Mayor's conflict-of-interest finding upheld; referral-to-prosecutor clause held non-reviewable.

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2017

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/15.07.2014, întocmit de pârâtă.

Prin sentinţa nr. 215/2014 din 25.11.2014, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de către pârâta Agenţia Naţională de Integritate;

- a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate;

- a anulat Raportul de evaluare nr. x/15.07.2014 întocmit de către pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta Agenţia Naţională de Integritate arată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta critică faptul că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că nu se poate reţine în sarcina intimatului-reclamant un conflict de interese în sensul celor reţinute în raportul de evaluare contestat, întrucât situaţia de fapt expusă în raport nu se află sub incidenţa art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003.

Arată recurenta că, în motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a apreciat în mod greşit faptul că în cauză nu s-a dovedit că reclamantul, în exercitarea atribuţiilor care îi revin, nu ar fi respectat principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public; că nu s-a dovedit că s-ar fi emis acte care nu intrau în competenţa sa, că ar fi efectuat acte care să îi pună la îndoială integritatea; că veniturile încasate cu titlu de salariu de către fiul său nu întrunesc exigenţele noţiunii de "folos necuvenit" în sensul dispoziţiilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Recurenta critică faptul că instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii, ridicată de Agenţia Naţională de Integritate pe motiv că prin acelaşi raport s-a dispus şi sesizarea parchetului, reţinând că dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 prevăd expres posibilitatea contestării raportului de evaluare la instanţa de contencios administrativ, care este îndrituită legal să examineze situaţia de fapt, incidenţa normelor legale invocate, susţinerile şi apărările părţilor, respectarea sau nu a procedurilor speciale.

Faţă de cele reţinute de către instanţa de fond, recurenta apreciază că raţionamentul acesteia este bazat pe o interpretare eronată a prevederilor legale incidente.

În opinia recurentei, din punctul de vedere al infracţiunii de conflict de interese, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 301 din C. pen. al României, raportul de evaluare întocmit are valoarea unei veritabile sesizări a organului de cercetare penală, sesizare formulată în temeiul dispoziţiilor C. proc. pen. şi nu reprezintă un act administrativ, pentru a putea face obiectul controlului instanţei de contencios administrativ.

Arată recurenta că admiterea acţiunii de anulare a actului administrativ reprezentat de Raportul de evaluare nr. x/15.07.2014, în ceea ce priveşte latura sa penală, conduce la soluţia absurdă în care sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti ar putea fi anulată de o instanţă de contencios administrativ. În opinia recurentei, o astfel de soluţie depăşeşte competenţa instanţei de contencios administrativ, Parchetul fiind singura instituţie competentă să efectueze cercetări.

În ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond referitoare la inexistenţa conflictului de interese de natură administrativă reţinut de către inspectorul de integritate în sarcina intimatului-reclamant prin raportul de evaluare contestat, recurenta învederează faptul că sunt nefondate susţinerile instanţei de fond potrivit cărora veniturile încasate cu titlu de salariu de către fiul reclamantului nu întrunesc exigenţele noţiunii de "folos necuvenit" în sensul dispoziţiilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, întrucât articolul 76 alin. (1) nu se referă la termenul de "folos necuvenit", ci la noţiunea de "folos material".

Precizează recurenta că veniturile salariale în cuantum de 67,247 RON, pe care B., fiul intimatului-reclamant, le-a obţinut de la Primăria Comunei Dragomireşti, în baza documentelor semnate sau emise de către A., fac parte din categoria "foloaselor materiale", astfel încât, în speţă sunt întrunite elementele prevăzute de art. 76 alin. (1) pentru a se constata existenţa unui conflict de interese.

În opinia recurentei, nu au susţinere legală cele reţinute de către instanţa de fond cu privire la faptul că:

"întrucât atât timp cât singura persoană care a participat a promovat concursul, primarul avea obligaţia să emită acte prevăzute de lege pentru încadrarea acestuia", întrucât, în conformitate cu prevederile art. 65 din Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001, republicată - Legea administraţiei publice locale, intimatul - reclamant avea posibilitatea legală de a delega atribuţiile privind semnarea actelor emise pentru fiul său către viceprimar, pentru a evita astfel generarea conflictul de interese.

Însă, contrar acestui drept conferit de Legea nr. 251/2001, intimatul - reclamant, în calitate de primar, a semnat şi emis actele în urma cărora fiul său a dobândit un folos material (venituri salariale).

Subliniază recurenta că semnarea respectivelor contracte, dispoziţii şi acte adiţionale reprezintă o manifestare de voinţă săvârşită cu intenţia de a produce efecte juridice, în sensul că fiul intimatului a obţinut venituri ca urmare a angajării în cadrul Primăriei Comunei Dragomireşti, unde primar este chiar intimatul - reclamant, acesta aflându-se în situaţia în care, datorită interesului personal de natură patrimonială, nu şi-a îndeplinit atribuţiile ce îi revin în calitate de ales local, în conformitate cu principiile care stau la baza exercitării funcţiei sale publice.

În consecinţă, arată recurenta, Raportul de evaluare nr. x/15.07.2014, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a reţinut conflictul de interese în care s-a aflat intimatul-reclamant, a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, astfel că solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea hotărârii instanţei de fond şi, rejudecând, respingerea în totalitate a acţiunii reclamantului ca fiind nefondată.

Prin Raportul întocmit la data de 18 ianuarie 2016, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., s-a constatat că cererea de recurs îndeplineşte atât cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a şi c) - e) C. proc. civ., cât şi cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, s-a reţinut că recursul a fost declarat şi motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

Prin încheierea din 1 iunie 2016, completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

La termenul din 2 februarie 2017, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil în principiu, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, s-a considerat, de către toţi membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, în limita şi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe, de respingere a excepţiei inadmisibilităţii, de admitere a acţiunii şi de anulare a actului contestat, este nelegală, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte constată că, în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. este întemeiat, instanţa de fond făcând o greşită interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă faptul că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2014 reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/15.07.2014 al Agenţiei Naţionale de Integritate, prin care pârâta a reţinut că ar exista un conflict de interese, conform art. 76 din Legea nr. 161/2003 şi art. 75 lit. a din Legea nr. 393/2004, conflict generat de semnarea de către reclamant a Contractului individual de muncă nr. 25 din 08.01.2006, a 8 acte adiţionale la acest contract (2007-2012), a Dispoziţiilor nr. 60/09.02.2010, de reîncadrare a fiului său, B., ca referent şi nr. 69/09.12.2012, privind reîncadrarea pe clase de salarizare a aceleiaşi persoane.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a ridicat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în motivarea acesteia arătând că prin raportul de evaluare s-a dispus şi sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 301 alin. (1) C. pen., astfel încât, deşi art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 recunoaşte dreptul persoanei evaluate de a contesta raportul la instanţa de contencios administrativ, atât timp cât prin acest act se sesizează parchetul, cenzura instanţei de contencios administrativ ar presupune să se pronunţe cu privire la existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni.

S-a depus de către reclamant soluţia dată în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi - Ordonanţa de clasare a cauzei din data de 16.10.2014.

În fapt, reclamantul a fost primar ales al Comunei Dragomireşti din judeţul Vaslui în perioada 2004-2008, calitate în care a semnat contractul individual de muncă al fiului său B. (Contractul nr. x/8.01.2006), care a fost singura persoană care a participat la concursul organizat- pentru ocuparea postului de referent în aparatul de specialitate al primăriei. Ulterior, reclamantul a semnat 8 acte adiţionale la contract şi două dispoziţii de reîncadrare pe clase de salarizare, grade şi gradaţii conform Legii nr. 284/2010.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de către pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi, în consecinţă, a anulat Raportul de evaluare nr. x/15.07.2014 întocmit de către pârâtă.

Soluţia primei instanţe de admitere a acţiunii şi de anulare a actului contestat, nu poate fi împărtăşită de instanţa de control judiciar pentru că a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, Înalta Curte apreciază că este greşită soluţia dată de instanţa de fond asupra excepţiei de inadmisibilitate invocată în cauză, pentru următoarele considerentele:

Prin raportul de evaluare contestat s-a constatat încălcarea de către reclamant a regimului juridic al conflictelor de interese, reglementat de dispoziţiile art. 70, art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi de dispoziţiile art. 75 lit. a din Legea nr. 393/28.09.2004 privind Statutul aleşilor locali şi, în acelaşi timp, au fost identificate indicii privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de dispoziţiile art. 301 alin. (1) din C. pen.

Raportul de evaluare a fost comunicat, în temeiul art. 10 lit. f, art. 21 alin. (4), art. 22 alin. (1) şi (2) şi art. 26 alin. (1) lit. i, persoanei evaluate şi Instituţiei Prefectului - Judeţul Vaslui şi, în acelaşi timp, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu privire la existenţa de indicii referitoare la săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 301 alin. (1) C. pen., conform punctului 3 din raport.

Astfel, în speţă ne aflăm în faţa a două situaţii distincte:

- pe de o parte, un conflict de interese de natură administrativă, a cărui soluţionare este de competenţa instanţei de contencios administrativ, respectiv Curtea de Apel;

- pe de altă parte, infracţiunea de conflict de interese aflată în competenţa organelor de cercetare penală, respectiv a Parchetului.

Din punctul de vedere al infracţiunii de conflict de interese, raportul de evaluare întocmit are valoarea unei veritabile sesizări a organului de cercetare penală, formulată în temeiul dispoziţiilor C. proc. pen.

În condiţiile în care prin raportul de evaluare s-a luat măsura de sesizare a parchetului cu privire la existenţa indiciilor infracţiunii de conflict de interese, cenzura instanţei de contencios administrativ ar presupune a se pronunţa cu privire la existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni, aspect care excedează competenţei sale.

Raportul de evaluare prin care se sesizează organele de cercetare penală în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de conflict de interese este o sesizare şi nu reprezintă un act administrativ pentru a putea face obiectul controlului instanţei de contencios administrativ.

În acest context trebuie precizat că sesizarea pe care o face Agenţia Naţională de Integritate către organul de urmărire penală priveşte cercetarea existenţei infracţiunii de conflict de interese, sesizare care nu poate forma obiectul analizei judiciare de către instanţa de contencios administrativ, existenţa faptei penale urmând a fi stabilită în cadrul procesului penal.

În cauză, raportul de evaluare reprezintă şi actul de sesizare a organelor de cercetare penală şi acest act de sesizare nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004 pentru a fi considerat act administrativ, întrucât nu produce efecte juridice prin el însuşi, nu creează, nu modifică şi nici nu stinge raporturi juridice, ci este un act de sesizare în înţelesul dat de dispoziţiile art. 221 şi art. 223 C. proc. pen.

Dreptul unei autorităţi sau instituţii de a sesiza existenţa unor indicii privind săvârşirea unei infracţiuni nu poate fi cenzurat de instanţa de contencios administrativ, pentru că sesizarea nu este un act emis în regim de putere publică, un astfel de drept nefiind de esenţa regimului de putere publică şi nefiind apt să vatăme un drept recunoscut de lege sau interes legitim, întrucât sesizarea nu produce prin ea însăşi efecte juridice.

Astfel, Înalta Curte constată că raportul ce constituie obiectul cauzei constată, pe de o parte, existenţa unui conflict de interese sau starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat intimatul-reclamant, însă, pe de altă parte, prin acest raport recurenta-pârâtă a dispus sesizarea Parchetului în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea unei infracţiuni.

Poate forma obiectul unei acţiuni la instanţa de contencios administrativ numai acea parte a raportului de evaluare prin care se concluzionează cu privire la existenţa conflictului de interese de natură administrativă.

Deci, sesizarea Parchetului nu face parte din categoria actelor cenzurabile pe calea acţiunii la instanţa de contencios administrativ, ci este supusă regulilor de procedură penală, astfel că acţiunea este inadmisibilă sub aspectul verificării legalităţii sesizării organelor de urmărire penală.

Pe fondul cauzei, instanţa de control judiciar, contrar celor reţinute de prima instanţă şi în acord cu susţinerile recurentei-pârâte, apreciază că în mod corect, prin raportul de evaluare contestat, Agenţia Naţională de Integritate a stabilit existenţa unui conflict de interese, în sensul dispoziţiilor art. 76 din Legea nr. 161/2003 şi art. 75 lit. a din Legea nr. 393/2004, conflict generat de semnarea de către reclamant a Contractului individual de muncă nr. 25 din 08.01.2006 al fiului său B., a 8 acte adiţionale la acest contract (2007-2012), a Dispoziţiilor nr. 60/09.02.2010, de reîncadrare a fiului său ca referent şi nr. 69/09.12.2012 privind reîncadrarea pe clase de salarizare a aceleiaşi persoane.

Astfel, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, intimatul-reclamant A. a deţinut funcţia de primar al Comunei Dragomireşti în perioada 2004-2012, iar în mandatul 2004 - 2008, în exercitarea acestei funcţii, a semnat Contractul individual de muncă nr. 25/08.01.2006 al domnului B., fiul său, în funcţia de referent în aparatul de specialitate al primarului comunei Dragomireşti, judeţul Vaslui, precum şi un număr de opt acte adiţionale la Contractul individual de muncă nr. 25/08.01.2006, acte adiţionale fără număr din data de 10.10.2007, 10.04.2008, 10.10.2008, 10.01.2010, 25.07.2010, 10.01.2011, 10.06.2012, respectiv 10.12.2012.

Ulterior, intimatul - reclamant a emis Dispoziţia nr. 60/09.02.2010 privind reîncadrarea domnului B. în funcţia de referent în aparatul de specialitate al Primarului Comunei Dragomireşti, judeţul Vaslui şi Dispoziţia nr. 96/12.02,2011 privind reîncadrarea pe clase de salarizare, grade şi gradaţii conform Legii nr. 284/2010 a domnului B., inspector asistent în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Dragomireşti, judeţul Vaslui.

De asemenea, în mandatul 2008-2012, reclamantul A. a semnat un număr de şase acte adiţionale la Contractul individual de muncă nr. 25/08.01.2006 al domnului B., inspector fiscal în cadrul Compartimentului Contabilitate din Aparatul de specialitate al Primarului Comunei Dragomireşti, judeţul Vaslui.

Procedând astfel, intimatul-reclamant a încălcat prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora:

"Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I".

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol:

"Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută."

Înalta Curte apreciază că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că veniturile încasate cu titlu de salariu de către fiul reclamantului nu întrunesc exigenţele noţiunii de "folos necuvenit" în sensul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, deoarece art. 76 alin. (1) sus citat nu se referă la termenul de "folos necuvenit", ci la noţiunea de "folos material".

Or, veniturile salariale în cuantum de 67,247 RON, pe care B., fiul intimatului-reclamant, le-a obţinut de la Primăria Comunei Dragomireşti, în baza documentelor sus menţionate, documente semnate sau emise de către tatăl său A., fac parte din categoria "foloaselor materiale", astfel încât, în speţă sunt întrunite elementele prevăzute de art. 76 alin. (1) pentru a constata existenţa unui conflict de interese.

De asemenea, nu au susţinere legală cele reţinute de către instanţa de fond în sensul că, atâta timp cât singura persoană care a participat la concurs a promovat, primarul avea obligaţia să emită acte prevăzute de lege pentru încadrarea acesteia.

În conformitate cu prevederile art. 65 din Legea nr. 215/2001, republicată:

"Primarul poate delega atribuţiile ce îi sunt conferite de lege şi alte acte normative viceprimarului, secretarului unităţii administrativ-teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate, precum şi conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, în funcţie de competenţele ce le revin in domeniile respective."

Astfel, intimatul-reclamant avea posibilitatea legală de a delega atribuţiile privind semnarea actelor emise pentru fiul său către viceprimar, pentru a evita astfel generarea conflictului de interese.

Însă, în speţă, intimatul-reclamant, în calitate de primar, a semnat şi emis actele enumerate anterior, în urma cărora fiul său a dobândit un folos material (venituri salariale).

Rolul reglementării conflictului de interese este de a preveni situaţiile în care funcţionarii publici, aleşii locali sau demnitarii ar sluji interesul personal, datorită existenţei unei împrejurări care le-ar aduce acestora, rudelor, prietenilor sau asociaţilor lor un anumit avantaj. Aceste situaţii includ şi împrejurările în care existenţa unor obligaţii ale funcţionarilor, aleşilor locali sau demnitarilor faţă de orice terţ ar putea afecta imparţialitatea deciziilor acestora.

În speţă există un interes personal al intimatului-reclamant, care s-a materializat prin angajarea fiului său în cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Dragomireşti, judeţul Vaslui, cu încălcarea prevederilor art. 70 şi art. 71 din Legea nr. 161/2003 şi art. 75 lit. a din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

În conformitate cu prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare:

"Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative", iar, potrivit dispoziţiilor art. 71 din acelaşi act normativ:

"principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public".

Potrivit dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, actualizată: "Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv".

Prin urmare, intimatul-reclamant a avut un interes personal în ceea ce priveşte angajarea fiului său, având posibilitatea anticipării deciziei autorităţii, din funcţia sa de conducător al administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, conform prevederilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.

În cauză, în mod greşit prima instanţă a constatat că nu există un conflict de interese în sensul dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, având în vedere că interesul personal poate fi reprezentat şi de un beneficiu patrimonial pe care o rudă sau o persoană apropiată - în cauză fiul intimatului-reclamant, îl obţine ca urmare a deciziei luate de persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică, de natură a influenţa exercitarea cu obiectivitate a atribuţiilor.

Prin implicarea patrimonială a fiului său, căruia evident i-a fost produs un folos material, s-au încălcat prevederile indicate privind regimul juridic al conflictelor de interese.

În concluzie, în raport de probatoriul administrat în cauză şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentei-pârâte sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, fiind astfel fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată şi face obiectul unei jurisprudenţe constante a instanţei supreme, astfel încât recursul de faţă a fost soluţionat potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea reclamantului A., ca inadmisibilă în ceea ce priveşte cererea de anulare a pct. 3 din raportul de evaluare contestat şi ca neîntemeiată în rest.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 215/2014 din 25 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge ca inadmisibilă acţiunea reclamantului A. privind anularea punctului 3 din Raportul de evaluare nr. x/15.07.2014 emis de Agenţia Naţională de Integritate şi în rest ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2017.