Cassation for illegal penalty limits: supervision period must equal or exceed suspended sentence duration

Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Termenul de supraveghere

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casaţie

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs în casaţie

C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 12

În cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dacă instanţa de apel a stabilit un termen de supraveghere mai mic decât durata pedepsei aplicate, contrar dispoziţiilor art. 92 alin. (1) C. pen., este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 143/RC din 23 aprilie 2019

Prin sentinţa penală nr. 1154 din 6 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, printre altele, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat (sub forma constituirii propriu-zise).

În temeiul art. 66 alin. (1) - art. 67 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatei ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., au fost interzise inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 79 alin. (3) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc în formă continuată (două acte materiale).

În temeiul art. 66 alin. (1) - art. 67 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatei ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., au fost interzise inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei A., urmând ca aceasta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare (1/3 din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare), în final pedeapsa principală de 4 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., a fost aplicată inculpatei pedeapsa accesorie cea mai grea constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Prin decizia nr. 1221/A din 5 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinţei penale nr. 1154 din 6 iunie 2017 a Tribunalului Bucureşti, care a fost desfiinţată în parte şi în rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei A. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatei pentru infracţiunea prevăzută în art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la 1 an şi 6 luni închisoare la 1 an închisoare.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatei pentru infracţiunea prevăzută în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., de la 4 ani închisoare la 2 ani închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, sporită cu 1/3 din cealaltă pedeapsă, inculpata urmând a executa pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare.

Au fost menţinute pedepsele complementare şi accesorii.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 93 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a dispus ca inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii: să se prezinte la serviciul de probaţiune, conform programului de supraveghere stabilit, la datele fixate; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) şi (4) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere s-a dispus ca inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii timp de 60 de zile la Administraţia Domeniului Public, Sector 1, Bucureşti sau D.G.A.S.P.C., Sector 1, Bucureşti, afară de cazul când starea de sănătate nu îi permite.

S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei apelate care nu contravin deciziei.

Împotriva deciziei nr. 1221/A din 5 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală.

În motivarea recursului în casaţie, invocându-se cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a susţinut, în esenţă, că prin decizia nr. 1221/A din 5 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, s-a aplicat inculpatei A. o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare şi s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Parchetul a apreciat că termenul de supraveghere a fost stabilit cu încălcarea dispoziţiilor legale, termenul de 2 ani fiind mai mic decât durata pedepsei cu închisoarea aplicate (de 2 ani şi 4 luni).

S-a susţinut că problematica legalităţii unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul felului ori limitelor speciale ale pedepsei, deoarece, în procesul penal, sancţiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depăşirea exigentelor normative ale unui anumit mod de executare. S-a apreciat că încălcarea dispoziţiilor legale relative la aceste elemente ale regimului sancţionator plasează acest regim şi, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor.

În concluzie, s-a apreciat că se impune casarea în parte a deciziei recurate şi stabilirea unui termen de supraveghere egal cu pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatei A.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 26 martie 2019, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie şi s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casație, constatându-se îndeplinite condiţiile de formă prevăzute în art. 434 - art. 437 C. proc. pen.

Instanţa a reţinut că motivele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală vizează termenul de supraveghere care a fost stabilit, în opinia acestuia, cu încălcarea dispoziţiilor legale, termenul de 2 ani fiind mai mic decât durata pedepsei cu închisoarea aplicate, de 2 ani şi 4 luni.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că motivele invocate pot face obiectul cenzurii instanței de casaţie, aşa încât, constatând îndeplinite cerinţele prevăzute în art. 434 - 438 C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie.

Examinând cauza în temeiul art. 442 - art. 444 C. proc. pen. şi prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursul în casaţie este fondat.

Înainte de analiza concretă a criticilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, se impun anumite considerații teoretice asupra căii extraordinare de atac a recursului în casație.

Eventualele erori intervenite în activitatea de judecată, fie în privinţa stabilirii faptelor, fie în ceea ce priveşte aplicarea legii, pot fi înlăturate în urma exercitării controlului judiciar, prin intermediul căilor de atac ordinare sau extraordinare.

Potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac (reglementată sub denumirea de „recurs în casaţie” - Partea specială, Titlul III, Capitolul V, Secţiunea a 2-a), prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Spre deosebire de recursul reglementat de Codul de procedură penală anterior, care era o cale ordinară de atac, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este, astfel cum s-a arătat anterior, de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Conform dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cazul de casare invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală (art. 438 alin. 1 pct. 12 C. proc. pen.) este corespondentul fostului art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Drept urmare, jurisprudenţa referitoare la acest caz de casare poate fi valorificată pentru a stabili incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Din această perspectivă, se constată că pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depăşirea limitelor legale.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală a invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susţinând că în mod greşit s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, pentru pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatei A., în raport cu dispoziţiile art. 92 alin. (1) C. pen., având în vedere că termenul de supraveghere este mai mic decât durata pedepsei cu închisoarea.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în speţă, prin sentinţa penală nr. 1154 din 6 iunie 2017 a Tribunalului Bucureşti, printre altele, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat (sub forma constituirii propriu-zise).

În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 79 alin. (3) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc în formă continuată (două acte materiale).

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei A., urmând ca aceasta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare (1/3 din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare).

Prin decizia nr. 1221/A din 5 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, printre altele, s-a redus pedeapsa aplicată inculpatei pentru infracţiunea prevăzută în art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la 1 an şi 6 luni închisoare la 1 an închisoare.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatei pentru infracţiunea prevăzută în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., de la 4 ani închisoare la 2 ani închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, sporită cu 1/3 din cealaltă pedeapsă, inculpata urmând să execute pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

După cum se poate observa, prin decizia nr. 1221/A din 5 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, s-a aplicat inculpatei pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare şi, în baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Conform dispoziţiilor art. 92 alin. (1) C. pen., „durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat şi este cuprinsă între 2 şi 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate.”

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că stabilirea unui termen de supraveghere mai mic decât durata pedepsei rezultante aplicate constituie o nelegalitate a hotărârii care poate fi înlăturată prin rejudecarea dosarului de către instanţa supremă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Restabilirea legalității în cauza de față presupune aplicarea dispoziţiilor art. 92 alin. (1) C. pen. raportat la pedeapsa aplicată de către instanța de apel. Recursul în casație nu presupune, așadar, o reindividualizare a sancțiunii, ci stabilirea duratei termenului de supraveghere în raport cu un criteriu legal. În consecință, restabilirea legalității este de competența instanței care soluționează calea extraordinară de atac a recursului în casație și nu se impune restituirea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa instanţei supreme (cu titlu de exemplu poate fi menţionată decizia nr. 522/RC din 25 noiembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală). În considerentele deciziei menţionate s-a reţinut că problematica legalităţii unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale ale pedepsei principale, deoarece, în procesul penal, sancţiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depăşirea exigenţelor normative ale unui anumit mod de executare. Încălcarea dispoziţiilor legale relative la aceste din urmă elemente ale regimului sancţionator plasează acest regim şi, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor şi justifică intervenţia instanţei în calea extraordinară de atac.

În consecinţă, încălcarea exigenţelor normative relative la individualizarea executării pedepselor, sub aspectul condiţiilor în care se poate dispune o anumită modalitate de executare a sancţiunii, al regimului juridic aplicabil acelei forme de executare sau, după caz, al măsurilor şi obligaţiilor impuse inculpatului pe durata executării constituie un aspect de nelegalitate cenzurabil prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În raport cu considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1)

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală împotriva deciziei nr. 1221/A din 5 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală.

A casat, în parte, decizia penală recurată numai cu privire la inculpata A. și numai referitor la durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere și, rejudecând în aceste limite:

A dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 4 luni.

A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate.