Municipality loses appeal over EU funding refused for off-site material storage
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice (Administrative and Tax Litigation Section) dismissed the appeal (recurs) filed by the municipality against the Court of Appeal Galați's judgment, thereby upholding the lower court's decision that had rejected the municipality's challenge to administrative acts declaring EU-funded expenditures ineligible. The dispute arose when the managing authority for the Regional Operational Programme refused reimbursement of RON 300,884.90 for construction materials purchased in advance but stored off-site in a warehouse rather than on the construction site, as required by Order No. 1127/2013, which conditions payment on materials being "delivered and properly stored on site" and protected against loss or damage. The municipality argued that the materials were moved off-site to protect them from weather and that the order imposed stricter conditions than the framework regulation O.U.G. No. 47/2015. The High Court rejected these arguments, holding that the materials were indeed stored away from the site in violation of the order, that the order remained in force and applicable, and that the municipality could not raise new arguments about the order's legality for the first time on appeal. Final decision: appeal dismissed as unfounded.
Legislator headnote
AI generatedart. 171 alin. (7) din O.U.G. nr. 47/2015, art. 77 din Legea nr. 24/2000, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 1710 alin. (7) din O.U.G. nr. 64/2009; Municipality loses appeal over EU funding refused for off-site material storage: The dispute arose when the managing authority for the Regional Operational Programme refused reimbursement of RON 300,884.90 for construction materials purchased in advance but stored off-site in a warehouse rather than on the construction site, as required by Order No. 1127/2013, which conditions payment on materials being "delivered and properly stored on site" and protected against loss or damage. The municipality argued that the materials were moved off-site to protect them from weather and that the order imposed stricter conditions than the framework regulation O.U.G. No. 47/2015. The High Court rejected these arguments, holding that the materials were indeed stored away from the site in violation of the order, that the order remained in force and applicable, and that the municipality could not raise new arguments about the order's legality for the first time on appeal. Final decision: appeal dismissed as unfounded.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeal as unfounded.
Grounds for cassation invoked by the appellant, which the court found to be unfounded.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată sub nr. x, pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Municipiul Galaţi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Autorizare Programe A.M.P.O.R. (Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional), a formulat contestaţie împotriva informării privind avizarea cererii de rambursare finală nr. 6, înregistrată sub nr. x şi a răspunsului la plângerea prealabilă nr. y/27.06.2016, solicitând anularea actelor administrative prin care s-au declarat neeligibile cheltuielile în sumă totală de 300.884,90 RON reprezentând contravaloarea materialelor procurate în avans şi nepuse în operă.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 353/2016 din 22 noiembrie 2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Galaţi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Autorizare Programe A.M.P.O.R.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 353/2016 din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Municipiul Galaţi, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecînd cauza, anularea actelor administrative atacate, respectiv a informării privind avizarea cererii de rambursare finală nr. 6, înregistrată sub nr. x, prin care s-au declarat neeligibile cheltuielile în sumă de 300.884,90 RON reprezentând contravaloarea materialelor procurate în avans şi nepuse în operă, precum şi a răspunsului la plângerea prealabilă formulată împotriva acestei informări, cu consecinţa decontării respectivei sume. De asemenea, solicită acordarea cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurentul-reclamant arată că a depus la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice o cerere de rambursare pentru sumele de bani aferente finanţării, iar la data de 09.11.2015 a primit o informare privind cererea de rambursare nr. 2, care precizează că s-a autorizat această cerere de rambursare, în valoare de 360.845,41 RON.
Ulterior, în procesul de verificare AM/OI s-a apreciat că au existat abateri de la aplicarea legislaţiei naţionale şi comunitare în domeniul achiziţiilor publice, sens în care s-a aplicat o corecţie financiară de 5% prin nota de neconformitate nr. x pentru contractul de lucrări nr. x/14.07.2015 încheiat cu A. S.R.L. în suma de 16.602,04 RON, precum şi o corecţie financiară de 5% prin nota de neconformitate nr. x pentru contractele nr. x/24.04.2015 şi y/24.04.2015 încheiate cu Centrul de Instruire şi Consultanţă Labor şi Asocierea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi şi Fundaţia Şcoala Română de Afaceri a Camerelor de Comerţ şi Industrie - Filiala Galaţi.
Arată că au fost considerate cheltuieli neeligibile o serie de cheltuieli anume prevăzute prin notele de neconformitate încheiate.
Ulterior, prin informarea privind avizarea cererii de rambursare nr. 6 finală, au fost considerate ca fiind neeligilibile şi alte cheltuieli, respectiv: (i) 80% din valoarea materialelor procurate în avans şi nepuse în operă, existente pe şantier la data vizitei OI SE, conform instrucţiunii nr. 142 în valoare de 177.377,91 RON; (ii) 80% din valoarea materialelor procurate în avans şi nepuse în operă, existente pe şantier la data vizitei OI SE, conform instrucţiunii nr. 142 în valoare de 89.177,40 RON; (iii) 80% din valoarea materialelor procurate în avans şi nepuse în operă, existente pe şantier la data vizitei OI SE, conform instrucţiunii nr. 142 în valoare de 15.300,89 RON; (iv) cheltuieli cu materialele procurate în avans şi nepuse în operă conform instrucţiunii nr. 142, care la vizita pe teren a OI SE nu au fost găsite pe şantier, în valoare de 19.028,70 RON.
Mai arată că împotriva acestei informări a formulat plângere administrativă prealabilă, iar prin adresa nr. x/2016 Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice i-a răspuns la plângerea prealabilă, în sensul că excluderea cheltuielilor s-a datorat încălcării prevederilor Ordinului nr. 1127/2013, materialele nefiind depozitate pe şantier, ci într-un depozit din Galaţi, motiv pentru care s-a respins contestaţia ca nefondată.
Recurentul-reclamant susţine că soluţia instanţei de fond s-a bazat pe o interpretare greşită a dispoziţiilor legale în materie, având în vedere că materialele necesare pentru finalizarea proiectului "Centru comunitar de servicii sociale din str. x, nr. 26, Municipiul Galaţi" au fost procurate în avans, fiind recepţionate pe şantier la data de 26.10.2015 şi cum aceste bunuri s-ar fi deteriorat dacă erau depozitate în aer liber, s-a luat decizia mutării acestora într-o hală care să le asigure condiţii optime de păstrare până la utilizarea lor.
Astfel, materialele au fost depozitate într-o hală din Galaţi, str. x nr. 310 pentru care recurentul deţinea un drept de folosinţă potrivit contractului de comodat încheiat cu societatea A. S.R.L., acestea fiind plătite anticipat din fondurile proprii ale UAT Galaţi. O parte din materiale au fost folosite până la data de 29.02.2016, iar cealaltă parte au fost utilizate până la data de 30.06.2016.
Recurentul-reclamant consideră că, în mod greşit şi printr-o interpretare arbitrară a dispoziţiilor legale, s-a considerat că aceste cheltuieli sunt neeligibile, având în vedere că potrivit Ordinului nr. 1127/2013, în cazul contractelor de lucrări care nu au drept condiţii generale de contract (CGC) prevederile B. (Federaţia B.), antreprenorul este îndreptăţit la plata echipamentelor şi/sau a materialelor, în conformitate cu lista echipamentelor şi/sau a materialelor, constituită ca anexă la contract/actul adiţional. Plata se va face dacă materialele/echipamentele au fost livrate pe şantier în conformitate cu cerinţele contractuale şi au fost recepţionate de către beneficiar. Suma plătită va fi în cuantum de maximum 80% din valoarea acestora, urmând ca diferenţa de 20% să fie plătită după recepţia la terminarea lucrărilor sau sectorului de lucrări care includ echipamentele şi/sau materialele plătite.
De asemenea, în acelaşi ordin la pct. 2 s-a stabilit că beneficiarul va aproba adăugarea sumelor în certificatele de plată, dacă echipamentele şi/sau materialele respective sunt cele cuprinse în lista din anexa la contract sau actul adiţional şi sunt în conformitate cu specificaţiile tehnice din contract.
Recurentul-reclamant concluzionează că, potrivit ordinului de mai sus, pentru decontarea cheltuielilor cu materialele este necesar ca acestea să fi fost depozitate corespunzător pe şantier, dar şi să fi fost protejate împotriva oricăror pierderi, daune, deteriorări, iar în situaţia în care acestea ar fi fost depozitate pe şantier, ar fi suferit deteriorări, în condiţiile în care era vorba inclusiv despre panouri de gips carton şi parchet laminat, sens în care consideră că se impune interpretarea legii în spiritul ei.
Invocă prevederile art. 171 alin. (1) şi (7) din O.U.G. nr. 47/2015, susţinând că această lege stabileşte reguli mai puţin restrictive care ar putea determina neeligibilitatea cheltuielilor spre decontare în comparaţie cu Instrucţiunea nr. 142 şi Ordinul nr. 1127/2013 şi, cum nu a săvârşit nicio faptă de natură a determina aplicarea dispoziţiilor art. 171 alin. (7) din O.U.G. nr. 47/2015, consideră că este nejustificat refuzul intimatului de a considera cheltuielile realizate cu plata materialelor în avans, cheltuieli nedeductibile, câtă vreme doar aceste norme de drept trebuiau analizate în cadrul contestaţiei promovate.
Astfel, consideră că, în mod nelegal, instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile Ordinului nr. 1127/2013, potrivit căruia se excludeau de la decontare cheltuielile cu materialele procurate în avans ce nu erau depozitate în şantier, acest ordin stabilind condiţii mai restrictive decât cele prevăzute de legea-cadru, respectiv O.U.G. nr. 47/2015.
Se mai arată că potrivit art. 77 din Legea nr. 24/2000, ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi a celorlalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului, iar potrivit art. 78 din acelaşi act normativ, ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora. Or, în speţă, Ordinul nr. 1127/2013 stabileşte, în plus faţă de reglementarea cadru, soluţii ce contravin acestei din urma reglementări.
4. Apărările intimatului-pârât
Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (M.D.R.A.P.F.E.) a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că între părţi s-a încheiat Contractul de finanţare nr. x, cod SMIS 50279, cu titlul "Centru comunitar de servicii sociale din str. x, Municipiul Galaţi", prin Informarea nr. y/06.11.2015, beneficiarul fiind informat că s-a autorizat cererea de rambursare nr. 2 în valoare de 359.845,41 RON.
Arată că, ulterior, în procesul de verificare a cererii de rambursare, a identificat abateri de la aplicarea legislaţiei naţionale şi comunitare, iar prin Nota de neconformitate nr. x, s-a stabilit aplicarea unei reduceri procentuale de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x încheiat între UAT Municipiul Galaţi şi S.C. A. S.R.L., reţinându-se abaterea prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011, respectiv H.G. nr. 519/2014 Partea I, lit. B privind anunţul de participare şi documentaţia de atribuire, pct. 11.
De asemenea, prin Nota de neconformitate nr. x, s-a aplicat şi o reducere procentuală de 5% din valoarea contractelor de servicii nr. x şi nr. Y/24.04.2015, încheiate între UAT Municipiul Galaţi şi Centrul de Instruire şi Consultanţă Labor - Lot 1, respectiv Asocierea Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi şi Fundaţia Şcoala Română de Afaceri a Camerelor de Comerţ şi Industrie - Filiala Galaţi - Lot 2, pentru abaterea de la prevederile legislaţiei achiziţiilor publice, conform O.U.G. nr. 66/2011, respectiv H.G. nr. 519/2014 - Partea I, achiziţii publice, lit. A, privind anunţul de participare şi documentaţia de atribuire, punctul 9.
Recurentul-reclamant a formulat contestaţie administrativă, pe care Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional a respins-o prin Decizia nr. 378 din data de 23.12.2015.
Precizează că reducerile menţionate au fost stabilite o singură dată, prin fiecare dintre notele de neconformitate, aceastea menţinându-se şi aplicându-se la fiecare cerere de rambursare depusă de către recurent.
Susţine că prin Informarea privind avizarea cererii de rambursare finală nr. 6, înregistrată sub nr. x, pe lângă reducerile arătate au fost declarate neeligibile cheltuielile reprezentând contravaloarea materialelor procurate în avans şi nepuse în operă, care la vizita în teren nu au fost găsite pe şantier, ci au fost depozitate în afara şantierului, recurentul motivând necesitatea de a proteja de intemperii materialele procurate în avans, sens în care acestea au fost mutate într-o hală din Galaţi, pentru care recurentul deţinea un contract de comodat.
În susţinerea acestui aspect invocă dispoziţiile Ordinului MFE nr. 1127 din 18.10.2013 pentru aprobarea Instrucţiunii privind plata echipamentelor şi/sau a materialelor livrate şi recepţionate de către beneficiar pe şantier, în cadrul contractelor de lucrări finanţate în Programul operaţional regional, Programul operaţional sectorial Mediu şi Programul operaţional sectorial Transport, care prevăd că plata se va face dacă materialele/echipamentele au fost livrate pe şantier în conformitate cu cerinţele contractuale şi au fost recepţionate de către beneficiar, iar beneficiarul va aproba adăugarea sumelor în certificatele de plată, dacă echipamentele şi/sau materialele au fost livrate şi depozitate corespunzător pe şantier, sunt protejate împotriva oricăror pierderi, daune sau deteriorări.
De asemenea, intimatul-pârât menţionează că recurentul-reclamant prin referatul privitor la materialele şi dotările procurate pentru proiectul din litigiu a recunoscut obligaţia de respectare a prevederilor Ordinului MFE nr. 1127 din 18.10.2013, dar a decis să depoziteze materialele procurate în avans în altă locaţie decât pe şantier, iar nerespectând aceste prevederi legale, recurentul-reclamant nu poate justifica necesitatea schimbării locului de depozitare a materialelor procurate în avans, prin lipsa spaţiului de depozitare.
În ceea ce priveşte referirile recurentului-reclamant la prevederile O.U.G. nr. 47/2015, arată că acesta, deşi susţine că cerinţa depozitării pe şantier a materialelor procurate în avans, este restrictivă, nu indică în ce constă caracterul restrictiv al măsurii dispuse, iar pe de altă parte, intimatul precizează că temeiul legal al calificării ca neeligibile a cheltuielilor ce reprezintă materiale procurate în avans îl reprezintă Ordinul MFE nr. 1127 din 18.10.2013.
Totodată, arată că la data încheierii contractului de finanţare nr. x, cod SMIS 50279, cu titlul "Centru comunitar de servicii sociale din str. x, Municipiul Galaţi", O.U.G. nr. 47/2015 nu era în vigoare.
5. Precizările formulate de către recurentul-reclamant
Prin precizările depuse la data de 05.05.2017, recurentul-reclamant Municipiul Galaţi a arătat că recursul formulat s-a întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
II. Procedura de soluţionare a recursului
1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 19 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 14 decembrie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de reclamantul Municipiul Galaţi ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
De asemenea, prin aceeaşi încheiere, Completul de filtru a apreciat ca fiind neîntemeiată excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimat prin întâmpinare.
2. Cu privire la fondul recursului
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
În cauză, reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a contestat informarea privind avizarea cererii de rambursare finală nr. 6, înregistrată sub nr. x şi răspunsului la plângerea prealabilă nr. y/27.06.2016, solicitând anularea acestor acte, prin care s-au declarat neeligibile cheltuielile în sumă totală de 300.884,90 RON reprezentând contravaloarea materialelor procurate în avans şi nepuse în operă.
Recursul declarat în cauză de către reclamantul Municipiul Galaţi cuprinde critici circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a arătat recurentul prin precizările depuse ulterior.
În esenţă, recurentul-reclamant critică faptul că prima instanţă a reţinut încălcarea legislaţiei interne şi europene în materie, raportat la împrejurarea că materialele nu au fost depozitate pe şantierul pentru care acestea au fost achiziţionate în avans, ci într-un depozit din Municipiul Galaţi, ceea ce a atras, ca o consecinţă directă, aprecierea ca neeligibile în cadrul proiectului a respectivelor sume şi caracterul justificate a reducerilor procentuale aplicate de către instituţia intimată contractelor în discuţie.
Înalta Curte constată că, în speţă, a fost încheiat Contractul de finanţare nr. x, cod SMIS 50279, cu titlul "Centru comunitar de servicii sociale din str. x, Municipiul Galaţi", între recurentul-reclamant, în calitate de beneficiar, şi Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional A.M.P.O.R. din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Autorizare Programe.
Contractul de finanţare nr. x, cod SMIS 50279, a fost încheiat şi se supune dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, care la art. 2 alin. (1) lit. a) prevede că neregula este orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.
Potrivit art. 1710 alin. (7) din O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, astfel cum a fost modificat prin art. 62 pct. 1 din O.U.G. nr. 47/2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 şi unele măsuri bugetare:
"În cazul proiectelor care nu se finalizează până la 31 decembrie 2015, cuprinse în lista elaborată la nivelul autorităţilor de management, beneficiarii unici/liderii de parteneriat pot depune în cadrul ultimei cereri de plată/rambursare facturi pentru livrarea bunurilor recepţionate cantitativ dar care vor fi puse în funcţiune ulterior datei de 31 decembrie 2015 sau facturi pentru achiziţia de materiale, recepţionate în şantier, necesare execuţiei lucrărilor ce vor fi realizate ulterior datei de 31 decembrie 2015, acceptate la plată, în conformitate cu clauzele prevăzute în contractele de achiziţii şi de alte reglementări legale în vigoare. În cazul în care Autoritatea de management constată diferenţe cantitative/calitative între bunurile/materialele decontate şi cele puse în funcţiune/în operă va proceda la declararea ca neeligibile a cheltuielilor aferente acestora şi recuperarea sumelor acordate de la beneficiari/parteneri."
Având în vedere aceste prevederi legale, recurentul-reclamant a depus cererea de rambursare nr. 6, însoţită de documentele justificative necesare.
În urma analizei cererii de rambursare, întrucât instituţia intimată a identificat abateri de la aplicarea legislaţiei naţionale şi comunitare în ceea ce priveşte derularea contractelor din prezentul litigiu, declarând neeligibile cheltuielile afectate de abaterile constatate, au fost stabilite două reduceri procentuale în cuantum de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x încheiat între UAT Municipiul Galaţi şi S.C. A. S.R.L., respectiv de 5% din valoarea contractelor de servicii nr. x şi nr. LOT 2 - 46352/24.04.2015, încheiate între UAT Municipiul Galaţi şi Centrul de Instruire şi Consultanţă Labor - Lot 1, respectiv Asocierea Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi şi Fundaţia Şcoala Română de Afaceri a Camerelor de Comerţ şi Industrie - Filiala Galaţi - Lot 2.
Aceste aspecte au fost aduse la cunoştinţa recurentului-reclamant prin Informarea privind avizarea cererii de rambursare nr. 6 finală, comunicată acestuia la data de 05.05.2016.
Înalta Curte constată că ceea ce i se impută recurentului-reclamant vizează depozitarea materialelor achiziţionate în avans pentru folosirea lor ulterioară în cadrul proiectului în altă locaţie decât pe şantier, cu încălcarea prevederilor Ordinului M.F.E. nr. 1127/2013.
Astfel, Ordinul MFE nr. 1127 din 18.10.2013 pentru aprobarea Instrucţiunii privind plata echipamentelor şi/sau a materialelor livrate şi recepţionate de către beneficiar pe şantier, în cadrul contractelor de lucrări finanţate în Programul operaţional regional, Programul operaţional sectorial Mediu şi Programul operaţional sectorial Transport, prevede la pct. A 2 că plata se va face dacă materialele/echipamentele au fost livrate pe şantier în conformitate cu cerinţele contractuale şi au fost recepţionate de către beneficiar, iar beneficiarul va aproba adăugarea sumelor în certificatele de plată, dacă echipamentele şi/sau materialele au fost livrate şi depozitate corespunzător pe şantier, sunt protejate împotriva oricăror pierderi, daune sau deteriorări.
Analizând dispoziţia normativă de mai sus, se constată că beneficiarul are obligaţia să asigure livrarea şi depozitarea corespunzătoare pe şantier a echipamentelor şi materialelor achiziţionate, în sensul ca acestea să fie protejate împotriva pierderilor, daunelor sau deteriorărilor.
Ca urmare, susţinerile recurentului-reclamant în sensul că mutarea materialelor într-o altă locaţie s-a datorat necesităţii protejării acestora nu este de natură să justifice măsura dispusă, de vreme ce la achiziţionarea materialelor, recurentul-reclamant cunoştea spaţiul de care dispunea, precum şi legislaţia în materie, aspecte corect reţinute prin sentinţa primei instanţe.
De altfel, depozitarea materialelor într-o altă locaţie nu a fost negată de către recurentul-reclamant nici prin cererea de chemare în judecată şi nici prin recursul formulat, mai mult, acesta chiar a recunoscut această împrejurare, pe care a motivat-o prin necesitarea protejării respectivelor materiale, argument ce nu poate justifica încălcarea prevederilor legale în ceea ce priveşte depozitarea materialelor achiziţionate în avans de către recurent.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că Ordinul MFE nr. 1127 din 18.10.2013 este în vigoare şi produce efecte juridice, nu a fost supus cenzurii instanţei, respectiv nu a fost anulat şi nici nu s-a constatat nelegalitatea acestuia pe cale de excepţie, ceea ce îi conferă deplină aplicabilitate situaţiilor juridice la care se referă, cum este şi situaţia din prezenta speţă.
Referitor la aspectele de tehnică legislativă şi de ierarhia actelor normative, invocate de către recurentul-reclamant, se constată că potrivit art. 478 alin. (2) C. proc. civ., părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare sau dovezi decât cele invocate la prima instanţă, iar potrivit alin. (3) din acelaşi text de lege, în apel nu se pot formula pretenţii noi. La rândul său, art. 494 C. proc. civ. prevede că dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor vizând calea de atac a recursului.
Astfel fiind, înlăturarea Ordinului M.F.E. nr. 1127/2013 din prezenta speţă pe motiv că acesta nu poate modifica o ordonanţă de urgenţă, faţă de dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, reprezintă un aspect nou, dedus judecăţii pentru prima dată în faţa instanţei de recurs, care nu poate face obiect al analizei instanţei în acest stadiu procedural.
Recursul poate fi exercitat numai pentru motive şi aspecte ce au făcut analiza instanţei anterioare, numai în acest fel asigurându-se respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa investită cu calea extraordinară de atac.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este temeinică şi legală în raport de aspectele deduse judecăţii şi încadrarea în drept a acestora, prima instanţă răspunzând tuturor criticilor formulate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, criticile relevate prin calea de atac a recursului neputând conduce la casarea hotărârii de primă instanţă.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind evidenţiate elemente privind incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 353/2016 din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 353/2016 din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2018.