Challenge to administrative order prohibiting live capture and export of hares: compliance with legal hierarchy and justification of export restriction under EU free movement exceptions.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25 iulie 2014, reclamanta Asociaţia A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului şi al Schimbărilor Climatice:

- Anularea în parte a Ordinului nr. 301/02.04.2014 privind adoptarea de măsuri pentru ameliorarea şi protecţia populaţiei de iepure de câmp (Lepus europeus) din România, şi anume art. 1 lit. a), art. 1 lit. b), art. 1 lit. d), art. 1 lit. e), art. 1 lit. i), art. 2 alin. (1), publicat în Monitorul Oficial al României, partea I-a, nr. 256/09.04.2014;

- Suspendarea Ordinului nr. 301/02.04.2014 până la soluţionarea acţiunii în anulare;

- Obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

Prin cererea de intervenţie principală formulată de Asociaţia B. la data de 29 septembrie 2014 în contradictoriu cu Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, s-au formulat aceleaşi solicitări regăsite în acţiunea principală, respectiv anularea în parte a Ordinului nr. 301/02.04.2014 privind adoptarea de măsuri pentru ameliorarea şi protecţia populaţiei de iepure de câmp (Lepus europeus) din România, şi anume art. 1 lit. a), art. 1 lit. b), art. 1 lit. d), art. 1 lit. e), art. 1 lit. i), art. 2 alin. (1), publicat în Monitorul Oficial al României, partea I-a, nr. 256/09.04.2014 şi suspendarea Ordinului nr. 301/02.04.2014 până la soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin cererea de intervenţie principală formulată de Asociaţia C. la data de 29 septembrie 2014 în contradictoriu cu Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, s-au formulat aceleaşi solicitări regăsite în acţiunea principală, respectiv anularea în parte a Ordinului nr. 301/02.04.2014 privind adoptarea de măsuri pentru ameliorarea şi protecţia populaţiei de iepure de câmp (Lepus europeus) din România, şi anume art. 1 lit. a), art. 1 lit. b), art. 1 lit. d), art. 1 lit. e), art. 1 lit. i), art. 2 alin. (1), publicat în Monitorul Oficial al României, partea I-a, nr. 256/09.04.2014 şi suspendarea Ordinului nr. 301/02.04.2014 până la soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin cererea modificatoare depusă la data de 30 octombrie 2014, reclamanta Asociaţia A. a solicitat completarea cadrului procesual pasiv şi cu pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură. O cerere similară a fost formulată de intervenientul Asociaţia C., oral, în şedinţa publică din data de 30 octombrie 2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 596 din 05 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociaţia A., precum şi cererile de intervenţie voluntară principală formulate de Asociaţia B. şi Asociaţia C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au declarat recurs reclamanta Asociaţia A. şi intervenienta în interes propriu Asociaţia B..

3.1. Reclamanta Asociaţia A. şi-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 7 şi 9 vechiul C. proc. civ., solicitând modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În susţinerea recursului se arată că hotărârea instanţei de fond nu analizează aspectele indicate de reclamanta recurentă, respectiv faptul ca ordinul atacat încalcă drepturile şi interesele legitime ale acesteia şi îi produce pagube materiale prin interzicerea exportului de iepuri vii, dar şi prin impunerea unor obligaţii de ordin financiar costisitoare precum angajarea de paznici suplimentari, plata unor specialişti veterinari, agenţi agricoli ori specialişti topografi. Aceste obligaţii de ordin financiar reprezintă o "pagubă iminentă" în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004.

3.2. Intervenienta în interes propriu Asociaţia B. şi-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de chemare in judecată astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, a solicitat anularea dispoziţiilor art. 2 din Ordinul nr. 301/2014 şi suspendarea Ordinului până la soluţionarea acţiunii în anulare.

În susţinerea recursului s-a invocat faptul că Ordinul nr. 301/02.04.2014 nu a ţinut seama de dispoziţiile imperative ale art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000. Actul atacat contravine şi dispoziţiilor art. 1 lit. s), art. 3 şi art. 6 lit. a) din Legea nr. 407/2006, texte menţionate chiar în preambulul Ordinului nr. 301/2014, dar aceste aspecte de nelegalitate nu au fost luate în considerare de instanţa de fond în motivarea sa.

Se susţine de recurentă că instanţa de fond nu a avut în vedere nici prevederile Ordinului nr. 219/2008, completat şi modificat prin Ordinul nr. 1431/2011 emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care stabileşte modelul cadru al contractelor de gestionare a faunei cinegetice. Raportat la aceste prevederi legale, recurenta apreciază ca instanţa de fond nu a analizat situaţia concretă ce rezultă din Ordinul nr. 301/2014, respectiv că acelaşi număr de iepuri poate fi recoltat prin împuşcare, dar se interzice recoltarea şi comercializarea în stare vie, nefiind justificat scopul declarat al ordinului, iar aplicarea având un efect destabilizator atât asupra populaţiei de iepuri, cât şi asupra asociaţiilor gestionare.

Ordinul nr. 301/2014 vine în contradicţie cu prevederile Ordinului nr. 1431/2011 emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care a modificat şi completat Ordinul nr. 219/2008, întrucât, potrivit art. 3 alin. (2) din Ordinul nr. 219/2008, contractele de gestionare a fondurilor cinegetice aflate în derulare se vor modifica prin încheierea de acte adiţionale, ceea ce înseamnă că un astfel de contract nu poate fi modificat printr-un ordin cu forţă juridică inferioară, ci doar printr-un ordin cu aceeaşi forţă juridică, urmat de încheierea unui act adiţional. Consideră recurenta că instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că un Ordin provenind de la Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură nu poate modifica un Ordin provenind de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale întrucât acest Departament este o autoritate publică inferioară Ministerului.

Un alt motiv de nelegalitate este acela că pârâta intimată nu a depus la dosar un studiu relevant din care să rezulte că populaţia de iepuri de câmp din România este într-o scădere alarmantă. Dimpotrivă, apreciază recurenta, populaţia de iepuri este în creştere, conform lucrării de specialitate "Studiul populaţiei de iepuri din România", anexată cererii de recurs.

Recurenta arată că toate aceste prevederi legale contradictorii o pun în imposibilitatea respectării clauzelor asumate prin contractele cadru de gestiune a fondurilor cinegetice şi o situează într-o poziţie de culpă faţă de partenerii externi din Uniunea Europeană. Prin neanularea, respectiv nesuspendarea aplicării Ordinului nr. 301/2014 de către instanţa de fond, recurenta consideră că este pusă în situaţia de a înregistra o pagubă iminentă prin imposibilitatea neonorării contractelor deja încheiate şi nerealizarea veniturilor prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli al asociaţiei pentru anul 2015.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinare, intimata-intervenientă Asociaţia C. a solicitat admiterea recursului formulat în cauză de reclamanta Asociaţia B..

4.2. Prin întâmpinare, recurenta-reclamantă Asociaţia A. a solicitat admiterea recursului formulat în cauză de intervenienta Asociaţia B..

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 5 aprilie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 18 octombrie 2017, completul de filtru a dispus rectificarea citativului cauzei în sensul menţionării, în calitate de intimat-pârât, a Ministerului Apelor şi Pădurilor, în locul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, potrivit art. 13 din O.U.G. nr. 1/2017 şi art. 3 din H.G. nr. 20/2017, a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursurile formulate ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate atât de către recurenta-reclamantă şi recurenta-intervenientă cât şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, în considerarea celor în continuare expuse.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Preliminar, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865 întrucât, dosarul nr. x al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe, la 25 iulie 2014, ulterior datei de 15 februarie 2013 când au intrat în vigoare dispoziţiile C. proc. civ., republicat.

Astfel, se reţine că deşi recurenta-reclamantă Asociaţia A. a invocat în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. de la 1865 în speţă, este vorba de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat.

Cât priveşte recursul declarat de reclamanta Asociaţia A., Înalta Curte constată că, deşi prin recurs a fost invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta nu a adus nicio critică de natură să demonstreze că hotărârea atacată nu cuprinde o analiză concretă, aplicată la situaţia de fapt, respectiv instanţa de fond nu a prezentat raţionamentul logico-juridic şi considerentele de drept care au fundamentat soluţia pronunţată în cauză. Astfel, recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea instanţei de fond nu analizează aspectele indicate de aceasta, respectiv faptul că ordinul atacat încalcă drepturile şi interesele legitime ale acesteia şi îi produce pagube materiale prin interzicerea exportului de iepuri vii, dar şi prin impunerea unor obligaţii de ordin financiar costisitoare precum angajarea de paznici suplimentari, plata unor specialişti veterinari, agenţi agricoli ori specialişti topografi. Or, instanţa de fond a analizat motivele de nelegalitate invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, reţinându-se că obligaţia instanţei de judecată este aceea de a analiza toate criticile formulate, iar nu de a răspunde fiecărui argument invocat în susţinerea acestor critici. Prin urmare, acest motiv nu este incident în cauză, fiind invocat pur formal.

Soluţia instanţei de fond a fost criticată de ambele recurente şi pentru că a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de recurs, instanţa de control constată caracterul nefondat al criticilor comune invocate de recurente, sentinţa pronunţată în litigiu fiind dată ca urmare a interpretării şi aplicării corecte a normelor legale incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Recurentele au supus controlului de legalitate în faţa instanţei de contencios administrativ, pe calea comună a art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Ordinul nr. 301/2004 emis de ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice - Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, solicitând anularea în parte a acestuia, respectiv a dispoziţiilor art. 1 lit. a), b), d), e), i) şi art. 2 alin. (1) din acest act normativ. Astfel, prin art. 1 al Ordinului se instituie, începând cu data de 09 aprilie 2014 (data intrării sale în vigoare), o seamă de măsuri în sarcina gestionarilor fondurilor cinegetice din România cu efective de iepure de câmp, măsuri al căror scop îl reprezintă ameliorarea şi protecţia populaţiei indigene a acestei specii, iar prin art. 2 alin. (1) al Ordinului, în completarea măsurilor de protecţie prevăzute la art. 1, se reglementează interdicţia capturării în stare vie a exemplarelor de iepure de câmp, în scopul scoaterii din ţară a acestora, pentru o perioadă de trei sezoane de vânătoare, începând cu sezonul de vânătoare 2014-2015.

Examinând conţinutul Ordinului contestat, prin raportare la actele normative cu forţă juridică superioară, în temeiul şi executarea cărora a fost emis, conform principiului ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, instanţa de fond nu a identificat elemente de nelegalitate a acestuia.

În rezumat, instanţa de fond a argumentat că, deşi mare parte dintre măsurile impuse prin art. 1 din Ordinul nr. 301/2014 se regăsesc şi în cuprinsul Legii vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 (spre exemplu: obligaţia impusă la art. 1 lit. a) din ordin reprezintă o aplicare specifică a dispoziţiilor art. 6 lit. f) din Legea nr. 407/2006; măsura prevăzută la art. 1 lit. b) din ordin se regăseşte în cuprinsul art. 18 din lege, obligaţiile de la art. 1 lit. c) din ordin sunt prevăzute explicit şi în art. 451, respectiv art. 49 din lege etc.), o atare împrejurare nu este de natură a conduce la anularea ordinului nr. 301/2014, pentru că nu are loc o încălcare a principiului ierarhiei actelor normative şi nici a dispoziţiilor art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000. Numai în situaţia în care prevederile Ordinului nr. 301/2014 ar fi contravenit dispoziţiilor Legii nr. 407/2006, în temeiul cărora a fost emis, s-ar fi putut invoca motivul de nelegalitate constând în nerespectarea ierarhiei normative. Dimpotrivă, reluarea unor dispoziţii ale legii în cuprinsul unui act normativ de rang inferior constituie o opţiune de tehnică legislativă, cu scopul de a sublinia importanţa acordată de legiuitor domeniului de reglementare respectiv, iar nu un motiv de nelegalitate al ordinului.

Concluzia curţii de apel este corectă, fiind însuşită de instanţa de control judiciar întrucât reflectă aplicarea judicioasă a cadrului normativ la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Prin urmare, este nefondată critica recurentelor referitoare la faptul că instanţa de fond nu a ţinut cont de principiile ce reglementează forţa juridică a actelor normative, respectiv a ignorat dispoziţiile imperative ale art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000.

Înalta Curte reţine că Ordinul nr. 301/2014 privind adoptarea de măsuri pentru ameliorarea şi protecţia populaţiei de iepuri de câmp din România a fost emis în temeiul prevederilor art. 1 lit. ş), art. 3, art. 6 alin. (1) lit. a) şi e) şi alin. (4) din Legea nr. 407/2006.

Cât priveşte celelalte dispoziţii contestate în cauză, respectiv art. 2 alin. (1) din Ordin, potrivit cu care "în completarea măsurilor de protecţie prevăzute la art. 1, pentru refacerea şi protejarea stocului de reproducători în populaţiile indigene de iepure de câmp din România, începând cu sezonul de vânătoare 2014-2015, se interzice, pentru următoarele 3 sezoane de vânătoare, capturarea în stare vie a exemplarelor de iepure de câmp în scopul scoaterii din ţară a acestora", în opinia recurentelor, aceste dispoziţii ar contraveni prevederilor art. 22 alin. (1), respectiv art. 40 alin. (1) din Legea nr. 407/2006.

Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 "Acţiunea de capturare a vânatului viu este admisă în cadrul cotei de recoltă aprobate, prin metode şi mijloace reglementate care nu vatămă exemplarul/exemplarele, numai sub directa îndrumare a personalului de specialitate", iar conform art. 40 alin. (1) din aceeaşi lege, "Vânatul sau exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic dobândite în condiţiile prezentei legi se valorifică, după caz, de gestionar, consiliul local sau administraţia ariei naturale protejate".

Aşa cum a apreciat şi instanţa de fond, examinând conţinutul ordinului contestat, prin raportare la actele normative cu forţă juridică superioară, respectiv Legea nr. 407/2006, în temeiul căreia a fost emis, conform principiului ierarhiei actelor normative care presupune obligativitatea conformităţii actelor administrative cu caracter normativ cu actele normative cu forţă juridică superioară în executarea cărora se emit/adoptă, Înalta Curte nu poate reţine elemente de nelegalitate a ordinului contestat.

Măsurile dispuse prin art. 2 al ordinului nu contravin prevederilor art. 22 alin. (1) şi art. 40 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, ele constituind măsuri temporare adoptate de către autoritate în virtutea prevederilor art. 1 lit. ş), art. 3 şi art. 6 alin. (1) lit. a) şi e) şi alin. (4) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 (citate în preambulul Ordinului), în raport de care autoritatea este îndrituită să adopte norme tehnice, juridice şi economice prin care fauna de interes cinegetic să fie administrată şi gestionată durabil, în scopul conservării biodiversităţii şi menţinerii echilibrului ecologic, inclusiv în domeniul exercitării vânătorii.

Art. 2 alin. (1) din ordin nu contravine dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, care reglementează, ca regulă generală, dreptul gestionarului, consiliului local sau administraţiei ariei naturale protejate de valorificare a vânatului sau exemplarelor din specii de faună de interes cinegetic dobândite în condiţiile legii. Cu alte cuvinte, art. 40 alin. (1) din lege nu naşte în persoana gestionarului dreptul de a decide prin ce mijloace/metode se practică vânătoarea, întrucât acestea sunt reglementate prin diversele acte normative în materie, ci doar individualizează entităţile juridice care au dreptul a valorifica vânatul. În acest sens sunt şi dispoziţiileart. 24 din Legea nr. 407/2006, potrivit cărora "speciile de interes cinegetic admise la vânătoare se vânează în numărul, locurile, perioadele şi cu mijloacele admise de lege, cu respectarea reglementărilor privind autorizarea, organizarea şi practicarea vânătorii."

Măsura impusă prin art. 2 alin. (1) din ordin nu contravine nici dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 406/2007. Aceste ultime prevederi legale nu pot fi interpretate în sensul că este permisă întotdeauna şi fără restricţii sau limitări capturarea vânatului viu, întrucât intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a afirma un drept absolut, ci de a reglementa condiţiile în care este permisă această acţiune: prin metode şi mijloace reglementate care nu vatămă exemplarul/exemplarele şi numai sub directa îndrumare a personalului de specialitate.

Nicio dispoziţie din Legea nr. 407/2006 nu consacră caracterul absolut al dreptului la capturarea vânatului în stare vie, astfel încât exercitarea acestuia să nu poată fi condiţionată, restrânsă sau suspendată o anumită perioadă de timp.

Pe de altă parte, nu poate fi primită nici susţinerea că prevederile art. 2 nu concordă cu scopul declarat al ordinului câtă vreme, în cadrul cotei de recoltă, rămâne permisă vânătoarea prin împuşcare.

Criticile recurentelor în sensul că ordinul contestat modifică în mod unilateral contractele de gestionare a fondurilor de vânătoare şi împiedică valorificarea eficientă a vânatului nu pot determina constatarea nelegalităţii ordinului contestat, întrucât, potrivit art. 3 din Legea nr. 407/2006 "exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic, ameliorării calităţii populaţiilor faunei de interes cinegetic, cercetării ştiinţifice, precum şi în scop didactic sau recreativ-sportiv", fauna de interes cinegetic fiind o resursă naţională regenerabilă, bun public de interes naţional şi internaţional, conform art. 2 din acelaşi act normativ.

Totodată, potrivit art. 1 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 407/2006, dreptul de vânătoare este definit ca dreptul statului de administrare a faunei cinegetice în condiţiile legii, iar dreptul de a vâna este definit în cuprinsul art. 1 alin. (1) lit. l) din acelaşi act normativ ca fiind dreptul persoanei fizice de a practica vânătoarea în condiţiile legii. Acelaşi act normativ defineşte şi cota de recoltă în cuprinsul art. 1 alin. (1) lit. h) ca fiind numărul de exemplare din fauna de interes cinegetic aprobat anual care se poate vâna în cadrul unui fond cinegetic.

În raport de aceste dispoziţii legale, se constată dreptul recurentelor de a vâna şi valorifica în fiecare an cotele de recoltă aprobate se exercită în condiţiile legii, în contractul de gestionare a faunei cinegetice fiind stipulată obligaţia respectării reglementărilor legale referitoare la restrângerea perioadelor de vânătoare şi la cotele anuale de recoltă comunicate de administrator.

Având în vedere caracterul de bun public naţional al faunei de interes cinegetic, în virtutea principiului priorităţii interesului public faţă de cel privat, în mod legal autoritatea emitentă Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, în calitate de administrator al faunei de interes cinegetic, a procedat la emiterea ordinului contestat în vederea refacerii stocului de reproducători în populaţiile indigene de iepure de câmp din România.

Nici susţinerile referitoare la faptul că pârâta intimată nu a administrat vreun mijloc de probă (în speţă, un studiu relevant), din care să rezulte tendinţa de scădere alarmantă a populaţiei de iepuri de câmp din România, nu pot conduce la constatarea nelegalităţii ordinului contestat, dat fiind cadrul specific al litigiului de faţă, de verificare a conformităţii actului administrativ normativ cu actul normativ în temeiul căruia a fost emis.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că emitentul ordinului contestat - Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură - a acţionat în limitele competenţelor sale, în vederea protejării faunei de interes cinegetic, dat fiind faptul că acest departament îndeplineşte funcţia de autoritate publică în domeniile ape, păduri şi piscicultură, realizând politicile şi strategiile naţionale în domeniile coordonate.

Cât priveşte invocata încălcare a libertăţii comerţului intracomunitar, respectiv a dispoziţiilor art. 35 şi 36 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, în acord cu instanţa de fond, se reţine că interdicţia prevăzută la art. 2 alin. (1) din ordin nu reprezintă o barieră în calea liberei circulaţii a mărfurilor în spaţiul comunitar, ci o măsură specifică pentru ameliorarea şi protecţia populaţiei de iepure de câmp, prin interzicerea capturării în stare vie în scopul exclusiv al scoaterii din ţară. Ceea ce se interzice nu este comerţul intracomunitar, ci o modalitate de practicare a vânătorii cu un scop circumstanţiat, justificarea legitimă fiind dată de scăderea efectivelor de iepuri de câmp din România.

Chiar în măsura în care s-ar aprecia că prin efectul art. 2 al Ordinului se ajunge la impunerea unei restricţii cantitative la export, interdicţia impusă de Ordin se justifică pe motive de protecţie a vieţii animalelor, în sensul art. 36 TFUE, în raport de jurisprudenţa CJUE în materie (a se vedea cauzele C-120/95 Decker, C-251/78 Denkavit Futtermittel, C-473/98 Toolex, C-104/75 De Peijper, C-157/96, C-41/02). Astfel, măsura nu urmăreşte un scop protecţionist economic, ci un interes neeconomic, sub auspiciile principiului precauţiei, recunoscut în jurisprudenţa CJUE şi fiind întemeiată pe date statistice şi informaţii relevante. Situaţia de risc a cărei contracarare se urmăreşte fiind exportul iepurilor vii, care astfel părăsesc fondurile cinegetice ale României, sărăcind fauna, obiectivul urmărit nu ar fi putut fi atins la fel de eficient printr-o altă măsură, fiind respectat astfel şi principiul proporţionalităţii.

În fine, şi criticile referitoare la soluţionarea cererii de suspendare a ordinului contestat sunt apreciate ca nefondate, raţionamentul expus în mod convingător de judecătorul fondului, conducând la concluzia neîndeplinirii cerinţelor cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale, neexistând motive pentru reformare, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursurile declarate de reclamanta Asociaţia A. şi de intervenienta Asociaţia B., ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta Asociaţia A. şi de intervenienta Asociaţia B. împotriva sentinţei civile nr. 596 din 5 martie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2018.