Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 321/2017 AI generated

Inadmissibility of separate appeal against interlocutory recusal rejection prior to final merits decision

Case Number Decizia nr. 321/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the lower court's decision to annul the recusal motion for lack of stamping. The dispute concerned a procedural incident where a claimant in an administrative litigation case filed a verbal recusal motion against the full panel of judges, arguing that the panel had prejudged the merits by indicating available appeals; the appellate court had annulled this recusal motion because it was not accompanied by the required stamp duty payment. Relying on Article 53(1) of the Civil Procedure Code, the High Court determined that the appeal was procedurally premature because a decision rejecting a recusal motion can only be challenged simultaneously with the final decision on the merits or, if that decision is final, via a separate appeal within five days; since the underlying administrative case was not yet resolved at the time the appeal was filed, the appeal was inadmissible, and the court further noted that even if admissible, the appeal would be unfounded because the law required immediate proof of payment for verbal motions filed during a hearing, not a grace period for payment.

Legislator headnote

AI generated

art. 42 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 pct. 5 C. proc. civ, art. 519 C. proc. civ, art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 183 C. proc. civ, art. 497 C. proc. civ; Inadmissibility of separate appeal against interlocutory recusal rejection prior to final merits decision: Apreciază recurenta că, în cauză, completul învestit cu soluţionarea cererii de recuzare nu a respectat dispoziţiile art. 33 alin. (2), în sensul de a arăta recurentei cuantumul sumei ce urmează a fi plătit cu titlu de taxă de timbru şi nici nu a pus în vedere obligaţia de timbrare şi termenul pentru realizarea acestei obligaţii.

Keywords

AI generated
motion for recusal Civil Procedure Code interlocutory decision procedural requirement payment of stamp duty referral to separate proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 42 alin. (1) C. proc. civ
44, raportat la art. 42 alin. (1) C. proc. civ., arătând că a existat o antepronunţare în cauză atunci când instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, depăşindu-şi competenţa rezervată instanţei constituţionale.
art. 488 pct. 5 C. proc. civ
În motivarea recursului declarat se arată că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.
art. 519 C. proc. civ
Astfel, arată recurenta, în şedinţa de judecată din 24.11.2015, completul a respins cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată de recurentă în temeiul art. 519 C. proc. civ.
art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013
Apreciază recurenta că, în cauză, completul învestit cu soluţionarea cererii de recuzare nu a respectat dispoziţiile art. 33 alin.
art. 183 C. proc. civ
Astfel, arată recurenta, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 183 C. proc. civ., potrivit cărora "actul de procedură depus înăuntrul termenului e considerat ca făcut în termen."
art. 497 C. proc. civ
(3) şi raportat la art. 497 C. proc. civ., casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea soluţionării pe fond a cererii de recuzare, iar, în temeiul art.
art. 137 alin. (1) C. proc. civ
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
art. 53 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ.:
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În dosarul nr. x/2014, aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a formulat verbal, prin avocat, cerere de recuzare a întregului complet de judecată, invocând dispoziţiile art. 44, raportat la art. 42 alin. (1) C. proc. civ., arătând că a existat o antepronunţare în cauză atunci când instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, depăşindu-şi competenţa rezervată instanţei constituţionale. A susţinut reclamanta că, atunci când prin încheiere a indicat calea de atac a recursului şi faptul că aceasta poate fi exercitată în termen de 48 ore, instanţa s-a antepronunţat cu privire la soluţia ce urma a se pronunţa, reţinând că recurenta are deschisă calea revizuirii.

Prin încheierea pronunţată în Cameră de Consiliu la data de 24.11.2015, de completul constituit conform art. 98 alin. (4) şi alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi potrivit planificării de permanenţă, s-a admis excepţia netimbrării cererii de recuzare şi, în consecinţă, s-a dispus anularea ca netimbrată a cererii de recuzare formulată de recurenta A. împotriva membrilor completului CI - recurs contencios, judecători: B., C., D.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurenta-reclamantă A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului declarat se arată că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, arată recurenta, în şedinţa de judecată din 24.11.2015, completul a respins cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată de recurentă în temeiul art. 519 C. proc. civ. şi, în aceeaşi şedinţă, a respins şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, iar recurenta a declarat că recuză completul de judecată, situaţie în care apărătorul acesteia a solicitat să fie lăsată cauza la a doua strigare, în vederea formulării în scris a cererii de recuzare şi a motivelor recuzării.

La cea de-a doua strigare a cauzei, recurenta, asistată de avocat, a formulat oral cerere de recuzare, arătând că solicită să se acorde o durată de timp rezonabilă pentru depunerea taxei de timbru aferentă cererii de recuzare, faţă de faptul că acest incident procedural a fost neprevăzut şi că, în vederea depunerii taxei de timbru, trebuie să se deplaseze în localitatea de domiciliu (Deva), situată la o distanţă de aproximativ 60 km, pentru a achita datorată.

Precizează recurenta că taxa de timbru a fost achitată la orele 13:26, cu chitanţa nr. x/24.11.2015, care a fost transmisă prin fax la orele 13:46 Curţii de Apel Alba Iulia, împreună cu Precizarea motivelor cererii de recuzare, după cum rezultă din copia faxului anexat, iar, în aceeaşi zi, la orele 15:05, recurenta s-a reîntors la Curtea de Apel Alba Iulia şi a depus în original chitanţa de achitare a taxei de timbru.

Susţine recurenta că, în pofida demersurilor sale şi ale apărătorului, de a anunţa instanţa asupra acţiunilor întreprinse de recurentă pentru plata taxei de timbru şi a faptului că această taxă a fost achitată, prezentându-se atât în copie, cât şi în original dovada, completul învestit cu soluţionarea cererii de recuzare a anulat cererea de recuzare ca netimbrată.

Apreciază recurenta că, în cauză, completul învestit cu soluţionarea cererii de recuzare nu a respectat dispoziţiile art. 33 alin. (2), în sensul de a arăta recurentei cuantumul sumei ce urmează a fi plătit cu titlu de taxă de timbru şi nici nu a pus în vedere obligaţia de timbrare şi termenul pentru realizarea acestei obligaţii.

În opinia recurentei, atât nerespectarea de către instanţă a obligaţiei de a pune în vedere recurentei să timbreze şi de a indica cuantumul taxei de timbru, prevăzută de art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, cât şi neacordarea unui termen rezonabil de 1-2 ore, strict necesare deplasării de la instanţă la instituţia abilitată pentru plata taxei, au vătămat interesul legitim al recurentei de a-şi susţine cererea de recuzare pe fondul său, fiindu-i încălcat şi dreptul la un proces echitabil.

Astfel, arată recurenta, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 183 C. proc. civ., potrivit cărora "actul de procedură depus înăuntrul termenului e considerat ca făcut în termen."

Recurenta solicită, în temeiul art. 488 pct. 5 C. proc. civ., coroborat cu art. 53 alin. (3) şi raportat la art. 497 C. proc. civ., casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea soluţionării pe fond a cererii de recuzare, iar, în temeiul art. 49 alin. (2) teza a doua, solicită să se dispună suspendarea soluţionării cauzei până la soluţionarea cererii de recuzare.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea unui recurs declarat împotriva unei încheieri prin care s-a anulat cererea de recuzare formulată de recurenta-reclamantă ca netimbrată.

Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ.:

"Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".

Din interpretarea textului de lege suscitat rezultă că încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată doar odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza, iar, în cazul în care această hotărâre este definitivă, încheierea poate fi atacată separat, cu recurs, în 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive.

Or, în cauză, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, la momentul exercitării căii de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, recursul care face obiectul dosarului nr. x/2014 al Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal nu fusese soluţionat.

În aceste condiţii, recursul care face obiectul prezentului dosar apare ca fiind inadmisibil.

Chiar dacă Înalta Curte ar aprecia că recursul exercitat în prezentul dosar este admisibil, acesta este nefondat, având în vedere că instanţa de fond a respectat regulile de procedură atunci când s-a pronunţat cu privire la anularea cererii de recuzare.

Astfel, în cauză au fost respectate prevederile art. 51 C. proc. civ., care reglementează procedura de soluţionare a cererii de recuzare, întrucât în mod corect instanţa de fond a hotărât de îndată, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi a anulat cererea de recuzare ca netimbrată.

În cauză devin aplicabile şi prevederile art. 197 C. proc. civ., dat fiind faptul că cererea de recuzare a fost formulată verbal în şedinţă, iar dovada timbrării acesteia trebuia făcută până la momentul încheierii şedinţei de judecată.

Deşi recurenta a invocat prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, precizând că taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege, apreciind că cererea de recuzare face parte din aceste excepţii, Înalta Curte constată că doar pentru cererea de chemare în judecată se acordă termen pentru achitarea taxei de timbru, sau completarea cuantumului taxei de timbru, astfel cum prevede art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi art. 200 alin. (2) C. proc. civ.

În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 137 din C. proc. civ., cu referire la dispoziţiile art. 53 alin. (1), coroborat cu art. 197 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 24 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2017.