Suspension of execution of tax assessment based on statutory amendment and previous audit precedent under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de28 iulie 2015 pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 23 iunie 2015 emisă de către Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala - Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Cluj Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare - Serviciul de Inspecţie Fiscala Contribuabili Mijlocii.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 119/CA/2015 - P.I. pronunţată în data de 25 august 2015, Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 23.06.2015 până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs pârâta Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinică.

S-a precizat că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că, suma ce face obiectul suspendării executării actelor administrative este de 304.690 RON şi la aceasta trebuia să se raporteze cu privire la îndeplinirea celor doua condiţii expres prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/5004.

Mai mult condiţiile impuse de lege, prin tonul lor restrictiv şi imperativ, denota caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând dovedirea efectiva a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natura a argumenta existenta cazului bine justificat şi a iminenţei producerii pagubei.

În ce priveşte existenta cazului bine justificat, reclamanta nu a făcut dovada că aceasta prima condiţie este îndeplinita, iar susţinerile acesteia cu privire la nelegalitatea actului administrativ nu pot fi primite sub pretextul că se tinde la înfăţişarea cazului bine justificat, care nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea unui act întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul unei acţiuni in anulare.

Mai arată că, suspendarea executării, potrivit caracterului său se justifică sub acest aspect numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire i-ar produce reclamantei un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat in ipoteza anulării actului, condiţie care nu este îndeplinita in cauza.

Astfel, executarea unui act administrativ nu poate fi considerată prin ea insasi producătoare a unei pagube iminente, cu atât mai mult cu cât nu rezulta din actele depuse de reclamantă că această vătămare este ireparabila pentru reclamanta.

Iminenta producerii pagubei nu se prezuma, ea trebuie dovedită de persoana lezată, îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminenta presupune existenţa unor dovezi care să o probeze, simplele afirmaţii in acest sens fiind lipsite de relevanta.

4. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 6 decembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 31 octombrie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 30 ianuarie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurentei-pârâte, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Se reţine că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art. 15 din aceeaşi lege pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.

În speţă, intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi urm. din Legea nr. 554/2004, cu cererea de suspendare a executării suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 23 iunie 2015, emisă de către Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala - Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Cluj Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare - Serviciul de Inspecţie Fiscala Contribuabili Mijlocii, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare având ca obiect această decizie de impunere.

În motivarea actului administrativ contestat, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare a reţinut că organele fiscale de control au calificat indemnizaţiile acordate de societate angajaţilor săi pe parcursul detaşării/delegării în ţara şi în străinătate pentru perioada 01.01.2011 - 31.12.2014, ca reprezentând drepturi salariale pentru care societăţii reclamante îi incumba obligaţia calculării şi virării impozitului pe salariu şi a contribuţiilor aferente.

Prin actul administrativ a cărui suspendare se solicită s-a stabilit în sarcina societăţii intimate obligaţii fiscale suplimentare în cuantum total de 5.045.936 RON.

Prima instanţă a admis cererea reclamantei, apreciind, în esenţă, că aceasta a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor speciale prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi aceasta este şi concluzia instanţei de control judiciar.

Intimata a sesizat instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea Deciziei de impunere nr. x din 23 iunie 2015, ce face obiectul dosarului nr. x/2016 aflându-se în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Înalta Curte reţine că raţionamentul efectuat de organul fiscal, aparent anulează distincţiile juridice juridice dintre instituţia muncii temporară şi cea a detaşării, prin aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Codul fiscal.

Instanţa de recurs mai reţine, în acord cu instanţa de fond, că intrarea în vigoare a Legii nr. 209/2015 pune sub semnul îndoielii legalitatea actelor de impunere prin care s-a procedat la recalificarea în drepturi salariale supuse plăţii impozitului şi a celorlalte contribuţii, a sumelor reprezentând indemnizaţia primită pe perioada delegării şi detaşării de către angajaţii care şi-au desfăşurat activitatea pe teritoriul altei ţări, aferente perioadelor fiscale de până la 1 iulie 2015. Acestea constituie indicii temeinice, de natură să răstoarne prezumţia de legalitate a actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În mod legal judecătorul fondului a precizat că nu se poate reţine că legalitatea actului contestat în speţă ar fi în afara oricărui dubiu, având în vedere concluziile controlului la care reclamanta a fost supusă în anul 2011, control care a evaluat o stare de fapt asemănătoare, fără ca respectiva evaluare să fie urmată de stabilirea în sarcina reclamantei a unor obligaţii de plată suplimentare

Condiţia existenţei unui caz bine justificat este realizată şi raportat la complexitatea pe care o prezintă fondul cauzei, care presupune verificarea condiţiilor legale şi a împrejurărilor de fapt care au condus la emiterea actului administrativ fiscal contestat, iar condiţia referitoare la prejudiciu şi la iminenţa producerii acestuia rezultă din posibilitatea punerii în executare a actului administrativ fiscal contestat, cu consecinţa imediată şi directă a afectării activităţii intimatei, raportat la cuantumul sumei imputate cu titlul de obligaţii fiscale suplimentare de plată.

Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecinţe grave în ce-l priveşte, se poate adresa instanţei pentru a obţine suspendarea executării actului.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată legalitatea hotărârii primei instanţei, astfel că va fi menţinută, iar recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administratia Judeteana a Finanţelor Publice Satu Mare va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administratia Judeteana a Finanţelor Publice Satu Mare împotriva sentinţei nr. 119/CA/2015 - P.I. din 25 august 2015 a Curţii de Apel

Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2018.