Audit funding dispute remanded for retrial after judgment merely copied agency's defense without reasoning.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 08.08.2014, cu nr. unic x/2014, reclamanta Societatea A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună anularea:

- Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 07.04.2014, cu număr de ieşire x/8.04.2014, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei o obligaţie bugetară în cuantum de 410.999,82 RON;

- Deciziei de soluţionare a Contestaţiei formulate de Societatea A. S.R.L. şi înregistrată la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit sub nr. x/2014 cu privire la Contractul de finanţare nr. x/19.08.2011, decizie prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă şi a fost menţinut în sarcina reclamantei debitul în cuantum de 410.999,82 RON.

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 833 din 23 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

1. În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, că instanţa nu a analizat în mod imparţial argumentele ambelor părţi, rezumându-se doar la a reţine argumentele intimatei-pârâte cuprinse în întâmpinare, contrar prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Arată recurenta că, deşi "motivarea" hotărârii ce face obiectul prezentei căi de atac este cuprinsă între paragraful final al paginii 35 şi partea ce reprezintă dispozitivul, respectiv pe mai mult de 20 de pagini, în ciuda faptului că cererea de chemare în judecată a reclamantei a fost respinsă în tot, niciunul dintre argumentele acesteia nu a fost analizat pe parcursul acestor file din hotărâre, în timp ce argumentele părţii adverse au fost redate extrem de fidel, fiind transcrise întocmai din întâmpinarea formulată de către aceasta.

Apreciază recurenta că, în cazul în care instanţa ar fi realizat o veritabilă analiză a argumentelor şi a înscrisurilor depuse în probaţiune de către aceasta, realizând o motivare corespunzătoare a sentinţei civile pronunţate în dosar, concluzia ar fi fost fundamental diferită.

Recurenta mai arată că instanţa care a soluţionat fondul cauzei, preluând apărările pârâtei din întâmpinare, fără a analiza dacă acestea se înscriu în prevederile legale anterior menţionate sau dacă din înscrisurile depuse în probaţiune rezultă sau nu temeinicia acestora, în mod evident nici măcar nu a încercat să compare ipotezele prezentate de textele invocate cu situaţia societăţilor din cauză, astfel încât nici nu a putut observa că acestea nu se suprapun.

Se arată în motivele de recurs că argumentele în baza cărora instanţa de fond a tras această concluzie lipsesc cu desăvârşire, aceasta încălcând recurent dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Apreciază recurenta că modul în care instanţa de fond a reţinut argumentele părţii adverse este de natură să încalce prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., având în vedere că niciuna dintre susţinerile părţii adverse nu a fost respinsă de către curte, ci, dimpotrivă, toate au fost însuşite de către aceasta, fără a se reţine vreun argument suplimentar şi fără a se verifica probele administrate în cauză.

Recurenta arată că, deşi a invocat nenumărate argumente în susţinerea cererii de chemare în judecată, atât în scris, cât şi oral, instanţa a refuzat să facă vreo analiză a acestor motive, limitându-se la însuşirea întregii argumentaţii a părţii adverse, fără a-şi îndeplini obligaţia de a arăta de ce a considerat necesar să înlăture susţinerile reclamantei cu privire la cele 5 motive de nelegalitate ale actelor administrative contestate, dezvoltate pe 10 pagini de cerere de chemare în judecată. Mai mult, instanţa de judecată nu a analizat argumentele reclamantei la apărările pârâtei, menţionate prin răspunsul la întâmpinare şi concluziile scrise.

În opinia recurentei, motivarea hotărârii primei instanţe reprezintă o copie fidelă a întâmpinării intimatei-pârâte, or aceasta nu poate conduce la concluzia că instanţa de fond şi-a îndeplinit obligaţia de motivare a hotărârii, rezultată din cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b).

Astfel, recurenta critică, prin cererea de recurs, atât lipsa unei analize efective a argumentelor şi apărărilor sale, întrucât instanţa de fond le-a ignorat cu desăvârşire, cât şi, implicit, lipsa unui răspuns detaliat pentru fiecare argument în parte, ce decurge din ignorarea tuturor argumentelor reclamantei.

În consecinţă, recurenta solicită instanţei de recurs să constate că au fost încălcate dispoziţiile imperative cuprinse în art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., să caseze hotărârea atacată şi să dispună trimiterea cauzei la instanţa de fond în vederea rejudecării pe fond a procesului, în temeiul art. 497 C. proc. civ.

2. Hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În susţinerea acestui motiv de recurs, se arată că prima instanţă a interpretat în mod greşit prevederile art. 43 şi ale art. 44 din Legea nr. 346/2004, reţinând că S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. sunt întreprinderi legate.

În opinia recurentei nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a considera că Societatea A. S.R.L. este legată/parteneră cu vreuna din întreprinderile indicate în Procesul-verbal, hotărârea instanţei fiind pronunţată astfel cu nerespectarea normelor de drept material.

Astfel, S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. nu sunt întreprinderi partenere recurentei, condiţiile art. 43 din lege nefiind îndeplinite, respectiv S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. nu sunt întreprinderi legate de recurentă, condiţiile art. 44 din lege nefiind îndeplinite.

Subliniază recurenta că instanţa de judecată a aplicat în mod greşit normele de drept material, având în vedere că din înscrisurile existente la dosarul cauzei nu rezultă faptul că bunurile acesteia ar fi fost puse la dispoziţia pretinselor societăţi legate/partenere.

Se arată în motivele de recurs că prima instanţă a interpretat eronat prevederile art. 2.2 din Ghidul Solicitantului (acest ghid cuprinde prevederile Orientărilor comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate - deci se încadrează în categoria de normă de drept material), reţinând că S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. sunt societăţi "în dificultate" în accepţiunea ghidului.

Punctează recurenta că, pe tot parcursul motivării, prima instanţă a reţinut ca atare susţinerile intimatei-pârâte referitor la calitatea de întreprindere în dificultate, fără a efectua o analiză proprie şi o interpretare efectivă a prevederilor legale incidente.

Se arată că instanţa de judecată a considerat că din simpla înregistrare de pierderi a societăţilor respective rezultă că societăţile respective ar fi în dificultate, ceea ce reprezintă o aplicare greşită a normelor de drept material, care este necesar să fie constatată de către instanţa de control judiciar.

În opinia recurentei, prima instanţă a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, art. 4 din Regulamentul CE nr. 2988/95 şi jurisprudenţa CJUE, considerând existenţa unei nereguli cu privire la proiectul accesat de reclamantă.

În acest sens, recurenta învederează împrejurarea că toate pretinsele fapte ilicite prezentate în procesul-verbal a cărui anulare o solicită au fost reţinute ca atare de instanţa de fond, astfel cum ele au fost calificate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, fără ca instanţa să realizeze o interpretare proprie a textelor invocate.

Astfel, instanţa de judecată a procedat la aplicarea greşită a normelor de drept material anterior invocate, deoarece pentru a constata săvârşirea unei nereguli este necesară constatarea efectuării unor cheltuieli neeligibile şi prejudicierea Uniunii Europene şi a României, or, în cauză, instanţa nu poate reţine efectuarea de către recurenta-reclamantă a vreunei cheltuieli neeligibile şi aducerea vreunui prejudiciu României şi Uniunii Europene.

Pe cale de consecinţă, din acest punct de vedere, în aceste condiţii, recurenta nu a săvârşit o neregulă în sensul legii şi/sau a Contractului şi, pe cale de consecinţă, în mod nelegal s-a stabilit în sarcina sa o obligaţie bugetară derivând dintr-o faptă calificată eronat ca fiind o neregulă.

Pentru toate aceste motive, recurenta solicită casarea hotărârii atacate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere pe fond a cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată, şi, pe cale de consecinţă, trimiterea dosarului la instanţa de fond, în vederea rejudecării cauzei pe fond.

Prin Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului ce formează obiectul acestei cauze, în urma verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 486 şi ale art. 487 din C. proc. civ. republicat, s-a reţinut că cererea de recurs îndeplineşte atât cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) şi c) - e) C. proc. civ., cât şi cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., că recursul a fost declarat şi motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv că este admisibil în principiu.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 09.10.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă faptul că reclamanta a solicitat, prin Cererea de finanţare nr. x, înregistrată la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (M.A.D.R. - A.P.D.R.P) cu nr. 1351/12.07.2010, acordarea unui ajutor financiar nerambursabil pentru proiectul "Achiziţii utilaje pentru prestări servicii de către S.C. A. S.R.L. în localitatea Morteni, judeţul Dâmboviţa".

Analizând Cererea de finanţare şi documentele anexate de reclamantă la aceasta, A.P.D.R.P. a încheiat cu reclamanta Contractul de finanţare nr. x/19.08.2011 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile programului naţional pentru dezvoltare rurală, prin care Autoritatea contractantă (A.P.D.R.P.) s-a angajat să acorde o finanţare nerambursabilă de maxim 413.024 RON, echivalentul a maxim 99.960 Euro.

În urma controlului ex-post efectuat la sediul reclamantei, acesteia i-a fost transmis Proiectul de proces-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x/6.03.2014, iar reclamanta a răspuns, în termenul prevăzut de lege, prin formularea unui Punct de vedere cu privire la Proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare (Adresa nr. x/2014). Punctul de vedere transmis de reclamantă nu a fost avut în vedere de A.P.D.R.P., aceasta întocmind Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, care face obiectul prezentei contestaţii.

Împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x/6.03.2014 reclamanta a formulat plângere prealabilă, care a fost soluţionată prin Decizia de soluţionare a Contestaţiei, înregistrată la APDRP sub nr. x/2014.

Prin cererea care face obiectul prezentului dosar, reclamanta a contestat atât Procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/6.03.2014, cât şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 18398/04.06.2014.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Recurenta-reclamantă a criticat soluţia instanţei de fond, de respingere a acţiunii ca neîntemeiată, pe de o parte pentru faptul că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanţa rezumându-se la a reţine argumentele cuprinse în întâmpinare, iar, pe de altă parte, pentru faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În raport de aspectele învederate anterior şi de considerentele expuse de către instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată este nemotivată, nerespectându-se prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., devenind astfel incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Se poate aprecia că textul legal anterior enunţat consacră principiul motivării hotărârilor, pentru a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar.

Motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reţinerile ei constituind o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind şi raţiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Aşa cum s-a precizat mai sus, hotărârea instanţei de fond nu este motivată, iar, în lipsa motivării, Înalta Curte nu poate exercita controlul legalităţii hotărârii, potrivit argumentelor ce se vor enunţa în continuare.

Căile de atac se exercită de partea nemulţumită de hotărârea unei instanţe şi reprezintă mijlocul procesual prin care se realizează pe calea justiţiei protecţia dreptului subiectiv sau al interesului şi ele se constituie ca un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre.

În situaţia în care hotărârea nu este motivată, instanţa de control judiciar nu poate să analizeze dacă hotărârea primei instanţe este legală, pentru că hotărârii îi lipsesc elementele esenţiale.

Legiuitorul a stabilit în sarcina judecătorului obligaţia legală de a motiva în fapt şi în drept hotărârea, întrucât în hotărâre trebuie să se explice părţilor, atât în fapt, cât şi în drept, care au fost raţiunile care au condus la adoptarea soluţiei.

În lipsa motivării, nici părţile nu sunt în măsură să analizeze legalitatea hotărârii judecătoreşti şi nici instanţa de control nu poate să exercite controlul judiciar în limitele stabilite de lege.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin nemotivarea hotărârii se aduce atingere prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind procesul echitabil, aşa cum a fost consolidat textul în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În acest sens, arătăm că, potrivit jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanţă a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esenţiale care au fost supuse spre analiză.

Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Deoarece Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Cu alte cuvinte, motivarea reprezintă un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, iar lipsa acesteia atrage casarea ei. Scopul motivării este acela de a fundamenta şi explica măsurile adoptate de instanţă în cadrul dispozitivului.

În cauza de faţă, în mod cert judecătorul fondului nu a realizat o analiză efectivă a cauzei supuse judecăţii.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că prin considerentele sentinţei recurate sunt reiterate apărările expuse în cuprinsul întâmpinării depuse de pârâtă, neexistând o convingere proprie a judecătorului cu privire la fondul cauzei.

Se poate observa că, deşi motivarea hotărârii ce face obiectul prezentei căi de atac este cuprinsă între paragraful final al paginii 35 şi partea ce reprezintă dispozitivul, respectiv pe mai mult de 20 de pagini, în ciuda faptului că cererea de chemare în judecată a reclamantei a fost respinsă în tot, niciunul dintre argumentele acesteia nu a fost analizat pe parcursul acestor file din hotărâre, în timp ce argumentele părţii adverse au fost redate extrem de fidel, fiind transcrise întocmai din întâmpinarea formulată de către aceasta.

Cu titlu exemplificativ, se constată că de la paragraful 5, pagina 36 a hotărârii, până la pagina 42, paragraful 3, se regăseşte integral textul din paginile 2-6 ale întâmpinării depuse de intimata-pârâtă în fond, paragraf cu paragraf, fără a fi omise nici măcar semnele de punctuaţie, modificându-se doar dimensiunea fontului utilizat, după care instanţa de fond s-a rezumat la a reda textele art. 43 şi art. 44 din Legea nr. 346/2004; că, începând cu paragraful 4, pagina 44 din cuprinsul hotărârii, până la pagina 45 penultimul paragraf, textul este identic cu cel din pagina 7 paragraful 6 - pagina 8 penultimul paragraf al întâmpinării depuse de intimata-pârâtă.

În aceste condiţii, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond nu a realizat o motivare proprie a soluţiei pronunţate, ceea ce echivalează cu nejudecarea fondului pricinii, astfel că Înalta Curte este în imposibilitate să-şi exercite controlul judiciar cu privire la fondul cauzei.

Instanţa de control judiciar consideră că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece prima instanţă nu a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, cu privire la legalitatea şi temeinicia actelor atacate.

Astfel, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze recurentei-reclamante dovada că susţinerile şi mijloacele de apărare pe care le-a invocat au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei şi determină imposibilitatea instanţei de recurs de a exercita controlul judiciar.

Faţă de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de recurs privind nemotivarea hotărârii în fapt şi în drept este întemeiat, ceea ce va conduce la casarea sentinţei cu trimitere.

Soluţia casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci şi practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părţilor la cele două grade de jurisdicţie.

Este firesc ca instanţa de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cauzei, ceea ce presupune existenţa tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluţie procedurală, ar însemna ca instanţa de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părţile să mai aibă la dispoziţie doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestaţia în anulare şi revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Totodată, în raport de obiectul acţiunii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc. "

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond nu a stăruit prin toate mijloacele legale în vederea stabilirii situaţiei de fapt, nesocotind astfel dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorilor.

Procedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, care urmează a fi casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aspect în raport de care nu se mai impune analizarea criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate în recurs de către recurenta-reclamantă.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează să analizeze acţiunea reclamantei pe fond, în raport de temeiurile legale invocate, să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor şi toate înscrisurile noi depuse la dosar de către ambele părţi, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicţie, respectiv să procedeze la o examinare pe fond a tuturor pretenţiilor deduse judecăţii pe calea prezentei acţiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 833 din 23 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2018.