Bank's refusal of credit card to disability-allowance applicant upheld as discriminatory discrimination
Legislator summary
AI generatedThe court dismissed the bank's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision and the National Council for Combating Discrimination's ruling that the bank's refusal to grant a credit card to a disabled applicant constituted unlawful discrimination; the anti-discrimination fine and remedial recommendation remain in force. The dispute arose from a complaint against the bank for refusing a pre-approved credit card after learning the applicant's income consisted of a disability allowance and that she had a disability classification certificate. The decisive legal basis was the finding that the refusal was based on the applicant's health/disability status, not her financial situation, violating the principle of equal treatment under Article 2(1), Article 10(d), and Article 15 of Government Ordinance No. 137/2000, as construed with Article 1182 of the Civil Code (offer and acceptance) and Article 14 of the European Convention on Human Rights.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1182 C. civ, art. 728 alin. (5) lit. a) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 780 alin. (5) lit. a) C. proc. civ; Bank's refusal of credit card to disability-allowance applicant upheld as discriminatory discrimination: The dispute arose from a complaint against the bank for refusing a pre-approved credit card after learning the applicant's income consisted of a disability allowance and that she had a disability classification certificate. The decisive legal basis was the finding that the refusal was based on the applicant's health/disability status, not her financial situation, violating the principle of equal treatment under Article 2(1), Article 10(d), and Article 15 of Government Ordinance No. 137/2000, as construed with Article 1182 of the Civil Code (offer and acceptance) and Article 14 of the European Convention on Human Rights.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeal as unfounded in the administrative litigation procedure.
Procedural rule applied to reject the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2014, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa: să admită plângerea; să constate că faptele sesizate de petenta B. cu privire la A. S.A. nu reprezintă discriminare conform prevederilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată; să anuleze în parte hotărârea nr. 537/24.09.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014, în ceea ce o priveşte pe reclamantă.
2. Hotărârea curţii de apel
Prin sentinţa 795 din 19 martie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins plângerea ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs reclamanta A. S.A., invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În esenţă, criticile formulate au vizat interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 1182 C. civ. şi ale O.G. nr. 137/2000 sub aspectul reţinerii greşite a criteriului de discriminare, în sensul că nu criteriul legat de starea de sănătate a intimatei-pârâte B. a fost cel care a determinat refuzul acordării creditului ci situaţia financiară. În opinia recurentei, analiza instanţei de fond face abstracţie de legislaţia aplicabilă în domeniul creditării atribuind instituţiei bancare obligaţii ce exced prevederilor în materie, în speţă, obligaţia de a acorda un credit în condiţiile în care, din punct de vedere financiar, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea unui împrumut.
Astfel, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că veniturile încasate de către intimată, cu excepţia indemnizaţiei de însoţitor, nu fac parte din categoria prevăzută de art. 728 alin. (5) lit. a) C. proc. civ., în condiţiile în care veniturile urmăribile ale intimatei sunt în sumă de 293 RON/lună, insuficiente pentru acoperirea unor rate bancare.
Faptul că instituţiile de credit stabilesc anumite limite la acordarea împrumuturilor bancare se justifică prin faptul că există riscul ca debitorii să nu poată rambursa împrumuturile respective. Aceste limite pot fi, într-adevăr, incomode pentru persoanele care doresc să contracteze un împrumut, dar nu încalcă prevederile dreptului comunitar şi naţional, neputând fi reţinută o faptă discriminatorie, câtă vreme chiar legiuitorul român a prevăzut limitarea justificată a drepturilor persoanelor în această materie.
4. Apărările formulate în cauză
Intimaţii-pârâţi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B. nu au formulat întâmpinare.
5. Procedura derulată în recurs
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 17 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din data de 19 septembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate pe calea prevăzută de art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de discriminare, Hotărârea nr. 537 din 24 septembrie 2014 prin care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în urma soluţionării petiţiei nr. x/21.01.2014 depusă de petenta B. privind refuzul recurentei de a-i acorda un card de credit, a stabilit că faptele sesizate constituie fapte de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 10 lit. d) coroborate cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000 şi, în consecinţă, a aplicat recurentei o amendă contravenţională în cuantum de 1000 RON, în baza art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001 şi i-a recomandat să manifeste exigenţă şi preocupare, pentru ca în asigurarea serviciilor pe care le oferă publicului larg, să ia în considerare toate diferenţele relevante şi măsuri adecvate pentru a se asigura că serviciile disponibile sunt în mod specific accesibile tuturor persoanelor.
Prin actul atacat s-a reţinut că refuzul recurentei de a-i acorda intimatei B. un card de credit (pe care tot banca i-l oferise) pe motiv că indemnizaţia pe care aceasta o primeşte este un venit care nu poate fi supus executării silite a avut ca efect îngrădirea dreptului petentei la servicii bancare, dar şi îngrădirea dreptului la demnitate, la baza tratamentului diferenţiat fiind codul de boală menţionat în cuprinsul hotărârii contestate.
Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate motivele de nelegalitate invocate de către reclamantă, concluzionând că a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament, criteriul de aplicare a tratamentului diferenţiat concretizat în neacordarea creditului pentru care banca recurentă o selectase pe intimată, fiind reprezentat de codul de boală stabilit de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap sector 3.
Această concluzie este corectă, fiind însuşită şi de către instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident la situaţia de fapt relevată de probele administrate în cauză.
Noţiunea de discriminare, invocată ca temei al cererii, este definită în dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 ca fiind "orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice."
Principiul nediscriminării este consacrat atât de dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi a Curţii Europene de Justiţie în forma principiului egalităţii care exclude ca situaţiile comparabile să fie tratate diferit şi situaţiile diferite să fie tratate similar, cu excepţia cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Din această perspectivă a fost analizat refuzul recurentei de a acorda intimatei cardul de credit pe care banca i-l oferise, statuându-se, în mod corect, că refuzul băncii a avut ca efect îngrădirea dreptului intimatei la serviciile bancare.
Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte reţine că, în mod corect, instanţa de fond, făcând aplicarea art. 1182 C. civ., a apreciat că selectarea intimatei în cadrul campaniei de promovare a cardurilor de credit, în cadrului unui program pentru carduri preaprobat echivalează cu formularea unei oferte privind încheierea unui contract de credit, intimata acceptând fără rezerve oferta recurentei de acordare a unui card de credit, în considerarea faptului să încasează veniturile lunare prin cont deschis la banca recurentă.
Deşi recurenta cunoştea natura veniturilor încasate de intimată întrucât proveneau din 3 viramente distincte efectuate de DGASPC sector 3 în cuprinsul cărora se menţiona şi natura veniturilor, ulterior, invocând dispoziţiile art. 780 alin. (5) lit. a) C. proc. civ. în sensul că sumele încasate în contul deschis nu sunt susceptibile de executare silită, a refuzat acordarea cadrului de credit.
Schimbarea atitudinii reprezentanţilor recurentei capătă în acest context valenţe concludente calificării naturii faptei de refuz al acordării cardului de credit.
Astfel, iniţial reprezentantul băncii, anterior contactării intimatei în vederea acordării cardului de credit, dispunea de date privind cuantumul şi natura veniturilor încasate, precum şi plătitorul acestora.
Ulterior depunerii documentelor solicitate, respectiv actele care stăteau la baza acordării drepturilor încasate, recurenta a obţinut aceleaşi date privind cuantumul şi natura acestora.
În aceste împrejurări, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că influenţa hotărâtoare asupra refuzului acordării cardului de credit a avut-o situaţia personală a intimatei rezultată din certificatul de încadrare în grad de handicap nr. x/7.09.2011, situaţie de natură să constituie un factor determinant al atitudinii recurentei, dincolo de situaţia materială a intimatei.
Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte,în acord cu instanţa de fond, reţine că hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a constatat că fapta sesizată constituie faptă de discriminare conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 10 lit. d) coroborate cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000, este legală şi temeinică.
7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu există motive pentru reformarea sentinţei recurate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A împotriva sentinţei civile nr. 795 din 19 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2018.