Appeal over denied suspension of heat-pricing order dismissed as unfounded; plaintiffs' request for interim relief rejected

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 18 noiembrie 2015 sub nr. x/2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilităţile Publice, au solicitat suspendarea executării Ordinului 343/2010 al ANRSC (act administrativ normativ de autoritate) până la soluţionarea acţiunii în anulare a acestuia.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 120 din 20 ianuarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării Ordinului preşedintelui ANRSC nr. 343/2010 formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilităţile Publice, ca neîntemeiată.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au declarat recurs reclamanţii A. şi B., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admitere acţiunii.

Motivele invocate se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, recurenţii susţinând că instanţa de fond în mod eronat nu le-a încuviinţat probele cu înscrisuri şi cu expertiză de specialitate.

Prin probele menţionate anterior, reclamanţii ar fi dorit să dovedească că ordinul a cărui suspendare o solicită încalcă Codul comercial, C. pen. şi O.G. nr. 21/1992 şi că era imposibil ca în apartamentul proprietate personală să intre atât căldură cât rezulta din calculul făcut conform Ordinului nr. 343/2010 al ANRSC.

4. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 7 februarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27 iunie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 30 ianuarie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţii, a apărărilor intimatei şi în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării Ordinului nr. 343/2010 al ANRSC (act administrativ normativ de autoritate) până la soluţionarea acţiunii în anulare a acestuia.

Curtea de apel a respins acţiunea formulată de reclamant, reţinând că actul administrativ contestat este legal.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Din perspectiva motivului de casare indicat în temeiul de drept prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care se referă la "încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", recurenţii-reclamanţi au pretins încălcarea dreptului de a propune probe, nefiindu-le încuviinţate probele cu înscrisuri şi expertiză de specialitate.

Se reţine, din analiza actelor procedurale aflate în dosarul primei instanţe, că recurenţii-reclamanţi nu au solicitat administrarea de probatorii la instanţa de fond, mai mult la primul de judecată recurentul-reclamant B. a precizat că nu are cereri de formulat sau excepţii de invocat.

Trebuie precizat că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că în speţă, reclamanţii au adus doar critici de ordin general, indicându-se încălcarea unor prevederi legale - Codul comercial, C. pen., O.G. nr. 21/1992, fără însă a se preciza însă, în concret, care sunt dispoziţiile încălcate şi în ce manieră, astfel încât nu exista posibilitatea ca, în baza acestor susţineri, să facă o analiză prima facie, care să conducă la concluzia unei vădite nelegalităţi şi astfel să se creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelui administrativ a cărui suspendare se cere.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Mai mult, deşi prin motivele de recurs s-a menţionat că le-a fost încălcat dreptul de a solicita probe, prin care să dovedească necesitatea suspendării actului administrativ, recurenţii-reclamanţi nu au solicitat proba cu înscrisuri noi în recurs şi nici nu au depus la dosar înscrisuri prin care să dovedească aceste aspecte, ei limitându-se la a reitera susţinerile formulate la fond fără dovedi şi preciza clar ce dispoziţii sunt încălcate şi în ce manieră.

Cum cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt cumulative, nu se mai impune analiza condiţiei existenţei unei pagube iminente, conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din acelaşi act normativ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 120 din 20 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2018.