Material liability for police officers under military liability regime: lack of causal link for unconstitutionality exception

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea ce face obiectul recursului

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2015 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună:

1. suspendarea Deciziei de Imputare nr. 1529035 din 04.11.2014 până la soluţionarea cauzei;

2. desfiinţarea Hotărârii nr. 24 din 06.03.2015 pronunţată de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne;

3. desfiinţarea Hotărârii nr. 1526489 din 29.12.2014 pronunţată de Comisia de Soluţionare a Contestaţiei din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov;

4. anularea Deciziei de Imputare nr. 1529035 din 04.11.2014 emisă de Comisia de Cercetare Administrativă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov;

5 obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de purtarea prezentului litigiu contencios administrativ;

6. sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 43 din O.G. nr. 121/1998 prin care se instituie o jurisdicţie specială administrativă obligatorie, încălcându-se astfel dreptul constituţional al liberului acces la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţia României.

Ulterior, reclamantul A. a formulat o cerere de modificare a acţiunii prin care a solicitat chemarea în judecată şi a pârâtului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov, ca autoritate publică cu personalitate juridică distinctă faţă de cea a pârâtului iniţial, această instituţie fiind cea care a emis Decizia de Imputare nr. 1529035 din 04.11.2014 şi nr. 1526489 din 29.12.2014 pronunţată de Comisia de Soluţionare a Contestaţiei.

La data de 14.10.2016, reclamantul A. a completat argumentele în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate menţionate anterior şi a solicitat includerea în excepţia de neconstituţionalitate şi a prevederilor art. 7 şi 9 din O.G. nr. 121/1998 şi art. 1 pct. 7 lit. f) din Legea nr. 148/1998.

1.2. Soluţia primei instanţe ce face obiectul recursului

Prin sentinţa civilă nr. 3208 din 25 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea completată de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2,7 şi 9 din O.G. nr. 121/1998, art. 55 şi 63 din Legea nr. 360/2002 şi art. 1 pct. 7 lit. f) din Legea nr. 148/1998, formulată de reclamant.

A admis acţiunea completată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov.

A dispus anularea deciziei de imputare nr. x emisă de pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov, a hotărârii nr. 1526489/29.12.2014 emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din Cadrul MAI şi a hotărârii nr. 24/6.03.2015 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul MAI.

A obligat pârâtele în solidar să plătească reclamantului suma de 1100 RON cheltuieli de judecată.

Cu privire la respingerea excepţiei de neconstituţionaliate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, apreciind că nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei.

2. Cererea de recurs

Împotriva soluţiei de respingere a cererii completate de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţate prin sentinţa civilă nr. 3208 din 25 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Recurentul a susţinut că dispoziţiile legale a căror excepţie de neconstituţionaliate a fost invocată au legătură cu soluţionarea cauzei.

Astfel, interpretarea extensivă şi unitară dată de puterea judecătorească termenelor de militar şi salariat civil cuprinse în art. 2, 7 şi 9 din O.G. nr. 121/1998 a încălcat voinţa puterii legiuitoare, respectiv a Parlamentului, prin includerea în aceste noţiuni şi a poliţiştilor, care în conformitate cu Legea nr. 360/2002 au statutul de funcţionari publici cu statut special.

În opinia recurentului-reclamant, puterea judecătorească a nesocotit art. 1 alin. (4) din Constituţia României privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, refuzând sistematic să aplice poliţiştilor dispoziţiile legale corespunzătoare din Legea nr. 188/1999 privind răspunderea civilă, această lege fiind dispoziţia cu caracter general aplicabilă acestei categorii speciale de funcţionari publici denumită poliţişti.

După adoptarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului care beneficia la acea dată de suport regulator din punct de vedere al existenţei unei legi cu caracter general, respectiv Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici şi din punctul de vedere al procedurii de stabilire a răspunderii materiale, logica aplicării în continuare a O.G. nr. 121/1998 a rămas fără suport juridic şi constituţional, intenţia legiuitorului fiind clară în sensul trecerii Poliţiei Române în categoria instituţiilor civile prin modificarea statutului poliţiştilor de militari în cel de funcţionari publici cu statut special.

Cel de-al doilea aspect de neconstituţionalitate vizează o condiţie extrinsecă de constituţionalitate a O.G. nr. 121/1998, respectiv depăşirea delegării legislative prin încălcarea prevederilor art. 114 alin. (1) din Constituţia din anul 1991 în vigoare la aceea dată, de către Parlament.

Critica vizează O.G. nr. 121/1998 în ansamblul său şi prevederea cuprinsă în art. 1 pct. 7 lit. f) din Legea nr. 148/1998 de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe.

Recurentul a apreciat că analiza efectuată de Curtea Constituţională în Decizia nr. 34/2016, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 din O.G. nr. 121/1998, se constituie într-o presupunere rezonabilă că reglementarea O.G. nr. 121/1998 are cel puţin un viciu de neconstituţionalitate extrinsecă, respectiv a fost depăşită sfera delegării legislative, Guvernul ex officio introducând în ordonanţă dispoziţii care nu ar fi putut fi adoptate decât pe calea unei reglementări organice.

3. Apărările intimatului

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că în mod corect a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă, recurentul criticând texte de lege generale, privind angajarea răspunerii patrimoniale, texte ce nu au o relevanţă hotărâtoare în soluţionarea cauzei.

4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Obiectul acţiunii introductive de instanţă îl constituie anularea actelor administrative prin care, în temeiul dispoziţiilor O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, coroborat cu dispoziţiile Instrucţiunilor MAI nr. 114/20133, s-a stabilit un prejudiciu în sarcina reclamantului în cuantum de 13740 RON, cu titlu de cheltuieli de întreţinere pe timpul şcolarizării.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor citate rezultă că, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite următoarele condiţii în mod cumulativ: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare; norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Textele de lege a căror neconstituţionalitate este invocată de recurent au următorul conţinut:

Art. 2 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor:

"Răspunderea materială este angajată, în condiţiile prezentei ordonanţe, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale, provocate de militari din vina acestora şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuţiilor de serviciu în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei".

- art. 7 din O.G. nr. 121/1998 prevede "Prin termenul militari, în sensul prezentei ordonanţe, se înţelege: militari în termen, militari cu termen redus, rezervişti concentraţi sau mobilizaţi, elevi şi studenţi ai instituţiilor militare de învăţământ, militari angajaţi pe bază de contract şi cadre militare."

- art. 9 din O.G. nr. 121/1998 prevede "Prevederile prezentei ordonanţe se aplică şi militarilor aflaţi în misiune în afara graniţelor ţării, precum şi salariaţilor civili din structura instituţiilor publice prevăzute la art. 2."

Art. 55 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului: "încălcarea de către poliţist, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară, materială, civilă sau penală, după caz."

Art. 63 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului: ""(l) Poliţistul răspunde pentru pagubele cauzale patrimoniului unităţii, potrivit legislaţiei aplicabile personalului civil din Ministerul de Interne; (2) Poliţistul nu răspunde de pagubele cauzale patrimoniului unităţii dacă acestea sunt consecinţa unei acţiuni desfăşurate în limitele legii."

Art. 1 pct. 7 lit. f) din Legea nr. 148/1998 prevede:

"În temeiul art. 114 alin. (1) din Constituţia României, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 1998, să emită ordonanţe în următoarele domenii:

7. asigurări sociale, forţă de muncă, şomaj şi salarizare:

f) modificarea Decretului Consiliului de Stat nr. 207/1976 privind răspunderea materială a militarilor."

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, trebuie analizată în concret, în funcţie de circumstanţele cauzei şi posibila tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Recurentul-reclamant a formulat susţineri care privesc nemulţumirea acestuia faţă de interpretarea unitară şi nelegală extensivă dată de puterea judecătorească prin instanţele de judecată termenului de militar, apreciind că prin includerea poliţistului în categoria militarilor se încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţia României.

În susţinerea excepţiei, recurentul a mai arătat că prin textele legale invocate au fost încălcate dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Constituţie, prin omisiunea legiuitorul de a legifera procedura angajării răspunderii materiale a poliţistului prin lege organică, permiţând astfel puterii executive să emită ordine şi instrucţiuni infralegale, cu depăşirea sferei delegării legislative.

Prin motivele invocate, recurentul nu relevă legătura textelor legale cu soluţionarea cauzei, ci solicită modificarea textelor de lege sau completarea acestora în sensul în care apreciază că i-ar fi favorabil.

Instanţa de control judiciar constată, în acord cu judecătorul fondului, că recurentul reclamant a criticat texte de lege generale, privind angajarea răspunderii patrimoniale, în condiţiile în care reclamantul a recunoscut că împotriva sa trebuie angajată o răspundere convenţională, răspundere asumată prin semnarea angajamentului încheiat la data de 01.09.2004.

Faţă de împrejurările expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

5. Soluţia instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3208 din 25 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01 februarie 2017.