Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 243/2017 AI generated

Clawback contribution calculation: inclusion of VAT in aggregated pharmaceutical consumption data and interpretation of consumption value under O.U.G. 77/2011

Case Number Decizia nr. 243/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the National House of Health Insurance (CNAS), thereby upholding the lower court’s decision to annul the administrative notices issued to a pharmaceutical company regarding the calculation of its quarterly clawback contribution for Q3 2013. The dispute centered on the legality of CNAS's inclusion of Value Added Tax (VAT) in the reported aggregate drug consumption data, which directly affected the percentage "p" used to determine the mandatory contribution. Relying on the unconstitutionality of statutory provisions mandating the inclusion of VAT in the calculation, as established by the Constitutional Court, and interpreting Article 5(7) and Article 3 of Government Emergency Ordinance No. 77/2011, the appellate court held that the communication of consumption values inclusive of VAT generated legal uncertainty and violated the correct application of the clawback mechanism, rendering the challenged acts illegal.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 125 din Legea nr. 571/2003; Clawback contribution calculation: inclusion of VAT in aggregated pharmaceutical consumption data and interpretation of consumption value under O.U.G. 77/2011: Cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta susţinând că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare şi interpretare a normelor de drept material aplicabile în cauză, respectiv a dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011.

Keywords

AI generated
inclusion of VAT tax on consumption added value tax reporting contribution rate value in dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta susţinând că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare şi interpretare a normelor de drept material aplicabile în cauză, respectiv a dispoziţiilor O.U.G.
art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011
Începând cu trimestrul IV 2012, calculul contribuţiei trimestriale s-a realizat potrivit formularului prevăzut de art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, iar niciunul din elementele formulei de calcul nu a inclus TVA, potrivit Ordinului preşedintelui CNAS nr.
art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011
Din interpretarea art. 1 coroborat cu art.
art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011
77/2011, înregistrate în sistemul Informatic Unic Integrat, ca urmare a raportărilor canalelor de eliberare menţionate la art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, în speţă farmaciile cu circuit deschis, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă.
art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011
77/2011, înregistrate în sistemul Informatic Unic Integrat, ca urmare a raportărilor canalelor de eliberare menţionate la art. 5 alin.
art. 125 din Legea nr. 571/2003
Astfel, art. 125 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează că taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului colectat conform dispoziţiilor acestui act normativ.
art. 493 din C. proc. civ
Prin încheierea de şedinţă din 01.11.2016, pronunţată în condiţiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.
art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011
39/5.02.2013 prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 sunt neconstituţionale, cât priveşte sintagma "care include taxa pe valoarea adăugată".
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, anularea totală a actelor administrative reprezentate de adresa nr. x şi adresa nr. x referitoare la valoarea procentului "p" şi pretinsa valoare a consumului centralizat de medicamente atribuit A., în scopul determinării contribuţiei de clawback pentru Trimestrul III 2013, iar în subsidiar, anularea parţială a datelor CNAS în privinţa valorii medicamentelor eronat inclusă în cuantumul pretinsului consum de medicamente notificat, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3407 din 11 decembrie 2014 a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. "A." S.R.L., în contradictoriu cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

A anulat adresa nr. x şi adresa x/31.10.2013 emise de pârâta CNAS.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 3407 din 11 decembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, solicitând casarea acesteia şi, în urma rejudecării, pe fond, respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta susţinând că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare şi interpretare a normelor de drept material aplicabile în cauză, respectiv a dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011.

În motivarea recursului, s-a arătat că instanţa de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, atunci când a susţinut că reclamantei ar fi trebuit să i se comunice de către CNSAS consumul de medicamente înregistrat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi nu valoarea acestuia.

Din interpretarea art. 1 coroborat cu art. 3 alin. (1)1 şi alin. (4)2 din O.U.G. nr. 77/2011 rezultă că la stabilirea, calculul şi declararea contribuţiei claw-back se are în vedere valoarea consumului de medicamente decontate din bugetul Fondului naţional de asigurări de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii.

Recurenta-pârâtă a criticat sentinţa atacată şi cu privire la reţinerile instanţei de fond în sensul că mod ilegal CNAS a comunicat drept valoare a consumului aferent vânzărilor fiecărui plătitor valoarea de compensare a medicamentelor.

A arătat că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, legiuitorul a stabilit că o contribuţie trimestrială se aplică şi medicamentelor cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi bugetul Ministerului Sănătăţii.

Având în vedere că pentru această categorie de medicamente, din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii se decontează doar procentul de compensare, care poate fi de 100%, 90% şi 50% în conformitate cu prevederile H.G. nr. 720/2008, rezultă că valoarea consumului pentru medicamentele folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis este reprezentată de valoarea compensărilor acordate de CNAS pentru medicamentele suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi bugetul Ministerului Sănătăţii.

Recurenta-pârâtă a mai criticat reţinerile instanţei de fond cu privire la faptul că datele CNAS au fost emise cu încălcarea principiului certitudinii fiscale.

Sistemul de raportare a consumului de medicamente compensate este instituit prin prevederile O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi prin legislaţia derivată.

Mecanismul claw-back, astfel cum este reglementat în legislaţia aplicată, nu aduce atingere niciunui principiu de drept fiscal şi a fost adoptat în România ca un mecanism de control asupra consumului de medicamente, pentru a asigura accesul neîntrerupt al populaţiei la medicamente.

CNAS a solicitat Consiliului Concurenţei comunicarea unui punct de vedere, în sensul de a se preciza cât de detaliat pot fi comunicate în mod individual datele de vânzări ale medicamentelor proprii privind fiecare plătitor de taxă claw-back.

Prin adresa nr. x/2013, înregistrată la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sub nr. x/20.09.2013, Consiliul Concurenţei a comunicat faptul că transmiterea de date privind identitatea furnizorului nu se încadrează în datele esenţiale pentru verificarea modalităţii de calcul al taxei, singurele elemente necesare fiind cele referitoare la consumul de medicamente pe fiecare canal.

Totodată, începând cu trim. III al anului 2013, în vederea transparentizării procesului de calcul al contribuţiei claw-back, CNAS a afişat pe site-ul propriu valorile de consum ale medicamentelor prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, înregistrate în sistemul Informatic Unic Integrat, ca urmare a raportărilor canalelor de eliberare menţionate la art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, în speţă farmaciile cu circuit deschis, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă.

Astfel, reclamanta avea posibilitatea de a corobora valoarea procentului "p" transmis acesteia de CNAS prin Notificarea nr. x şi valoarea totală de consum afişată pe site-ul CNAS.

O ultimă critică adusă sentinţei recurate a vizat concluzia instanţei de fond potrivit căreia includerea TVA-ului în consumul individual de medicamente transmis de CNAS către reclamantă pentru trimestrul III 2013 constituie o încălcare a principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale.

Susţine că obligaţia legală de stabilire a sumei la care se plăteşte contribuţia, precum şi calculul şi declararea contribuţiei sunt în sarcina reclamantului conform art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, astfel încât obligaţia de deducere a TVA îi revenea reclamantei şi nicidecum Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Începând cu trimestrul IV 2012, calculul contribuţiei trimestriale s-a realizat potrivit formularului prevăzut de art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, iar niciunul din elementele formulei de calcul nu a inclus TVA, potrivit Ordinului preşedintelui CNAS nr. 806/31.10.2013.

Recurenta pârâtă a apreciat că reclamanta nu a fost prejudiciată, mecanismul de colectare a taxei pe valoare adăugată fiind reglementat de dispoziţiile Titlului VI al Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste prevederi sunt armonizate cu prevederile imperative ale Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 112/2006/CE privind sistemul comun al TVA, aplicabilă la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. În conformitate cu dispoziţiile acestei directive prin "persoană impozabilă" se înţelege orice persoană care, în mod independent, desfăşoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activităţii respective .

Potrivit legislaţiei naţionale, taxa clawback este o obligaţie fiscală alături de taxe şi impozite datorate conform prevederilor legale. Astfel, art. 125 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează că taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului colectat conform dispoziţiilor acestui act normativ. Legiuitorul a instituit prevederi exprese în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată pe deplin aplicabile şi în situaţia de faţă, astfel că reclamanta avea posibilitatea de a proceda la deducerea acesteia în condiţiile stabilite prin legislaţia fiscală naţională.

Concluzionând faţă de aspectele mai sus menţionate, a precizat că includerea TVA-ului în valoarea consumului centralizat de medicamente atribuit reclamantei prin datele transmise de CNAS, nu poate conduce la anularea comunicărilor CNAS nr. x/02.12.2013 şi nr. x/31.10.2013, având în vedere necontestarea de către reclamantă a legalităţii Ordinului preşedintelui CNAS nr. 806/31.10.2013 prin invocarea excepţiei de nelegalitate a acestui ordin, precum şi dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011 care prevăd în mod expres că, la calculul consumului total trimestrial de medicamente se ia în considerare preţul medicamentelor decontat din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, iar obligaţia de a deduce TVA-ul din consumul individual cade în sarcina reclamantei.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 01.11.2016, pronunţată în condiţiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivelor invocate de recurentă, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Intimata-reclamantă S.C A. S.R.L. a supus controlului instanţei de contencios administrativ şi fiscal notificările CNAS nr. x/02.12.2013 şi nr. x/31.10.2013 referitoare la valoarea procentului "p" şi pretinsa valoare a consumului centralizat de medicamente atribuit A. în scopul determinării contribuţiei de clawback pentru trimestrul III al anului 2013.

Cu privire la includerea taxei pe valoarea adăugată în valorile consumului trimestrial de medicamente, Înalta Curte constată netemeinicia susţinerilor recurentei-pârâte Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Astfel, la data emiterii notificării contestate - 31.10.2013, era în vigoare Decizia Curţii Constituţionale nr. 39/5.02.2013 prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 sunt neconstituţionale, cât priveşte sintagma "care include taxa pe valoarea adăugată".

Instanţa de control judiciar observă că, deşi la pct. 1 din Notificare, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a comunicat că elemente CTt (consumul total trimestrial) şi Bat (bugetul aprobat trimestrial) nu conţin TVA, conform O.G. nr. 17/2012, la pct. 2 a indicat consumul de medicamente pentru trimestrul III 2013, aferent plătitorului de contribuţie, prevăzut în anexă, precizând că acesta conţine TVA, situaţie care generează o incertitudine asupra legalităţii calculului CTt şi, implicit, a procentului "p" din punct de vedere al includerii sau excluderii TVA.

Deducerea TVA la care face referire recurenta-pârâtă vizează o instituţie juridică diferită, reglementată de art. 145 Codul fiscal, fiind irelevantă pentru obligaţia de plată a taxei de clawback.

De asemenea, art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 prevede următoarele:

"Casa Naţională de Asigurări de Sănătate transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii următoare expirării trimestrului, consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate".

În textul legal precitat nu se face nicio referire la faptul că consumul de medicamente se calculează în baza preţului de referinţă sau că acesta din urmă include TVA, după cum susţine recurenta-pârâtă.

Astfel, este corectă soluţia primei instanţe de constatare a nelegalităţii notificării analizate, ca urmare a includerii TVA în valoarea consumului de medicamente pentru trimestrul III 2013, aferent vânzărilor intimatei-reclamante.

Acest element de nelegalitate care afectează notificarea contestată face ca susţinerile referitoare la sensul noţiunilor de "consum de medicamente" şi "valoarea consumului de medicament", deşi întemeiate, să nu poată duce la reformarea sentinţei.

În acest sens, art. 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 prevede că:

"(1) Contribuţia trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

(2) Procentul "p" se calculează astfel:

(CTt-Bat)

p= x1O0.

CTt unde:

CTt = consumul total trimestrial de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii;

BAt = bugetul aprobat trimestrial, aferent medicamentelor suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, calculat prin împărţirea la 4 a bugetului anual aprobat iniţial prin legea bugetului de stat.

(3) Valoarea procentului "p" se comunica persoanelor prevăzute la art. 1 de către Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, odată cu consumul trimestrial prevăzut la art. 5 alin. (7).

(4) Contribuţia trimestrială prevăzută la alin. (1) se calculează şi se datorează pentru valoarea consumului de medicamente realizat după data de 30 septembrie 2011."

Într-adevăr, valoarea consumului total trimestrial de medicamente suportată din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii se stabileşte de către CNAS pe fiecare plătitor de contribuţie. Această valoare se obţine prin centralizarea consumului la nivel naţional pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe baza de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aferente medicamentelor din lista depusă la CNAS de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă pentru care se datorează contribuţia trimestrială, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011.

Din interpretarea acestei dispoziţii normative coroborate cu cele ale art. 3 alin. (1) şi (4) din aceeaşi ordonanţă, rezultă faptul că la stabilirea, calculul şi declararea contribuţiei clawback se are în vedere valoarea consumului de medicamente decontate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii.

În acelaşi timp, trebuie observat şi faptul că, în formula de calcul menţionată la art. 3 alin. (2) din ordonanţă, legiuitorul nu face deosebire între consumul de medicamente şi valoarea consumului de medicamente.

În concret, unul dintre elementele formulei mai sus menţionate este consumul total trimestrial de medicamente, care reprezintă de fapt valoarea consumului total trimestrial, iar nu cantitatea acestui consum.

Casele de asigurări de sănătate decontează, în condiţiile Contractului-cadru, valoarea consumului de medicamente raportat la furnizorii din circuitul deschis (farmacii) şi din circuitul închis (spitale şi centre de dializă, în cadrul tarifului aferent serviciului medical) şi transmit CNAS, în format centralizat, valoarea acestui consum de medicamente înregistrat, în temeiul art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2011.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de intimată, instanţa reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 452 din C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului".

Astfel, acordarea cheltuielilor de judecată se va face numai în măsura în care partea care le pretinde dovedeşte, în condiţiile legii, existenţa şi întinderea acestora, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Înalta Curte constată la dosar au fost depuse documente - un exemplar al facturii fiscale şi un extras de cont - din care nu rezultă legătura cu cauza dedusă judecăţii. Se observă că în actele înaintate nu sunt menţionate numărul dosarului sau numărul contractului de asistenţă juridică. În factura fiscală se precizează că dosarul pentru care s-a emis factura are ca obiect acţiunea în anulare x, în condiţiile în care obiectul prezentei cauze îl reprezintă anularea adreselor nr. x şi nr. x/31.10.2013 emise de CNAS.

Având în vedere argumentele expuse, actele depuse de intimată şi aflate la dosarul de recurs nu îndeplinesc cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 452 din C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte va respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de intimata reclamantă S.C. A. S.R.L.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ. va respinge recursul declarat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 3407 din 11 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 3407 din 11 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01 februarie 2017.