Recognition of Italian sentence quashed and remanded: EU mutual-recognition rules apply, not third-state notification procedure.

Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele statelor membre ale Uniunii Europene. Persoană condamnată aflată în România

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Proceduri prevăzute în Legea nr. 302/2004

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele statelor membre ale Uniunii Europene

Legea nr. 302/2004, art. 166, art. 167, art. 172

În procedura de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti de condamnare la pedepse privative de libertate pronunţate de instanţele statelor membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România, sunt aplicabile dispoziţiile art. 172 raportate la prevederile art. 167 din Legea nr. 302/2004 şi prevederile art. 166 alin. (5) - (9), (13) şi (15) din acelaşi act normativ. Dispoziţiile art. 144 din Legea nr. 302/2004 sunt incidente exclusiv în cadrul recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti în relaţia cu statele terţe şi, în consecinţă, procedura notificării hotărârii judecătoreşti străine, reglementată în art. 144 din Legea nr. 302/2004, nu este aplicabilă în cadrul recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti de condamnare la pedepse privative de libertate pronunţate de instanţele statelor membre ale Uniunii Europene.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 265/A din 5 septembrie 2019

Prin sentinţa nr. 158/F din 16 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cu privire la recunoașterea şi punerea în executare a sentinței penale nr. 7594 din 14 februarie 2017 a Curții de Apel din Milano, definitivă la data de 18 decembrie 2018.

S-a dispus trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în vederea parcurgerii procedurii reglementate în art. 144 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că persoana solicitată A. a fost condamnată în lipsă, aşa cum rezultă din menţiunile inserate în cuprinsul certificatului care a stat la baza sesizării.

S-a mai reţinut că, în cuprinsul sentinţei nr. 154/F din 10 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, prin care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene la data de 22 martie 2019, precum şi arestarea preventivă a persoanei solicitate până la data de 8 august 2019 inclusiv (cu precizarea că, la foarte scurt timp de la pronunţarea hotărârii anterior menţionate, autorităţile judiciare italiene au comunicat faptul că, prin sentinţa nr. 188/2019, Curtea de Apel din Milano, Biroul Executări Penale a revocat mandatul european de arestare emis la data de 22 martie 2019 faţă de persoana solicitată A., ca urmare a formulării cererii de recunoaştere şi punere în executare a sentinţei penale nr. 7594 din 14 februarie 2017 a Curţii de Apel din Milano), s-a arătat, între altele, în cadrul examinării condiţiilor de admisibilitate a sesizării, că, „deşi mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării pedepsei în cuantum de 3 ani şi 2 luni închisoare aplicate printr-o hotărâre pronunţată în lipsă, autoritatea judiciară emitentă a informat că, în conformitate cu legislaţia statului emitent, persoana care face obiectul mandatului european de arestare are posibilitatea să obţină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezenţa sa.”

De asemenea, s-a constatat că procedura judiciară desfăşurată cu privire la numitul A. anterior prezentei sesizări - respectiv solicitarea de punere în executare a mandatului european de arestare emis în vederea executării pedepsei de 3 ani şi 2 luni închisoare aplicate prin hotărârea anterior menţionată - nu poate înlocui procedura reglementată în art. 144 din Legea nr. 302/2004, republicată, având în vedere că nu au fost respectate cerinţele specifice acestei proceduri - ce presupun ca notificarea făcută persoanei condamnate în lipsă să respecte anumite cerinţe de fond şi de formă, dar şi comunicarea unui exemplar al notificării către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Justiției din Romania, cu obligaţia pentru această direcţie de a-l remite statului emitent - şi care nu a fost îndeplinită în cauză.

Deopotrivă, s-a arătat că nu au fost respectate termenele prevăzute în Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât, de la data 29 iunie 2019 - când autorităţile judiciare italiene au sesizat autorităţile române cu cererea de punere în executare a mandatului european de arestare, sesizare soluţionată prin sentinţa penală nr. 154/F din 10 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă - şi până la data prezentei, nu au trecut cele 30 de zile în care persoana condamnată avea dreptul de a contesta hotărârea de condamnare. Or, în cadrul procedurii de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești străine, atunci când persoana condamnată a fost judecată în lipsă, potrivit art. 144 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, procurorul poate sesiza curtea de apel competentă numai după expirarea unui număr de 30 de zile de la data notificării hotărârii către persoana condamnată, dacă aceasta nu a depus contestație, iar potrivit alin. (4) al textului de lege menţionat, „atunci când la expirarea celor 30 de zile se constată că persoana condamnată a depus contestație, procurorul dispune clasarea, restituie dosarul direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției și, totodată, îi transmite contestația, precum și înscrisurile depuse de persoana condamnată.”

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin prisma dispoziţiilor art. 417 şi art. 420 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este fondat, în principal, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:

Astfel, prin sentinţa nr. 158/F din 16 iulie 2019, Curtea de Apel București, Secția a II-a penală a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de autorităţile judiciare italiene privind recunoașterea şi punerea în executare a sentinței penale nr. 7594 din 14 februarie 2017 a Curții de Apel din Milano, definitivă la data de 18 decembrie 2018, totodată, dispunând trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în vederea parcurgerii procedurii reglementate în art. 144 din Legea nr. 302/2004, republicată.

În cuprinsul sentinţei penale atacate, prima instanţă a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin referatul din data de 15 iulie 2019, a sesizat Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 172 alin. (1), (3), (5) şi (7) raportat la art. 166 alin. (6) lit. a) şi art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, înaintând documentele transmise de autorităţile judiciare italiene, respectiv certificatul întocmit în conformitate cu art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI şi hotărârea de condamnare privind pe A., pentru a aprecia cu privire la cererea de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti în vederea executării pedepsei dispuse de statul solicitant.

Din examinarea certificatului şi a documentelor comunicate de statul de condamnare, în aplicarea dispoziţiilor art. 171 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată şi art. 6 paragraf 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, s-a constatat că prin sentinţa penală nr. 7594 din 14 februarie 2017 a Curţii de Apel din Milano, definitivă la data de 18 decembrie 2018, A. a fost condamnat la 3 ani şi 2 luni (1.140 zile) închisoare şi amendă 1.500 euro, pentru săvârşirea infracţiunii de furt agravat în concurs cu leziuni voluntare agravate, prevăzute în art. 119, art. 628 alin. (1) şi (3), art. 110, art. 582 şi art. 585 C. pen. italian.

Referitor la amenda de 1.500 euro aplicată faţă de A. de către autorităţile judiciare italiene, potrivit dispoziţiilor art. 172 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a arătat că aceasta nu constituie obiectul procedurii de faţă.

Potrivit documentelor transmise de autorităţile judiciare italiene, persoana condamnată A. nu a participat la judecarea cauzei.

În cauză s-a procedat la examinarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute în art. 172 alin. (3) raportat la art. 167 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 302/2004, republicată şi art. 3 paragraf 1 lit. b) şi e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, rezultând că hotărârea de condamnare este definitivă şi executorie, iar fapta care a atras condamnarea numitului A. are corespondent în legislaţia penală română, fiind incriminată în dispoziţiile art. 233 C. pen., cu aplicarea art. 6 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei prevăzute în dispoziţiile art. 172 alin. (3) raportat la art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a constatat că persoana condamnată A. este cetăţean român.

Având în vedere susținerile persoanei condamnate A., în sensul că nu a fost încunoștințată despre procesul penal desfășurat în Italia și că a fost judecată în lipsă, dar și faptul că din cuprinsul înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă că judecarea persoanei condamnate A. de către autoritățile judiciare italiene s-a efectuat în lipsă, curtea de apel a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile imperative prevăzute în art. 144 din Legea nr. 302/2004, republicată, de natură să aducă atingere drepturilor persoanei condamnate.

În propriul demers analitic, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prima instanță, în mod greșit, a făcut aplicarea art. 144 din Legea nr. 302/2004, republicată, aceste dispoziții vizând o procedură cu state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, situaţie care nu se regăseşte în speţă, având în vedere că parchetul a sesizat instanţa cu o cerere formulată de autorităţile judiciare din Republica Italia, stat care este membru al Uniunii Europene.

De aceea, având în vedere că hotărârea judecătorească a cărei recunoaştere se solicită a fost pronunţată de autorităţile judiciare italiene, în cauză devin aplicabile dispoziţiile din Titlul VI din Legea nr. 302/2004, republicată, care privesc cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, şi anume Secţiunea a 3-a, intitulată „Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România”, întrucât persoana condamnată se află în România.

De altfel, Curtea de Apel Bucureşti şi-a fundamentat hotărârea pronunţată pe dispoziţiile art. 144 din Legea nr. 302/2004, republicată, care fac parte din Titlul V din acelaşi act normativ, referitor la „Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești, a ordonanțelor penale și a actelor judiciare în relația cu statele terțe”, procedură care nu îşi găseşte aplicabilitate în speţă.

Astfel, se apreciază că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 172 raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată şi procedura reglementată în art. 166 alin. (5) - (9), (13) şi (15) din acelaşi act normativ, texte de lege care nu instituie obligativitatea parcurgerii procedurii de notificare la care a făcut referire instanţa de fond.

Pe de altă parte, instanţa de fond avea obligaţia să lămurească neconcordanţele constatate în înscrisurile înaintate de autorităţile judiciare italiene - fila X. (unde se menţionează că persoana condamnată nu a fost prezentă la judecata în apel ce a avut loc în Italia), respectiv fila Y. (unde se arată că, în apel, persoana condamnată ar fi fost ascultată și i s-ar fi dat cuvântul în faţa instanței) şi să pronunţe o hotărâre pe fondul cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciind că se impune analiza condiţiilor speciale de recunoaştere a hotărârii, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței nr. 158/F din 16 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală.

A desființat sentința penală apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.