Dolj Tribunal holds jurisdiction in public servants' salary dispute at union's seat; București declination upheld

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.03.2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., reprezentaţi prin Sindicatul Administraţiei Publice H., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, au solicitat instanţei obligarea pârâtului să le acorde reclamanţilor o despăgubire egală cu diferenţele salariale dintre salariul acordat şi cel la care ar fi avut dreptul începând cu luna ianuarie 2014, sume actualizate cu inflaţia la data plăţii efective, plus dobânda legală.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ

Prin sentinţa civilă nr. 3241/2017 din 20 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., reprezentaţi prin Sindicatul Administraţiei Publice H., în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că, potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor.

În ceea ce priveşte competenţa materială de soluţionare a cauzei, s-a reţinut că, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, aceasta aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe, iar în ceea ce priveşte competenţa teritorială, s-a reţinut că, întrucât Legea nr. 188/1999 nu cuprinde niciun fel de prevederi în acest sens, se impune aplicarea dispoziţiilor din Codul Muncii referitoare la conflictele de muncă, care la art. 269 prevede că, o asemenea cerere este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.

S-a mai reţinut că, deşi prin Decizia nr. 1/2013 prin care a fost soluţionat un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă este cea de la sediul sindicatului reclamant, în speţă, Sindicatul Administraţiei Publice "H." nu a acţionat în nume propriu, ci în calitate de reprezentant legal al funcţionarilor publici reclamanţi, iar aceştia au domiciliul în municipiul Bucureşti, aflat în raza teritorială a Tribunalului Bucureşti.

Prin urmare, a concluzionat că, în cazul litigiilor având ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă în care sunt implicaţi membrii de sindicat - indiferent dacă respectivele persoane au raporturi de muncă (prin încheierea unui contract individual de muncă) sau raporturi de serviciu (în baza unui act de numire în funcţia publică) cu instituţia angajatoare, competenţa teritorială este una exclusivă şi ea aparţine instanţei în a cărei rază teritorială se află domiciliul reclamanţilor, în speţă, funcţionari publici care reclamă drepturi salariale.

Astfel, s-a apreciat că, prin dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, legiuitorul a instituit un caz special de legitimare activă a sindicatului, care se impune a fi coroborat cu modalitatea de redactare a cererii de chemare în judecată, din care reiese calitatea în care sindicatul acţionează, precum şi cu faptul că sintagma "domiciliul reclamantului sau al pârâtului" are în vedere adresa la care aceştia locuiesc şi nu domiciliul procedural ales.

2.2. Hotărârea Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 6316/2017 din data de 26 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x, s-a admis excepţia necompetentei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionarea a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., reprezentaţi prin Sindicatul Administraţiei Publice H., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În consecinţă, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului către Î.C.C.J., secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că reclamanţii sunt funcţionarii publici salariaţi, încadraţi la pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, reprezentantul lor fiind Sindicatul Administraţiei Publice "H.", aceste două calităţi fiind delimitate şi expres indicate în cererea de chemare în judecată.

S-a mai reţinut că sindicatul nu şi-a arogat titulatura de reclamant şi nici drepturile agenţilor de poliţie pe care îi reprezintă, menţionarea Legii nr. 62/2011 având doar rolul de a justifica calitatea de reprezentant a sindicatului şi, cum efectele dispoziţiilor art. 37 din C. proc. civ. nu pot fi extinse la alte situaţii, nu se poate considera în cauză că sindicatul este reclamant, de vreme ce chiar acesta a precizat că are calitatea de reprezentant, motiv pentru care nu se poate nici aprecia că sediul sindicatului fiind în Bucureşti, acţiunea trebuie judecată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal. În speţă, sindicatul are sediul în municipiul Craiova, judeţul Dolj.

Faţă de calitatea reclamanţilor de funcţionari publici şi obiectul acţiunii (pretinse drepturi băneşti de la instituţia publică unde reclamanţii sunt încadraţi în funcţia publică deţinută), tribunalul a reţinut că, în cauză, erau aplicabile, din punct de vedere al determinării competenţei teritoriale, dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, şi nu cele din Codul muncii atât timp cât legea specială este Legea nr. 188/1999, care în materia competenţei instanţei face trimitere la dispoziţiile legii contenciosului administrativ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Astfel, Tribunalul Bucureşti a apreciat că pentru determinarea instanţei competente teritorial au prioritate de aplicare normele de procedură din materia contenciosului administrativ, aşa încât nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, care reglementează o competenţă teritorială expresă şi specială pentru judecarea conflictelor de muncă.

Întrucât competenţa materială pentru soluţionarea cauzelor având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public revine în mod exclusiv secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, competenţa teritorială pentru aceste cauze nu poate fi determinată prin aplicarea unor dispoziţii legale dintr-o altă materie/alt domeniu de competenţă, cum este cel al litigiilor de muncă.

În cauză, reclamanţii, în calitate de funcţionari publici, sunt reprezentanţi de Sindicatul Administraţiei Publice "H.", cu sediul în Craiova, iar pârâtul, în calitate de instituţie publică la care sunt încadraţi reclamanţii, are sediul în Bucureşti.

Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004:

"Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale", astfel că, din moment ce a fost aleasă instanţa de către reclamant, acesta nu mai poate reveni asupra opţiunii sale, decât dacă s-a aflat în eroare.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, urmează să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele arătate în continuare:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, având în vedere dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., conform cărora există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două tribunale îl constituie problema privind instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ a Tribunalului Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, fiind vorba de drepturi cu caracter salarial.

Înalta Curte reţine că, în cauză, acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de reclamanţi prin Sindicatul Administraţiei Publice "H.", în calitate de reprezentant al acestora, funcţionari publici, şi sunt aplicabile, în stabilirea competenţei materiale şi teritoriale a litigiului, astfel cum în mod corect au reţinut şi instanţele sesizate, dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcţionari publici, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, conform cărora:

"Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Având în vedere că este vorba despre un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".

În cauză, se reţine că cererea dedusă judecăţii a fost formulată de Sindicatul Administraţiei Publice "H.", în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat menţionaţi în cerere, în temeiul dispoziţiilor art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003.

Aşa fiind, se constată că este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamantul Sindicatul Administraţiei Publice "H." are calitate procesuală activă, iar, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanţa de la sediul său, în raza teritorială de competenţă a Tribunalului Dolj.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii B., D., C., E., F., G. şi A., formulată prin Sindicatul Administraţiei Publice H., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în favoarea Tribunalului Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii B., D., C., E., F., G. şi A., formulată prin Sindicatul Administraţiei Publice H., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în favoarea Tribunalului Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2018.