Partial annulment of disability grading order and validity of litigation cost allocation despite subsequent abrogation of contested regulation

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea formulată la data de 4 martie 2016 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., în calitate de reprezentanţi legali ai minorilor MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, anularea parţială a Ordinului comun nr. 725/12709/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru copii şi se aplică măsurile de protecţie specială a acestora, emis de pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, în sensul înlăturării sintagmei "grupa de vârstă 0-7 ani" din cadrul prevederilor "Copiii cu diabet din grupa de vârstă 0-7 ani care prezintă probleme deosebite de alimentaţie şi administrare a tratamentului se pot încadra în gradul de handicap grav în baza recomandării medicale" din Secţiunea V - Afectări ale structurii şi funcţiilor sistemelor digestiv metabolic şi endocrine, lit. c) alin. (4) din Anexa 2 la Ordinul susmenţionat.

Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, având în vedere că Ordinul nr. 725/12709 din 1 octombrie 2002, contestat de reclamanţi, nu a fost emis de această instituţie, ci de către Ministerul Sănătăţii sub nr. x şi de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţii sub nr. x

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 166/2016 din 9 noiembrie 2016, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanţi, în calitate de reprezentanţi legali ai minorilor, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi, în consecinţă:

A dispus anularea parţială a Ordinului comun nr. 725/12709/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru copii şi se aplică măsurile de protecţie specială a acestora, emis de pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, în sensul înlăturării sintagmei "grupa de vârstă 0-7 ani" din cadrul prevederilor "Copiii cu diabet din grupa de vârstă 0-7 ani care prezintă probleme deosebite de alimentaţie şi administrare a tratamentului se pot încadra în gradul de handicap grav în baza recomandării medicale", din Secţiunea V - Afectări ale structurii şi funcţiilor sistemelor digestiv metabolic şi endocrine, lit. c) alin. (4) din Anexa 2 la Ordinul susmenţionat;

A obligat pârâţii să plătească reclamantei A. suma de 1910 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei nr. 166/2016 din 9 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.

3.1 Prin recursul declarat şi întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului solicită casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul obligării la plata cheltuielilor de judecată, în mod egal, exclusiv a celor două ministere, ambele instituţii având calitate de ordonator principal de credite.

În dezvoltarea criticii formulate se arată că, prin hotărârea ce formează obiectul examinării în cauză, s-a dispus anularea parţială a Ordinului comun nr. 725/12709/2002 emis de Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, fără a se ţine seama de faptul că la momentul introducerii acţiunii de către reclamanţi, ministerele chemate în proces iniţiaseră demersurile necesare în vederea modificării ordinului contestat, încă din anul 2013.

S-a arătat de către recurentă că între părţile din proces au avut loc mai multe întâlniri pentru soluţionarea amiabilă a litigiului, dar acesta nu a putut fi finalizat până la pronunţarea sentinţei din motive obiective, legate de complexitatea şi durata procedurii de emitere a proiectului de act normativ.

S-a mai arătat că, după dezînvestirea instanţei, la data de 09 decembrie 2016, a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Ordinul comun nr. 1306/1883/2016 emis de Ministerului Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin care au fost aprobate criteriile biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap şi a modalităţilor de aplicare a acestora şi a fost abrogat Ordinul comun nr. 725/12709/2002, contestat în prezentul proces.

Recurenta-pârâtă susţine că la emiterea Ordinului comun nr. 1306/1883/2016 s-au avut în vedere atât criteriile medicale elaborate de Ministerul Sănătăţii, prin intermediul Comisiilor de specialitate, precum şi criteriile biopsihosociale elaborate de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin intermediul ANPDCA (instituţie aflată în subordinea Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice), iar aspectul în raport de care reclamanţii au invocat discriminarea produsă de existenţa sintagmei "grupa de vârsta 0-7 ani" din Cap. V, lit. c) al Anexei nr. 2 a Ordinului comun nr. 725/12709/2002, se referă la criterii de ordin medical a căror elaborare/revizuire sunt date în competenţa Ministerului Sănătăţii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie elaborând numai criteriile biopsihosociale, nu şi pe cele medicale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap.

Ca urmare, se susţine că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, învederează că, în ceea ce priveşte competenţa emiterii unui act administrativ cu caracter normativ pentru modificarea dispoziţiilor Ordinului nr. 725/12709/2002, aceasta revine, potrivit legii, Ministerului Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, ceea ce justifică, în opinia recurentei-pârâte, obligarea la plata cheltuielilor de judecată numai a celor două ministere.

De asemenea, critică faptul că dispozitivul sentinţei recurate nu conţine nici o menţiune privind modalitatea în care cheltuielile de judecată urmează a fi suportate de coplătitori.

3.2 Prin recursul declarat şi întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale solicită casarea sentinţei recurate corespunzător poziţiei sale procesuale.

Se arată că pârâtele în cauză au emis Ordinul comun nr. 1306/1883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap şi a modalităţilor de aplicare a acestora, prin care s-a dispus abrogarea Ordinului comun nr. 725/12709/2002 emis de Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, inclusiv sintagma a cărui anulare fusese solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, consideră că întrucât pârâtele au anulat sintagma "grupa de vârstă 0-7 ani" prin emiterea Ordinului comun nr. 1306/1883/2016, acordarea cheltuielilor de judecată nu se mai justifica a fi dispusă în cauză.

Invocând dispoziţiile art. 451 C. proc. civ., arată că în situaţia în care reclamantul nu are posibilitatea de a-şi reprezenta singur interesele, poate solicita desemnarea unui avocat din oficiu, iar potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

În acelaşi sens, arată că practica în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, stipulează că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil, respectiv acele sume de bani care în mod real, necesar şi rezonabil au fost plătite de partea care a câştigat procesul în timpul şi în legătură cu acel litigiu.

De asemenea, arată că partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

4. Apărările formulate în cauză

Până la data întocmirii raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului nu au fost formulate întâmpinări, dar ulterior, pentru termenul de judecată din data de 02 februarie 2018, intimaţii-reclamanţi au depus la dosar note de şedinţă, prin care solicită respingerea recursurilor ca neîntemeiate.

În esenţă, s-a subliniat că, deşi au existat discuţii în vederea soluţionării amiabile a litigiului, până la data pronunţării sentinţei, actul normativ nu a suferit nicio modificare, adoptarea Ordinului comun nr. 1306/1883/2016 emis de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vărstnice având loc mult mai târziu, respectiv la data de 09 decembrie 2016, prin publicarea în Monitorul Oficial al României.

Ca urmare, s-a solicitat să se constate că acordarea cheltuielilor de judecată a fost determinată de pasivitatea îndelungată a pârâţilor, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea invocată de recurenta-pârâtă din perspectiva lipsei de competenţă în ceea ce priveşte emiterea unui act normativ, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată.

Cu referire expresă la recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, s-a arătat că, în speţă, cheltuielile de judecată sunt justificate şi dovedite cu înscrisurile depuse la ultimul termen de judecată, onorariul avocaţial reflectând munca depusă de către apărătorul intimaţilor-reclamanţi.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 19 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 decembrie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursurile formulate de pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.

2. Cu privire la fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că sunt nefondate recursurile declarate în cauză.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune privind anularea parţială a Ordinului comun nr. 725/12709/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru copii şi se aplică măsurile de protecţie specială a acestora, emis de pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, în sensul înlăturării sintagmei "grupa de vârstă 0-7 ani" din cadrul prevederilor "Copiii cu diabet din grupa de vârstă 0-7 ani care prezintă probleme deosebite de alimentaţie şi administrare a tratamentului se pot încadra în gradul de handicap grav în baza recomandării medicale" din Secţiunea V - Afectări ale structurii şi funcţiilor sistemelor digestiv metabolic şi endocrine, lit. c) alin. (4) din Anexa 2 la Ordinul susmenţionat.

Împotriva soluţiei instanţei de fond au declarat recurs pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, ambele recursuri fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Întrucât criticile formulate prin cererile de recurs converg către aceleaşi aspecte de fapt şi de drept aduse în atenţia instanţei de recurs, analiza acestora urmează a se face în mod global.

În esenţă, ambele recurente solicită casarea hotărârii recurate în ceea ce priveşte modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată, în motivarea recursurilor fiind formulate critici doar cu privire la acest aspect, iar referirile tangenţiale la aspectele de fond ale cauzei vizează faptul că, întrucât Ordinul contestat a fost abrogat, acordarea cheltuielilor de judecată nu se mai justifică.

Referitor la acordarea cheltuielilor de judecată de către prima instanţă, Înalta Curte arată că, potrivit art. 453 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:

"(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată."

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ.:

"Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezentei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului".

Având în vedere textele de lege anterior expuse, Înalta Curte constată că cererile recurentelor privind exonerarea lor de la plata cheltuielilor de judecată nu sunt întemeiate, având în vedere că recurentele au pierdut procesul şi s-a reţinut culpa lor procesuală, fiind admisă cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că, din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanţei a unei cereri ce se dovedeşte a fi neîntemeiată, fie susţinerea unor apărări neîntemeiate care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamaţilor de a obţine solicitările formulate prin cererea de chemare în judecată.

Pe lângă principiul culpei procesuale, există şi alte principii care se impun a fi respectate pentru a fi posibilă acordarea cheltuielilor de judecată.

Cu toate acestea, culpa procesuală nu presupune în mod necesar reaua-credinţă, în sensul avut în vedere de art. 12 C. proc. civ., pentru care legiuitorul a prevăzut alte sancţiuni.

Ca regulă, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, în mod justificat, de către partea care a câştigat procesul, iar din acest punct de vedere este irelevantă buna-credinţă a părţii în defavoarea căreia s-a tranşat litigiul.

În speţă, prin adresa emisă la data de 14.09.2015, recurenţii prin avocat au comunicat pârâţilor solicitarea privind înlăturarea sintagmei "grupa de vârstă 0-7 ani" din cadrul prevederilor "Copiii cu diabet din grupa de vârstă 0-7 ani care prezintă probleme deosebite de alimentaţie şi administrare a tratamentului se pot încadra în gradul de handicap grav în baza recomandării medicale" din Secţiunea V - Afectări ale structurii şi funcţiilor sistemelor digestiv metabolic şi endocrine, lit. c) alin. (4) din Anexa 2 a Ordinului comun nr. 725/12709/2002, emis de Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

Astfel, deşi părţile din litigiu au fost implicate într-o serie de demersuri ce au avut ca scop reglementarea diferendului pe cale amiabilă, Înalta Curte constată că aceste aspecte nu pot fi reţinute, câtă vreme la momentul pronunţării hotărârii de către instanţa de fond, litigiul nu era soluţionat ca urmare a vreunei înţelegeri din partea părţilor implicate.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite şi constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Înalta Curte constată că, în speţă, prima instanţă a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispoziţiile legale naţionale şi europene, de doctrină şi jurisprudenţă, acordarea acestora ţinând de modul de aplicate a dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ., în raport de soluţia pronunţată pe fondul pricinii.

De altfel, în condiţiile în care, prin recursurile formulate, recurenţii-pârâţi nu au criticat soluţia pronunţată pe fondul cauzei, instanţa de recurs nu are deschisă calea cenzurării cheltuielilor de judecată acordate, câtă vreme acestea din urmă se acordă în considerarea soluţiei pronunţate pe fondul cauzei, soluţie care a rămas nemodificată.

Distinct de cele arătate, se constată că prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului-pârât Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, iar această parte a sentinţei nu a fost criticată prin intermediul prezentei cereri de recurs, ceea ce înseamnă că soluţia pronunţată pe fondul cauzei obligă în mod necesar şi la stabilirea cheltuielilor de judecată în contradictoriu cu această parte din proces.

Totodată, Înalta Curte apreciază că în speţă nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., pentru a se putea dispune reducerea cheltuielilor de judecată, prin diminuarea cuantumului onorariului avocaţial. Această cheltuială nu este exagerată şi vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale împotriva sentinţei nr. 166/2016 din 9 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale împotriva sentinţei nr. 166/2016 din 9 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2018.