Tax assessment suspension denied where substantive annulment action already rejected, confirming administrative act legality

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta DGRFP Galaţi - AJFP Constanţa, suspendarea şi anularea Deciziei nr. 509/30.05.2014 şi a Deciziei de impunere nr. 88/27.01.2014.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 19 februarie 2015, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea de suspendare a Deciziei nr. 509/30.05.2014 şi a Deciziei de impunere nr. 88/27.01.2014.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din 19 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta A., solicitând casarea acesteia, admiterea cererii de suspendare şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, recurenta a argumentat că instanţa de fond a apreciat în mod eronat că nu ar fi întrunită condiţia cazului bine justificat.

Aspectele evidente de nelegalitate, neexaminate de instanţa de fond, sunt: ignorarea unor informaţii şi mijloace de probă puse la dispoziţie intimatei în cadrul lungii şi anevoioasei proceduri de inspecţie fiscală şi inconsecvenţa de abordare în privinţa aspectelor formale reproşate documentelor justificative furnizate.

A criticat faptul că prima instanţă a reţinut că nu s-ar mai impune analizarea condiţiei prevenirii unei pagube iminente, în condiţiile în care recurenta a depus probe concludente în sensul perturbării activităţii sale economice, executarea deciziei de impunere urmând să pună în pericol grav posibilitatea de continuare a activităţii.

2. Procedura de soluţionare a recursului

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 6 decembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 octombrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a admis în principiu recursul formulat de reclamanta A., în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., şi a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurentei-reclamante, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Conform celor expuse anterior, reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Deciziei nr. 509/30.05.2014 şi a Deciziei de Impunere nr. x/27.01.2014, emise de DGRFP Galaţi - AJFP Constanţa, prin care se menţin în sarcina recurentei-reclamante obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite anterior, fiind majorat cuantumul accesoriilor, obligaţiile ridicându-se la suma totală de plată de 1.780.606,00 RON.

În motivarea cererii de suspendare, reclamanta-recurentă a susţinut că aprecierile autorităţii se întemeiază pe interpretări vădit eronate ale prevederilor legale raportate la situaţia de fapt. A făcut referire la motivele de nelegalitate evocate în secţiunea dedicată fondului contestaţiei şi a arătat că acestea sunt de natură a fundamenta cazul bine justificat, fiind după toate aparenţele întemeiate încă de la o pipăire a fondului, fără a fi necesară prejudecarea aspectelor substanţiale de nelegalitate.

În argumentarea existenţei cazului bine justificat, recurenta-reclamantă a arătat că organul fiscal a tratat superficial şi simplist verificarea sediului permanent şi a aspectelor fiscale care decurg din activitatea acesteia, nerespectând principiile dreptului fiscal care prevăd buna-credinţă şi rolul activ al organului fiscal şi neţinând cont de relaţia specială existentă între sediul permanent şi societatea mamă.

A mai argumentat că organul fiscal a administrat necorespunzător mijloacele de probă primite de la contribuabil pe parcursul verificării şi le-a ignorat parţial în analiza sa, că nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin lege, insistând asupra faptului că documentele şi situaţiile interne, extrase din sistemul informatic de contabilitate al societăţii germane, nu îndeplinesc condiţiile formale din România pentru a fi considerate documente justificative, deşi din punct de vedere procedural, era nevoie doar de o comunicare corespunzătoare către contribuabili pe parcursul oricăreia dintre cele două inspecţii fiscale pentru a corecta orice aspecte formale în privinţa acestora.

Rolul activ pe care organul fiscal trebuia să îl aibă în astfel de situaţii nu a fost respectat, organul fiscal reţinând doar acele aspecte care pun sediul permanent într-o situaţia defavorizată faţă de un contribuabil român aflat în aceeaşi situaţie şi mizând pe neclarităţile sau lipsa reglementărilor exprese în legea fiscală, a mai susţinut reclamanta în cererea sa.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada cazului bine justificat, aspectele indicate de aceasta nefiind în măsură să valideze existenţa unei îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea actelor administrative a căror suspendare se solicită.

În plus, majoritatea argumentelor expuse în motivarea cererii de suspendare necesită o analiză specifică unei acţiuni în anulare, întrucât veridicitatea acestora nu poate fi verificată decât prin administrarea probatoriului complex specific acţiunii de fond.

Înalta Curte mai constată că, prin sentinţa nr. 298/2015 din 7 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea reclamantei A. privind anularea Deciziei nr. 509/30.05.2014 şi a Deciziei de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/27.01.2015 emisă de A.J.F.P. Constanţa - Serviciul Inspecţie Fiscală.

Soluţia pronunţată de instanţa învestită cu acţiunea în anularea actelor administrative reprezintă implicit o confirmare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative a cărui suspendare se solicită şi conferă consistenţă concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat, în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza condiţiei prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, atâta timp, aşa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ. (2010), Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarant de reclamanta A. împotriva încheierii din 19 februarie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2018.