii de Conturi nu au înţeles să respecte dispoziţiile legale amintite mai sus, reclamanta s-a văzut nevoită să apeleze la emiterea"unui act de dispoziţie al organului judiciar".

Astfel, deşi se reţine în considerentele sentinţei civile că măsura dispusă la punctul II.6 din Decizia nr. 2/2013 şi reluată la punctul II.1 din Decizia nr. 24/06.05.2014 a rămas fără obiect prin efectul legii, respectiv nu poate face obiectul prezentei acţiuni, întrucât legalitatea acesteia face obiectul unui dosar separat aflat pe rolul ICCJ, invocând motive contradictorii, atât Curtea de Conturi cât şi instanţa se pronunţă asupra legalităţii acordării veniturilor salariale raportat la prevederile H.G. nr. 525/2007 şi ale Legii nr. 329/2009.

In acest sens, reaminteşte prevederile art. 2 şi art. 1 din Legea nr. 124/2014, potrivit cărora "se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii", dispoziţii care se aplică a) " personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar..."

Faţă de cele relevate, arată că prevederile Legii nr. 124/2014 referitor la exonerarea personalului de la plată se aplică, indiferent de legalitatea sau nelegalitatea acordării veniturilor salariale pe care personalul prevăzut la art. 1 lit. a) trebuia să le restituie, drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi, statul alegând prin reglementările în cauză să renunţe la recuperarea unui pretins prejudiciului.

Dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 124/2014, prin ele însele pornesc de la premisa acordării nelegale a unor sume de bani reprezentând venituri de natură salarială constatate de către Curtea de Conturi, exonerarea de la restituirea acestor sume nefiind condiţionată de legalitatea acordării acestora.

Astfel cum s-a precizat, inexistenţa unui act al Curţii de Conturi prin care se constată îndeplinirea, implementarea măsurii, respectiv o hotărâre a instanţelor judecătoreşti, în situaţia refuzului acesteia, poate duce la consecinţe de natură să afecteze activitatea normală a instituţiei, poate implica sancţiuni aplicate instituţiei acesteia, potrivit Regulamentului şi poate duce la acţiuni de natură să dea naştere unor prejudicii.

Având în vedere motivele expuse, solicită admiterea recursului formulat.

3.2. Recursul formulat de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI.

Recurenta-pârâtă, prin recursul formulat, a invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că cererea sa vizează numai considerentele sentinţei civile nr. 1920/29.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x, prin care instanţa de fond reţine că "În fapt, măsurile dispuse prin Decizia nr. 2/2013 au rămas fără obiect ca urmare a dispoziţii/or Legii nr. 124/2014, astfel încât nu se justifică o cerere prin care să se constate imposibilitatea punerii în executare a măsurii în cauză şi prin coroborare prin dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, o astfel de acţiune în constatare pe calea contenciosului administrative fiind inadmisibilă."

Solicită instanţei de recurs să înlăture considerentele vizând aplicabilitatea Legii nr. 124/2014 şi să menţină soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat a formulat următoarele critici:

Referitor la considerentele reţinute de instanţa de fond cu privire la faptul că "măsurile dispuse prin Decizia nr. 2/2013 au rămas fără obiect ca urmare a dispoziţiilor Legii nr. 124/2014", le apreciază ca fiind greşite, din următoarele considerente:

Este adevărat că finalitatea urmărită de intimata - reclamantă este exonerarea de la plată, însă aceasta se produce prin efectul Legii nr. 124/2014, care nu stabileşte că drepturile acordate sunt legale ci din contră, legiuitorul recunoaşte nelegalitatea veniturile de natură salarială stabilite în condiţiile prevăzute de art. 1, consfinţind astfel măsurile dispuse de Curtea de Conturi ce exercită funcţia de control în condiţiile statuate de art. 21 din Legea nr. 94/1992, în conformitate şi cu principiul legalităţii.

Prin urmare trebuie reţinut că limitele învestirii prin acţiunea dedusă judecăţii, se circumscriu tezei că măsurile din decizia, Decizia nr. 24/2014 nu au fost duse la îndeplinire, instanţa nefiind investită analiza legalitatea măsurilor dispuse prin Decizia nr. 1/2012, reluate prin Decizia nr. 24/2014.

Susţine că prin argumentele invocate prin cererea de chemare în judecată nu sunt aduse critici de nelegalitate cu privire la Decizia nr. 3/2015, ci se urmăreşte în realitate, lipsirea de efecte juridice a unui alt act administrativ decât cel dedus judecăţii, respectiv Decizia nr. 2/2013, raportat la măsura dispusă la pct. II.6 din această decizie.

Reiterează că cercetarea legalităţii şi temeiniciei Deciziei nr. 2/2013, menţinută prin încheierea nr. 21/2013, a format obiectul dosarului înregistrat sub nr. x

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă temeinicia măsurilor dispuse prin Decizia nr. 3/2015, respectiv dacă pârâta a constatat în mod real şi corect că măsurile din Decizia nr. 24/2014, şi pe cale de consecinţă şi măsurile iniţiale din Decizia nr. 2/2013, nu au fost aduse la îndeplinire.

Privind petitul 2 al cererii de chemare în judecată, prin care intimata reclamantă a solicitat constatarea imposibilităţi punerii în executare a măsurii dispuse la pct. II.5 din Decizia nr. 2/2013", concluziile pârâtei au fost de respingere a cererii ca inadmisibilă în raport de prevederile art. 35 C. proc. civ., potrivit cărora "constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept se poate solicita de cel care are interes", condiţie care, în prezenta cauză, nu este întrunită, cu atât mai mult cu cât cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.

În raport de motivele invocate de intimata - reclamantă, potrivit cărora măsura dispusă la pct. II.6 din Decizia nr. 2/2013 a rămas fără obiect prin efectul legii, respectiv a dispoziţiilor Legii nr. 124/2014, apreciază că nu se mai justifică interesul formulării unei cereri prin care să se constate imposibilitatea punerii în executare a măsurii în cauză.

În concluzie, solicită admiterea recursului formulat.

4. Apărările intimaţilor

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată, reclamanta intimată Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, în calitate de succesoare în drepturi a Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, a solicitat respingerea ca neîntemeiată solicitarea recurentei-pârâte privind înlăturarea considerentelor vizând aplicarea Legii nr. 124/2014 şi menţinerea soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate în raport de limitele învestirii instanţei formulând următoarele argumente:

Arată că cererea sa având ca obiect constatarea imposibilităţii punerii în executare a măsurii dispuse la punctul II. 6 din Decizia nr. 2/2012 şi reluată la punctul la punctul II.1 din Decizia nr. 24/06.05.2014 ca urmare a intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 124/2014 a fost lămurită în mod corect de către prima instanţă care, prin considerentele sentinţei civile, a reţinut faptul că "în fapt, măsurile dispuse prin Decizia nr. 2/2013 au rămas fără obiect ca urmare a dispoziţiilor legii nr. 124/2014, astfel încât nu se mai justifică o cerere prin care să se constate imposibilitatea punerii în executare a măsurii în însă cauză", Curtea de Conturi, în continuare, aşa cum rezultă din recursul formulat, insistă asupra legalităţii Deciziei nr. 2/2013, respectiv asupra recuperării unor drepturi salariale la care însuşi statul prin reglementările emise (legea nr. 124/2014) a renunţat.

Reafirmă, în acest context, că obiectul speţei supuse judecăţii nu priveşte legalitatea sau nelegalitate Deciziei nr. 2/2013, ci efectele produse de Legea nr. 124/2014 asupra măsurii de la punctul II. 6 din Decizia nr. 2/2013, respectiv aprobarea "exonerării de la plata sumelor reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut de art. 1 trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii", respectiv refuzul Curţii de Conturi de a recunoaşte aceste efecte prin prelungirea termenelor de ducere la îndeplinire a aceste măsuri.

De asemenea, nu se poate achiesa la alegaţiile Curţii de Conturi, precum şi la considerentele primei instanţe privind legalitatea măsurii dispuse prin Decizia nr. 2/2013 în condiţiile în care, prin acest litigiu, instanţei nu i s-a solicitat să se pronunţe asupra legalităţii măsurii dispuse prin Decizia nr. 2/2013, ci i s-a solicitat constatarea imposibilităţii punerii în executare ca efect al legii.

Prin urmare, ANAP a fost nevoită să recurgă la prezenta acţiune întrucât Curtea de Conturi a refuzat, prin prelungirea termenelor de ducere la îndeplinire a măsurii prevăzute la punctul II. 6 din Decizia nr. 2/2013, să confirme lipsirea de efecte juridice a acestei măsuri, deşi prin raportul acesteia a precizat că intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, fiind exonerate la plată."

Având în vedere considerentele menţionate mai sus, motivele arătate prin cererea de recurs,precum şi toate apărările formulate în prezentul litigiu, solicită respingerea recursului formulat de Curtea de Conturi.

4.2. Prin întâmpinarea formulată faţă de recursul reclamantei, intimata pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii atacate, reiterând în fapt şi în drept argumentele prezentate în cuprinsul cererii de recurs, precum şi cele care susţin legalitatea măsurilor stabilite Decizia nr. 2/2013, raportat la măsura dispusă la pct. II.6 din această decizie.

5. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 9 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 11 decembrie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În prealabil, Înalta Curte constată că ambele părţi sunt nemulţumite faţă de modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii invocate de pârâtă, reclamanta recurând hotărârea primei instanţe atât sub aspectul dispozitivului cât şi a considerentelor, pârâta criticând doar considerentele reţinute în argumentarea soluţiei de admitere a excepţiei, apreciind soluţia ca fiind legală.

Obiectul acţiunii în contencios administrativ îl constituie Decizia nr. 3/14.01.2015, care a fost emisă de pârâtă în baza prevederilor art. 33 alin. (3) din Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, şi ale pct. 234-236 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi (denumit în continuare RODAS), aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 155/2014 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din data de 24.07.2014.

Reclamanta a solicitat instanţei de fond să constate imposibilitatea punerii în executare a măsurii dispuse la pct. II.6 din Decizia nr. 2/2013, reluată la pct. II.l din Decizia nr. 24/06.05.2014 şi pentru care a fost prelungit termenul pentru ducerea la îndeplinire prin Decizia nr. 3/14.01.2015, afirmând că prelungirea termenului de îndeplinire a măsurilor anterior dispuse a rămas lipsită de obiect ca efect al Legii nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Prin decizia atacată (Decizia nr. 3/2015) s-a dispus prelungirea termenelor pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor prevăzute la pct. 1.4, nr. 1.7 şi pct. II.l din Decizia nr. 24/06.05.2014, până la data de 31.03.2015.

Anterior, prin măsura dispusă la pct. II.l din Decizia nr. 24/2014 s-a stabilit în sarcina conducerii ANRMAP următoarele: "deoarece măsurile nr. II.l, II.2, II.3, II.5. II.6, II.7si II.8 din Decizia nr. 2/2013 au fost contestate în instanţă, conducerea Autorităţii Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice va comunica trimestrial Curţii de Conturi despre stadiul acestei acţiuni, precum şi despre modul de ducere la îndeplinire a noii măsuri dispuse, până la implementarea definitivă a acesteia. Termen: trimestrial, începând cu data de 30.09.2014."

In fapt, in perioada 15 - 19.12.2014, s-a efectuat verificarea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 24/2014 la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice (ANRMAP), emisă urmare a acţiunii de "Audit financiar al contului anual de execuţie a bugetului de stat pe anul 2013".

Prin măsura prevăzută la pct. II.6 din Decizia nr. 2/2013, a cărei îndeplinire este vizată de reclamantă în prezenta cauză, s-a dispus în temeiul art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992,republicată, în sarcina conducerii ANRMAP obligaţia de a stabili întinderea exactă a prejudiciului cauzat de acordarea, în perioada 2010 - 2012 de drepturi salariale peste nivelurile stabilite conform prevederilor legale în vigoare, respectiv majorarea salariului de încadrare cu 10%, potrivit art. 10 şi anexei 2 la H.G. nr. 525/2007 şi a sporului pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru în procent de 25% la salariul de bază.

Legalitatea măsurii dispuse la pct. II.6 stabilită prin Decizia nr. 2/2013, reluată la pct. II.1 din Decizia nr. 24/2014 (pentru care a fost prelungit termenul pentru ducerea la îndeplinire prin Decizia nr. 3/2015), a fost supusă controlului instanţei de contencios administrativ, acest litigiu formând obiectul dosarului nr. x

In dosarul sus menţionat, Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa nr. 3818/03.12.2013, a admis în parte cererea de chemare în judecată şi cererile de intervenţie accesorie, anulând măsurile dispuse la pct. 1.9, II.1-II.3 şi II.5 din Decizia nr. 2/2013 şi încheierea nr. 21/2013, respingând în rest acţiunea ca neîntemeiată. În prezent această hotărâre este definitivă prin Decizia nr. 1263/19.04.2016 pronunţată în dosarul nr. x, instanţa de recurs respingând ca nefondate recursurile declarate de ANAP, Curtea de Conturi a României şi intervenienţii accesorii.

Prin urmare, măsura dispusă la pct. II.6 din Decizia. 2/2013 a fost menţinută ca temeinică şi legală de către instanţele de judecată, acestea reţinând în cauză corecta aplicare, de către organele de control a Curţii de Conturi, a dispoziţiilor art. 10 din H.G. nr. 525/2007 privind organizarea şi funcţionarea ANRMAP, a criteriilor stabilite prin Anexa nr. 2 la acest act normativ, precum şi cele ale art. 1l din Legea nr. 329/2009.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii petitului 2 al cererii privind "constatarea imposibilităţii punerii în executarea măsurii dispuse la pct. II.6 din Decizia nr. 2/2013 şi reluată în Decizia nr. 24/2014" şi respinge petitul 1 al cereri de anulare în parte a Deciziei nr. 3/2015, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la excepţia inadmisibilităţii petitului 2 al cererii, instanţa de fond în considerentele hotărârii a reţinut că măsurile dispuse prin Decizianr. 2/2013 au rămas fără obiect ca urmare a dispoziţiilor Legii nr. 124/2014, astfel încât nu se justifică o cerere prin care să se constate imposibilitatea punerii în executare a măsurii în cauză şi prin coroborare cu dispoziţie art. 1 din Legea nr. 554/2004, o astfel de acţiune în constatare pe calea contenciosului administrativ fiind inadmisibilă.

În ceea ce priveşte petitul 2 al cererii, respins ca neîntemeiat, prima instanţă reţine considerente ce ţin de legalitatea măsurii a cărei îndeplinire constituie obiectul judecăţii.

2. Analiza cererilor de recurs.

1.1. Analizând recursul formulat de reclamanta ANAP, a actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este întemeiat.

Recurenta reclamantă a formulat critici de nelegalitatea privind admiterea excepţiei inadmisibilităţii şi considerentele reţinute de instanţa de fond în acest sens, precum şi motivele contradictorii şi străine de natura pricinii care au stat la baza soluţiei de respingere a cererii de anulare ca neîntemeiată.

În esenţă, argumentele recurentei - reclamante, care urmau să primească răspuns din partea instanţei fondului, vizează nelegalitatea măsurii de prelungire a termenului dispuse prin Decizia nr. 3/2015, în condiţiile în care măsura iniţial dispusă la pct. II.6 din Decizia nr. 2/2013 a rămas fără obiect ca efect al Legii nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice. Totodată, trebuia analizată susţinerea acesteia, în sensul că, deşi în realitate nu este contestat de pârâtă faptul că recuperarea sumelor reprezentând drepturi de natură salarială încasate necuvenit nu mai poate fi pusă în aplicare, în urma intrării în vigoare a dispoziţiilor Legiinr. 124/2014, cu toate acestea, prin actul contestat, aceasta refuză să de curs efectelor acestei legi.

Faţă de aceste critici, recurenta consideră că soluţia de respingere ca neîntemeiată a cererii de anulare a Deciziei nr. 3/2015 are la bază considerente străine de natura cauzei, întrucât se analizează legalitatea măsurii dispuse la pct. II.6 din Decizia nr. 2/2013, ceea ce nu a format obiectul judecăţii, însă se omite să se examineze incidenţa dispoziţiilor Legiinr. 124/2014, efectele acestui act normativ asupra obligaţiei reclamantei de a aduce la îndeplinire măsura stabilită.

În acord cu recurenta reclamantă, instanţa de control judiciar observă că prima instanţă a respins ca neîntemeiat petitul 1 al cererii de chemare în judecată, de anulare în parte a Deciziei nr. 3/14.01.2015, reţinând că prin decizia contestată în cauză (Decizia nr. 3/2015) autoritatea a constatat că măsurile dispuse prin deciziile anterioare (Deciziile nr. 2/2013 şi nr. 24/2014) nu au fost aduse la îndeplinire şi s-a dispus prelungirea termenelor acordate, fără a analiza susţinerea reclamantei în sensul că măsurile de recuperare a drepturilor salariale au fost finalizate ca urmare a adoptării Legii nr. 24/2014, prin care s-a aprobat exonerarea de la plată pentru sumele pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau a altor instituţii cu atribuţii de control ca urmare a constatării a unor prejudicii.

De asemenea, Înalta Curte observă că, pentru a respinge ca neîntemeiat primul petit din cererea de chemare în judecată, prima instanţă reţine argumente ce ţin de legalitatea Deciziei nr. 2/2013, prin prisma condiţiilor stabilite de Anexa II din H.G. nr. 525/207 şi art. 11 din Legea nr. 329/2009, act care nu a format obiectul judecăţii, conchizând că pentru personalul ANRMAP s-a stabilit o majorare de 15% potrivit Legii nr. 285/2010 calculat ca urmare a includerii nelegale a unor drepturi salariale, contrar dispoziţiilor legale menţionate şi care au fost menţinute şi pentru anul 2012.

Aşa cum s-a reţinut anterior, legalitatea măsurii dispuse la pct. II.6 din Decizia nr. 2/2013 a fost stabilită anterior prin sentinţa nr. 3818/03.12.2013, definitivă prin Decizia nr. 1263/19.04.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x

În consecinţă, motivarea primei instanţe nu corespunde exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât este fundamentată în fapt şi în drept pe motive străine de natura pricinii şi nu conţine o analiză efectivă a cererilor şi apărărilor reclamantei. Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că această neregularitate atrage, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., coroborate cu art. 497 C. proc. civ., casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Faţă de cele reţinute, instanţa de control judiciar apreciază că nu se impune să analizeze motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

1.2. Analizând recursul formulat de pârâta Curtea de Conturi a României, a actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor de nelegalitate care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta pârâtă susţine, prin recursul formulat împotriva considerentelor, că sunt greşite argumentele reţinute în soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii, în sensul că măsurile dispuse au rămas fără obiect şi nu se mai justifică să se constate imposibilitatea ducerii lor la îndeplinire, subliniind că instanţa de fond ar fi trebuit să se limiteze la analiza argumentelor invocate în susţinerea excepţiei în raport de dispoziţiile art. 35 din C. proc. civ.

De asemenea, recurenta pârâtă observă că instanţa de fond nu a analizat criticile de nelegalitate invocate de reclamantă, sens în care trebuia să analizeze dacă măsurile dispuse prin decizia atacată au fost aduse la îndeplinire sau nu, fără a examina legalitatea măsurilor dispuse prin Decizia nr. 2/2013, asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în mod definitiv prin decizia nr. 1263/19.04.2016.

Aceste critici sunt întemeiate.

Înalta Curte observă că prima instanţă a reţinut, referitor la capătul de cerere prin care se solicită "constatarea imposibilităţii punerii în executare a măsurii dispuse la pct. II.6 din Decizia nr. 2/2013", că pârâta a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, în raport de prevederile art. 35 C. proc. civ., potrivit cărora "constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept se poate solicita de cel care are interes".

Cu toate acestea, după ce prima instanţă reţine că excepţia inadmisibilităţii este întemeiată în raport de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, cât şi de dispoziţiile art. 35 C. proc. civ., mai reţine că "măsurile dispuse prin Decizia nr. 2/2013 au rămas fără obiect ca urmare a dispoziţiilor legii nr. 124/2014, astfel încât nu se justifică o cerere prin care să se constate imposibilitatea punerii în executare a măsurii în cauză şi prin coroborare prin dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, o astfel de acţiune în constatare pe calea contenciosului administrativ fiind inadmisibilă".

Înalta Curte constată că recursul exercitat de pârâtă vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări excepţiei inadmisibilităţii ce nu au legătură cu excepţia invocată şi cuprind constatări de fapt care o prejudiciază, având în vedere faptul că, fără a judeca fondul, constituie dezlegări care privesc soluţionarea fondului.

Cu toate acestea, fără a dispune, în conformitate cu art. 261 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul înlăturării considerentelor care nu au legătură cu excepţia invocată, ca urmare a admiterii căii de atac exercitate de reclamantă, pentru soluţionarea unitară a cauzei, va admite şi recursul pârâtei cu consecinţa casării în întregime a hotărârii şi trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să admită recursurile formulate în cauză, şi casând sentinţa recurată, va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice împotriva sentinţei civile nr. 1920 din 29 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva considerentelor aceleiaşi sentinţe.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2018.