Tax authority's appeal rejected as suspension of tax assessment notice upheld over 7.1 million RON VAT deduction dispute

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 20 aprilie 2016 sub nr. x/20.04.2016 pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost completată, reclamantul Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică Tehnică Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/28.03.2016, a raportului de inspecţie fiscală nr. x/28.03.2016 şi a deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/19.04.2016 întocmite de pârâtă până la soluţionarea de către instanţa de fond a acţiunii vizând anularea actelor administrativ-fiscale enunţate.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 101/2016 pronunţată la data de 25 mai 2016, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică Tehnică Iaşi, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/28.03.2016, a raportului de inspecţie fiscală nr. x/28.03.2016 şi a deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/19.04.2016 întocmite de pârâtă până la soluţionarea de către instanţa de fond a acţiunii vizând anularea actelor administrativ-fiscale enunţate.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea cererii de suspendare.

A susţinut recurenta că, pentru a fi admisă, cererea de suspendare a executării actului administrativ trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv formularea plângerii prealabile, pe de o parte, şi invocarea unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente, pe de altă parte. Condiţiile privind cazul bine justificat şi paguba iminentă trebuie îndeplinite cumulativ.

Prin motivele de recurs s-a mai menţionat că intimatul-reclamant nu a prezentat argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ contestat, astfel că recurenta-pârâtă a apreciat că funcţionează prezumţia de legalitate şi că, nu se poate susţine, cu temei legal, că punerea în executare a actului administrativ va produce o pagubă în dauna persoanei vizate.

În cauză, executarea unei obligaţii bugetare, care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal se bucură de prezumţia de legalitate şi nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă.

Mai mult a precizat că intimatul-reclamant nu a probat că executarea sumei ce face obiectul actelor atacate i-ar crea un prejudiciu material grav, imposibil de evitat şi care ar afecta major activitatea economică, situaţie imposibil de înlăturat în alt mod decât prin suspendarea executării acestor acte.

S-a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/28.03.2016, a raportului de inspecţie fiscală nr. x/28.03.2016 şi a deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/19.04.2016, întrucât aceasta ar conduce la o privare a recurentei-pârâte, şi implicit a statului, de o sumă de bani care s-ar obţine prin recuperarea debitului stabilit prin decizia de impunere.

S-a solicitat admiterea recursului şi pe fond respingerea cererii de suspendare.

4. Apărările formulate de reclamant

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 21 mai 2016, reclamantul Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică Tehnică Iaşi a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi acordarea cheltuielilor de judecată.

5. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 6 decembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 31 octombrie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 30 ianuarie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurentei-pârâte, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Se reţine că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art. 15 din aceeaşi lege pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.

În speţă, intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi urm. din Legea nr. 554/2004, cu cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x/28.03.2016, a raportului de inspecţie fiscală nr. x/28.03.2016 şi a deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/19.04.2016 întocmite de pârâtă până la soluţionarea de către instanţa de fond a acţiunii vizând anularea deciziei emise în urma contestaţiei formulate împotriva actelor administrativ-fiscale enunţate.

În motivarea actelor administrative contestate s-a reţinut că organele fiscale de control au reţinut că reclamantul A. nu deduce taxa pe valoare adăugată pentru operaţiunile economice de achiziţii pe teritoriul României aferente proiectelor în care rezultatele cercetării aparţin executantului, dar deduce TVA pentru achiziţiile intercomunitare şi cel achitat în vamă aferentă achiziţiilor extracomunitare aferente acestor proiecte, aplicând astfel un tratament diferenţiat şi în neconcordanţă cu prevederile legale, potrivit art. 145 alin. (2) lit. a) Codul fiscal.

Prin actele administrative a cărui suspendare se solicită s-a stabilit în sarcina institutului-intimat obligaţii fiscale suplimentare în cuantum total de 7.113.359 RON.

Prima instanţă a admis cererea reclamantului, apreciind, în esenţă, că acesta a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor speciale prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi aceasta este şi concluzia instanţei de control judiciar.

Intimatul-reclamant a sesizat instanţa de contencios administrativ cu acţiunea în anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei ce face obiectul dosarului nr. x/2016, cauza aflându-se în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Înalta Curte mai reţine, în acord cu instanţa de fond, că aspectele care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor administrativ fiscale solicitate a fi suspendate au legătură cu aparenta legalitate a concluziilor organelor de inspecţie fiscală în sensul că reclamantul nu are dreptul de a deduce TVA pentru achiziţiile de bunuri şi servicii efectuate ce au fost utilizate în realizarea activităţii de cercetare dezvoltare prin acţiuni indirecte, cât timp din înscrisurile aflate la dosar, precum şi din toate precizările scrise ale reclamantului rezultă că acesta a acţionat în calitate de persoană impozabilă atunci când a achiziţionat bunurile pentru care nu i s-a acordat drept de deducere, având intenţia - demonstrată de tot şirul activităţilor de cercetare derulate - de a folosi acele bunuri pentru activitatea sa pentru operaţiuni care dau drept de deducere a TVA.

Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, există o aparentă contradicţie între raţionamentul juridic expus de organul fiscal şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei referitoare la activitatea economică desfăşurată de reclamantă pentru a fi considerată persoană impozabilă.

Acestea constituie indicii temeinice, de natură să răstoarne prezumţia de legalitate a actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Condiţia existenţei unui caz bine justificat este realizată şi raportat la complexitatea pe care o prezintă fondul cauzei, care presupune verificarea condiţiilor legale şi a împrejurărilor de fapt care au condus la emiterea actului administrativ fiscal contestat, iar condiţia referitoare la prejudiciu şi la iminenţa producerii acestuia rezultă din posibilitatea punerii în executare a actului administrativ fiscal contestat, cu consecinţa imediată şi directă a afectării activităţii intimatei, raportat la cuantumul sumei imputate de 7113359 RON cu titlul de obligaţii fiscale de plată.

Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecinţe grave în ce-l priveşte, se poate adresa instanţei pentru a obţine suspendarea executării actului.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată legalitatea hotărârii primei instanţei, astfel că va fi menţinută, iar recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ.

În temeiul art. 451 C. proc. civ. va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamantă a sumei de 5000 RON, reprezentând onorariu avocat şi va respinge în rest cererea potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Pentru a hotărî astfel, s-a apreciat că onorariul solicitat (10.952,03 RON cu TVA) este vădit disproporţionat în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat în condiţiile în care practica judiciară a Înaltei Curţi este unitară şi constantă în cauze asemănătoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii împotriva sentinţei nr. 101/2016 din 25 mai 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 5000 RON catre intimatul-reclamant, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2018.