Hospital department head's private roles not incompatible; integrity report partially annulled, second report unreviewable, damages denied

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/24.09.2014, a Raportului de evaluare nr. x/24.09.2014, precum şi obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri de 100.000 de RON, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul produs ca urmare a emiterii actelor administrative nelegale.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 65 din 13 martie 2015 a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a anulat Raportul de evaluare nr. x/24.09.2014 întocmit de către pârâtă. Totodată, a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantului privind anularea Raportului de evaluare nr. x/24.09.2014 şi, ca nefondat, capătul de cerere formulat de reclamant referitor la plata despăgubirilor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că din interpretarea logico-sistematică a acestor prevederi legale, într-o manieră ineluctabilă, funcţiei de şef de secţie într-un spital public nu îi sunt aplicabile dispoziţiile tezei reglementate de art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 195/2006 referitoare la managerul spitalului şi ca atare această funcţie nu este incompatibilă cu exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate şi, prin urmare, nici cu funcţia de preşedinte al asociaţiei unei minorităţi - persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, cum este în speţă B., asociaţie de utilitate publică conform H.G. nr. 599/4 iunie 2008.

S-a mai arătat că, funcţia de administrator-membru în consiliul de administraţie al S.C. C. S.R.L. exercitată de reclamant nu se poate circumscrie unei veritabile activităţi sau funcţii de manager, în accepţiunea art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006. Distinct şi independent de aceste aprecieri, în interpretarea dispoziţiilor art. 180 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, Curtea apreciază că toate incompatibilităţile enumerate de această normă legală, inclusiv cea de la lit. b), trebuie considerate ca făcând referire la activităţi sau funcţii în domeniul medical, întrucât scopul incompatibilităţilor este asigurarea obiectivităţii în exercitarea unei funcţii publice şi evitarea concentrării de către una şi aceeaşi persoană a unor prerogative excesive care ar putea fi incompatibile şi deci stabilirea unei incompatibilităţi se justifică numai pe un conflict real între cele două funcţii care ar avea consecinţe negative asupra modului de exercitare a funcţiei publice.

A mai reţinut prima instanţă, cu privire la cel de al doilea raport de evaluare că acesta poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ numai cu privire la acea parte prin care se constată existenţa conflictului de interese de natură administrativă reglementat de art. 70 din Legea nr. 161/2003. Raportul de evaluare prin care nu se constată existenţa unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate care ar atrage sancţiuni de natură administrativă, potrivit Legii nr. 161/2003, ci este sesizat organul de urmărire penală în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de conflict de interese, nu este un act administrativ, neputând fi supus cenzurii instanţei de contencios administrativ, ci unul de sesizare penală, aşadar nu poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, acţiunea fiind inadmisibilă.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 65 din 13 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs principal Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi recurs incident reclamantul A..

1. Pârâta Agenţia Naţională de Integritate a solicitat admiterea recursului, a invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi în motivarea căii de atac a arătat, în esenţă, următoarele:

- raţionamentul instanţei de fond, în baza căruia şi-a fundamentat soluţia de anulare a raportului de evaluare nr. x/24.09.2014, emis de inspecţia de integritate, este nelegal, în vădită contradicţie cu materialul probator administrat în cauză de instituţie şi, respectiv cu dispoziţiile art. 184 alin. (12) din Legea nr. 95/2006.

- în mod nelegal instanţa de fond a concluzionat că exercitarea, de către reclamantul A., a calităţii de preşedinte al B. şi respectiv a funcţiei de manager-administrator al S.C. C. S.R.L. nu se pot circumscrie unor veritabile activităţi sau funcţii de manager, în accepţiunea art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006.

- interpretarea instanţei de fond este eronată, întrucât aşa cum se poate observa din analiza dispoziţiilor art. 180 alin. (1) lit. a), c) şi d) din Legea nr. 95/2006, atunci când legiuitorul a dorit să menţioneze unde este necesar să fie exercitată o funcţie pentru a genera sau preveni o situaţie de incompatibilitate, a prevăzut în mod expres aceasta. Or, la lit. b) din acelaşi articol, legiuitorul a prevăzut în mod neechivoc faptul că "exercitarea oricărei activităţi sau oricărei funcţii de manager", astfel că au fost avute în vedere toate situaţiile care presupun exercitarea unor activităţi sau funcţii de manager, inclusiv în mediul privat.

2. Reclamantul A. a solicitat admiterea recursului incident, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi în motivarea căii de atac a arătat, în esenţă, următoarele:

- ANI în calitate de emitent al actului nu avea competenţa de a efectua acte de evaluare în baza prevederilor Legii nr. 176/2010, deoarece funcţia de şef de secţie într-un spital public de stat nu poate fi asimilat funcţiei la care face trimitere art. 1 pct. 3.2. din sus amintitul act normativ.

- funcţia de şef de secţie, prevăzută de art. 184 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 şi art. 16 din Regulamentul spitalului, presupune atribuţii limitate atât funcţional la nivelul secţiei, cu privire la organizare şi personal, la fixarea şi realizarea obiectivelor specifice din activitatea secţiei, la gestiunea eficientă a bugetului primit, cât şi sub aspect decizional, întrucât răspunderea este strict legată de actul medical, existând numai posibilitatea ca pentru toate celelalte probleme de organizare şi de funcţionare a instituţiei publice, să fie sesizate organele de conducere ale spitalului, competente să decidă, potrivit prevederilor legale menţionate anterior.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului incident formulat de reclamantul A. arătând că argumentele invocate de recurentul-reclamant în susţinerea motivului de casare privind inaplicabilitatea Legii nr. 176/2010 pentru medicul şef de secţie, sunt neconcludente în ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de anulare a raportului de evaluare nr. x/24.09.2014, prin care s-au constatat indicii privind săvârşirea de către A. a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din C. pen., întrucât aceasta vizează exclusiv situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 180 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 184 alin. (12) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, reţinută prin raportul de evaluare nr. x/24.09.2014 şi care a fost anulat de instanţa de fond, prin soluţia de admitere în parte a acţiunii.

La rândul său reclamantul A. a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate prin care a arătat, între altele, că sfera de restrângere a drepturilor trebuie analizată cu atenţie şi nu poate fi acceptată o interpretare extensivă a normei legale care să genereze abuzuri şi încălcări ale drepturilor fundamentale ale oricărei persoane.

5. Procedura de filtrare a recursului

Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părţilor în baza încheierii din data de 09.03.2017, conform alin. (4) al aceluiaşi articol.

Prin încheierea din 19.09.2017, completul de filtru a admis recursul în principiu şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-reclamant A. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu o acţiune îndreptată împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/24.09.2014, a Raportului de evaluare nr. x/24.09.2014, precum şi obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri de 100.000 de RON, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul produs ca urmare a emiterii actelor administrative nelegale.

Prima instanţă a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată, a anulat Raportul de evaluare nr. x/24.09.2014 prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a reclamantului, a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului privind anularea Raportului de evaluare nr. x/24.09.2014 prin care s-a constatat conflictul de interese cu sesizarea organelor de cercetare penală şi a respins ca nefondat capătul de cerere referitor la plata despăgubirilor.

Pârâta Agenţia Naţională de Integritate a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar reclamantul a formulat recurs incident invocând acelaşi motiv de casare.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Analizând recursul principal formulat de Agenţia Naţională de Integritate, se constată că motivele de casare nu sunt incidente, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale la situaţia de fapt ce a rezultat din administrarea probatoriilor.

Prin raportul de evaluare nr. x/24.09.2014 recurenta Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa în persoana reclamantului A. a unei stări de incompatibilitate potrivit dispoziţiilor art. 180 şi 184 din Legea nr. 95/2006, între funcţia de Şef al secţiei Clinice Interne a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu şi funcţiile din domeniul privat de manager-administrator al S.C. C. S.R.L. şi de preşedinte al B..

Înainte de a analiza elementele de incompatibilitate raportate la situaţia de fapt dedusă judecăţii, se impune a stabili natura şi specificul funcţiei de şef de secţie într-un spital public.

Astfel, potrivit art. 184 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, forma în vigoare la momentul întocmirii raportului de evaluare, secţiile spitalului public sunt conduse de un şef de secţie, numit prin concurs sau examen, organizat- conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

Aceeaşi lege prevede în art. 184 alin. (2) şi (3) că, funcţia de şef de secţie într-un spital public poate fi ocupată numai de medici şi implică atribuţii de îndrumare şi de realizare a activităţii de acordare a îngrijirilor medicale în cadrul secţiei respective, răspunderea pentru calitatea actului medical, precum şi atribuţiile asumate prin contractul de administrare.

Pentru şefii de secţii ai spitalelor publice sunt aplicabile dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi în consecinţă, funcţia respectivă este incompatibilă cu:

- exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate;

- exercitarea unei activităţi sau a unei funcţii de membru în structurile de conducere ale unei alte unităţi spitaliceşti;

- exercitarea oricărei funcţii în cadrul organizaţiilor sindicale sau patronale de profil.

Din interpretarea sistematică a acestor prevederi legale, rezultă în mod neechivoc că funcţiei de şef de secţie nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 referitoare la managerul spitalului şi prin urmare, această funcţie nu este incompatibilă cu exercitarea oricăror altor funcţii salarizate sau nesalarizate sau/şi indemnizate.

Deşi exercitată în cadrul unui spital public, în sensul dispoziţiilor art. 188 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, funcţia de şef de secţie nu reprezintă o funcţie publică de conducere de autoritate.

Ceea ce deosebeşte în mod esenţial o funcţie publică de conducere de o funcţie publică de autoritate sunt prerogativele, respectiv atribuţiile celor două tipuri de funcţii.

Diferenţa esenţială între cele două categorii de funcţii constă în faptul că, funcţia publică de autoritate implică exercitarea unor atribuţii de decizie în privinţa bugetului, gestiunii patrimoniului instituţiei şi realizării activităţii pentru care aceasta funcţionează.

Funcţia de şef de secţie, prevăzută de art. 184 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, presupune atribuţii limitate atât funcţional la nivelul secţiei, cu privire la organizare şi personal, la fixarea şi realizarea obiectivelor specifice din activitatea secţiei, la gestiunea eficientă a bugetului primit, cât şi sub aspect decizional, întrucât răspunderea este strict legată de calitatea actului medical, existând numai posibilitatea ca, pentru toate celelalte probleme de organizare şi de funcţionare a instituţiei publice, să fie sesizate organele de conducere ale spitalului, competente să decidă, potrivit prevederilor legale menţionate anterior.

Pe de altă parte, şeful de secţie nu este prevăzut în componenţa organelor de conducere şi face parte din consiliul medical care, potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, are ca principale atribuţii îmbunătăţirea standardelor clinice în scopul creşterii performanţelor profesionale şi utilizării eficiente a resurselor alocate.

Scopul incompatibilităţilor este asigurarea obiectivităţii în exercitarea unei funcţii publice şi evitarea concentrării de către una şi aceeaşi persoană, a unor prerogative excesive, care ar putea fi incompatibile şi deci stabilirea unei incompatibilităţi se justifică numai pe un conflict real între cele două funcţii, care ar avea consecinţe negative asupra modului lor de exercitare.

După cum s-a arătat mai sus, prin raportul de evaluare contestat s-a reţinut, de către Agenţia Naţională de Integritate, existenţa stării de incompatibilitate între funcţia de şef de secţie şi funcţiile în domeniul privat, de manager-administrator al S.C. C. S.R.L. şi de preşedinte al B..

Este necesar a se analiza dacă atribuţia de administrator la o societate comercială şi de preşedinte al B. poate fi inclusă în sintagma "oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager".

Potrivit dispoziţiilor art. 37 - "Unitatea terminologică" - din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative:

(1) În limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni.

(2) Dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie.

(3) Exprimarea prin abrevieri a unor denumiri sau termeni se poate face numai prin explicitare în text, la prima folosire.

Prin urmare, noţiunea de manager nu poate avea înţelesuri diferite de la o frază la alta sau de la un articol la altul al aceluiaşi act normativ, ci trebuie înţeleasă atunci când este definită de lege, în sensul acelei definiţii, fără nici o abatere, iar dacă legea nu conţine vreo definiţie, atunci înţelesul noţiunii trebuie să fie acelaşi oriunde ar fi cuprinsă acea noţiune în cadrul aceleiaşi legi.

Or, în Anexa II la Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public, prin noţiunea de funcţie publică specifică se înţelege, printre altele, funcţia de "manager public", ceea ce fundamentează ideea că noţiunea de manager este asociată din punct de vedere legal sectorului public. Legea nr. 95/2006 operează cu această noţiune de manager, arătând în art. 178 alin. (1) că:

"Spitalul public este condus de un manager, persoană fizică sau juridică". Pe de altă parte, prin alte acte normative ce reglementează incompatibilităţile unor categorii profesionale, în situaţii similare, legiuitorul a menţionat interdicţia de a desfăşura activităţi comerciale sau chiar interdicţia de a exercita funcţia de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, pentru a fi clar şi expres prevăzut ceea ce se interzice.

Cu privire la funcţia de preşedinte al B., astfel cum a arătat şi prima instanţă, se constată că potrivit prevederilor art. 45 din statutul B., preşedintele B. reprezintă organizaţia în toate problemele faţă de statul român cât şi faţă de guvernele, partidele şi organizaţiile din ţară şi străinătate şi răspunde în faţa consiliului director şi în faţa adunării reprezentanţilor (adunării generale) a B. pe ţară, în timp ce, potrivit art. 43 din statut, activitatea curentă a B. este decisă şi coordonată de către Consiliul director care elaborează în fiecare an bugetul pentru anul următor şi prezintă adunării reprezentanţilor un raport despre gestiunea financiară şi situaţia patrimoniului a B. pe ţară. În plus, potrivit art. 50 din statut, corectitudinea gestiunii financiare este controlată de cenzori desemnaţi de adunarea reprezentanţilor.

Or, atâta timp cât activitatea B. este decisă şi coordonată de către Consiliul director şi nu de preşedinte, care are mai mult un rol de reprezentare, nu se poate susţine că acesta îndeplineşte funcţia de manager.

Mai mult decât atât, restrângerea exerciţiului unor drepturi poate opera doar în una din ipotezele exhaustiv enumerate de art. 53 din Constituţie. Altfel spus, Constituţia limitează posibilitatea de intervenţie a legii doar la acele situaţii în care concilierea unor interese deopotrivă imperative trebuie realizată fără a afecta substanţa niciunuia dintre ele. Este vorba fie de obiective ce vizează însăşi supravieţuirea statului şi a elementelor sale constitutive, fie de necesara armonizare între garanţiile oferite mai multor drepturi fundamentale în acelaşi timp.

Or, accesul liber al persoanei la o activitate economică şi exercitarea acesteia constituie un drept fundamental, iar principiul proporţionalităţii exprimă necesara adecvare a măsurilor juridice la situaţiile de fapt cărora acestea se adresează, stabilind o relaţie justă şi legitimă între măsura juridică adoptată şi realitatea socială.

Faţă de natura juridică a funcţiei de şef de secţie într-un spital public, determinată pe baza atribuţiilor prevăzute de lege şi faţă de domeniul de aplicare a incompatibilităţilor stabilite expres pentru această funcţie prin legea specială, se reţine că nu există un temei legal pentru constatarea stării de incompatibilitate avută în vedere la întocmirea raportului de evaluare dedus judecăţii.

Pe calea recursului incident, reclamantul A. a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate sub aspectul respingerii ca inadmisibile a cererii privind anularea Raportului de evaluare nr. x/24.09.2014 şi a celui privind respingerea solicitării de acordare a daunelor morale.

Prin Raportul de evaluare nr. x/24.09.2014 au fost identificate indicii privind săvârşirea de către reclamant a infracţiunii de conflict de interese conform prevederilor art. 301 alin. (1) din C. pen., dispunându-se sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi, după caz organelor de urmărire penală şi celor disciplinare.

Conform art. 22 alin. (1) din actul normativ menţionat mai sus, persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ defineşte actul administrativ, la art. 2 lit. c), ca) fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice (…).

Se constată astfel că raportul de evaluare contestat nu îndeplineşte condiţiile unui act administrativ, întrucât prin acest act s-au sesizat alte instituţii pentru a se face verificări şi a se dispune în consecinţă. Or, în cadrul cercetării penale reclamantul are posibilitatea să îşi formuleze apărări faţă de faptele reţinute în sarcina sa. Aceste proceduri speciale au căi de atac pe care reclamantul le poate uza.

Efectele juridice nu s-au produs ca urmare a raportului de evaluare, ci ar putea să se producă urmare a cercetărilor penale, astfel că activităţile anterioare, premergătoare, au valoarea juridică a unor operaţiuni administrative sau simple operaţiuni materiale care pregătesc sau însoţesc adoptarea actului producător de efecte juridice.

Cum acest raport de evaluare nu are în vedere un conflict de interese de natură administrativă care să fi atras competenţa instanţei de contencios, în mod corect prima instanţă a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea Raportului de evaluare nr. x/24.09.2014.

Critica recurentului-reclamant vizând neacordarea daunelor morale este nefondată având în vedere că, potrivit jurisprudenţei, dauna morală constă în atingerea valorilor care definesc personalitatea umană, cinstea, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional, precum şi consecinţele negative suferite de reclamant pe plan psihic, instanţa putând aprecia în raport de acestea importanţa valorilor morale lezate şi intensitatea cu care au fost receptate consecinţele vătămării în plan social de către reclamant.

Pentru acordarea daunelor morale este nevoie de existenţa unor elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanţei găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera exprimare a instanţei, bazată pe gradul de percepere de către aceasta a universului psihic al fiecărei persoane. Desigur nu se pot administra probe materiale pentru dovedirea cuantumului daunelor morale, deşi acest lucru nu este exclus, dar se pot şi trebuie administrate probe pentru dovedirea producerii unor suferinţe morale, a impactului concret asupra persoanei vătămate.

Este adevărat că prin emiterea comunicatului de presă, Agenţia Naţională de Integritate a informat publicul cu privire la întocmirea raportului de evaluare, însă acest act administrativ nu produce efecte în mod direct, partea având posibilitatea să îl conteste.

Or, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, obţinerea unei soluţii favorabile de anulare a raportului de integritate referitor la incompatibilitatea sa, este de natură a conduce într-o manieră suficient de rezonabilă, la reabilitarea imaginii sale publice.

7. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat atât recursul principal declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate cât şi recursul incident declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 65 din 13 martie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ., va obliga recurenta - pârâtă Agenţia Naţională de Integritate la plata sumei de 3.500 RON către recurentul - reclamant A., reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 65 din 13 martie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta - pârâtă Agenţia Naţională de Integritate la plata sumei de 3.500 RON către recurentul - reclamant A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Respinge recursul incident declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 65 din 13 martie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2018.