Suspension of an informational notice enforcing license cancellation: non-compliance with the definition of an administrative act under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 30 ianuarie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 28.07.2015, sub nr. x/2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţei Române - Direcţia Ordine Publică, suspendarea executării Adresei nr. x/17.07.2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 2376 pronunţată în data de 28 septembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârât şi a respins cererea de suspendare a adresei nr. x/17.07.2015 formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţei Române - Direcţia Ordine Publică, ca inadmisibilă.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi admiterii cererii de suspendare.

S-a precizat în cuprinsul motivării că a formulat un singur motiv de recurs care vizează greşita admitere de către instanţa fondului a excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării act administrativ formulată de reclamantă.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele:

- în mod eronat judecătorul fondului a reţinut că adresa a cărei suspendare se solicită nu ar fi act administrativ în accepţiunea art. 2 din Legea nr. 554/2004, întrucât ea este cea care produce efecte juridice;

- instanţa de fond trebuia să constate că reclamanta a solicitat suspendarea actului care îi suspendă licenţa şi nu un simplu înscris denumit adresă;

- prin soluţia recurată Curtea de Apel Bucureşti a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material, arătând că nimic nu ar fi împiedicat reclamanta să îşi modifice cererea, în sensul solicitării suspendării referatului cu propunere de anulare a licenţei de funcţionare;

- în ceea ce priveşte temeinicia cererii de suspendare, susţine că sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind existenţa cazului bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente;

- cazul bine justificat este dat de faptul că adresa x/17.07.2015 este vădit nelegală, întrucât nu cuprinde temeiul legal pentru anularea licenţei de funcţionare a reclamantei şi nici nu face referire la acele împrejurări care au condus organul emitent la aplicarea unui anumit text de lege;

- paguba iminentă rezultă din imposibilitatea continuării activităţii reclamantei după ridicarea licenţei de funcţionare, ceea ce poate conduce la intrarea în incapacitate de plată şi dizolvarea societăţii.

4. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 11 octombrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19 septembrie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 30 ianuarie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, reţine următoarele:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Astfel, procedura de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementată de art. 205 - 218 Codul de procedură fiscală constituie o procedură administrativă prealabilă, iar nu o jurisdicţie specială administrativă, în sensul art. 21 din Constituţie.

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost investită cu o acţiune având ca obiect suspendarea Adresei nr. x/17.07.2015 emisă de Inspectoratul General al Poliţei Române - Direcţia Ordine Publică.

Adresa atacată are caracterul unei informări a societăţii A. S.R.L. cu privire la măsura de punere în executare a anulării licenţei de funcţionare nr. x/23.12.2010.

Informarea emisă de Inspectoratul General al Poliţei Române nu întruneşte cerinţele prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind actul administrativ.

Potrivit textului menţionat "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ".

Pentru a fi considerat act administrativ, condiţiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.

Adresa nr. x/17.07.2015 nu este un act administrativ administrativ cu caracter individual în accepţiunea a art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu dă naştere, modifica sau stinge drepturi şi obligaţii în sarcina reclamantei, ci reprezintă o informare întocmită de Inspectoratul General al Poliţei Române - Direcţia Ordine Publică.

Judecătorul fondului a constatat în mod legal că numai în măsura în care nu ar fi existat un act administrativ motivat, precum Referatul nr. x/17.07.2015 aprobat de directorul Direcţiei Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţei Române, s-ar fi putut echivala o astfel de adresă cu înscrisul ce materializează actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Atât timp cât adresa constată o stare de fapt şi constituie doar un mijloc de informare, nu se poate cere suspendarea ei şi nici nu poate fi contestată în procedura administrativă prealabilă şi, implicit, în faţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal.

În acest context susţinerile recurentei, potrivit cărora adresa în discuţie produce efecte juridice, nu pot fi reţinute, întrucât aceasta nu stabileşte un raport juridic cu societatea reclamantă, ci doar îi comunică punerea în executare a unei măsuri.

În ceea ce priveşte împrejurarea că, anterior litigiului, pârâtul nu a comunicat referatul nu conferă adresei de informare caracter de act administrativ şi nici nu dă reclamantei dreptul de a contesta înştiinţarea în faţa instanţei de contencios administrativ.

În acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că în mod corect a fost admisă excepţia inadmisibilităţii, adresa nr. x/17.07.2015 a fost emisă în scopul informării scietăţii reclamante, nefiind nesusceptibilă de a fi contestată pe calea contenciosului administrativ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţei este legală şi temeinică, astfel că va fi menţinută, iar recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2376 din 28 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2018.