Appeal dismissed in challenge to AFIR ex-post control and recovery of rural development funds

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul Întreprinderea Individuală A. a chemat în judecată pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, solicitând anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor nr. x/17.03.2016 şi a Deciziei AFIR nr. 12422/29.04.2016, privind respingerea contestaţiei administrative la procesul-verbal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3799 din 29.11.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Întreprindere Individuală A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 3799 din 29.11.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Întreprindere Individuală A.

Ulterior, a depus memoriul cu motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei criticate şi, în rejudecarea fondului, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecinţa anulării Procesului-verbal de constatare a neregulilor nr. x/17.03.2016 şi a Deciziei AFIR nr. 12422/29.04.2016.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că prin hotărârea recurată instanţa de fond a apreciat că acesta ar fi invocat o eventuală nulitate a contractului pentru motivul săvârşirii unui abuz de putere publică din partea AFIR, aspect care, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., trebuia pus în discuţia părţilor.

Consideră că, întrucât acest lucru nu s-a întâmplat, în conformitate cu dispoziţiile art. 174 alin. (2), art. 175 alin. (1) şi art. 176 pct. 6 C. proc. civ., intervine nulitatea absolută, deoarece este vizat un interes public, care îi produce o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod, câtă vreme nu a putut formula apărări pe acest, şi necondiţionată, fiind extrinsic actului de procedură reprezentat de pronunţarea hotărârii.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă inexistenţa motivelor pe care soluţia pronunţată se întemeiază, în raport de respingerea apărărilor sale referitoare la lipsa de eficacitate a unor sancţiuni caracteristice perioadei de monitorizare în afara acesteia, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce priveşte contradictorialitatea motivelor, arată că instanţa de fond a admis că existenta condiţiilor artificiale se apreciază până cel mai târziu la momentul admiterii cererii de plată şi efectuarea plăţilor, făcând trimitere la prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, dar a pronunţat o hotărâre întemeiată pe situaţii ulterioare acestui moment, respectiv după admiterea cererii de plată şi efectuarea plăţii ajutorului nerambursabil.

De asemenea, critică faptul că instanţa de fond a admis că aspectele sesizate şi reţinute de către intimata-pârâtă în procesul-verbal vizează cerinţele de durabilitate/sustenabilitate.

Cât priveşte caracterul străin de natura cauzei a motivelor care au stat la baza admiterii cererii, invocă reţinerea de către instanţa de fond a unei eventualei nulităţi a contractului, invocate de către reclamant, pentru motivul săvârşirii unui abuz de putere publică din partea AFIR şi care nu a fost pus în discuţia părţilor, din perspectiva caracterului străin pricinii, recurentul-reclamant susţinând că nu a formulat o asemenea apărare.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că prevederile de drept material încălcate sau aplicate greşit vizează: art. 4 alin. (8) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, care se referă strict la situaţii juridice anterioare efectuării plăţii ajutorului nerambursabil; art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, care nu a fost invocat de niciuna din părţi în susţinerea argumentelor sale, în speţă nefiind criticat dreptul de a stabili o creanţă bugetară; art. 2 din Anexa 1 la contractul de finanţare, în care se face referire explicit la perioada de monitorizare şi nu la perioada de valabilitate a acestuia, respectiv art. 26 lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 66/2011.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat, apreciind că instanţa de fond a dat o corectă dezlegare pricinii deduse judecăţii.

Cu privire motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, întrucât nu se impunea a fi pusă în discuţia părţilor eventuala nulitate a contractului pentru motivul săvârşirii unui abuz de putere publică din partea AFIR, atâta timp cât abuzul de putere a fost invocat chiar de către reclamantă prin acţiunea formulată, iar pârâta a formulat apărări cu privire la acest aspect prin întâmpinarea depusă la dosar.

Cu privire motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., referitor la faptul că s-au respins apărările reclamantului privind lipsa unor sancţiuni caracteristice perioadei de monitorizare şi că nu se impunea efectuarea unor verificări ulterioare, apreciază că acesta este nefondat, având în vedere că beneficiarii sunt evaluaţi în perioada ex-post, deoarece doar în această perioadă se poate stabili dacă activitatea lor se derulează conform proiectelor avute în vedere şi dacă beneficiarul a creat sau nu condiţii artificiale de eligibilitate.

În esenţă, arată că neregula reţinută prin procesul-verbal contestat vizează contractele de prestări servicii încheiate de beneficiar, constatându-se că nu s-au încheiat contracte de prestări servicii cu niciunul dintre potenţialii clienţi menţionaţi în cererea de finanţare, majoritatea contractelor fiind încheiate cu propria firmă, respectiv S.C. B. S.R.L., pe care, de altfel, nu l-a indicat drept potenţial client.

De asemenea, arată că beneficiarul nu a creat locuri de muncă, aşa cum şi-a propus şi a înregistrat pierderi financiare în derularea proiectului, situaţie interzisă de reglementările contractuale şi legale asumate de beneficiar.

Intimata-pârâtă mai arată că raportat la dispoziţiile art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, aplicabilă speţei, şi întrucât nu a fost emisă declaraţia finală de închidere a Programului FEADR, nu se poate pune în discuţie aplicarea prescripţiei dreptului de a stabili neregula în derularea contractului de finanţare.

Consideră că instanţa de fond a analizat în mod punctual şi riguros toate motivele invocate de reclamant, făcând o analiză amplă asupra fondului cauzei.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 13 iulie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 05 octombrie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de Întreprinderea Individuală A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În cauză, reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor nr. x/17.03.2016, prin care s-a stabilit recuperarea creanţei în cuantum de 407.817,70 RON, precum şi anularea Deciziei nr. 12422/29.04.2016, emise de către pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin care s-a dispus respingerea contestaţiei administrative.

În fapt, între părţi a fost încheiat contractul de finanţare nr. x/15.07.2011 privind acordarea unei finanţări nerambursabile pentru implementarea proiectului cu titlul "Achiziţii utilaje pentru prestări servicii a întreprinderii individuale ce va fi înfiinţată de persoana fizică A.", suma decontată beneficiarului fiind în cuantum de 407.817,70 RON.

Ulterior, în urma unui control efectuat de Compartimentul Control Ex-Post din cadrul CRFIR 8 Bucureşti - Ilfov în data de 23.10.2015, având ca obiectiv verificarea menţinerii eligibilităţii proiectului, s-a constatat că: A. Întreprindere Individuală nu a avut activitate în anul 2014, iar în perioada 2012-2013 şi în anul 2015, a lucrat o suprafaţă de 1785,5 ha şi a încasat suma de 112.530,46 RON; nu a respectat structura de personal asumată prin cererea de finanţare şi nici obiectivele asumate prin aceasta ori criteriile de eligibilitate şi selecţie, motiv pentru care autoritatea contractantă a propus încetarea contractului de finanţare şi a întocmit Procesul-verbal de constatare înregistrat la A.F.I.R. sub nr. x/2016, conform O.U.G. nr. 66/2011 şi H.G. nr. 875/2011, prin care s-a instituit în sarcina beneficiarului recuperarea creanţei în cuantum de 407.817,70 RON.

Recursul a fost structurat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că acesta vizează referirea instanţei de fond la o eventuală nulitate a contractului de finanţare, ca urmare a săvârşirii unui abuz de putere de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, aspect care, în opinia recurentului-reclamant, nu a fost pus în discuţia părţilor.

Or, Înalta Curte constată că în speţă acest aspect a fost invocat de către recurentul-reclamant prin chiar cererea de chemare în judecată, ce a fost comunicată instituţiei pârâte şi care a fost avută în vedere la întocmirea întâmpinării.

Având în vedere această împrejurare, se constată că abuzul de putere invocat de către recurentul-reclamant a fost pus în discuţia părţii adverse, care, de altfel, a şi formulat apărări pe acest aspect, astfel că nu poate fi reţinută susţinerea recurentului în sensul că acest aspect nu a fost pus în discuţia părţilor.

Astfel fiind, nu poate fi reţinut un eventual abuz de putere din partea intimatei-pârâte, în condiţiile în care controlul ex - post a fost efectuat cu respectarea legislaţiei interne şi a Uniunii Europene în materie.

În consecinţă, nu se poate reţine nulitatea sentinţei pronunţate în cauză sub motivul nerespectării dispoziţiilor legale care reglementează contradictorialitatea procedurii judiciare, în speţă nefiind incidente prevederile art. 174 alin. (2), art. 175 alin. (1) şi art. 176 pct. 6 C. proc. civ., invocate de către recurentul-reclamant, ceea ce face ca motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. să fie nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acesta nu poate fi reţinut, deoarece în dreptul intern nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse.

Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Înalta Curte reafirmă, astfel cum a reţinut deja în jurisprudenţa sa, că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de faţă, din perspectiva consideraţiunilor teoretice şi jurisprudenţiale de mai sus, instanţa de control judiciar apreciază că aspectele criticate de către recurent nu sunt fondate, întrucât hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de prevederile art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dar şi garanţiile dreptului la un proces echitabil, statuate prin art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, precum şi dispoziţiile art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Analiza şi verificarea considerentelor hotărârii atacate demonstrează că prima instanţă a analizat în concret toate susţinerile relevante din punct de vedere juridic ale recurentului-reclamant din acţiunea principală şi, contrar celor afirmate prin cererea de recurs, le-a înlăturat argumentat, prezentând detaliat motivele pentru care acestea nu au putut fi reţinute.

Referitor la pretinsele motive contradictorii, se constată că acestea nu pot fi reţinute, deoarece activitatea recurentului-reclamant a făcut obiectul unui control ex - post, pentru verificarea menţinerii eligibilităţii proiectului, fiind constate nereguli, în sensul că acesta nu a respectat obligaţiile asumate prin cererea de finanţare şi contractul de finanţare în perioada de valabilitate a acestuia, nefiind analizată crearea unor condiţii artificiale la obţinerea finanţării, recurentul fiind în eroare cu privire la momentul la care aceste aspecte se analizează.

Nu se susţine nici pretinsul caracter străin de natura cauzei în ceea ce priveşte abuzul de putere publică din partea intimatei, acest aspect fiind invocat chiar de către recurentul-reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, în speţă nu se verifică nici pretinsa nemotivare a hotărârii şi nici existenţa unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Nefondate sunt în opinia instanţei de recurs şi criticile circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că, deşi recurentul-reclamant susţine, într-o primă critică, că prevederile de drept material încălcate sau aplicate greşit vizează art. 4 alin. (8) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, care se referă strict la situaţii juridice anterioare efectuării plăţii ajutorului nerambursabil, acesta a omis faptul că prevederile regulamentului anterior evocat se completează cu cele ale Regulamentul (UE) nr. 65/2011 din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală.

Astfel, art. 29 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 din 27 ianuarie 2011 reglementează controalele ex-post, dispunând că:

"1. Se efectuează controale ex post pentru operaţiunile de investiţii pentru a verifica respectarea angajamentelor în conformitate cu articolul 72 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 sau prevăzute de programul de dezvoltare rurală.

2. Controalele ex post acoperă în fiecare an calendaristic cel puţin 1% din cheltuielile FEADR pentru operaţiunile de investiţii care fac încă obiectul angajamentelor menţionate la alin. (1) şi pentru care s-a efectuat plata finală din FEADR. Se iau în considerare numai controalele efectuate până la sfârşitul anului în cauză.

3. Eşantionul de operaţiuni care urmează a fi controlate în conformitate cu alin. (1) se bazează pe o analiză a riscurilor şi a impactului financiar ale diferitelor operaţiuni, grupuri de operaţiuni sau măsuri. O parte a eşantionului se selectează în mod aleatoriu."

De asemenea, subsumat aceluiaşi motiv de recurs, recurentul aduce critici modului de aplicare a dispoziţiilor art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit căruia "(1) Dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare".

Raportat la acest text de lege, recurentul-reclamant susţine că acesta nu a fost invocat de către părţi, critică pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, din perspectiva faptului că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa trebuie să arate motivele de drept ce au stat la baza soluţiei pronunţate, fără a fi limitată la textele de lege invocate de către părţi.

Totodată, consideră că s-a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 2 din Anexa 1 la contractul de finanţare, precum şi a dispoziţiilor art. 26 lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte constată că nici aceste critici nu pot fi reţinute, întrucât, deşi recurentul-reclamant le-a invocat în susţinerea recursului, acestea nu vizează o aplicare sau interpretare greşită a textelor de lege invocate, în sensul avut în vedere de către legiuitor prin art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru a conduce la modificarea soluţiei instanţei de fond în calea de atac a recursului.

Referitor la acest aspect se constată că în mod corect a observat prima instanţă că reclamantul a făcut o confuzie între perioada de valabilitate a contractului şi perioada de monitorizare, având în vedere că, raportat la dispoziţiile art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, în cazul constatării de nereguli care afectează în integralitate contractul de finanţare, pârâta are dreptul şi chiar obligaţia de a constitui debit oricând în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a Programului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este temeinică şi legală, criticile formulate în recurs neevidenţiind incidenţa motivelor de nelegalitate invocate, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Întreprinderea Individuală A. împotriva sentinţei civile nr. 3799 din 29 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Întreprinderea Individuală A. împotriva sentinţei civile nr. 3799 din 29 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2018.