Suspension of budget debt report refused; no serious doubt or imminent damage shown

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/23.02.2015, până la pronunţarea instanţei de fond în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Braşov.

Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 79/F/2015 din 11 august 2015, a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, privind suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/23.02.2015.

Împotriva sentinţei nr. 79/F/2015 din 11 august 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, pe fond, admiterea cererii de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/23.02.2015 emis de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Recurenta-reclamantă critică sentinţa atacată din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., republicat.

Criticile dezvoltate prin cererea de recurs vizează, în esenţă, următoarele aspecte:

- prima instanţă nu a efectuat cercetarea sumară a aparenţei dreptului (cerută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004);

- nu a cercetat motivul de nulitate absolută: măsurile dispuse prin Procesul-verbal de constatare se referă la o altă societate comercială;

- cercetarea privind crearea de condiţii artificiale prin relaţia de rudenie a fost făcută sumar, iar în final recurenta-reclamantă a prezentat motivele existenţei iminenţei producerii unei pagube materiale, viitoare şi previzibile.

Prin raportul asupra admisibilitătii în principiu a recursului, întocmit în cauză la data de 27.09.2017, Completul de filtru a apreciat că recurenta-reclamantă a invocat motive de casare care pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluţia instanţei de fond a fost criticată de către recurentă pentru că ar fi fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în motivarea recursului declarat se arată, în esenţă, că sentinţa pronunţată în acest dosar este nelegală şi netemeinică, deoarece instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată, considerând, în mod greşit, că nici una dintre cele două condiţii ce sunt necesare pentru suspendarea unui act administrativ conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu este îndeplinită în cauza de faţă.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de dispoziţiile menţionate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.

În recursul său, reclamanta S.C. A. S.R.L. susţine, în esenţă, că cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite şi că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, ignorând argumentele aduse de reclamantă în susţinerea acţiunii sale.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a reţinut în mod corect că în cauză nu se poate reţine niciuna dintre aceste împrejurări, iar relaţia de rudenie între reprezentanţii legali ai celor trei persoane juridice, relaţie reţinută de autoritate ca făcând parte din noţiunea de condiţii artificiale, urma a fi examinată de instanţa învestită cu soluţionarea dosarului nr. x/2015, având ca obiect anularea deciziei prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă.

În mod corect a apreciat Curtea de apel că cercetarea sumară a aparenţei dreptului este în favoarea legalităţii actului criticat, nefiind indicii în sensul unei îndoieli serioase în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004.

Drept urmare, Înalta Curte constată nefondate criticile exprimate de recurentă în ceea ce priveşte indiciile de nelegalitate ce nu au fost examinate de instanţa de fond în conturarea cerinţelor cazului bine justificat.

Recurenta-reclamantă, după cum se constată, se rezumă doar la susţineri privind nelegalitatea pe fond a actului administrativ, or, în cadrul procedurii suspendării unui act administrativ fiscal este permisă doar cercetarea sumară a aparenţei dreptului legitim vătămat şi nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Înalta Curte constată astfel, că în cauză nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat, întrucât recurenta-reclamantă nu a reuşit să dovedească împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

Mai mult, în cauza prezentă, prin sentinţa nr. 131/2015, pronunţată la data de 26 noiembrie 2015 în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Braşov a respins ca nefondată acţiunea reclamantei având ca obiect anularea Procesului-verbal de constatare nr. x/23.02.2015, act administrativ care face obiectul prezentei cereri de suspendare.

În aceste circumstanţe, soluţia adoptată de instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare creează, cel puţin cu caracter provizoriu, premisa legalităţii actului a cărui suspendare s-a solicitat este astfel confirmată, astfel că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Cât priveşte îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a reţinut în mod corect că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente, or, în cauză nu s-a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform particularităţilor pe care legea, în prezent în vigoare, le conferă acestei instituţii juridice.

S-a reţinut în mod corect în considerentele sentinţei recurate că motivarea reclamantei privind iminenţa declanşării executării silite nu poate duce la altă concluzie, întrucât executarea unei obligaţii bugetare, stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, nu poate constitui ea însăşi o pagubă în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş din Legea nr. 554/2004, deoarece diminuarea din punct de vedere economic a patrimoniului nu se circumscrie sensului juridic, acesta din urmă considerând paguba numai o diminuare ilicită a patrimoniului.

Însă, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se impune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

Or, în situaţia în care în mod corect s-a reţinut că nu s-a dovedit îndeplinirea cel puţin a uneia dintre condiţiile menţionate, soluţia pronunţată nu a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, apreciind că soluţia instanţei de fond nu a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 79/F/2015 din 11 august 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2018.