Nullity claim barred by res judicata and lack of interest upheld on appeal.

Acțiune în constatarea nulității actelor de preluare a unui imobil de către stat și a nevalabilității titlului statului. Hotărâre judecătorească irevocabilă, anterioară, prin care s-a constatat nulitatea titlului emis ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate asupra aceluiași bun. Excepția lipsei de interes și excepția autorității de lucru judecat

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Excepții

Index alfabetic : lipsa interesului

folos practic

nulitate absolută

titlu de proprietate

putere de lucru judecat

C.proc.civ., art. 32, art. 33

C.civ. din 1864, art. 1201

Câtă vreme titlul de proprietate emis pe numele antecesorului reclamantelor pentru imobilul în litigiu a făcut obiectul unei alte cauze, care parcurgând toate fazele procesuale s-a finalizat prin constatarea nulităţii absolute a acestuia şi respectiv a valabilităţii unuia dintre actele a căror nulitate se invocă în acțiunea pendinte, în mod legal, s-a reţinut incidenţa excepţiei dirimante şi peremptorii a lipsei de interes şi excepţiei autorităţii de lucru judecat.

În ceea ce privește corelaţia dintre excepţia lipsei de interes şi excepţia autorităţii de lucru judecat şi respectiv efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, atât instanţa de apel cât şi de fond au făcut o legală analiză a excepţiilor în condiţiile în care avantajul practic al reclamantelor nu poate fi concretizat prin constatarea nulității înscrisurilor deduse judecăţii, întrucât nu pot fi înlăturate efectele hotărârilor judecătoreşti prin care s-a statuat irevocabil asupra nulităţii absolute a titlului de proprietate emis pe seama antecesorului reclamantelor.

Secția I civilă, decizia nr. 4055 din 22 noiembrie 2018

Prin acţiunea înregistrată la data de 16.11.2012, pe rolul Judecătoriei Iaşi, reclamantele A., B. şi C., au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Iaşi, Prefectul Judeţului Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi, Comisia judeţeană de fond funciar Iaşi, reprezentată prin Prefectul Judeţului Iaşi, Consiliul Local al Comunei Rediu, Universitatea D. şi Municipiul Iaşi, reprezentat prin primar, constatarea nulităţii absolute a următoarelor acte: procesul verbal nr. 2 din 22.01.1974 încheiat în Adunarea membrilor cooperatori ai CAP Rediu; procesul verbal încheiat la data de 30.04.1974 între CAP Consiliul popular al comunei Rediu şi a deciziei nr. 595 din 18.11.1974 emisă de Comitetul executiv popular al judeţului Iaşi, iar ca o consecinţă a admiterii primelor capete de cerere, au solicitat să se constate nevalabilitatea preluării de către stat a terenului în suprafaţă de 3.797 mp, situat în Iaşi, ce a aparţinut antecesorului reclamantelor şi inexistenţa dreptului de proprietate al pârâtei Universitatea D. asupra suprafeţei de teren indicate mai sus.

Prin sentinţa civilă nr. 8946 din 11.06.2013, pronunţată de Judecătoria Iaşi, soluţionarea cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Iaşi, Secţia civilă, instanţă la care a fost înregistrată sub nr. x/99/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 519 din 15.03.2017 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosar nr. x/99/2013, s-a admis excepţia lipsei de interes invocată de pârâtele Universitatea D. şi Consiliul Judeţean Iaşi şi, în consecinţă s-a respins acţiunea formulată de reclamantele A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Iaşi, Prefectul Judeţului Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi, Comisia judeţeană de fond funciar Iaşi, reprezentată prin Prefectul Judeţului Iaşi, Consiliul Local al Comunei Rediu, Universitatea D. şi Municipiul Iaşi, reprezentat prin primar, ca fiind lipsită de interes. De asemenea a fost respinsă şi cererea pârâtei Universitatea D. privind plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că faţă de excepţia lipsei de interes invocată de pârâtele Universitatea D. şi Consiliul Judeţean Iaşi, excepţie de fond şi peremptorie, ce tinde la stingerea litigiului în faza în care se află şi care are un caracter prioritar în raport cu celelalte excepţii, dat fiind că vizează una din condiţiile de exercitare a dreptului la acţiune, instanţa a constatat că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce succed.

Astfel, s-a reţinut că reclamantele A., B. şi C. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Iaşi, Prefectul Judeţului Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi, Comisia judeţeană de fond funciar Iaşi, reprezentată prin Prefectul Judeţului Iaşi, Consiliul Local al Comunei Rediu, Universitatea D. şi Municipiul Iaşi, pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută a următoarelor acte: procesul verbal nr. 2/1974 încheiat în Adunarea membrilor cooperatori ai CAP Rediu; procesul verbal încheiat la data de 30.04.1974 între CAP Consiliul popular al comunei Rediu şi a deciziei nr. 595/1974 emisă de Comitetul executiv popular al judeţului Iaşi, şi, ca o consecinţă directă a constatări nulităţii actelor juridice menţionate, să se constate nevalabilitatea preluării de către stat a terenului în suprafaţa de 3.797 mp, situat în Iaşi, ce susţin reclamanţii că aparţinut antecesorului lor şi inexistenţa dreptului de proprietate al pârâtei Universitatea D. asupra suprafeţei de teren respective.

Reclamantele şi-au întemeiat acţiunea pe calitatea lor de moştenitoare a foştilor proprietari a suprafeţei de 3.797 mp teren, aflat în litigiu, nevalabilitatea preluării terenului de către stat şi a trecerii în administrarea Universităţii D., dat fiind că nu au fost respectate dispoziţiile şi procedurile legale în vigoare la momentul perfectării actelor a căror nulitate s-a solicitat a fi constatată.

Prin sentinţa civilă nr. 7545 din 30.06.2003, pronunţată de Judecătoria Iaşi, definitivă prin decizia civilă nr. 528 din 14.05.2004 pronunţată de Tribunalul Iaşi şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 275 din 23.02.2005 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. x din 22.11.2000 emis pe numele autorului reclamantelor, defunctul E., cu privire la suprafaţa de 3.797 mp teren situat în Iaşi, (ce formează obiectul prezentei judecăţi) reţinându-se cu putere de lucru judecat în considerente că procesul verbal nr. 2/1974 încheiat în Adunarea membrilor cooperatori ai CAP Rediu este valabil încheiat, actele ulterioare acestui proces verbal dovedind faptul că schimbul de terenuri a existat şi a fost valabil şi că terenul de 3.797 mp înscris în titlu de proprietate nu îndeplinea niciuna din condiţiile prevăzute de art. 36 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, întrucât acesta nu se afla în administrarea Consiliului Local, ci al Grădinii Botanice.S-a mai reţinut că terenul în cauză a intrat în proprietatea Universităţii D. conform dispoziţiilor art. 166, pct. 2 şi 4 din Legea nr. 84/1995 a învăţământului, fiind aferent Grădinii Botanice, situaţie în care s-a stabilit regimul juridic al terenului în cauză cu putere de lucru judecat, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, chestiunea regimului juridic al terenului de 3.797 mp a fost tranşată definitiv şi irevocabil prin sentinţa civilă nr. 7545/2003 a Judecătoriei Iaşi, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 275/2005 a Curţii de Apel Iaşi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.

Instanţa de fond a mai reţinut că prin raportare la cele expuse reclamantele A., B. şi C. nu deţin în prezent nici un titlu de proprietate cu privire la terenul în litigiu şi nu au calitatea de persoane îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate. Faptul că reclamantele au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui imobil, în condiţiile în care cererea lor a fost respinsă prin Ordinul nr. 566/2009 emis de Prefectul Judeţului Iaşi, şi că în prezent se află pe rolul instanţei de judecată litigiul ce vizează anularea acestui ordin, nu schimbă cu nimic această situaţie, dat fiind faptul că simpla formulare a unei cereri de reconstituire nu este de natură a justifica îndreptăţirea persoanei la reconstituirea dreptului de proprietate.

Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. 1 C.proc.civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii; b) are calităţi procesuală; c) formulează o pretenţie; d) justifică un interes, iar potrivit dispoziţiilor art. art. 33, teza 1 C.proc.civ. interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Astfel, interesul reprezintă folosul practic şi imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare. De fiecare dată interesul la acţiune trebuie cercetat în persoana reclamantului şi lipsa lui constituie motiv de respingere a acţiunii. Interesul, ca cerinţă necesară pentru existenţa dreptului la acţiune, cere o justificare care nu constă în forma sa materială ce constituie substanţa dreptului subiectiv în cauză, ci cu scopul de a invoca acest drept şi de a-l urmări prin punerea în funcţiune a organelor jurisdicţionale. Pentru ca interesul (folosul practic) să fie legitim, deci pentru îndeplinirea acestei condiţii, interesul trebuie să fie în legătură cu situaţia juridică legală pentru a cărei realizare calea justiţiei este obligatorie.

Totodată, instanţa de fond a mai reţinut că interesul trebuie să fie născut şi actual, or, în cauza de faţă, reclamantele trebuiau să urmărească şi să dovedească avantajul pe care-l prefigurează prin promovarea acţiunii privit ca folos practic legitim, personal şi direct, născut şi actual, condiţii ce se cer a fi îndeplinite cumulativ atât la formularea acţiunii, cât şi pe parcursul procesului civil. Or, în speţă, avantajul practic al reclamantelor nu poate fi concretizat prin constatarea nulităţii înscrisurilor deduse judecăţii, câtă vreme nu pot fi înlăturate efectele hotărârilor judecători enunţate în cauză.

S-a mai reţinut că există putere de lucru judecat creatoare de efecte specifice cu privire la regimul juridic al terenului în litigiu şi cu privire la îndreptăţirea reclamantelor la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul de 3.797 mp, respectiv faptul că reclamantele nu mai pot repune în discuţie pe nici o cale dreptul cu privire la care s-a statuat deja situaţia juridică. Cu alte cuvinte, pe cale logică, reclamanţii nu ar putea avea nici beneficiu prin promovarea acţiunii de faţă, în condiţiile în către anularea acestor înscrisuri nu ar putea avea nici un efect cu privire la dreptul lor de proprietate. Aceiaşi situaţie există ş cazul capetelor de cerere având ca obiect constatarea nevalabilităţii preluării de către stat; terenului în suprafaţa de 3.797 mp, şi inexistenţa dreptului de proprietate al pârâtei Universitatea D. asupra acestei suprafeţe de teren, promovarea acestor capete de cerere nefiind în măsură să producă consecinţe juridice, iar reclamanţii nu ar putea avea nici un beneficiu.

Drept urmare, apreciind ca lipsită de interes acţiunea, instanţa a admis excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii fiind respinsă acţiunea pentru acest motiv. Instanţa a lăsat nesoluţionate celelalte excepţii, dat fiind caracterul prioritar al excepţiei lipsei de interes.

Instanţa de fond a respins şi cererea pârâtei Universitatea D. privind plata cheltuielilor de judecată, dat fiind că aceasta nu a făcut nicio dovadă în acest sens.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele A., B., C., iar prin decizia civilă nr.75/A din data de 3.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamante. Au fost obligate apelantele să plătească intimatei Universitatea D. suma de 1903,4 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut următoarele:

Reclamantele apelante invocă greşita reţinere de către prima instanţă a lipsei de interes în promovarea acţiunii, în cadrul motivelor de apel făcând un amplu istoric al litigiului, în susţinerea interesului promovării prezentei acţiuni, marea majoritate a motivelor de apel vizând fondul cauzei – cauzele de nulitate ale tuturor actelor cu privire la care reclamantele solicită constatarea nulităţii respectiv procesul verbal nr. 2/1974 încheiat în Adunarea membrilor cooperatori ai CAP Rediu; procesul verbal încheiat la data de 30.04.1974 între CAP Consiliul popular al comunei Rediu şi a deciziei nr. 595/1974 emisă de Comitetul executiv popular al judeţului Iaşi.

Obiectul analizei în apel îl constituie stabilirea de către instanţa de control a împrejurării referitoare la corecta, sau dimpotrivă, incorecta reţinere de către prima instanţă a incidenţei excepţiei lipsei de interes a reclamantelor în promovarea prezentului litigiu.

Efectuarea acestui demers impune analizarea următoarelor elemente a litigiilor anterioare prin care s-a statuat asupra nevalabilităţii reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3.796,87 mp în favoarea autorului reclamantelor, a relevanţei în cauză a jurisprudenţei invocate de către reclamante şi a statuării asupra unei eventuale antepronunţări de către prima instanţă cu privire la cauza înregistrată sub nr. x/245/2009* pe rolul Judecătoriei Iaşi, în prezent suspendată, până la soluţionarea

prezentului litigiu.

Valabilitatea titlului de proprietate nr. x/2000 prin care autorului reclamantelor, defunctului E. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3.796,87 mp situat în Iaşi, a fost analizată în cadrul unui litigiu care, parcurgând toate fazele procesuale, s-a finalizat prin constatarea nulităţii absolute a acestui titlu de proprietate la solicitarea intervenientei în interes propriu Universitatea D.

Astfel, prin sentinţa civilă nr.7545 din 30.06.2003 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosar nr. x/2001, definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 528 din 14.05.2004 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosar nr. x/2003, s-a respins excepţia nulităţii procesului verbal nr. 2/1974 invocată de către pârâtul E., s-a admis acţiunea reclamantului Prefectul Judeţului Iaşi în contradictoriu cu pârâţii E., Comisia judeţeană de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor Iaşi şi Primarul Municipiului Iaşi, precum şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta Universitatea D. în contradictoriu cu Prefectul Judeţului Iaşi şi E., constatându-se nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. x din 22.11.2000 emis în beneficiul lui E.

În recurs, prin decizia civilă nr. 275/2005 a Curţii de Apel Iaşi, s-a admis recursul pârâtului E. continuat de A. şi B., fiind modificată decizia civilă nr. 528/2004 a Tribunalului Iaşi, în sensul admiterii apelului formulat de acelaşi pârât împotriva sentinţei civile nr. 7545/2003 a Judecătoriei Iaşi, care a fost schimbată în parte în sensul respingerii acţiunii formulată de Prefectul Iaşi, pentru lipsa calităţii procesuale active, fiind păstrate restul dispoziţiilor sentinţei respectiv valabilitatea procesului verbal nr. 2/1974 şi constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. x din 22.11.2000 emis în beneficiul lui E.

S-a reţinut în considerentele acestei decizii că prefectul nu are calitate procesuală activă în acţiunea întemeiată pe art. III alin. 1 din Legea nr. 169/1997, deoarece nulitatea absolută a titlului de proprietate poate fi invocată numai de persoanele prevăzute de art. III alin. 2 din acelaşi act normativ. Chiar dacă între aceste persoane figurează şi prefectul, instanţa de recurs a statuat că doar intervenienta justifică un interes legitim în promovarea acţiunii, prin faptul că la data de 01.01.1990 terenul se afla în administrarea sa directă, deţinându-l şi la momentul derulării litigiului.

Terenul pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitului E. nu se afla la data de 01.01.1990 în administrarea Primăriei Municipiului Iaşi, ci în aceea a Universităţii D.

Or, în condiţiile în care terenul se afla la data de 01.01.1990 în administrarea directă a intervenientei Universitatea D., instanţa a reţinut că terenului în suprafaţă de 3.796,87 mp nu îi sunt aplicabile prevederile art. 36 din Legea nr. 18/1991, terenul neputând face obiectul Legii fondului funciar.

Concluzionând, s-a reţinut că în condiţiile în care în cadrul unui litigiu finalizat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă titlul de proprietate emis în favoarea autorului reclamantelor pentru terenul în suprafaţă de 3.796,87 mp a fost anulat, terenul nu putea face obiectul reconstituirii în temeiul Legii nr. 18/1991.

În cadrul aceluiaşi litigiu instanţele au analizat şi valabilitatea procesului verbal nr. 2/1974 (unul dintre actele cu privire la care se solicită constatarea nulităţii absolute în prezentul litigiu) statuând asupra valabilităţii acestuia.

În ceea ce priveşte invocarea de către reclamantele apelante a deciziei civile nr. 462/R din 11.10.2005 a Curţii de Apel Braşov prin care la solicitarea unor terţe persoane, a fost admisă excepţia nulităţii absolute a procesului-verbal de schimb din 30.04.1974, excepţia nulităţii Hotărârii Adunării Generale a membrilor cooperatori din CAP Rediu din 22.01.1974 şi excepţia nulităţii deciziei nr. 595/1974 a Consiliului Judeţean Iaşi, constatându-se nevalabilitatea preluării de către stat a terenului în suprafaţă de 38.520 mp atribuit reclamantelor din acel dosar în baza titlului de proprietate nr. x din 22.11.2000, precum şi inexistenţa dreptului de proprietate asupra aceleiaşi suprafeţe de teren a intervenientei Universitatea D., instanţa de apel a constatat că această decizie de speţă nu poate fi apreciată ca fiind relevantă în speţă.

În acest sens s-a reţinut că obiectul litigiului soluţionat în acea speţă îl constituia acţiunea promovată de Prefectul Judeţului Iaşi, respectiv cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta Universitatea D., de constatare a nulităţii absolute a titlului de proprietate eliberat reclamantelor, iar în cadrul acestui litigiu, pârâtele, beneficiare ale titlului de proprietate a cărui anulare se solicita, la rândul lor, pe cale reconvenţională au solicitat constatarea nulităţii absolute a actelor în baza cărora intervenienta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului cu privire la care li se reconstituise dreptul de proprietate.

Prin urmare, în cadrul unuia şi aceluiaşi litigiu, fără a exista putere de lucru judecat cu privire la valabilitatea titlului de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991 (ca în prezentul litigiu), instanţa a statuat atât asupra valabilităţii acestui titlu, cât şi asupra nevalabilităţii titlului intervenientei, grefată pe nevalabilitatea actelor în temeiul cărora aceasta a dobândit drept de proprietate asupra terenului obiect al reconstituirii.

Or, în prezenta cauză, instanţele sunt ţinute de dezlegările irevocabile, care se impun cu putere de lucru judecat, atât asupra constatării nevalabilităţii titlului de proprietate emis pe numele autorului reclamantelor (pe considerentul că terenul nu putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991), cât şi asupra constatării valabilităţii procesului-verbal nr. 2/1974 a Adunării Generale a CAP Rediu.

Instanţa de apel a reţinut că puterea lucrului judecat este o prezumție legală, iuris et de iure, că ceea ce poate proba prezumţia de lucru judecat ca mijloc de probă (factum probans) ar fi chestiunea pe care instanţa a decis-o (factum probandum).

Aşadar, prezumţia de lucru judecat înseamnă că ceea ce s-a rezolvat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.

Prezumţia de lucru judecat reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat – ceea ce a fost dezlegat jurisdicțional nu mai poate fi combătut - şi constituie, alături de excepţia lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească instituţiei lucrului judecat, care are la bază două reguli fundamentale:a) o acţiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio); b) o constatare (în sensul de soluţie privind raporturile juridice deduse judecăţii) făcută printr-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate accipitur).

Prezumţia operează atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluţionată printr-o hotărâre anterioară. Ea nu presupune o identitate de acţiuni, ci doar de chestiuni juridice litigioase.

De aceea, prezumția nu oprește judecata celei de a doua acțiuni, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare de care trebuie să se țină seama.

Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluţiile definitive date de instanţele judecătoreşti să nu mai poată fi contestate. Pentru respectarea acestui principiu statele trebuie sa depună diligenţe pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe şi să interzică redeschiderea unor proceduri judiciare referitoare la aceeaşi problemă.

CEDO a stabilit că instanţele sunt obligate să ţină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuţie a situaţiei soluţionate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6.1 din Convenţie. Astfel, prin hotărârea pronunţată în cauza Beian c. României, CEDO a condamnat Statul Român pe motiv că sistemul judiciar românesc nu asigură stabilitatea circuitului juridic prin faptul că permite pronunţarea, în cauze identice, a unor soluţii contradictorii şi diametral opuse. Or, diferit de speţa invocată cu titlu de jurisprudenţă de către apelante, în cazul autorului lor, s-a pronunţat deja o hotărâre irevocabilă care, pe de o parte, a statuat asupra nevalabilităţii titlului de proprietate al autorului lor şi, pe de altă parte, a stabilit ca fiind valabil unul dintre actele a căror nulitate reclamantele o invocă în prezentul litigiu şi anume procesul-verbal nr. 2/1974.

Instanţa de apel a mai reţinut că un alt aspect care prezintă relevanţă în determinarea interesului reclamantelor în promovarea prezentei acţiuni îl constituie obiectul litigiului suspendat până la soluţionarea prezentei cauze – dosarul nr. x/245/2009* al Judecătoriei Iaşi.

Or, obiectul acestui dosar îl constituie plângerea reclamantelor împotriva Ordinului nr. 566/2009 emis de Prefectul Judeţului Iaşi, prin care cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3.797 mp a fost respinsă. Însăşi reclamantele arată că motivul emiterii acestui ordin de respingere îl constituie faptul că la data de 01.01.1990 terenul nu se mai afla în patrimoniul unităţii administrativ teritoriale, ci în administrarea Universităţii D. (aspect reţinut, de altfel, cu putere de lucru judecat în considerentele deciziei civile nr. 275/2005 a Curţii de Apel Iaşi, potrivit celor anterior arătate).

Aşadar, soluţionarea dosarului nr. x/245/2009* a Judecătoriei Iaşi nu are nicio legătură cu valabilitatea sau nevalabilitatea actelor a căror anulare o solicită reclamantele în prezentul litigiu, aspectul asupra căruia instanţa urmează să se pronunţe în dosarul suspendat fiind acela dacă terenul poate face obiectul atribuirii în proprietate, din perspectiva titularului dreptului de proprietate la data de 01.01.1990. Valabilitatea sau nevalabilitatea actelor în baza cărora Universitatea D. deţine în proprietate terenul în suprafaţă de 3.796,87 mp nu prezintă relevanţă în soluţionarea dosarului nr. x/245/2009* al Judecătoriei Iaşi, raportat la obiectul şi limitele învestirii instanţei în această cauză. În fine, nu se poate reţine argumentul apelantelor în sensul că prin reţinerea incidenţei excepţiei lipsei de interes instanţa s-a antepronunţat în litigiul obiect al dosarului nr. x/245/2009* al Judecătoriei Iaşi, întrucât, independent de existenţa acestei cauze, în reţinerea lipsei de interes legitim, prima instanţă a avut în vedere exclusiv împrejurarea reală şi statuată cu putere de lucru judecat că reclamantele nu deţin un titlu valabil de care să se prevaleze în recunoaşterea dreptului lor de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3.797 mp.

Din perspectiva celor expuse apelul declarat de reclamante a fost respins, iar în temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ. au fost obligate să plătească intimatei Universitatea D. suma de 1903,4 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantele B., A. şi C..

Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează următoarele aspecte de nelegalitate prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct.8 şi 9 C.pr.civ.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, reclamantele au arătat că hotărârea recurată este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea si aplicarea greşită a legii, întrucât instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecaţii schimbând natura şi înţelesul lămurit/ vădit neîndoielnic al acestuia în condiţiile în care prin decizia recurată, instanţa a soluţionat cauza reţinând incidenţa excepţiei lipsei de interes în ceea ce priveşte dreptul de a solicita instanţei de judecată constatarea nulităţii actelor ce fac obiectul acestui litigiu.

Reclamantele au învederat că în speţă, Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul laşi au reţinut că nu au avea interes în promovarea prezentei cauze, deoarece în cauză ar fi incidente principiile referitoare la prezumţia de lucru judecat, respectiv instanţele judecătoreşti reţinând ca atât timp cât în dosarele privind constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate emis în anul 2000 pe numele autorului lor E., a fost analizată vocaţia la reconstituire, nu ar avea deschisă calea prezentei acţiuni, dreptul material la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu, fiind decisă cu acel prilej. Se arată că hotărârea este esenţial nelegală deoarece în cauză nu sunt incidente dispoziţiile legale referitoare la instituţia lipsei de interes,întrucât nu se poate motiva admiterea lipsei de interes pe considerentele prezumţiei de lucru judecat, în condiţiile date ale prezentului litigiu.

Astfel, acţiunea prin care autorului lor i-a fost anulat titlul a avut la bază existenţa acestor acte a căror nulitate o solicită în litigiul pendinte, că în condiţiile în care ar fi constatată nulitatea lor, ar putea exista posibilitatea să permită reconstituirea dreptului lor de proprietate, drept material nou născut în baza cererii pe care acestea au făcut-o în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.247/2005.

În esenţă, susţin reclamantele, problema centrală a admiterii excepţiei lipsei de interes, constă tocmai în a considera sau nu, dacă dreptul lor de proprietate mai poate fi valorificat în baza Legii nr. 247/2005, în condiţiile în care instanţele de judecată s-au pronunţat anterior pe existenţa imposibilităţii reconstituirii datorată tocmai actelor a căror nulitate o solicită.

În acest sens reclamantele consideră că fiecare lege reparatorie care a fost emisă şi aplicată în România post decembristă, face parte dintr-un proces continuu reparatoriu al unor măsuri abuzive ale vechiului regim care a desconsiderat în mod vădit instituţia proprietăţii în general şi, a proprietăţii private în special, astfel încât apreciază că noua cerere de reconstituire a dreptului de proprietate depusă în termen în baza Legii nr. 247/2005, ulterior constatării absolute a titlului de proprietate emis în anul 2000 pe numele autorului lor E., este şi trebuie sa fie analizată în mod distinct şi în spiritul şi conţinutul noului act reparatoriu respectiv al Legii nr. 257/2005.

Acest lucru, susţin reclamantele este necesar, în condiţiile în care prin acţiunea de faţă se tinde la schimbarea situaţiei de fapt reținută de către instanţele care au constatat nulitatea titlului autorului lor din anul 2000, respectiv motivele care au stat la baza constatării nulităţii titlului mai sus amintit.

Din această perspectivă, reclamantele susţin că instanţa de judecată nu putea să argumenteze excepţia lipsei de interes deoarece în accepţiunea instanţei, oricum nu pot solicita reconstituirea dreptului de proprietate, atât timp cât autorul lor E. a pierdut litigiul ce a avut ca obiect nulitatea titlului de proprietate emis pe numele acestuia.

Or, susţin reclamantele, procedând astfel, instanța de judecată s-a antepronunțat practic în litigiul privind reconstituirea dreptului lor de proprietate ce face obiectul dosarului nr. x/245/2009* aflat pe rolul Judecătoriei Iași, că aspectele avute în vedere de către instanţa de fond din prezentul litigiu, urmând a fi avute în vedere doar de către instanţa ce va judeca dosarul având ca obiect fondul funciar şi, nu în

prezenta acţiune în constatarea nulităţii absolute.

Se arată că prin motivarea sentinţei apelate, instanţa de judecată a făcut inutilă judecata în dosarul prin care se solicită anularea Ordinului nr.566/2003 al Prefectului Iași şi reconstituirea dreptului de proprietate, lucru de neacceptat intr-un dosar având ca obiect constatarea nulităţii unor acte.

În aceeaşi idee se susţine de către reclamante că în prezenta acţiune instanţa de judecată nu putea să se pronunţe pe aspecte legate de interesul în promovarea acţiunii de fond funciar ce face obiectul dosarului nr. x/245/2009* aflat pe rolul Judecătoriei Iași, întrucât interesul în promovarea prezentei acţiuni urmând a fi soluţionat eventual doar în legătură cu existenţa sau nu a unui litigiu în care actele respective a căror nulitate se solicită a se constata să aibă o legătură sau influenţă.

Or, în condiţiile date având în vedere obiectul acţiunii din litigiul pendinte, Tribunalul Iaşi şi Curtea de Apel Cluj au greşit în mod evident în ceea ce priveşte aplicarea legii în cauză, trecând practic la analizarea excepţiei lipsei de interes în contextul litigiului funciar, rezolvând practic şi litigiul ce face obiectul dosarului nr. x/245/2009* aflat pe rolul Judecătoriei Iaşi. În esenţă, instanţa de fond a concluzionat ca atât timp cât nu am avea în accepţia acesteia, un drept la reconstituirea proprietăţii în baza Legii nr. 18/1991, deoarece a fost anulat titlul de proprietate al autorului lor, nu ar mai nici un interes în promovarea prezentei acţiuni.

Se mai învederează că în cuprinsul acţiunii introductive s-a arătat că interesul lor în promovarea prezentei acţiuni constă tocmai în anularea acestor acte administrative prin care Universitatea D. dobândea un drept de folosinţă asupra terenului, situaţie de fapt care bloca la epoca respectivă reconstituirea dreptului de proprietate, situaţie reţinută de instanţele care au dispus constatarea nulităţii titlului de proprietate al autorului lor.

Reclamantele mai arată că au făcut dovada că au un litigiu privind reconstituirea dreptului de proprietatea (dosarul nr. x/245/2009*al Judecătoriei Iaşi) demonstrând interesul lor în promovarea prezentului litigiu, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a actelor care au condus la anularea iniţială a titlului de proprietate al autorului lor, E.

În acest sens reclamantele arată că interesul lor este justificat tocmai de faptul că prin soluţionarea pe fond a prezentei cauze, tind să obţină nulitatea acestor acte care le-ar permite ulterior să desfiinţeze dreptul de folosinţă care în prezent aparţine Universităţii E., că în acest mod, teoretic, se înlătură singurul obstacol pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului autorilor lor solicitat în dosarul nr. x/245/2009* al Judecătoriei Iaşi, având la baza noua cerere de reconstituire formulată în baza Legii nr. 247/2005.

În concluzie, faţă de motivele expuse reclamantele au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei nr. 75/A/2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Examinând hotărârea instanţei de apel din perspectiva motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 8 C.pr.civ, Înalta Curte reţine că este nefondat în condiţiile în care acţiunea a fost respinsă pe excepţia dirimantă a lipsei de interes, iar dispoziţiile sus enunţate sancţionează hotărârea care a nesocotit principiul înscris în art. 969 Cod civil, ceea ce nu există în cauza de faţă.

Invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C.pr.civ. a fost făcută de către reclamante din perspectiva faptului că instanţa de apel în argumentarea excepţiei autorităţii de lucru judecat a reţinut că valabilitatea titlului de proprietate nr. x/2000 prin care autorului reclamantelor, defunctului E., i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3.796,87 mp situat în Iaşi, a fost analizată în cadrul unui litigiu care, parcurgând toate fazele procesuale, s-a finalizat prin constatarea nulităţii absolute a acestui titlu de proprietate la solicitarea intervenientei în interes propriu Universitatea D.

Din dezvoltarea motivului de recurs enunţat, rezultă că nemulţumirea reclamantelor vizează modalitatea în care instanţele au interpretat probele ce au determinat respingerea acţiunii pe excepţia dirimantă şi peremptorie a lipsei de interes.

Or, interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C.pr.civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. invocat de reclamante şi care în accepțiunea acestora constă în faptul că în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale referitoare la excepţia lipsei de interes, că în aceste condiţii instanţa de apel nu putea motiva această excepţie pe considerentele prezumţiei de lucru judecat şi că din această perspectivă instanţa de apel s-ar fi antepronunţat pe litigiul aflat in curs de soluţionare pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. x/245/2009*, Înalta Curte reţine că şi acest motiv este nefondat din perspectiva următoarelor aspecte:

Obiectul dedus judecăţii vizează constatarea nulităţii absolute a următoarelor acte: procesul verbal nr. 2 din 22.01.1974 încheiat în Adunarea membrilor cooperatori ai CAP Rediu; procesul verbal încheiat la data de 30.04.1974 între CAP Consiliul popular al comunei Rediu şi a deciziei nr. 595 din 18.11.1974 emisă de Comitetul executiv popular al Judeţului Iaşi, iar ca o consecinţă a admiterii primelor capete de cerere, reclamantele au solicitat să se constate nevalabilitatea preluării de către stat a terenului în suprafaţa de 3.797 mp, situat în Iaşi, ce a aparţinut antecesorului lor şi inexistenţa dreptului de proprietate al pârâtei Universitatea D. asupra suprafeţei de teren menţionate mai sus.

Titlul de proprietate nr. x/2000, emis pe numele antecesorului reclamantelor pentru terenul situat în Iași, a făcut obiectul unui litigiu care parcurgând toate fazele procesuale s-a finalizat prin constatarea nulităţii absolute a acestuia, (fapt necontestat de părţi) şi respectiv a valabilităţii procesului verbal nr.2/1974 (sentinţa civilă nr.7545/2003 a Judecătoriei Iaşi, irevocabilă prin decizia civilă nr. 275/2005 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosar nr. x/2004).

Prin urmare, faţă de dispoziţiile sentinţei civile nr. nr.7545 din 30.06.2003 a Judecătoriei Iaşi, irevocabilă prin decizia civilă nr. 275 din 23.02.2005 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosar nr. x/2004), Înalta Curte constată că în cazul antecesorului reclamantelor există o hotărâre irevocabilă prin care, pe de o parte, s-a statuat asupra nevalabilităţii titlului de proprietate emis pe numele acestuia, iar pe de altă parte, s-a stabilit ca fiind valabil unul dintre actele a căror nulitate reclamantele o invocă în litigiul pendinte, şi anume procesul-verbal nr. 2/1974.

Interesul în promovarea litigiului pendinte a fost susţinut şi explicitat de reclamante atât în acţiune cât şi în motivele de recurs prin aceea că prin soluţionarea pe fond a prezentei cauze „tind să obţină nulitatea actelor enunţate în acţiune, acte în temeiul cărora a fost anulat titlul de proprietate emis pe numele antecesorului lor”, „că interesul lor este justificat tocmai de faptul că prin soluţionarea pe fond a prezentei cauze, tind să obţină nulitatea acestor acte care le-ar permite ulterior să desfiinţeze dreptul de folosinţă care în prezent aparţine Universităţii D., că în acest mod, teoretic, se înlătură singurul obstacol pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului autorilor lor.”.

Or, din perspectiva celor expuse, Înalta Curte constată că faţă de obiectul dedus judecăţii instanţa de apel în mod legal şi corect a reţinut incidenţa excepţiei dirimante şi peremptorii a lipsei de interes în condiţiile în care nici reclamantele şi nici antecesorul lor nu au titlu de proprietate cu privire la terenul situat în Iaşi, şi respectiv excepţia autorităţii de lucru judecat în condiţiile în care prin hotărâri irevocabile a fost constatată nulitatea absolută a titlului de proprietate emis pe numele antecesorului reclamantelor E., hotărâri prin care s-a constatat valabilitatea procesului verbal nr. 2/1974, a cărui nulitate a fost solicitată în litigiul pendinte.

În ceea ce privește corelaţia dintre excepţia lipsei de interes şi excepţia autorităţii de lucru judecat şi respectiv efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, Înalta Curte reţine că atât instanţa de apel cât şi de fond au făcut o legală analiză a excepţiilor în condiţiile în care avantajul practic al reclamantelor în litigiul pendinte nu poate fi concretizat prin constatarea nulității înscrisurilor deduse judecăţii, câtă vreme în cauză nu pot fi înlăturate efectele hotărârilor judecătoreşti prin care s-a statuat irevocabil asupra nulităţii absolute a titlului de proprietate emis pe seama antecesorului reclamantelor.

Faţă de excepţia autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte reţine că aceasta cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală, conform art. 1201 C.civ. şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze un anumit fapt în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, art. 1200 C.civ. Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv de natură să oprească o nouă judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit. Autoritatea de lucru judecat, privită din punctul de vedere al efectelor hotărârii pronunţate asupra acelui raport juridic reprezintă „elementul pozitiv” în sensul că acea hotărâre judecătorească a stabilit adevărul, ceea ce înseamnă că nu numai starea de fapt a fost bine stabilită, dar că au fost aplicate şi textele legale corespunzătoare.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, ceea ce practic uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare care nu pot fi ignorate şi nici contrazise.

Din această perspectivă şi în condiţiile în care în cadrul aceluiaşi litigiu soluţionat irevocabil prin hotărârile judecătoreşti sus enunţate s-a constatat şi valabilitatea procesului verbal nr. 2/1974, a cărui nulitate a fost solicitată în litigiul pendinte, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă şi legală interpretare a dispoziţiilor legale incidente raportat la excepţiile dirimante şi peremptorii reţinute, motiv pentru care sunt nefondate criticile reclamantelor întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Cum în cauză nici una din criticile invocate de reclamante nu se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C.pr.civ., Înalta Curte a respins ca nefondat, recursul declarat de reclamantele B., A. şi C. împotriva deciziei civile nr. 75/A/2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă.