Recourse dismissed: Assignment of claim does not interrupt prescription of accessory mortgage under Decree 167/1958

Acţiune ipotecară. Cesiunea creanţei. Efecte în ceea ce priveşte prescripţia extinctivă

Cuprins pe materii : Drept comercial. Prescripţia extinctivă

Index alfabetic : acţiune ipotecară

cesiune de creanţă

termen de prescripţie extinctivă

întrerupere

C. civ., art. 1800 alin. (1) pct. 1, art. 2504

Decretul nr. 167/1958, art. 1, art. 16

Articolul 16 din Decretul nr. 167/1958 prevede cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, însă întreruperea cursului prescripţiei pentru unul dintre drepturile de creanţă (cel principal) nu produce efect întreruptiv şi în privinţa dreptului accesoriu (ipoteca), prin cesiunea creanţei, deoarece în lipsa sesizării instanţei înăuntrul termenului legal pentru valorificarea creanţei, dreptul la acţiune corespunzător acesteia nu a fost exercitat.

Astfel, cesionarea creanţei nu are nicio implicaţie în ceea ce priveşte întreruperea termenului de prescripţie extinctivă, cazurile de întrerupere fiind expres şi limitativ prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958, cazuri între care nu se regăseşte şi cesiunea creanţei, creditorul cesionar preluând creanţa de la creditorul cedent în starea în care aceasta se află la predare, prescripţia dreptului material la acţiune urmându-şi cursul său legal.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2058 din 17 mai 2018

Notă : Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă a fost abrogat de Legea nr. 71/2011 la data de 01 octombrie 2011.

Potrivit art. 499 C. proc. civ., „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. 1 lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”.

Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 432/2017, pronunţată la data de 29 august 2017, în dosarul nr. x/1285/2016, a respins apelul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 146/31.01.2017 pronunţată în dosarul nr. x/1285/2016 al Tribunalului Specializat Cluj; a admis apelul incident declarat de apelanta B. împotriva aceleiaşi sentinţe civile, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că: a admis excepţia prescripţiei extinctive invocată de către pârâtă şi, în consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., pentru prescripţia dreptului material la acţiune.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen, reclamanta A. Ungaria - prin agent A. SRL Bucureşti, la data de 30 octombrie 2017, motivele de recurs fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată, solicitând admiterea recursului şi schimbarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii acţiunii principale.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. 1 NCPC, recurenta-reclamantă A. Ungaria - prin agent A. SRL Bucureşti a criticat decizia civilă recurată pentru nelegalitate, ca fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, sens în care, prealabil, a expus succinte precizări pe situaţia de fapt în cauză şi în dezvoltarea motivului de recurs a invocat, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă a dobândit titlul său prin cesiunea de creanţă, în data de 30.05.2012, la acea dată preluând atât creanţa, cât şi garanţiile acesteia, respectiv, ipoteca.

Faţă de acest moment, consideră că în cauză este incidentă instituţia acţiunii ipotecare, deoarece suntem în prezenţa unui raport juridic născut sub incidenţa Noului Cod civil.

Prescripţia dreptului la acţiune, a susţinut recurenta-reclamantă, a început să curgă în temeiul Noului Cod civil, având în vedere faptul că preluarea ipotecii s-a făcut la data de 30.05.2012, astfel încât în cauză este incident art. 2504 C. civ., acţiunea ipotecară fiind formulată în termen.

Printr-o analiză simplă şi având în vedere prevederile imperative ale art. 2504 C. civ., a conchis recurenta-reclamantă, prescripţia dreptului la acţiune privind creanţa principală nu atrage şi stingerea dreptului la acţiunea ipotecară. În acest din urmă caz, creditorul ipotecar va urmări, în condiţiile legii, doar bunurile mobile sau imobile, însă numai în limita valorii acestor bunuri.

Prin Rezoluţia din 28 noiembrie 2017 s-a dispus comunicarea recursului către intimata-pârâtă B., care a depus întâmpinare, la data de 22 decembrie 2017, întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului, cu consecinţa menţinerii în integralitate a hotărârii ca fiind legală şi temeinică, şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, fără a fi anexată dovada în acest sens.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în raport de dispoziţiile 483 alin. (1) NCPC.

Completul de filtru, la data de 8 martie 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună, în scris, punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentei-reclamante A. Ungaria - prin agent A. SRL Bucureşti, precum şi intimatei-pârâte B., recurenta-reclamantă depunând punct de vedere asupra raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin punctul de vedere formulat la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, recurenta-reclamantă A. Ungaria - prin agent A. SRL Bucureşti a solicitat soluţionarea pe fond a recursului promovat, în completul de filtru, potrivit art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Prin Rezoluţia din data de 2 mai 2018, constatând că recursul este admisibil în principiu şi că sunt întrunite dispoziţiile art. 493 alin. 6 NCPC, faţă de faptul că recurenta reclamantă şi-a exprimat acordul ca judecata cauzei să se facă în completul de filtru, a fixat termen pentru examinarea recursului, în completul de filtru, la data de 17 mai 2018, în temeiul art. 493 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, fără citarea părţilor.

Intimata-pârâtă B., căreia i s-a comunicat recursul, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. 2 teza I, cu referire la art. 471 alin. 5 din Legea nr. 134/2010 - noul Cod de procedură civilă, şi art. XVII alin. 3, raportat la art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului, cu consecinţa menţinerii în integralitate a hotărârii ca fiind legală şi temeinică, şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, fără a fi anexată dovada în acest sens.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept invocat, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat, fiind respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile recurentei-reclamante vizează, în esenţă, incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC, dispoziţii care prevăd că hotărârea poate fi recurată dacă este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, şi, din perspectiva motivului invocat, critica recurentei se îndreaptă împotriva soluţiei pronunţate în apel asupra excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune.

Recurenta consideră că în cauză este incidentă instituţia acţiunii ipotecare şi instanţa de apel în mod nelegal nu a avut în vedere faptul că preluarea ipotecii s-a făcut la data de 30.05.2012, astfel încât este incident art. 2504 C. civ., acţiunea ipotecară fiind formulată în termen.

O asemenea interpretare nu poate fi primită, pentru că ea tinde să contureze un regim juridic de imprescriptibilitate pentru dreptul accesoriu reprezentat de ipoteca legală, pe care actul normativ aplicabil nu îl recunoaşte.

Art. 1 din Decretul nr. 167/1958 instituie regula prescriptibilităţii tuturor drepturilor de creanţă, prin trecerea unui termen de 3 ani.

Aplicând corect normele de drept material incidente, în mod legal instanţa de apel a reţinut că dreptul la acţiune în speţa dedusă judecăţii s-a născut în conformitate cu prevederile contractului de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C 2204/2000/6580 încheiat între părţi la data de 22 ianuarie 2008 - prevederile art. 11.1. din contract, iar nu la momentul preluării ipotecii din data de 30.05.2012.

Art. 16 din Decretul nr. 167/1958 prevede cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, însă întreruperea cursului prescripţiei pentru unul dintre drepturile de creanţă (cel principal) nu produce efect întreruptiv şi în privinţa dreptului accesoriu (ipoteca), prin cesiunea creanţei, deoarece în lipsa sesizării instanţei înăuntrul termenului legal pentru valorificarea creanţei, dreptul la acţiune corespunzător acesteia nu a fost exercitat.

Mai mult, cesionarea creanţei nu are nicio implicaţie în ceea ce priveşte întreruperea termenului de prescripţie extinctivă, cazurile de întrerupere fiind expres şi limitativ prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958, cazuri între care nu se regăseşte şi cesiunea creanţei, termenul de prescripţie începând să curgă anterior acestei cesiuni.

Mai mult decât atât, creditorul cesionar preia creanţa de la creditorul cedent în starea în care aceasta se află la predare, prescripţia dreptului material la acţiune urmându-şi cursul său legal.

Înalta Curte urmează a înlătura şi critica formulată de recurentă, prin care aceasta a susţinut că prescripţia dreptului material la acţiune a început să curgă în temeiul Noului Cod civil, având în vedere faptul că preluarea ipotecii a avut loc la data de 30.05.2012 şi, astfel, în cauză este incident art. 2504 NCC, acţiunea ipotecară fiind formulată în termen.

Or, aşa cum s-a arătat mai sus şi cum corect şi legal a reţinut şi instanţa de apel, dreptul material incident speţei este cel reglementat de vechiul Cod civil, iar în ceea ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune - Decretul nr. 167/1958. Aceasta deoarece, raportul juridic în speţă s-a născut sub incidenţa vechiului Cod civil, contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C 2204/2000/6580 fiind încheiat de părţi la data de 22 ianuarie 2008, cât şi prin raportare la data încheierii contractului de ipotecă, tot 22.01.2008.

În acest caz, potrivit dispoziţiilor art. 1800 alin. 1 pct. 1 din vechiul Cod civil, incident, ipotecile se sting prin stingerea dreptului de creanţă principal, iar o acţiune ipotecară formulată pentru o ipotecă constituită sub imperiul vechiului Cod civil nu poate fi admisibilă odată ce creanţa principală s-a prescris.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel, aplicând legal normele de drept material incidente, în mod nelegal a ţinut cont de faptul că dreptul la acţiune în speţa dedusă judecăţii s-a născut în conformitate cu prevederile contractului de credit între părţi, şi nu de la data menţionată în contractul de cesiune a creanţei izvorâte din contractul de credit încheiat.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte aminteşte că în cauză nu a fost încălcat dreptul recurentei-reclamante la un proces echitabil şi nici dreptul privind liberul acces la justiţie. Astfel, recurentei-reclamante nu i s-a încălcat dreptul de a fi judecată în mod echitabil de un tribunal independent şi imparţial, în mod public şi într-un termen rezonabil, cu privire la drepturile sale.

Faţă de acestea, Înalta Curte găseşte a fi nefondate criticile invocate de recurenta reclamantă reclamanta A. Ungaria - prin agent A. SRL Bucureşti, nefiind incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC.

Înalta Curte a apreciat că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 496 alin. 1 teza a II-a NCPC, a respins, ca nefondat, recursul.