Spousal university posts not incompatible without direct authority; agency's evaluation annulled and appeal rejected

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Integritate, solicitând anularea Raportului de evaluare nr. x/25.04.2014, emis de pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 3182 din 21.11.2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a anulat Raportul de evaluare nr. x/25.04.2014, emis de pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 295 alin. (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Arată recurenta că hotărârea primei instanţe este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor Legii nr. 1/2011, Legea educaţiei naţionale, din următoarele motive:

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 52, art. 182 şi art. 183 din Carta Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti, coroborate cu dispoziţiile art. 207 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, rezultă fără echivoc faptul că, din punct de vedere structural, facultăţile sunt constituite din departamente, conducerea facultăţilor este asigurată de un decan şi de prorectori (care ajută Decanul în conducerea operativă a instituţiei), în subordinea acestora aflându-se directorii de departamente, iar, în lipsa Decanului, atribuţiile acestuia sunt preluate de către Prodecan.

Ca urmare, arată recurenta, între prodecan şi directorii de departamente se stabilesc relaţii de conducere, control, autoritate sau evaluare instituţională directă, ceea ce este şi cazul speţei de faţă.

În opinia recurentei, prin dispoziţiile art. 3 alin. (2) lit. c) din Codul de Etică şi Deontologie Profesională al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti, cod ce are valoare de cadru normativ şi este obligatoriu pentru toţi membrii comunităţii universitare şi pentru personalul contractual, precum şi prin dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, legiuitorul a arătat că sunt interzise relaţiile de "conducere, control, autoritate sau evaluare instituţională la orice nivel în aceeaşi universitate".

Arată recurenta că, în ceea ce priveşte Nota emisă de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. x/28.07.2011, în mod nefondat instanţa de fond a reţinut că aceasta ar avea doar caracterul unei simple opinii, deoarece prin această notă, transmisă în anul 2011 tuturor instituţiilor de învăţământ superior, Ministerul, în calitate de autoritate superioară competentă, aplică dispoziţiile citate din cuprinsul art. 295 alin. (4) şi art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, indicând instituţiilor vizate modul în care acestea au obligaţia de a implementa aceste dispoziţii.

Or, potrivit acestei Note: "Funcţiile dintr-o instituţie de învăţământ superior, aflate într-o poziţie directă de conducere, control, autoritate sau evaluare instituţională, se află în relaţie de incompatibilitate, în sensul art. 295 alin. (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi nu pot fi ocupate concomitent de către soţi, afini şi rude până la gradul al III-lea inclusiv, după cum urmează: (...) g) prodecanul cu directorii de departamente din cadrul facultăţii respective, conducătorii şcolilor doctorale subordonate facultăţii respective".

Subliniază recurenta că la data de 05.09.2012 intimata - reclamantă a demisionat din funcţia de prodecan, motivându-şi cererea tocmai pe starea de incompatibilitate generată de deţinerea de către aceasta a funcţiei de conducere de prodecan simultan cu funcţia de şef de departament deţinută de către soţul ei în cadrul aceleiaşi facultăţi.

În opinia recurentei, rezultă faptul că intimata-reclamantă A. s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 12.04.2012 - 05.09.2012, întrucât a deţinut funcţia de conducere de Prodecan cu probleme de învăţământ postuniversitar al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti, iar soţul acesteia din acea perioadă, B., a deţinut funcţia de conducere de Director de departament în cadrul aceleiaşi facultăţi a aceleiaşi universităţi, funcţii deţinute simultan, încălcând astfel dispoziţiile art. 295 alin. (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Apreciază recurenta că Raportul de evaluare nr. x/25.04.2014, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a reţinut incompatibilitatea în care s-a aflat intimata-reclamantă, a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale şi solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea hotărârii instanţei de fond şi, rejudecând, respingerea în totalitate a acţiunii intimatei ca fiind nefondată.

Prin Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului ce formează obiectul acestei cauze, în urma verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 486 şi ale art. 487 din C. proc. civ. republicat, s-a reţinut că cererea de recurs îndeplineşte atât cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) şi c) - e) C. proc. civ., cât şi cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., că recursul a fost declarat şi motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv că este admisibil în principiu.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 6 aprilie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. a formulat punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentei, vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă faptul că, prin Raportul de evaluare nr. x/25.04.2014, Agenţia Naţională de Integritate a constatat că reclamanta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 12.04.2012-05.09.2012, întrucât a deţinut funcţia de conducere de prodecan cu probleme de învăţământ postuniversitar al Facultăţii de medicină din cadrul UMF Carol Davila Bucureşti, iar soţul acesteia, B., a deţinut în aceeaşi perioadă (soţii au divorţat ulterior) funcţia de conducere de director de departament în cadrul aceleiaşi facultăţi a Universităţii, funcţii deţinute simultan, încălcând astfel dispoziţiile art. 295 alin. (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Invocata stare de incompatibilitate a încetat prin demisia reclamantei din funcţia de conducere în domeniul didactic, la data de 05.09.2012.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a anulat Raportul de evaluare nr. x/25.04.2014, emis de pârâtă, reţinând că acest raport s-a referit la starea de incompatibilitate, fără să cerceteze dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 295 alin. (4) pentru reţinerea stării de incompatibilitate şi anume fără să reliefeze în concret relaţia de conducere, control, autoritate sau evaluare instituţională directă între cele două funcţii ocupate concomitent de către reclamantă, care a devenit prodecan prin numire la data de 12.04.2012 şi de către soţul acesteia, B., care a devenit şef de departament în cadrul aceleiaşi facultăţi, prin numire, la data de 12.03.2012.

În mod corect Curtea de apel a constatat că norma legală incidentă cere expres să aibă loc, pentru constatarea stării de incompatibilitate, o evaluare/verificare concretă a poziţiei de conducere, control, autoritate sau evaluare instituţională directă, verificare care nu a avut loc în speţa de faţă.

Astfel, s-a constatat că reclamanta a fost numită în funcţia de prodecan cu probleme de învăţământ postuniversitar, având atribuţiile delegate menţionate în fişa postului, niciuna dintre aceste atribuţii neinterferând, sub aspectul conducerii, controlului, autorităţii sau evaluării instituţionale directe, cu funcţia de şef de departament Obstetrică-ginecologie în cadrul UMF Carol Davila.

S-a reţinut în mod corect în considerentele sentinţei recurate că fişa postului de prodecan cu probleme de învăţământ postuniversitar atestă că relaţiile acestuia cu directorii de departament nu sunt relaţii de conducere, de autoritate, de coordonare, ci relaţii funcţionale interne.

În mod corect a apreciat judecătorul fondului că raportul Agenţiei Naţionale de Integritate nu evidenţiază ca, în perioada pentru care s-a reţinut starea de incompatibilitate, respectiv 12.04.2012-05.09.2012, reclamanta să fi exercitat atribuţii specifice unei poziţii de conducere, control, autoritate sau evaluare instituţională directă în raport cu şeful departamentului de Obstetrică-ginecologie.

Or, în condiţiile art. 295 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, nu e suficientă simpla deţinere simultană de către soţi a celor două funcţii, în lipsa existenţei unui raport de subordonare directă între acestea, astfel cum este cazul în speţa de faţă.

Curtea de Apel a reţinut că pârâta s-a întemeiat în reţinerea stării de incompatibilitate pe Nota M.E.C.T.S. nr. x/28.07.2011, conform căreia funcţia de prodecan s-ar afla într-o poziţie directă de conducere, control, autoritate sau evaluare instituţională în raport cu funcţia de director de departament.

Însă, în opinia instanţei de fond, împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, această notă privind aplicarea şi rezolvarea incompatibilităţilor prevăzute de Legea educaţiei naţionale nu este normă legală, ci doar o opinie asupra interpretării art. 295 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, de care nu este ţinută instanţa de contencios administrativ şi pe care Curtea a socotit-o abstractă, incompletă, fără să se refere, conform exigenţelor textului de lege interpretat, la evaluarea/verificarea concretă a poziţiei de conducere, control, autoritate sau evaluare instituţională directă, pe baza specificului atribuţiilor delegate prodecanului.

Drept urmare, Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut instanţa de fond că nota emisă de Ministerul Educaţiei este o opinie şi nu un act normativ.

Pe de altă parte, aşa cum rezultă din întreg probatoriul administrat în cauză, reclamanta şi-a dat demisia, probând astfel buna sa credinţă şi nu intenţia de a frauda norma legală.

În raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate şi prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluţionat instanţa de fond cererea formulată de reclamantă, astfel că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, apreciind că soluţia instanţei de fond nu a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 3182 din 21 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2017.