Conflict-of-interest finding upheld for official who authorized own medical practice.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/03.10.2014, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5/F din 23 ianuarie 2015, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 5/F din 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

În susţinerea motivului de casare invocat, recurentul-reclamant a dezvoltat critici cu referire la aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile speţei, respectiv art. 70 şi art. 79 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediu de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Recurentul-reclamant susţine, în esenţă, că la data semnării, în calitate de director al Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, a Autorizaţiei Sanitare de Funcţionare pentru Cabinetul Medical Individual:

"dr. A.", cabinetul medical era înfiinţat încă din anul 1998, conform Ordin MS nr. 358/1997, înregistrat sub nr. x la Direcţia Sanitară Judeţeană Braşov, dată la care recurentul nu a avut nicio funcţie publică de conducere.

Mai arată recurentul că, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, la dosarul de fond, se află copii ale convenţiilor de înlocuire, anexa la Contractul de furnizare de servicii medicale din asistenţa medicală încheiat între Casa de Asigurări de Sănătate şi medicul înlocuitor B., pentru perioada 01.09.2009 - 30.04.2009 şi cu medicul înlocuitor C..

Se mai susţine că de la data de la care recurentul-reclamant a îndeplinit funcţia de director coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, Cabinetul Individual de Medicina Familiei "dr. A." a fost coordonat de alţi medici generalişti angajaţi, medici care nu au niciun grad de rudenie cu reclamantul.

De asemenea, recurentul a menţionat că, începând cu luna ianuarie 2014, activitatea Cabinetului Individual de Medicina Familiei al cărui titular era, a încetat, fiind radiat din R.U.C.M.

În raport de dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu cele ale art. 79 alin. (1) din aceiaşi lege, care reglementează conflictul de interese, recurentul-reclamant susţine că în situaţia sa, nu este îndeplinită condiţia referitoare la "interesul personal de natură patrimonială", în raportul de evaluare contestat, nefiind indicat în concret care este folosul material generat de semnarea Autorizaţiei de Funcţionare nr. 0258CM/28.07.2010, act care, în fapt, reprezintă un duplicat al Autorizaţiei de funcţionare eliberată în anul 2003 emis ca urmare a pierderii originalului acestui din urmă document.

În continuare, recurentul-reclamant afirmă că faptul, potrivit căruia, a figurat, în perioada supusă evaluării, în contractele de furnizare de servicii medicale în asistenţa primară, la data semnării acestora cu Casa de Asigurări de Sănătate, nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 70 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, nefiind vorba despre un interes de natură patrimonială a recurentului, astfel cum, în mod netemeinic şi nelegal, a reţinut instanţa de fond.

În finalul cererii de recurs, recurentul-reclamant invocă dispoziţiile art. 466 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora "Medicii care ocupă funcţii publice în cadrul (...) Direcţiilor de Sănătate Publică Judeţene şi a Municipiului Bucureşti (...) pot desfăşura în afara programului normal de lucru, în condiţiile legii, activităţi profesionale, potrivit calificării pe care o deţin".

Susţine recurentul-reclamant că, raportat la prevederile legale menţionate, avea dreptul să desfăşoare activitatea în cadrul cabinetului, în afara programului de lucru de la Direcţia de Sănătate Publică, astfel încât, nu se poate reţine că s-a aflat într-un conflict de interese.

2. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată, prin prisma criticilor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru argumentele în continuare prezentate.

2.1. Argumente de fapt şi de drept

Recurentul-reclamant susţine, în esenţă, prin criticile dezvoltate în cererea de recurs că instanţa de fond a considerat, în mod eronat, faptul că acesta s-a aflat în stare de conflict de interese pe perioada exercitării funcţiei de director coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, aplicând greşit prevederile art. 70 şi 79 din Legea nr. 161/2003.

În fapt, din actele dosarului rezultă că recurentul-reclamant A. a deţinut funcţia de director coordonator/executiv al Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Braşov în perioada 18.12.2009 - 16.01.2014.

În exercitarea funcţiei publice de conducere, recurentul-reclamant A. a semnat Autorizaţia Sanitară de Funcţionare nr. x/28.07.2010 pentru Cabinetul Medical Individual Dr. A. - Codul fiscal x, în cadrul căruia deţinea calitatea de medic titular.

Autoritatea pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a constatat prin raportul de evaluare că, prin semnarea respectivei Autorizaţii, A. a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, reglementat de art. 70 şi art. 79 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Dispoziţii legale aplicabile

Legea nr. 161/2003:

- art. 70: "Prin conflict de interes se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative"

- art. 79 alin. (1): "Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii: a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial; c) interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor de grad I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice".

Ordinul Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. 117/2002 privind Procedura de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, construcţie, amenajare şi reglementare sanitară a funcţionării obiectivelor şi a activităţilor desfăşurate în acestea, altele decât cele supuse înregistrării în registrul comerţului:

Art. 2 alin. (3) şi (5): (3) "Autorizarea sanitară reprezintă procesul de analiză şi investigaţie sanitară care condiţionează din punct de vedere tehnic şi juridic, punerea în funcţiune şi desfăşurarea activităţii în obiective de interes public de conformare la normele de igienă şi de sănătate publică.

(5) Viza anuală reprezintă actul de constatare, eliberat în scris de către autoritatea locală de sănătate publică, privind respectarea conformităţii cu autorizarea sanitară eliberată anterior".

Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1338/2007 privind aprobarea Normelor privind structura funcţională a cabinetelor medicale şi de medicină dentară:

Art. 2: "Autorizaţia sanitară de funcţionare a cabinetelor medicale şi de medicină dentară se eliberează de către autorităţile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în baza declaraţiei pe propria răspundere a reprezentantului legal al cabinetului, referitoare la asigurarea conformării la prezentele norme privind structura funcţională, normele de igienă şi sănătate publică şi se vizează anual".

Din economia normelor mai sus citate rezultă că, pentru ca un cabinet medical, în speţă Cabinetul medical Individual Dr. A., să poată funcţiona din punct de vedere tehnic şi juridic, este obligatoriu să obţină o Autorizaţie sanitară de funcţionare, eliberată la cererea reprezentantului legal al respectivului cabinet, autorizaţie care se vizează anual de către autoritatea locală de sănătate publică în vederea confirmării respectării conformităţii cu autorizarea sanitară eliberată anterior.

Analizând situaţia de fapt prin prisma reglementărilor legale în materie, Înalta Curte reţine că, în prezenta speţă, recurentul-reclamant A., pe de-o parte, în calitate de reprezentant legal al Cabinetului Medical Individual Dr. A. a solicitat eliberarea Autorizaţiei sanitare de funcţionare autorităţii locale de sănătate publică competente, respectiv Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Braşov, iar, pe de altă parte, în calitate de director coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Braşov, a semnat Autorizaţia Sanitară de Funcţionare nr. x/28.07.2010 pentru Cabinetul Medical Individual Dr. A. - Codul fiscal x.

Prin urmare, în mod temeinic, instanţa de fond a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 79 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, întrucât recurentul, în calitate de funcţionar public, avea obligaţia de a se abţine de la participarea la luarea deciziei de emitere a autorizaţiei sanitare de funcţionare, având în vedere că aceasta privea cabinetul medical individual al cărui titular era.

Susţinerea recurentului-reclamant în sensul că la data semnării autorizaţiei sanitare din 2010, cabinetul medical era înfiinţat încă din anul 2003, iar în perioada exercitării funcţiei de director coordonator al D.S.P. Braşov, acesta a fost coordonat de alţi medici generalişti, nu are relevanţă din perspectiva întrunirii elementelor conflictului de interese constatat de Agenţia Naţională de Integritate.

Astfel, după cum instanţa de recurs a reţinut mai sus, recurentul-reclamant în toată perioada supusă evaluării a deţinut calitatea de titular şi reprezentant legal al C.M.I. "dr. A.", semnând, în anul 2010, în calitate de director coordonator al D.S.P. Braşov, Autorizaţia Sanitară de Funcţionare a propriului cabinet, act necesar continuării activităţii cabinetului, independent de faptul că acesta funcţiona încă din anul 2003.

Situaţia, potrivit căreia, recurentul-reclamant nu a mai desfăşurat efectiv profesia de medic în cadrul Cabinetului Individual Medical pe care îl deţinea, nu înlătură ipoteza conflictului de interese în care s-a aflat. Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 95/2006 pe care recurentul a invocat-o în susţinerea cererii de recurs, acesta putea să desfăşoare activităţi profesionale, în cadrul unui cabinet medical, dar nu să fie titularul acestuia şi, în orice caz, în exercitarea atribuţiilor funcţiei publice deţinute să nu ia decizii cu privire la unităţile medicale în cadrul cărora, eventual, îşi desfăşura profesia de medic, în afara programului de lucru stabilit pentru funcţia publică de conducere.

Recurentul-reclamant, prin criticile formulate a reiterat argumentul, potrivit căruia, nu s-a făcut dovada existenţei unui interes personal de natură patrimonială.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, că prin aprobarea şi semnarea Autorizaţiei Sanitare de Funcţionare pentru Cabinetul Medical Individual al cărui titular era, recurentul-reclamant a prevăzut şi a acceptat efectele acestei decizii, în sensul că din activităţile medicale derulate în cadrul cabinetului medical, precum şi din contractele de furnizare servicii medicale, s-au încasat sume de bani al căror beneficiar a fost Cabinetul Medical Individual "dr. A." . Această situaţie este confirmată şi de declaraţiile de avere completate de recurentul-reclamant, în care sunt menţionate veniturile încasate de de Cabinetul Medical Individual .

Faţă de aceste împrejurări, în mod evident, conduita recurentului-reclamant a fost de natură să întrunească elementele existenţei unui conflict de interese de natură administrativă în sensul Legii nr. 161/2003 şi să aducă atingere integrităţii şi imparţialităţii exercitării funcţiei publice de conducere pe care o deţinea în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Braşov .

2.1. Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru considerentele arătate mai sus, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va respinge recursul ca nefondat, constatând că hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material incidente speţei, nefiind întrunită ipoteza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul căruia s-a formulat prezenta cale de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 5/F din 23 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2017.