Positive effect of res judicata bars direct challenge to administrative norm previously validated via exception of illegibility based on identity of litigious issue

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 18 august 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a solicitat anularea art. 2 lit. c) din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 98/2010 privind stabilirea modului de implementare a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic şi speciile ovine/caprine în acord cu reglementările comunitare în domeniu, emis de pârât.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 18 din 23 ianuarie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea reclamantului A., formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În esenţă, recurentul-reclamant susţine că prima instanţă în mod greşit a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat în raport cu sentinţa civilă nr. 450 din 26 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara - SCAF în dosarul nr. x/2013, prin care a fost respinsă excepţia de nelegalitate a art. 2 lit. c) din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 98/2010.

Recurentul-reclamant susţine că cele două litigii au obiect şi cauză diferite, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Sub aspectul identităţii de obiect se susţine că în dosarul nr. x/2012, instanţa a fost învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordinul MADR nr. 98/2010, care ar fi avut ca efect înlăturarea actului constatat a fi nelegal, or în prezentul dosar, instanţa a fost învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare (în parte) a actului administrativ cu caracter normativ, controlul judecătoresc fiind declanşat pe calea unei acţiuni directe, în acord cu cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 267 din 7 mai 2014, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 538/21 iulie 2014.

Referitor la identitatea de cauză se susţine că în dosarul nr. x/2012, instanţa nu a analizat şi nu s-a pronunţat şi asupra motivului de nelegalitate constând în lipsa notificării actului administrativ cu caracter normativ (Ordinul MADR nr. 98/2010) către Comisia Europeană, aspect de nelegalitate ce a fost invocat în plus prin acţiunea în anulare, ce face obiectul prezentului dosar.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a invocat excepţia nulităţii recursului ca urmare a neîncadrării criticilor de nelegalitate într-unul din motivele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, în esenţă, reiterând apărările formulate în faţa primei instanţe.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 decembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin întâmpinare, a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, dar şi a apărărilor înfăţişate prin întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente dar şi la contextul factual al cauzei, constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, reclamantul A. a investit instanţa de contencios administrativ competentă cu cererea de anulare parţială a Ordinului nr. 98/2010, emis de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, respectiv a art. 2 lit. c) din acesta.

În mod evident, problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezentul recurs vizează stabilirea legalităţii soluţiei adoptate de prima instanţă în sensul reţinerii în cauza de faţă a puterii de lucru judecat a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2012, în conformitate cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant, invocând motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că în mod eronat instanţa a considerat inutil să mai cerceteze fondul cauzei, reţinând puterea de lucru judecat, în raport de hotărârea judecătorească pronunţată în dosarul nr. x/2012.

În opinia recurentului-reclamant puterea lucrului judecat este inoperabilă întrucât, între prezenta cauză şi cea care a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, nu există identitate de cauză şi de obiect.

Înalta Curte, contrar celor susţinute de recurentul-reclamant, constată, în acord cu cele arătate şi de prima instanţă, că ceea ce prezintă relevanţă în prezenta cauză, în raport şi de hotărârea anterioară, respectiv sentinţa civilă nr. 450 din 26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin nerecurare, este identitatea de chestiune litigioasă.

Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. presupune, în termenii acestui text, că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Aceasta înseamnă că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, astfel cum se întâmplă în cazul excepţiei autorităţii de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior care să se impună noii judecăţi, în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanţă a statuat deja jurisdicţional.

Prin acţiunea ce a fost soluţionată prin sentinţa ce formează obiectul prezentului recurs, recurentul-reclamant a solicitat anularea art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordinul MADR nr. 98/2010, susţinând că este excesivă şi nelegală condiţia impusă cu privire la menţinerea efectivului de ovine/femele caprine pentru care se solicită prima, la adresa menţionată în cerere în perioada 01 iunie - 31 august 2010, întrucât aceasta încalcă prevederile regulamentelor europene şi adaugă la lege.

În cauza soluţionată anterior, definitiv, prin sentinţa civilă nr. 450/26 septembrie 2013, Curtea de Apel Timişoara - SCAF a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordinul MADR nr. 98/2010, invocată de reclamantul A. în cadrul dosarului nr. x/2012 al Tribunalului Timiş - SCAF, având ca obiect acţiunea în anulare a deciziei nr. x/15.10.2010, emisă de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin care a fost respinsă cererea formulată de reclamant privind solicitarea primei pe cap de animal din specia ovine pentru anul 2012, în temeiul art. 2 lit. c) din Ordinul MADR nr. 98/2010.

În considerentele sentinţei civile nr. 450 din 26 septembrie 2013 s-a reţinut că stabilirea criteriului referitor la menţinerea în exploataţie a efectivului animalier la o anumită adresă, într-un interval de timp prestabilit, nu adaugă la lege, acest criteriu de eligibilitate, de la art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordinul MADR nr. 98/2010, fiind stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006, potrivit căruia, criteriile de eligibilitate se stabilesc prin ordin emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în baza unor reglementări comunitare în domeniu.

Cu referire la reglementările comunitare, s-a reţinut că, în speţă, Ordinul nr. 98/2010 a fost emis în aplicarea dispoziţiilor legale în conformitate cu mecanismele prevăzute de legislaţia europeană în domeniu.

Cât priveşte caracterul excesiv al obligaţiei instituite, raportat la specificul activităţii de oierit, care implică procesul de transhumanţă, s-a reţinut în considerentele sentinţei civile nr. 450 din 26 septembrie 2013, că aceasta nu vizează o problemă de legalitate a actului administrativ cu caracter normativ, ci una de oportunitate, astfel încât nu poate face obiect de analiză în cadrul excepţiei de nelegalitate, precum şi că, în orice caz, obligaţia de menţinere a efectivului animalier la o adresă prestabilită nu este impusă solicitanţilor primelor decât într-un interval limitat, aceştia având libertatea de a stabili dacă este în interesul propriu să îşi asume o atare obligaţie în scopul de a beneficia de formele de ajutor financiar direct ori să renunţe la un astfel de ajutor pentru a derula procesul de transhumanţă.

În raport de această sentinţă, Înalta Curte constată că în mod corect şi legal, instanţa de fond a reţinut că efectele lucrului judecat au la bază regula că o constatare făcută printr-o hotărâre definitivă nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

Reglementarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat are drept scop prevenirea şi evitarea contrazicerilor dintre considerentele hotărârilor judecătoreşti şi presupune nu identitate de acţiuni ci doar identitate de chestiuni litigioase puse în discuţie în cadrul celor două procese.

Cât timp printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ce se bucură de autoritate de lucru judecat, s-a stabilit legalitatea actului administrativ contestat, prin raportare la o cauză juridică identică celei din cauza de faţă, indiferent de calea procesuală aleasă (acţiune în anulare sau excepţie de nelegalitate), analiza aceluiaşi act administrativ nu mai poate face obiectul unei noi judecăţi, întrucât s-ar încălca puterea de lucru judecat cu privire la considerentele prin care s-a rezolvat această chestiune litigioasă, potrivit prevederilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel fiind, inclusiv din perspectiva considerentelor teoretice arătate, rezultă, o dată în plus, temeinicia şi legalitatea hotărârii pronunţate, fiind evidentă puterea lucrului judecat cu privire la chestiunea litigioasă soluţionată în dosarul nr. x/2012, ce se impune în cauza de faţă, fără ca instanţa de judecată să poată reveni cu o nouă statuare asupra aceloraşi dezlegări din dosarul anterior menţionat.

Prin urmare, niciuna dintre criticile pe care şi-a fundamentat recurentul-reclamant incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu prezintă un caracter întemeiat, fapt de natură a respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 18 din 23 ianuarie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2018.