SAPARD subsidy clawback upheld over comodat cession and cattle transfer; appeal quashed for lack of legal specificity.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta A. - Întreprindere Individuală a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (în prezent Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale) solicitând anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei FN înregistrată sub nr. x, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/19.12.2013, precum şi exonerarea de la plata sumei de 171.108,28 RON şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente.

Prin sentinţa nr. 239/2014 din 18 decembrie 2014, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea promovată de reclamanta A. - Întreprindere Individuală în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă, a respins acţiunea promovată de reclamanta A. - Întreprindere Individuală în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (în prezent Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale), ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. - Întreprindere Individuală, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material, realizând astfel o interpretare subiectivă.

Arată recurenta că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că reclamanta a avut un rezultat financiar negativ în perioada 2008-2012, în condiţiile în care nu a avut o interpretare economică a indicatorilor economici care au condus către aceasta.

Subliniază recurenta că susţinerea intimatei din procesul-verbal de stabilire a neregularităţilor a fost reiterată de instanţă întocmai, fără ca aceasta să dispună efectuarea unei expertize contabile care să demonstreze cele susţinute, raportat la faptul că susţinerea intimatei a fost una generică, fără o exemplificare concretă şi raportat şi la dispoziţiile legale în vigoare, care prevăd aplicarea principiului proporţionalităţii.

Apreciază recurenta că instanţa de fond a dat o interpretare greşită dreptului material în ceea ce priveşte contractul de comodat.

În acest sens, arată recurenta, contractul de comodat nu presupune nici o înstrăinare a bunurilor prevăzute în acesta, nu suntem în prezenţa unui transfer de proprietate, ci dimpotrivă suntem în prezenţa unei cedări a posesiei şi folosinţei bunului, astfel încât susţinerea din procesul-verbal de neregularităţi, reiterată de instanţa de fond, vine în contradicţie vădită cu normele de drept material aplicabile în cauză.

Recurenta-reclamantă subliniază faptul că la data de 21.11.2012 contractul de comodat a fost reziliat, prin declaraţia de reziliere autentificată sub nr. x la BNP B., astfel încât la momentul controlului situaţia era remediată, însă, cu toate acestea, într-un mod abuziv, cei care au efectuat controlul au reţinut că la momentul controlului situaţia reclamată de neregulă subzista.

Referitor la înstrăinarea bovinelor, recurenta precizează că acestea nu au fost înstrăinate, ele aflându-se în proprietatea reclamantei atât conform contabilităţii, în mod scriptic, cât şi faptic.

Referitor la înstrăinarea investiţiei, recurenta consideră că instanţa de fond a dat o interpretare eronată, în sensul că reclamanta ar fi înstrăinat investiţia finanţată prin programul Sapard, în condiţiile în care demararea procedurilor de executare silită efectuate de către C. nu echivalează cu o înstrăinare ce are la bază un act de voinţă din partea reclamantei, ci este o vânzare silită, fără exprimarea unui acord de voinţă în acest sens.

În opinia recurentei, există o diferenţiere notabilă juridic între o înstrăinare voluntară, ce are la bază un acord de voinţă şi o înstrăinare silită, ca urmare a unui proces execuţional efectuat de o terţă persoană prin intermediul instituţiei executării.

Faţă de toate aceste susţineri, recurenta apreciază că nu s-a dat eficienţă art. 14 alin. (2) Anexa 1 din Contractul de finanţare nr. x, întrucât din constatările efectuate nu a rezultat o modificare substanţială a proiectului care să conducă la o măsură atât de drastică prin care să se constate neeligibilitatea proiectului şi reclamanta să fie obligată la returnarea întregii sume finanţe prin proiect şi anume suma de 171.108,28 RON.

Prin Raportul întocmit la data de 18 ianuarie 2016, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., s-a constatat că cererea de recurs îndeplineşte atât cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) şi c) - e) C. proc. civ., cât şi cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ.. De asemenea, s-a reţinut că recursul a fost declarat şi motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

Prin încheierea din 1 iunie 2016, completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport.

La termenul din 2 februarie 2017, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil în principiu, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, s-a considerat, de către toţi membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii ca nefondată, este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia este nelegală hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, se constată că recurenta, în cadrul acestui motiv de recurs, nu a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de fond.

Practic, recurenta nu formulează veritabile critici la adresa sentinţei atacate, ci reiterează apărările formulate în faţa Curţii de Apel Iaşi.

Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată este temeinică şi legală, instanţa de fond dând o corectă dezlegare pricinii deduse judecăţii, iar recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat.

Instanţa de fond a prezentat motivele pentru care a înţeles să respingă acţiunea reclamantei, analizând fiecare dintre aspectele susţinute de aceasta ca şi temei al nelegalităţii actelor administrative atacate, precum şi actele depuse la dosarul cauzei de către ambele părţi.

Instanţa de control judiciar apreciază că sunt nefondate susţinerile recurentei-reclamante, conform cărora instanţa de fond a reţinut în mod greşit că reclamanta a avut un rezultat financiar negativ în perioada 2008-2012, deoarece din analiza considerentelor sentinţei recurate se observă că aprecierile instanţei de fond s-au bazat pe analiza Declaraţiilor privind veniturile realizate în perioada 2008-2012.

Analizând aceste declaraţii, instanţa de fond a apreciat în mod corect că, raportat la câştigul minim realizat în anii 2009 şi 2012 şi pierderile mari suferite în ceilalţi ani, este evident că proiectul nu şi-a atins scopul, iar investiţia nu s-a dovedit rentabilă, din actele dosarului rezultând că reclamanta a înregistrat şi obligaţii fiscale restante faţă de bugetul local şi obligaţii de plată restante la C., care au determinat demararea procedurilor de executare silită.

Înalta Curte constată că nu sunt fondate nici aprecierile recurentei, potrivit cărora instanţa de fond a reiterat susţinerile intimatei din procesul-verbal fără să dispună efectuarea unei expertize contabile, având în vedere că instanţa de fond a analizat documentele aflate la dosarul cauzei, documente ce au fost puse la dispoziţie şi experţilor din cadrul CRPDRP Iaşi, atât de către beneficiar, cât şi de celelalte instituţii implicate în cauză, documente care au stat la baza procesului-verbal contestat.

Referitor la susţinerile recurentei-reclamante, conform cărora instanţa de fond a dat o interpretare greşită dreptului material în ceea ce priveşte contractul de comodat, respectiv în ceea ce priveşte înstrăinarea investiţiei, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a concluzionat în mod corect, în raport de actele şi lucrările dosarului, că obiectivele finanţate nu au fost folosite conform scopului destinat şi că reclamanta a modificat substanţial proiectul iniţial pe perioada de valabilitate a contractului.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa de fond a avut în vedere că prin Contractul de comodat autentificat sub nr. x din 13.06.2012 la BNP B. s-a cedat cu titlu gratuit suprafaţa de 250 mp din grajdul în suprafaţă totală de 357 mp, fiind lipsit de relevanţă faptul că nu s-a transferat un drept de proprietate, precum şi împrejurarea că ulterior, la data de 21.11.2012, contractul de comodat a fost reziliat prin declaraţia de reziliere autentificată sub nr. x

De asemenea, în acelaşi sens instanţa a reţinut că reclamanta a înstrăinat un număr de 11 bovine achiziţionate cu fonduri nerambursabile, prin transferarea acestora din exploataţia Întreprindere Individuală A., cod exploataţie x, în exploataţia domnului D., cod exploataţie x, în data de 15.11.2011 (conform datelor înscrise în Registrul exploataţiei nr. x/20.06.2012).

Pentru toate aceste considerente, în mod corect a apreciat Curtea de Apel că nu mai sunt respectate de către reclamantă condiţiile în baza cărora s-a acordat sprijinul financiar nerambursabil, conform descrierilor şi angajamentelor asumate prin Cererea de finanţare şi Contractul de finanţare.

Prin urmare, Curtea a constatat în mod corect că beneficiarul a încălcat următoarele dispoziţii din Contractul Cadru nr. x/2005: Articolul 1 - Obligaţii generale, Articolul 3 - Obligaţii, Articolul 14 - Eligibilitatea cheltuielilor, devenind astfel incidente dispoziţiile art. 17 "Neregularităţi, sume necuvenite şi restituirea finanţării" - Anexa I - Prevederi generale, precum şi faptul că APDRP a constatat mai multe neregularităţi privind implementarea proiectului, încălcările fiind suficient de grave pentru a atrage declararea neeligibilă a proiectului.

În mod corect s-a reţinut în considerentele sentinţei recurate că recuperarea prejudiciului produs din culpa reclamantei este obligatorie pentru derularea Programului SAPARD în condiţiile impuse de Comunitate, prin actele normative emise de aceasta şi ratificate de Guvernul României, precum şi pentru o judicioasă şi legală gestionare a fondurilor alocate de Comunitate, astfel că instituţia pârâtă a emis în mod temeinic şi legal actele administrative contestate, soluţie împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată şi face obiectul unei jurisprudenţe constante a instanţei supreme, astfel încât recursul de faţă a fost soluţionat potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, în temeiul art. 493 alin. (6) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta A. - Întreprindere Individuală împotriva sentinţei nr. 239/2014 din 18.12.2014, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2017.