Fiscal liability for insolvency: Inadmissibility of administrative act annulment claim due to failure to prove completion of mandatory pre-trial objection procedure

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 la data de 03.06.2013 sub nr. x/2013, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - A.F.P. Sector 4, a formulat contestaţie la executare, prin care a solicitat anularea titlului executoriu nr. x/10.04.2013 şi a somaţiei nr. x/10.04.2013, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 06.05.2014, contestatoarea a depus la dosar o cerere completatoare, prin care a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, anularea Deciziei nr. 311/12.07.2012 emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor şi repunerea sa în termen cu privire la această solicitare.

Intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Adminstraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei instituţii faţă de capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea somaţiei nr. x/10.04.2013 şi a titlului executoriu nr. x/10.04.2013, iar faţă de capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 311/12.07.2012, emisă de această intimată, a solicitat respingerea contestaţiei ca netemeinică şi nelegală.

Prin sentinţa civilă nr. 7646 din 17.09.2014, Judecătoria Sector 4 a admis excepţia necompetenţei materiale cu privire la cererea formulată de către contestatoare în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, având ca obiect anularea Deciziei nr. 311/12.07.2012 emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin notele de şedinţă din 08.12.2014, Adminstraţia Finanţelor Publice Sector 4 a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce o priveşte, susţinând că nu are calitatea de emitent al deciziei criticate în cauza de faţă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 854 din 24 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus după cum urmează:

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Sectorului 4 a Finanţelor Publice şi a respins acţiunea formulată de contestatoarea A. împotriva pârâtei Administraţia Sectorului 4 a Finanţelor Publice pentru lipsa calităţii procesuale pasive, reţinându-se că obiectul judecăţii în cauză îl reprezintă anularea Deciziei nr. 311/12.07.2012 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor;

A admis excepţia de inadmisibilitate şi a respins acţiunea formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatele Administraţia Sectorului 4 a Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 854 din 24 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs contestatoarea A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar pe fondul cauzei, admiterea contestaţiei la executare, repunerea în termenul de formulare a contestaţie la executare şi anularea Deciziei nr. 311/12.07.2012 emisă de intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor.

În motivarea recursului, se arată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti a fost formulată contestaţie la executare în contradictoriu cu intimata ANAF - AFP Sector 4 Bucureşti, prin intermediul căreia s-a solicitat anularea titlului executoriu nr. x din 10.04.2013 şi a Somaţiei de executare nr. x din 10.04.2013, iar în cursul acestui proces, respectiv odată cu depunerea întâmpinării, recurenta-contestatoare a luat cunoştinţă despre emiterea Deciziei nr. 311/12.07.2012 a D.G.F.P. Bihor, ce a stat la baza întocmirii actelor contestate, şi anume titlul executoriu şi somaţia, solicitând în respectivul proces repunerea în termenul de formulare a contestaţiei la executare.

Prin Decizia nr. 311 din 12.07.2012 emisa de către D.G.F.P. Bihor, în temeiul art. 27 alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 28 din O.G. nr. 92/2003, a fost stabilită obligaţia recurentei în solidar cu societatea B. S.R.L. la plata sumei de 2.720.883 RON.

Recurenta-contestatoare susţine că, în raport cu dispoziţiile art. 205 din O.G. nr. 92/2003, conform cărora în termen de 30 de zile de la comunicare, partea interesată poate promova contestaţie, data de la care a început să curgă termenul pentru promovarea acţiunii în cauză era 29.04.2014, dată la care i-a fost comunicată decizia împreună cu apărările formulate de A.N.A.F. - A.F.P. Sector 4 Bucureşti.

Susţine că, pentru respectarea procedurii administrative prealabile, a înaintat intimatei A.N.A.F. Bihor contestaţia la executare, solicitând anularea deciziei, sens în care a depus la dosar dovada comunicării contestaţiei la executare şi răspunsul organului fiscal, făcând dovada parcurgerii procedurii prealabile, situaţie în care apreciază că excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare a fost nelegal admisă de instanţa de fond.

De asemenea, arată că parcurgea procedurii prealabile administrative nu este obligatorie în cazul contestării unor titluri executorii emise de A.N.A.F. Sector 4 Bucureşti, astfel cum reiese din dispoziţiile art. 85 alin. (1), art. 110 alin. (3), art. 120 alin. (1), art. 86 alin. (4) şi art. 172 Codul de procedură fiscală.

Susţine că, în speţă, Curtea de apel a fost învestită doar cu contestaţia la executare formulată împotriva Deciziei nr. 311/12.07.2012, astfel că A.N.A.F. -A.F.P. Sector 4 Bucureşti nefiind emitent al actului contestat nu avea nici o calitate procesuală în acest dosar.

Consideră că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, respectiv a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare formulată împotriva somaţiei şi titlului executoriu, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Pe de altă parte, recurenta-contestatoare critică soluţia pronunţată sub aspectul rezolvării ce a fost dată excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi din perspectiva parcurgerii procedurii prealabile, susţinând că a produs dovezi în acest sens, criticile astfel formulate fiind circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la fondul litigiului, solicită anularea Deciziei nr. 311/12.07.2012, prin care a fost obligată, în solidar cu societatea B. S.R.L., în calitate de fost administrator statutar, la plata sumei de aproximativ 2,5 milioane RON, susţinându-se că o asemenea răspundere nu putea fi angajată fără existenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită săvârşită de persoanele vizate şi prejudiciul produs, cu atât mai mult cu cât, prin dispoziţiile art. 27 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, legiuitorul nu a instituit o prezumţie legală de vinovăţie şi de răspundere în sarcina organelor de conducere ale societăţii.

Consideră că răspunderea sa patrimonială nu poate fi atrasă doar ca urmare a unei invitaţii transmise pe site-ul A.N.A.F., despre care în mod obiectiv nu avea cum să ia cunostinţă, precum şi în urma unor invitaţii transmise, dar care nu au ajuns la domiciliul său, câtă vreme, interpretând coroborat dispoziţiile art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 şi ale şi 27 din acelaşi act normativ, reiese că pentru a fi antrenată răspunderea administratorului societăţii debitoare în temeiul dispoziţiilor din Codul de procedură fiscală, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: provocarea insolvabilităţii societăţii debitoare, iar aceasta să se facă prin înstrăinare sau ascundere, cu rea credinţă, a unor bunuri ale societăţii.

În speţă arată că nu s-a probat existenţa faptei şi nici săvârşirea acesteia ori vinovăţia persoanei chemate să răspundă, pentru stabilirea acestor aspecte fiind necesară administrarea de dovezi, sarcina probei revenind D.G.F.P. Bihor.

4. Apărările intimatelor

Deşi au fost legal citate, intimatele-pârâte nu au depus întâmpinare în cauză şi nu au formulat apărări.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 10 februarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 07 aprilie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de reclamanta A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată ca fiind nefondat recursul declarat în cauză.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În speţă, contestatoarea A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 311/12.07.2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Acest petit al cererii de chemare în judecată a fost formulat prin cererea completatoare a acţiunii iniţiale.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, instanţă care a luat act şi de completarea acţiunii cu capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 311/12.07.2012.

Aceeaşi instanţă a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cererii privind anularea Deciziei nr. 311/12.07.2012 în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 7646 din 17.09.2014.

Ca urmare, se reţine că obiectul judecăţii în cauză îl reprezintă exclusiv pretenţia recurentei-reclamante privind anularea Deciziei nr. 311/12.07.2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

O primă observaţie este aceea că pretinsa necompetenţă a instanţei a fost invocată pentru prima dată direct în calea de atac a recursului, or aceasta putea fi valabil invocată şi analizată în faţa primei instanţe la primul termen de judecată cu părţile legal citate.

Pe de altă parte, este de menţionat că excepţia necompetenţei materiale a instanţei se invocă şi se susţine de către recurentă pe un temei eronat, şi anume prin acreditarea ideii că obiect al prezentului litigiu îl constituie contestaţia la executare formulată împotriva somaţiei şi titlului executoriu, ceea ce nu se verifică în cauză, raportat la considerentele mai sus arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că dezlegarea dată de judecătorul fondului excepţiei inadmisibilităţii este corectă, criticile recurentei fiind nefondate.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, în interpretarea normelor care reglementează procedura de soluţionare a contestaţiilor împotriva actelor administrativ fiscale, prevăzută de dispoziţiile art. 205-218 Codul de procedură fiscală, practica judiciară, inclusiv a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă supremă, a statuat în mod constant asupra caracterului acesteia de procedură administrativă prealabilă obligatorie, cu caracteristică sui generis, prevăzută ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii judiciare.

Acest cadru normativ derogă de la regimul de drept comun reglementat de Legea nr. 554/2004, astfel încât regularitatea şi obiectul demersurilor procesuale efectuate de recurenta-contestatoare nu pot fi apreciate prin prisma prevederilor art. 8 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. b) din această lege.

Astfel, spre deosebire de Legea nr. 554/2004 unde se prevede expres ce se întâmplă în cazul în care autoritatea publică nu soluţionează plângerea prealabilă în termenul prevăzut de lege, în Codul de procedură fiscală nu este instituită o asemenea posibilitate, fiind obligatoriu ca organul de soluţionare a contestaţiei să se pronunţe prin emiterea unei decizii şi, numai această decizie, să poată fi contestată la instanţa de contencios administrativ fiscal competentă.

Numai în acest fel se poate da eficienţă caracterului obligatoriu al contestaţiei administrative în materie fiscală, căci instanţa de judecată nu se poate substitui autorităţii publice în soluţionarea contestaţiei administrative, întrucât în materia contenciosului administrativ fiscal instanţa poate doar să verifice modalitatea în care autoritatea publică a soluţionat respectiva contestaţie administrativă.

Atât jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, cât şi deciziile Curţii Constituţionale au reconfirmat calificarea contestaţiei prevăzute de art. 205 Codul de procedură fiscală ca fiind "cale administrativă de atac", o procedură administrativă prealabilă obligatorie, în lipsa îndeplinirii ei, considerându-se că acţiunea în anularea deciziei de impunere contestată în procedura administrativă este inadmisibilă.

În acelaşi context, se cere a fi amintite şi norma de la art. 193 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia:

"(1) Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată."

Or, în speţă, legea fiscală prevede în mod expres îndeplinirea unei proceduri prealabile anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Deşi recurenta-contestatoare a invocat îndeplinirea procedurii prealabile, nu a produs dovezi din care să reiasă acest aspect, comunicarea contestaţiei la executare către organul fiscal la data de 24.09.2014, respectiv mult după înregistrarea cererii de chemare în judecată din data de 03.06.2013, nefiind aptă a îndeplini cerinţele prevăzute de legiuitor în privinţa procedurii prealabile.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a sesizat că procedura prealabilă a contestaţiei administrativ fiscale, reglementată prin dispoziţiile art. 205 şi următoarele Codul de procedură fiscală a fost instituită în scopul verificării legalităţii actului administrativ fiscal, în cadrul recursului graţios sau ierarhic, practica consolidată în această materie a instanţei supreme fiind în sensul că această procedură administrativă este obligatorie, şi nu facultativă, partea neavând deschisă calea acţiunii în contencios administrativ împotriva actului administrativ fiscal, cât timp nu a parcurs această procedură.

Având în vedere că în caz nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile de către recurenta-contestatoare, celelalte aspecte invocate prin motivele de recurs formulate, referitoare la fondul pricinii deduse judecăţii, nu se mai impun a fi analizate, raportat şi la ceea ce s-a judecat la prima instanţă şi formează obiect la judecata în recurs.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de contestatoarea A. împotriva sentinţei civile nr. 854 din 24 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de contestatoarea A. împotriva sentinţei civile nr. 854 din 24 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2018.