Extraordinary appeal for annulment inadmissible in unstamped administrative-fiscal dispute over bar association

Asupra contestaţiei în anulare de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Decizia pronunţată în recurs

Prin Decizia nr. 1673 din 23 aprilie 2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a anulat recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 1985 din 20 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că recurenta a fost citată cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 5 RON, datorată potrivit art. 11 alin. (1) teza I coroborat cu art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, şi de a aplica un timbru judiciar în valoare de 0,15 RON, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, însă nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală, faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

2. Contestaţia în anulare formulată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 1673 din 23 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2014, A. a formulat contestaţie în anulare.

În esenţă, contestatoare a susţinut că nu a fost legal citată pentru termenul de judecare a recursului, întrucât la acea dată era grav bolnavă, a fost evacuată din locuinţă de către soţ, iar citaţia trebuia afişată la uşa imobilului, în prezenţa unui martor care să ateste lipsa părţii.

Contestatoarea a mai susţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este inexistentă ca instituţie publică pentru că în nici un act normativ nu se prevede data înfiinţării, dispoziţia de înfiinţare, data începerii funcţionării, sediu, înfiinţare secţiilor, regulamentul de organizare şi funcţionare, instanţa fiind desfiinţată prin Decretul nr. 132/1952 şi nu a mai fost înfiinţată ulterior.

În motivarea contestaţie s-a arătat că dosarul nu a fost repartizat ciclic, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie şi că instanţa de recurs a comis o eroare materială cu privire la timbrarea recursului, neţinând cont că cererea de chemare în judecată se referea la aspecte de dreptul muncii şi de discriminare şi egalitate de şanse.

3. Apărările formulate de intimata Uniunea Naţională a Barourilor din România

Intimata Uniunea Naţională a Barourilor din România a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată şi obligarea constestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea contestaţiei în anulare de faţă, analizând motivele formulate în raport cu decizia atacată şi cu actele dosarului, constată că această cerere este nefondată şi o va respinge pentru considerentele ce urmează.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 317 - 318 din C. proc. civ.

Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi exercitată împotriva hotărârilor irevocabile, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.

Aşadar, pentru soluţionarea contestaţiilor în anulare întemeiate pe acest motiv trebuie să se stabilească dacă, în raport cu cadrul procesual al litigiului, procedura de citare a părţilor pentru termenul la care s-a judecat cauza a fost legal îndeplinită.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte observă că, pentru termenul din 23 aprilie 2015, când s-a judecat recursul, A. a fost citată la adresa de domiciliu indicată în cererea de recurs . La dosarul de recurs se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu A. prin afişare la uşa principală a locuinţei destinatarului, conform căreia procedura a fost îndeplinită la data de 22 decembrie 2014.

Nu poate fi primită susţinerea contestatoarei potrivit căreia nu a fost legal citată întrucât a fost evacuată din locuinţă, având în vedere dispoziţiile art. 98 din C. proc. civ. care prevăd obligaţia părţii de a aduce la cunoştinţa instanţei schimbarea domiciliului, sub sancţiunea neluării în seamă.

De altfel, contestatoarea a avut posibilitatea de a lua la cunoştinţă de stabilirea termenului de judecată, întrucât la data de 17 februarie 2015 a primit fotocopii din dosar, iar la data de 12 februarie 2015 a intrat în posesia unui certificat prin care se atestă existenţa dosarului nr. x/2014 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu termen la 23 aprilie 2015.

În consecinţă, procedura de citare cu contestatoarea A. a fost legal îndeplinită, nefiind incident motivul prevăzut în art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Nu sunt întemeiate nici susţinerile contestatoarei cu privire la pretinsa inexistenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca instituţie publică. Organizarea, funcţionarea şi competenţa instanţei supreme sunt prevăzute în dispoziţiile cuprinse în Constituţia României, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, C. proc. civ. şi Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Deşi formal se poate încadra în motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2, aprecierea contestatoarei că dosarul de recurs nu a fost repartizat ciclic este neîntemeiată. În lista privind situaţia repartizării dosarelor din data de 16.07.2014 apare menţiunea că dosarul nr. x/2014 a fost repartizat automat, art. 101 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti prevăzând că numai în cazul în care repartizarea în sistem informatic nu se poate aplica din motive obiective, repartizarea cauzelor se efectuează prin metoda sistemului ciclic.

Contestatoarea a criticat soluţia susţinând că este o eroare materială în sensul că instanţa i-a anulat recursul, deşi cererea de recurs era scutită de la plata taxei de timbru.

Potrivit dispoziţiilor art. 318 din C. proc. civ. hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

Ipoteza vizată de acest text de lege nu se aplică, întrucât nu ne găsim în situaţia unei greşeli materiale, în care instanţa a ignorat înscrisul doveditor al plăţii taxei de timbru. Contestatoarea nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei şi nici nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, dacă aprecia că nu o datorează.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 317-318 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare.

III. Cheltuieli de judecată

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., se va dispune obligarea contestatoarei la plata către intimata Uniunea Naţională a Barourilor din România a sumei de 600 RON, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 1673 din 23 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2014.

Obligă contestatoare la plata către intimata Uniunea Naţională a Barourilor din România a sumei de 600 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01 februarie 2017.