Supreme Court jurisdiction over administrative challenges to judicial and prosecutorial acts; declination to Tribunal for material incompetence

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 28 septembrie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, petentul A. a solicitat sancţionarea procurorilor şi judecătorilor din cadrul Tribunalului Ilfov şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, care au instrumentat greşit dosarele x/2015 şi dosar x/2015, interpretând eronat legea.

La termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2018, petentul A. prezent personal în faţa instanţei a precizat că Înalta Curte este competentă a soluţiona cauza întrucât pune în discuţie atitudinea unor magistraţi care au soluţionat dosarul său penal indicat în cererea de chemare în judecată.

În susţinerea cererii a precizat că judecătorii care l-au condamnat nevinovat la închisoare trebuie sancţionaţi.

2. Soluţia Înaltei Curţi

În temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia necompetenţei generale şi materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, excepţie invocată din oficiu de instanţă, se reţin următoarele:

Competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă, potrivit dispoziţiilor art. 97 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa sa, instanţa supremă neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de legi speciale.

Or, cererea reclamantului, întemeiată pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, prin care aceasta solicită sancţionarea judecătorilor, procurorilor şi anularea unor acte ale organelor de urmărire penală şi ale instanţelor de judecată considerate drept "acte administrative", nu fac parte din cererile prevăzute a fi soluţionate, în primă instanţă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel."

Pentru aceste considerente, faţă de obiectul cererii reclamantului, ţinând cont de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. raportat la art. 95 pct. 1 din acelaşi cod şi coroborat cu art. 10 alin. (1) teza a I-a din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Ilfov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul petentul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a instanţei, invocată din oficiu.

Declină competenţa de soluţionare a cauzei formulată de petentul A., în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2018.