Appeal against discrimination sanction for unequal year-end bonuses dismissed

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 12.03.2015, contestatoarea Societatea A. S.A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 734 din 10.12.2014 pronunţată de intimat în dosarul nr. x, conexat cu dosarul nr. x, solicitând să se dispună constatarea nulităţii parţiale a acesteia, respectiv a punctelor 5 şi 6 din Hotărâre şi, în consecinţă, constatarea că nu există fapte de discriminare în raport de aspectele sesizate prin petiţiile formulate de petenta Federaţia B., în raport de starea de fapt şi de dispoziţiile Ordonanţei de Guvern nr. 137/2000 republicată, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 223 din 18 mai 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de contestatoarea S.C. A. S.A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs contestatoarea S.C. A. S.A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare invocat a formulat următoarele critici:

În mod greşit, cu aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 7 lit. c). din O.G. nr. 137/2000, s-a dispus şi sancţionarea reclamantei Societatea A. S.A., prin reprezentant legal, cu amendă în cuantum de 2.000 RON, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000.

În acest sens, prima instanţă invocă dispoziţiile Hotărârii nr. 85 din 16.12.2013 a Directoratului Societăţii A. S.A., prin care a fost precizat expres criteriul de apartenenţă sindicală, comparaţie cu membrii altor sindicate care nu sunt parte a B..

Ori conţinutul Hotărârii de Directorat nr. 85/16.12.2013 nu prevede un tratament discriminatoriu pentru salariaţii Societăţii A. S.A., astfel că punerea în aplicare a prevederilor acestei hotărâri nu constituie o faptă de discriminare.

Prin Hotărârea Directoratului nr. 85/16.12.2013 s-a aprobat repartizarea premiilor pentru salariaţii care au contribuit în mod direct la rezultatele bune ale societăţii şi care nu au desfăşurat activităţi contrare intereselor societăţii, aceştia fiind nominalizaţi de către conducerile sucursalelor/subunităţilor, conform notelor de activitate.

Astfel, nu conducerea executivă este cea care a făcut nominalizările pentru acordarea primei de sfârşit de an ci conducerea subunităţilor, pentru că aceştia au competenţă în a individualiza angajaţii pe care îi au în directa subordine, gradul de obiectivitate fiind dat de mai buna cunoaştere atât a locurilor de muncă cât şi a importanţei implicării fiecăruia în realizarea obiectivelor de performanţă individuală, cu alte cuvinte, cunosc cu exactitate activitatea desfăşurată de fiecare salariat în parte.

De reţinut este faptul că prima de sfârşit de an nu trebuie acordată în mod obligatoriu tuturor salariaţilor, aşa cum în mod eronat a fost reţinut de instanţa de fond, neexistând nicio obligaţie în acest sens pentru angajator.

Cuantumul fondurilor alocate pentru a premia unii salariaţi care au dovedit o implicare în rezultatele societăţii nu a fost stabilit ţinând cont de numărul total de salariaţi ai societăţii, ci în funcţie de suma disponibilă în buget în acest sens.

Ca atare, nu se poate reţine existenţa unei discriminări, întrucât nu se poate vorbi despre un drept de a fi premiat, ci doar de posibilitatea recunoscută de lege angajatorului de a acorda premii.

Premierea nu este un drept conferit de lege, el depinzând de o multitudine de factori şi constă în răsplata efectivă din partea angajatorului pentru munca prestată de salariat. Angajatorul poate alege să recompenseze anumiţi salariaţi ca urmare a condiţiilor de muncă sau specificului activităţii lor.

Ori, atât instanţa de fond cât şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu au ţinut cont de opinia angajatorului de a avea posibilitatea de a premia pe cei care au avut o contribuţie reală la rezultatele societăţii, cei care muncesc şi care nu desfăşoară activităţi contrare intereselor societăţii, ci dimpotrivă, atât instanţa de fiind cât şi CNCD au apreciat că toţi ar fi trebuit premiaţi.

Aplicarea principiului stabilit de CNCD şi de Curtea de Apel Craiova că toţi salariaţii trebuie să primească premii anuale, fie că stau fie că muncesc, nu poate fi reţinut pentru că într-o astfel de situaţie este grav afectată posibilitatea şi decizia angajatorului de a putea răsplăti doar pe cei ce muncesc sau au rezultate deosebite.

De asemenea, arată că prin soluţia dată nu s-a ţinut cont şi de prevederile art. 55 din Codul fiscal, prima instanţă dând o interpretare eronată art. 7 lit. c). din O.G. nr. 137/2000 a reţinut că:

"constituie contravenţie discriminarea unei persoane [...] manifestată în următoarele domenii:

c). acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul."

In acord cu dispoziţiile alin. (1) al art. 55 din Codul fiscal, articol cu referire la care a fost respins recursul în interesul legii prin Decizia ICCJ 20/2013 la 18/11/2013, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă.

Astfel, instanţa în mod eronat a clasificat prima de sfârşit de an ca fiind inclusă în categoria "alte drepturi sociale decât cele reprezentând salariul prevăzute de art. 7 lit. c). din O.G. nr. 137/2000, întrucât, aşa cum reiese şi din prevederile Codul fiscal, primele şi premiile sunt venituri din salarii/asimilate salariului, reprezentând drepturi băneşti acordate în baza unui contract individual de muncă.

Drepturile sociale (prevăzute de art. 7 lit. c). din O.G. nr. 137/2000 sunt acele drepturi care asigură accesul la resurse indispensabile existenţei şi dezvoltării fiinţei umane din punct de vedere social, cum ar fi: dreptul la securitate socială şi la asigurări sociale, dreptul la muncă, dreptul la securitatea şi igiena muncii, dreptul la odihnă şi la timp liber etc.

4. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 09.10.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 04.12.2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 29.01.2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta reclamantă, în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică hotărârea primei instanţe sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 7 lit. c) din O.G. nr. 137/2000, în coroborare cu dispoziţiile art. 55 din Codul fiscal, arătând că fapta reţinută prin hotărârea atacată nu constituie discriminare.

În acest context, mai susţine că în mod eronat a fost inclusă prima de sfârşit de an în categoria "alte drepturi sociale decât cele reprezentând salariul", prevăzute de art. 7 lit. c). din O.G. nr. 137/2000, întrucât, aşa cum reiese din prevederile art. 55 din Codul fiscal, primele şi premiile sunt venituri din salarii/asimilate salariului, reprezentând drepturi băneşti acordate în baza unui contract individual de muncă.

De asemenea, subliniază că salariaţii nu au un drept de a fi premiaţi, iar acordarea primei de sfârşit de an s-a efectuat, în principal, în funcţie de rezultatele meritorii obţinute în activitatea desfăşurată, în temeiul Hotărârii Directoratului nr. 85/16.12.2013, prin care s-a aprobat repartizarea premiilor pentru salariaţii care au contribuit în mod direct la rezultatele bune ale societăţii şi care nu au desfăşurat activităţi contrare intereselor societăţii, nominalizarea acestora fiind făcută de către conducerile sucursalelor/subunităţilor, conform notelor de activitate.

Instanţa de control aminteşte că prima instanţă a reţinut legalitatea şi temeinicia Hotărârii nr. 734/10.12.2014, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la sesizarea Federaţiei B., prin care s-a stabilit că fapta constând în neacordarea primei de la sfârşitul anului unui număr de 29 lideri sindicali, angrenaţi în procesul de producţie cu calificative pozitive, şi acordarea acestui drept unor salariaţi cu calificative inferioare, având la bază Hotărârea nr. 85/16.12.2013 a Directoratului Societăţii A. S.A., constituie discriminare potrivit art. 2 alin. (1), coroborat cu dispoziţiile art. 7 lit. c).) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi s-a dispus sancţionarea părţii reclamate cu amendă.

Pentru a se pronunţa în acest sens, prima instanţă a constatat că, în temeiul art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, au fost prezentate fapte pe baza cărora se putea prezuma existenţa unei discriminări directe sau indirecte, observând în acest sens că nici un membru sindicat B. nu a primit primă şi constatând că persoana împotriva căreia s-a formulat plângerea nu a depus în probaţiune dosarele de evaluare a angajaţilor sau orice alte probe (înregistrări video, audio, date statistice) prin care să înlăture prezumţia relativă de discriminare.

Analizând legalitatea hotărârii atacat, instanţa de control reţine că recurenta reclamantă nu a invocat critici concludente prin care să combată aceste considerente, prin urmare împărtăşeşte concluzia primei instanţe, în sensul că prezumţia relativă care operează în beneficiul persoanei care a depus plângerea nu a fost înlăturată. Astfel, recurenta reclamantă nu a demonstrat că acordarea premiului de sfârşit de an, cu ocazia punerii în aplicare a Hotărârii nr. 85/16.12.2013 a Directoratului Societăţii A. S.A., nu s-a efectuat nediscriminatoriu, în condiţiile în care nici un membru sindicat din cadrul organizaţiei care a depus plângerea nu a beneficiat de aceste premii.

În acest context, observând că punerea în aplicare a criteriilor de premiere nu poate fi verificată, instanţa de control apreciază că sunt nepertinente susţinerile reclamantei recurente, în sensul că nu există un drept de premiere al tuturor angajaţilor şi că angajatorul are un drept de apreciere cu privire la criteriile în baza cărora să premieze angajaţii cu activitate meritorie.

Cu referire la critica reclamantei recurente, potrivit căreia dreptul la acordarea primei de sfârşit de an nu face parte din categoria "altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul", prevăzute de art. 7 lit. c).) din O.G. nr. 137/2000, întrucât sumele ce se acordă în virtutea acestui drept este asimilat, în temeiul alin. (1) al art. 55 din Codul fiscal, veniturilor din salarii, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiată prin prisma controlului de legalitate exercitat.

În acest sens, trebuie precizat că asimilarea pe care legislaţia fiscală o face are ca scop stabilirea regulilor de impunere a veniturilor, care nu are nicio relevanţă în examinarea faptelor ce constituie contravenţie, care intră sub incidenţa O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

În temeiul dispoziţiilor art. 159 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, salariul reprezintă contraprestaţia muncii, iar potrivit art. 160 din acelaşi act normativ, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile precum şi alte adaosuri. Aşa fiind, legislaţia muncii nu cuprinde norme care să permită, asemenea legislaţiei fiscale, asimilarea primei de sfârşit de an cu veniturile din salarii. De asemenea, dispoziţiile art. 39 din Codul muncii enumeră drepturile salariaţilor, indicând, alături de dreptul la salariu, o serie de drepturi patrimoniale şi nepatrimoniale, care generic pot fi considerate drepturi sociale ale acestora, întrucât le sunt recunoscute în virtutea categoriei sociale de care aparţin, fiindu-le necesare din punct de vedere economic şi social.

În acest context, trebuie amintite dezlegările date prin Decizia nr. 414/14.07.2005 a Curţii Constituţionale şi Decizia nr. 21/18.11.2013 a ICCJ pronunţată în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, în legătură cu sumele acordate salariaţilor cu titlu de gratificaţii, cu caracter ocazional sau cu titlu de recompensă, cum sunt primele, că acestea trebuie calificate ca fiind drepturi salariale suplimentare. De asemenea, s-a arătat că, deşi nu au, de regulă, un regim prestabilit, constant şi obligatoriu, criteriile de acordare ale acestora trebuie să fie verificabile în cazul în care nu se acordă tuturor salariaţilor.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar mai reţine, în legătură cu critica recurentei reclamante potrivit căreia fapta reţinută nu constituie discriminare, întrucât dreptul la premiere nu poate fi calificat un drept social de natura celor la care face referire 7 lit. c).) din O.G. nr. 137/2000, că aceasta constituie o critică de nelegalitate nouă, invocată pentru prima dată în recurs, care nu a format obiectul cercetării judecătoreşti în prima instanţă.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte nu poate reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea A. S.A. împotriva sentinţei nr. 223 din 18 mai 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 ianuarie 2018.